1,180 matches
-
te vedem... - Știi să manglești cai? Gloabe? aruncă Mînă-mică. - Fac orice... - Bine, încheie hubărul și strigă lui Nicu-Piele: Pune mămăliga aia la fiert și adu drojdia să ciocnim cu bidiviul! Nicu cară un săculețe plin cu mălai și un ceaun, pitite în mărăcini. Le așternu în fața lor. Oacă plecă după apă. Alerga aplecat într-o parte și trupul lui scund se mistui repede în întunericul abia lăsat. - Da neamuri ai? mai cercetă Bozoncea. - Nu, zise ucenicul. M-a făcut mama de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Îi fierbeau femeile în ceaune și se numea că avuseseră carne la masă. Băgau în ei, nu se cunoștea. Dar până seara mai era timp. De la baltă treceau pe la bordeiul lui moș Leu, să-i vadă armăsarii. Falnici cai! Se piteau în dudău pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau cu urechile ciulite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ciulit Stăpânul urechea. - Șase! a strigat scurt. 227 Companiile erau departe. Jandarmii trebuiau să treacă balta, și tot nu-i găseau. Gheorghe a răsturnat un ceaun cu apă peste focul mic și a împrăștiat cenușa cu piciorul lui desculț. Mînă-mică piti pirostriile și păturile în buruiana tânără. Au apucat potecile acoperite cu iarbă și s-au furișat la buza apei. Soldații atinseseră fundul. Se uitau. Întuneric beznă. Pungașii au intrat în apa rece, care le pișcă pielea. Abia dase trestia, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care se încurcaseră ca într-o capcană, nu mai era nici o scăpare. Privi cerul care se lumina spre margini. Câmpia căpătase o scoarță albăstrie, pe care se fugăreau dâre albe de zăpadă spulberată. Era curată, curată. Bucureștiul - nicăieri, poate stătea pitit sub omăt, undeva, dincolo de păduricea încremenită. Dumitru tot mai căuta din ochi un pom mai înalt, până la care să se ducă. Cât vedeai cu ochii nu se zărea decât blana bogată a iernii. Neacșu începea să simtă și el înțepeneala
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mucegai, pe care ea Îl considera cel adevărat (am fi murit de foame dacă ar fi fost așa), era urmărită mereu de privirile batjocoritoare ale lacheilor și ale cameristelor, În timp ce se furișa cu pas greoi pe lungile coridoare, pentru a piti o jumătate de măr sau niște bucățele de biscuiți Petit-Beurre adunate de pe o farfurioară. Între timp, gospodăria noastră din oraș și cea de la țară, având un personal permanent de vreo cincizeci de servitori, cărora nu li se cerea socoteală, constituiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
izbucniseră În acel iulie. De regulă, pavilionul apare În visele mele, cu totul independent de subiectul lor, care poate fi, bineînțeles, oricare, de la abducție până la zoolatrie. Pavilionul plutește În aer - ca să zicem așa - discret ca semnătura unui pictor. Îl găsesc pitit Într-un colț al pânzei din vis sau introdus abil Într-o parte ornamentală a tabloului. Uneori Însă apare suspendat la jumătate distanță, un pic cam baroc și totuși În armonie cu frumoșii copaci, cu brazii Întunecați și cu mestecenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam și nici măcar nu o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe un timbru de demult, cu aripile larg desfăcute. Dintr-un joc al luminii sau al privirii, dintr-o taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să revin acasă și buimăceala acelei dimineți cețoase să dispară. Dar biroul nu apărea. N-aveam nici un ban la mine (mi se întâmpla frecvent). N-aveam nici măcar o fisă să dau un telefon la informații I.T.B., să întreb unde au pitit obiectele pierdute. Rătăceam orbecăind pe Bulevard, cu senzația că deja sunt un altul. Că timpul meu rămăsese în loc, undeva, într-un departe tot mai îndepărtat în urma mea, și eu, în dimineața cețoasă, mă pierdeam într-un timp virtual, imaginar. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că eram acolo. Mi-a și adeverit când mi-a scris mai târziu. „Știam că erai acolo, la locul nostru, lângă cavoul cu lăptăreasa. Mi s-a părut că te-am și zărit.“ Veneam adeseori cu el în cimitir. Ne piteam după un cavou cu o statuetă de fetișcană care ducea o găleată, încovoiată sub povara ei. Nu știu de unde ne-a venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
perdeaua, mi-a spus D. în acea după-amiază. N-o să-și dea seama. Tu o să te uiți și-o să vezi cum se gătește pentru oraș. Așteptam sub fereastra ei ușor înfrigurat. Mi-era teamă să nu fiu surprins. D. mă pitise după o tufă mare de oțetar, chiar în dreptul ferestrei. Lumina, într-adevăr, s-a aprins. Curva a intrat în odaie. Era într-un capot gălbui. Și l-a scos și a rămas într-un furou albastru. Se plimba nehotărâtă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu biluțele de-o „albă-neagră“. Abia după ce-și răcorește mioriticul cu o bere sau o rachie, șantieristul mai cască gura, la întoarcere, la minunile făcute cu biluța de cei trei frați Pișcot. Neîncrezător, nu riscă să afle unde se pitește mingiuca, deși știe precis, a văzut doar cu ochii lui cum ăl borțos a dat-o în stânga, nu pariază, e prea ușor să câștige din prostia țiganului, uite-l cum îi dă miarul babei cu papornița, de și-ar pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ester. Voi intra în acel soi de panică animalică din care nu știi cum să mai ieși. Știi doar că trebuie să fugi cât mai departe, să te ferești din calea Morții, să te ascunzi, să te ghemuiești, să te pitești în tine, uitând, uitând, uitând. Acum, când scriu, mă văd ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor pierdute prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem o povestire despre un cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
d-acest ponos Las-acum pă mine Să fac slujba frumos. Când vine acea seară, Când cerul ie deschis, Ș-așterne fata afară Să vază ce i-e scris. Bătrîn-afurisită P-al casei învăliși Ș-a răilor ispită Sta supt coși pitiși. Bălaia frumușică Ea de loc nu dormia Ș-acum ea plină de frică Acest minut pîndia, Să vază la vr-o parte Pre bunul ziditor Să-l roage a-i face parte De dragul soțior. 456 {EminescuOpVI 457} {EminescuOpVI 458} {EminescuOpVI 459
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de la natură, pe care-l prindea într-un fel de coc la spate pentru a nu o încurca la treabă. Toate aceste particularități, specific feminine, puteau fi sesizate numai de cei din imediata sa apropiere; pentru curioșii ocazionali, ele erau pitite în labirintul secret al ființei sale. De statură mijlocie, cu pantaloni pescărești albaștri, ce pe combină deveneau imediat albi din cauza prafului împrăștiat de numeroșii saci de grâu, se confunda perfect cu orice fată din sat. Cu ea alături și timpul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
tinerele care doreau din tot sufletul să reușească și ele în viață. Când se întâlneau în marile saloane din provincie, din capitală sau din străinătate, nici pe departe nu-și aminteau de flăcăii dispăruți. Sărmanii de ei! În timp ce fericirea dormita pitită în tinda lor, s-au dus s-o caute unde nu trebuia. Pentru aceasta au plătit cu viața. * * * Trecuse patruzeci și ceva de ani de la absolvire, timp în care a devenit posesorul unei averi inestimabile: soție, copii, nepoți. Cu o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Nicolae Bălcescu cu ghinionista gară Valea Seacă. Când, în sfârșit, a reușit să privească cu atenție prin fereastra permanent deschisă de pe coridor, a observat că totul a rămas în urmă. Hăt în depărtare, la capătul unei pante, pe un deal pitit după copacii albi abia înfloriți, printre numeroasele spaliere de care se sprijineau lăstarii, licărea satul. Printre livezile înflorite și pășunile deja verzi, satul nu era altceva decât o pată cărămizie pe creasta unei movile mai albicioase. Acolo, în pata aceea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Nimeni și nimic. Să se ascundă cineva prin apropiere, nici pomeneală. Nu avea nici cine, nici unde. În jur totul era pustiu, nici măcar un bolovan, vreun ciot de lemn, o rădăcină de copac sau un buștean după care să se pitească. Și totuși vocea auzită părea reală, a unui om în vârstă, a unei persoane foarte binecunoscute. Numai că persoana respectivă murise cu mai mulți ani în urmă. Totul era nefiresc, absurd și confuz. Confuzia se accentuă când se convinse că
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în fața unui automobil de teren nou-nouț, blindat, de mărimea unui tanc, ce tocmai oprise pentru a parca și care avea farurile deja stinse. Gâfâind, ca după o repriză de fotbal, se aplecă cu greu, își luă șapca mototolită care se pitise chiar lângă roata din față a bolidului și... când să se ridice pe verticală ca să-și îndrepte șira spinării, chiar în fața lui, pe partea frontală a motorului, văzu o impunătoare emblemă ce impune respect, iar alături, drept ca un stâlp
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Unirii nr. 4, tel. 0232.412712 Librăria M. Eminescu, str. 14 Decembrie 1989, nr. 1, tel. 0232.264528 Librăria Cubul de sticlă, Bd. Carol I nr. 3-5, tel. 0232.215683 Librăria Alexandria, Str. Al. Lăpușneanu nr. 21, tel. 0232.206066 PITEȘTI Librăria Casa Cărții, Bd. Republicii, bl. G1, parter, tel. 0248.214679 SIBIU Librăria Polsib, Șos. Alba Iulia nr. 40, tel. 0269.210058 Librăria Humanitas, str. N. Bălcescu nr. 16, tel. 0269.211434 SUCEAVA Librăria Casa Cărții, str. N. Bălcescu nr.
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
apus, unde se puteau adăposti de vântul aspru de la răsărit. Jderul se hotărî să treacă dincolo de creastă, spre apus... În timp ce suia povârnișul prin stejărișul luminos, auzi pași.. Vâjâitul ninsorii îl împiedecă să recunoască ce fel de animal era acela. Se piti după un trunchi de stejar bătrân, doborât de furtună și așteptă... Când colo, văzu un lup răzleț și se ridică să-i taie calea. Ca totdeauna, în fața unui animal mai puternic, îl cuprinse o poftă de luptă ațâțătoare; lupul însă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
unei alte lumi... o lume din adâncuri milenare, pe când uriașii Elani hălăduiau pe aceste locuri. Un strat alb, gros, întinde punți peste depărtări. Iepuri speriați își croiesc pârtii de ieșire prin zăpezi și se depărtează țopăind greoi. Vieri sălbatici se pitesc în văgăuni strâmte împădurite, apoi aleargă buimaci în susul povârnișului. Păsări răpitoare; huhurezi, bufnițe... stau îmbufnate în vârfuri de copaci înalți și-și iau zborul alene, doar când te apropii. Stai și te întrebi... Există ceva mai minunat decât voința puterii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ar să fie! Este ca o ecuație în care, deși îți sunt date toate datele, nu poți determina, cu niciun chip, rezultatul bun. Și totuși, cu siguranță că trebuie să mai fie un mijloc de desăvârșire; știu bine asta. Stă pitit pe undeva, la loc dosnic, pentru a nu fi observat de nimeni, căci, dacă toți oamenii s-ar înfrupta din el cu lăcomia întreagă, de care sunt în stare, toată suferința și amărăciunea acestei lumi ar deveni doar o amintire
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și doar norocul și nu un posibil loc de cinste în mentalul colectiv. Așa că, să nu te gândești cumva să-mi înșeli așteptările, te rog! Fii băiat inteligent și ia de caută acel noroc, ce chiar acum poate că stă pitit după vreun colț și te așteaptă să treci pe acolo, spre a-ți sări în cale. Deocamdată, mănânci banii mamei de pomană, ocupându-te doar de fleacuri scriitoricești. Deșteaptă-te, Osvald! Fii dur cu tine însuți și judecă totul lucid
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că presta "o muncă de jos". Atunci m-am hotărât: "Vă scot tot eu din belea. Dar, dacă văd zâmbete, mut fălci, îndoi coaste, fac rost de doliu. Înțeles?..." Mirare, bucurie, dar și curiozitate. Începe spectacolul. Marele Bronz, tot amic: "Pitește-te printre talgere și dobe. Stai la vedere doar cât să te zărească juriul și bate cu milă-n tingiri, să nu se-audă prea mult zgomotul..." Fac semne de mulțumire. Cu un așa prieten, cum să nu-ți fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]