1,084 matches
-
putere, deci conferă autoritate deontică; cu alte cuvinte, doar știutorul poate deține o funcție, poate fi conducător (iar dacă avem în vedere limitarea autorității doar la domeniul de expertiză al purtătorului devine limpede că ideile lor nu trimit la doctrina platonică a filosofului-rege). Este adevărat că astăzi, deși recomandabil, autoritatea superiorului nu este mereu dublată de autoritatea știutorului. Pentru Bochenski, "P este o autoritate deontică pentru S în domeniul D atunci și numai atunci când există un scop O de un asemenea
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
și recompensele (fețele aceleiași monede) funcționează în cele două spații (real și virtual). În ceea ce privește utilizarea recompenselor în învățare, punctul de vedere cel mai răspândit este acela că ele sunt indispensabile, că țin de natura umană imperfectă dar perfectibilă (în sens platonic). Acest punct de vedere este denumit de Alfie Kohn pop behaviorism, tocmai pentru a sublinia caracterul său popular: "Nucleul pop behaviorismului este: Fă acest lucru și vei obține acel lucru" (Kohn, 1999, p. 3) Dacă utilitatea pedepselor în școală mai
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
dacă virtutea (înțeleasă ca excelență umană) este înnăscută nu mai sunt necesare pedepse și recompense în procesul educațional (subliniem, procesul educațional și nu de instruire). Dacă virtutea se poate învăța, caracterul perfectibil al naturii umane (după cum susține Protagoras în dialogul platonic omonim) impune utilizarea recompenselor și pedepselor pe drumul către autoactualizare (Maslow). Maslow face apel la două teorii despre ființa umană, pe care McGregor le-a numit "teoria X" și "teoria Y". Teoria X este descrisă astfel: "Lucrătorul mediu va munci
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
și de discursul unei pedagogii non-restrictive, care pledează pentru individualizarea și personalizarea scenariului didactic în dauna umanității comune (universalizante) pe care educația de la vechii greci încoace a considerat-o singura marcă a intrării unui copil în lumea adulților. În dialogul platonic omonim, Protagoras afirmă că virtutea, înțeleasă ca virtute politică, înseamnă arta de a gospodări cu pricepere casa și cetatea și că această virtute se poate învăța; necesitatea artei sale, afirmă Protagoras, este consecința dublei naturi a omului pe de o
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
și copilul, adultul și minorul, învățătorul și învățăcelul, preotul și credinciosul, stăpânul și servitorul, regele și supușii lui, republica și cetățenii ei, patronul și slujbașii lui, intelectualul și muncitorul necalificat". (Onfray, Rațiunea gurmandă, 2000, p. 67) Luminile au preluat ideea platonică a cunoașterii atotputernice în raport cu impulsurile instinctuale și au concretizat-o prin două afirmații: prima, educația trebuie să vizeze rațiunea (ceea ce reprezintă o "lectură infidelă" a lui Platon, care este mult mai complex și mai nuanțat); a doua, impulsurile instinctuale sunt
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
ale lui A. stau sub semnul sonetului petrarchist ce inspiră, până la pastișă, ciclurile de poezii compuse la tinerețe, în italiană, La Leucaide și Raccolta delle Poesie, asupra cărora poetul va reveni în variante românești, originale, mature. Iubirea, într-o viziune platonică, ia forma unei prietenii spirituale ce tinde spre eternizare. Sentimentul melancoliei, poetizat prima oară de Petrarca, se regăsește în poezia lui A., ce avansează, câteodată, acorduri preeminesciene, în Dorul întâlnirei sau Alvir cătră a sa miniatură („și mie lin luceafărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
țară și străinătate, C. se rezumă la colaborarea câtorva scriitori români: Oreste (Murmur de bal), Al. Macedonski (Ziua unei fete vrednice de lumea nouă, Ziua unui funcționar mijlociu), Mihail Sorbul (un fragment din drama istorică Letopiseți), N. N. Beldiceanu (O dragoste platonică), I. Chiru-Nanov (Fala Oprișenilor, fragment de roman). Alți colaboratori: Ion Al George, George Gregorian, Ion Dragoslav. I.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286345_a_287674]
-
a înțelege unitatea originară dintre spirit și materie. În starea de acum, spune Poe, prizonier al "rațiunii convenționale", i.e., știința, acesta a uitat, aproape cu totul, de tărâmul de care aparține cu adevarat, și numai printr-un fel de anamneza platonica, îl poate întrevedea uneori: Noi umblam, printre destinele lumii în care trăim, înconjurați de Amintirile firave, dar totdeauna prezente ale unui Destin mai vast - foarte îndepărtat din timpul trecut, si infinit de înfricoșător [...] Le cunoaștem doar că amintiri [s.n.]33
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
sau cum spune Barbu, "sub (=dincolo de) revoltă continuată a zidurilor". Metamorfozându-se continuu, dar rămânând esențialmente identică sieși ("zar de automorfa lumină") - , ea se acumulează neostenit ("se tencuiește prin lespezi"), apropiindu-se tot mai mult de perfecțiunea geometrica a poliedrelor platonice ("consolidare în cub"), i.e., de cunoașterea supremă. "Consolidare în cub" amintește îndeaproape de formulă barbiana folosită în recenzia la volumul Laudă somnului, de Lucian Blaga: "Versul legiuit - număr consolidator"83 . Tot aici, Ion Barbu vorbește de "veghea consolidatoare a domnului
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ci că dor al memoriei înfiorate [s.n.]21. O nuanță se cuvine a fi subliniată aici: de un act de reminiscența se vorbește în acestea rânduri, doar că realitate pe care ne-o dezvăluie astfel nu este cea a arhetipurilor platonice ideale, pentru simplul motiv că această realitate ultima nu este un lucru, ci un act - Creația - , pentru care durată bergsoniana pare o aproximare mai potrivită. Pe această linie de gândire, în parafrază barbiana, "stabile[le] corpuri" reprezintă realitatea primară, amintirile
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
atentă în care fiecare element, detaliu contează, în care totul se leaga: Stanțele devin o succesiune de intervale inteligibile, comensurabile: pure, într-un cuvânt"43. Remarcă, de asemenea, o anumita idealitate a temelor, recuperate, parcă, printr-un proces de anamneza platonica ("această lume de reminiscențe"). Din acest motiv, "la Moréas (Moréas tot cel din Stanțe) nu e vorba de invenție, ci de purificare și de reducție"44 -, cu alte cuvinte, stilizare și simplificare a reprezentării, printr-un travaliul artistic abil ascuns
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
for uș. One's past is only knowledge, there, the object and the subject are no longer distinct from each other. Cognition thus turns into self-knowledge, "a clear act of Narcissism" (1927), aș Barbu puts it, which reminds uș of platonic reminiscence. Thus memories are the source of our existence, they represent our ontological reality, the being în itself, which only through a process of "psychologisation", becomes conscious of itself, în other words, existence for uș. Bodiless, memories are impossible to
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
yet conscious of itself. Through intuition, the writer places himself inside life, and comes to know the objects of his immediate perception în themselves, and not according to some anthropomorphized, convențional, vision. Metamorphosing continuously, it approaches the geometrical perfection of platonic polyhedra, i.e., supreme knowledge. The kind of comprehension that poetry proposes is "nupțial", that is, unifying, integrating. When the poet becomes conscious of the presence of the Absolute, and when his soul seems to move together with the celestial spheres
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
pe matca ei tradițională formată încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și îndiguită în perioada interbelică. Cele trei uniri devin acum "necesități obiective ale istoriei", fiecare prefigurând-o pe cealaltă și concretizând în realitatea istorică unitatea platonică a statului-națiune român. În analogie cu celebra maximă enunțată de Michelangelo Buonarotti, care pretindea că sculptura exista deja închistată în blocul de marmură, iar dalta sa nu făcea decât să scoată la lumină capodopera preexistentă, retorica național-comunistă propagă ideea că
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
umbra a mii de arbori înfrunziți, în haină gingașă și nobilă, cu ochi mângâietori și vorbe de femei, ea întinde lanțuri>>586. Este femeia grațioasă și cochetă a vieții obișnuite, și îndrăgostitul distrat, care ba scoate suspine profane în forme platonice și tradiționale, ba își părăsește pe neașteptate îngerașul și izbucnește în insulte contra dușmanilor săi, sau discută despre moarte și destin, pentru ca mai departe să se ridice împotriva femeilor: Elle donne non son, ma doglia altrui, / Senza pieta, senza fè
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cavalerului nu răspunde niciunor avansuri, pare surdă la orice declarație de iubire, ignoră cu inocență admiratorii, fără a-și pierde însă umanitatea profundă, văzând în cei de lângă ea mai curând niște frați, decât posibili iubiți, și pledând pentru o iubire platonică, nepretinzându-le, pentru a le încerca sinceritatea și tăria sentimentelor, călătorii riscante în ținuturi îndepărtate. O donna angelicata, așa cum este Dalba, devine aproape o divinitate în forul interior al cavalerului, căci are atributele puterii de dominare și rămâne permanent într-
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nevoie de o teorie a judecății și a simbolismului care sunt amândouă probleme psihologice.“11 Biograful lui Russell, Ray Monk, caracterizează această reorientare drept „o încercare de a «naturaliza» întreaga lui filozofie, de a o aduce pe pământ din cerurile platonice în care a trăit ea până atunci“12. Nimic nu poate fi mai opus spiritului și literei Tractatus-ului. Insistând asupra unei despărțiri clare și nete a problemelor logico filozofice de cele științifice, Wittgenstein contesta psihologiei orice relevanță filozofică. 4.1121
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Când un rege se naște în circumstanțe„miraculoase“ mulți vor să fie creditați drept autorii morali ai evenimentului. Pe lângă fratele Fiare, o altă voce care a insistat să-și menționeze contribuția era maica Louise Angélique de La Fayette, o fostă iubită platonică a regelui Ludovic al XIII-lea. Ea ar fi solicitat preotului său confesor să aleagă hramul mănăstirii pe data de 8 decembrie, pentru a-i aminti regelui de îndatoririle conjugale pe care le avea. Rezultatul a fost imediata sarcină a
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
boală care, în acea perioadă, era foarte răspândită.“ Prin urmare, pamfletele apocrife care înfierau relația dintre cardinal și Regină nu erau justificate. Indiferent de realitate, Ana și Mazarin au păstrat o discreție demnă privind o posibilă relație, fie ea și platonică. Tindem să credem că a existat totuși o legătură, datorită corespondenței dintre cei doi în care foloseau un cod secret. în acest cod numele„Ana“ era reprezentat de numerele cincisprezece sau douăzeci și doi, numărul șaisprezece era folosit pentru Mazarin
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
spre situațiile și structurările originare. Limbajul, arată Cassirer, alături de alte forme de expre-sie creatoare de cultură (precum mitul, religia, arta, știința), creează o mare bogăție de imagini și de reprezentări care vizează exprimarea esenței unice a lumii (idee de inspirație platonică), pe care, în același timp, o ascund. În perspectiva acestei tradiții, cuvintele limbii, imaginile mitului sau ale artei, simbolurile intelectuale ale cunoașterii pun în jurul spiritului "un văl mătăsos și transparent" și, cu toate acestea, de nepătruns, căci destinul culturii este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
apărut mai tîrziu pornind de la limbile populare și că s-au realizat treptat, deseori avînd ca model alte limbi literare, pornind de la vorbirea de zi cu zi, adică de la limba populară. S-ar putea vedea aici un reflex al concepției platonice: limba literară reprezintă "ideea", for-ma perfectă, de excelență, la care se raportează manifestarea fenomenală (a copiilor, a umbrelor), în mod evident imperfectă, impură și instabilă. Așadar, cu toată admirația pentru Aristotel și cu toate exegezele aristotelice, mai mult de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aceea, Platon, care era mereu ironizat de Diogene, îl numește Socrate înnebunit. Diogene este cel dintâi gânditor care concepe un stat al lumii fără legi, fără constrângere, anarhic, în care fiecare face ceea ce îi aduce mulțumire. Platon ( 427347 î.e.n.). Morala platonică merge mână în mână cu politica, dar și invers. Individul este un mic stat, precum statul este un individ în Mare; ceea ce este scris cu litere mici în fiecare stă scris cu litere mari în Comunitate. Dovada: precum în spiritul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
în direcția virtuții, educația. Statul aristotelic este un institute de educație morală , o ”comunitate de virtuoși , pentru exercitarea și sporirea virtuții”. Statul ideal al lui Aristotel este mai aproape de realitate decât cel al lui Platon. Aristotel nu privește comunismul utopic platonic, ci încearcă să construiască și să facă o reformă în funcție de realitatea socială. Aristotel a realizat prima operă de știință politică. Aristotel cere ca fiecare cetățean, potrivit cu vârsta și capacitățile sale, să îndeplinească o slujbă politică în stat , sub conducerea celor
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
nevoie de o teorie a judecății și a simbolismului care sunt amândouă probleme psihologice.“11 Biograful lui Russell, Ray Monk, caracterizează această reorientare drept „o încercare de a «naturaliza» întreaga lui filozofie, de a o aduce pe pământ din cerurile platonice în care a trăit ea până atunci“12. Nimic nu poate fi mai opus spiritului și literei Tractatus-ului. Insistând asupra unei despărțiri clare și nete a problemelor logico filozofice de cele științifice, Wittgenstein contesta psihologiei orice relevanță filozofică. 4.1121
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
gradul implicării în conflictul israeliano-palestinian îi reproșează că de cele mai multe ori activitatea sa s-a rezumat la a lua notă de situația din regiune, urmând ca de fiecare dată când i s-a oferit prilejul să-și reconfirme în mod platonic "sprijinul pentru eforturile internaționale în direcția reluării negocierilor de pace, în vederea identificării unei soluții bazate pe principiile convenite".1133 Periodic, Uniunea Europeană reafirmă "susținerea pentru un stat palestinian independent ale cărui granițe, inclusiv cele ale Ierusalimului, ar trebui să revină la
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]