1,541 matches
-
Johnny Leul se amuzau lângă șemineu. Deasupra lor, pe perete, atârna o fotografie a lui Audrey în chiloței și cu ciucurei atârnându-i de sfârcuri. Mick îi făcu semn cu degetul să se apropie. Buzz se duse. Micuțul comedian avea poanta pregătită. Un tip vine la mine și mă-ntreabă: „Cum merge business-ul, Mickey?” Eu îi zic: „Amice, e ca-n show business: nu-i nici un business”. Mă dau la tipa asta, iar ea zice: „Eu nu mă culc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Paul Doinelle, cu operele lui clasice, „à la Cocteau”, și un duet aproape perfect: o voce masculină și moale care chicotea și spunea ceva despre niște „vechi iubiri” și un bărbat cu voce de stentor și accent sudist, care oferi poanta finală: „Dar eu o am pe Claire”. Danny își aminti de dosarele psihiatrice: cu niște ani în urmă Reynolds Loftis și Chaz Minear fuseseră iubiți. Considine îi spusese că acum Loftis era logodit cu Claire și cei doi urmau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în gât, ca atunci când văzuse sticla de la Considine. Claire își trase mâna și sărută locul mângâiat. — Mă omor după tipi rătăciți. Haide, gagiule tăcut și puternic! Vom asculta muzică și ne vom ține de mână, dar nu vom discuta politică. Poanta prinsese. Sărutul ei încă mai era cald. Danny se dădu jos și o porni spre intrare înaintea lui Claire. Zdrahonul care fusese la intrare de Anul Nou era și acum acolo și se uita la el ca la un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
generos bărbat pe care îl întâlnise vreodată, dar nu avea nici cea mai mică posibilitate să i-o spună. Râsul i se înteți până încât se văzu nevoit să se așeze pe o bancă din stația de autobuz. Râse până când poanta îl epuiză - apoi îngheță. Danny Upshaw îl bătuse pe Gene Niles. Polițiștii de la municipiu îi urau pe polițiștii de la comitat. După ce Niles va fi dat dispărut, cei din LAPD se vor năpusti ca muștele la rahat pe puștiul ăla necopt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
afară, unde îl văzu pe Dudley Smith aureolat de becul stâlpului de pe stradă. Și știu că Dudley știe. Iar mâine vor ști toți. Momeală pentru șantaj. Numele lui în dosarele cu delicte sexuale. Numele lui bălăcărit în tot felul de poante la Chateau Marmont. Mașini care știu. Droguri care nu-ți dau voie să minți. Ace de poligraf zburdând pe hârtie ori de câte ori îl vor întreba de ce îi păsa atât de mult de asasinarea unor poponari curlangii de homosexuali. Nici o scăpare. Danny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
friguri și accese de tuse. Primul lucru pe care îl văzu când scoase capul din oală a fost o țeavă de 38 între ochi. Buzz întrebă: — Unde i-ai trimis pe albii ăia după Coleman? Roland Navarette zise: — Omule, faci poante. Buzz armă pistolul. — Nu mă sili s-o fac. Roland Navarette scuipă: — Coleman cântă până târziu la intersecția dintre 106 și Avalon. *** Watts, cod trei, fără sirenă. Buzz își mângâia bastonul. Mal ținea piciorul apăsat pe accelerație în fluxul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Instalat în stal, adăstam cu voluptate clipa în care, după gong, cortina luneca către tavan. În scenă năvălea din culise o răcoare cu iz de mucegai. Mică, urîtă, ascuțită, pe podium apărea o solistă în zuruit de castaniete, pocnind din poante. În fanta întredeschisă a ochilor mei se contura doar dînsa. Înfipte în bărbiile albe și grase ca niște burți de pește, viorile instrumentiștilor sclipeau. Cu obrajii plini, trompeții se ridicau în picioare. Un fel de șoarec speriat, semănînd cu vechiul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
în continuare. Fiindcă, a spus Brigit printre hohote, roșie la față. Fiindcă... fiindcă... nu era decât o singură pereche! —încetează, am implorat-o eu. O să vomit! — Haideți, fetelor, s-a auzit vocea unui bărbat. Spuneți-ne și nouă care e poanta! Dintr-odată deveniserăm foarte populare. în bar erau mii de bărbați care veniseră din Mayo pentru o conferință despre carnea de vită. își închipuiseră, în mod eronat, că, dacă barul se numea Cute Hoor, să-și petreacă seara cântând „Patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fie mai bine. Da? am întrebat eu cu o voce jalnică. Bunătatea lui neașteptată trezise în mine un chef nebun de a izbucni în lacrimi. Da, a răspuns el. După care e iarăși rău. Spusese asta ca și când ar fi fost poanta unui banc și dând capul pe spate izbucnise într-un râs zgomotos. După ce s-a mai liniștit, mi-a întins mâna și a strâns-o pe a mea. —Numele meu e Peter. —Rachel, am spus reușind să-i zâmbesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Joi, unul dintre frații lui Clarence a venit pe post de Cealaltă Persoană Implicată, dar, de vreme ce Clarence nu mai nega că era alcoolic, n-au mai apărut nici un fel de surprize. De fapt, Clarence nu făcea decât să-i fure poantele lui frate-său la fiecare poveste terifiantă pe care acesta o relata. Vineri, a venit iubita lui Neil, Mandy. Din nu știu ce motiv, mă așteptasem la o păpușică în fustă scurtă, dată cu mult tuș pe la ochi. Dar Mandy putea trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Luke. E minunat când afli cât de mulți oameni a emoționat Charles prin opera lui, a zis mama, luându-l de braț. și, te rog, spune-mi Trish. În cazul meu, i-au trebuit trei ani până când mi-a aruncat poanta cu Trish, a glumit Harry. Bună metoda de abordare cu poezia. Până când am ajuns să ne înghesuim cu toții în Subaru-ul demolat al mamei, ca să plecăm înspre casă, Luke devenise deja parte din grup. Ca și când ar fi fost cu noi de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
inspectorul Flint plecase să se culce, iar în locul lui rămăsese sergentul anchetator Yates, care o luase iarăși de la început cu toată povestea. — Care început? întrebă Wilt. — începutul începutului. — La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și... — Lasă-te de poante de-astea deștepte! sări sergentul Yates. — Uite, spuse Wilt laudativ, asta e o folosire mai ortodoxă a lui „deștept”. — Ce este? — Poante deștepte. E argotic, dar e un argou deștept în privința lui „deștept”, dacă înțelegi ce vreau să zic. Sergentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Care început? întrebă Wilt. — începutul începutului. — La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și... — Lasă-te de poante de-astea deștepte! sări sergentul Yates. — Uite, spuse Wilt laudativ, asta e o folosire mai ortodoxă a lui „deștept”. — Ce este? — Poante deștepte. E argotic, dar e un argou deștept în privința lui „deștept”, dacă înțelegi ce vreau să zic. Sergentul anchetator Yates îl studie atent. — Asta-i o cameră izolată fonic, zise el în cele din urmă. Am remarcat, îi răspunse Wilt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în nici un caz valabil pentru inspectorul Flint. El nu remarcase ironia din remarca lui Wilt cum că în tot timpul în care îi căutase pe soții Pringsheim, aceștia fuseseră permanent sub nasul lui. Inspectorul se arătase deranjat în special de poanta cu reacțiile intestinelor și de sfatul ca pe viitor să se limiteze la alimentele naturale. Da, în ciuda oboselii ce-l copleșea, lui Wilt îi făcuse plăcere să vadă cum ochii injectați ai inspectorului trec de la o expresie de veselie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în pragul absolvirii. Făcea și ea parte din cercul tânărului profesor Vancea. Viitorul personaj Tolea era deja un personaj. Păi, cum! Păi, cum! Profesorul scotea pe nări flăcări și ghirlande, își perfecționa acrobațiile, glumele în doi peri, calambururile, mojiciile simpatice, poantele neglijente, arogante. O întâlnise cândva pe stradă, ce faci Irina, parcă așa te cheamă, chiar așa dom’ profesor, nu bănuiam că îmi rețineți numele. Domnișoara aproape arhitectă Irina Ira îl urmase câțiva pași, destui, pe o stradă la stânga, încă una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de liniște, în mijlocul orei de geografie. Toți am râs, bineînțeles (pentru o clasă de copii de unsprezece ani, nimic nu-i mai caraghios decât un pârț), dar ceea ce a scos incidentul din categoria gafelor mărunte, ridicându-l la statutul de poantă clasică, o capodoperă veșnică în analele rușinii și umilinței, a fost faptul că Dudley s-a arătat destul de inocent pentru a comite fatala eroare de a-și cere scuze. „Pardon“, a zis el lăsând privirile în jos, în bancă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Îmi spun că mașina mea e ca nouă, Al senior îmi prezintă nota de plată pentru servicii, iar eu le scriu pe loc un cec. Apoi, când să zic că afacerea e încheiată, Al junior aruncă prima bombă a zilei. — Poanta e, domnu’ Glass, spune el bătând prietenește automobilul pe capotă, că e mai bine că mizeria aia v-a înfundat rezervorul. — Cum adică? întreb, neștind cum să interpretez această afirmație neobișnuită. — Ieri-dimineață, după ce-am vorbit, credeam că termin în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
a Întâmplat. Și seara, În drum spre casă, inima continuă să-mi bată la fel de tare, pentru că pur și simplu nu sunt În stare să accept situația absolut ireală. Și nedreptatea ei. Era un străin. Trebuia să fie un străin. Toată poanta cu străinii e că dispar În eter și nu-i mai vezi niciodată. În nici un caz nu te trezești cu ei la birou. Și nici nu te Întreabă cât fac opt ori nouă. Și nici nu se dovedesc a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ce-am zis. — Hai, că acuma m-ai făcut curios, spune Jack. La ce fel de șmecherii anume te referi ? De ce-o fi trebuit să-mi deschid gura asta tembelă ? De ce ? — La nici una ! zic, din ce În ce mai stacojie. Asta-i toată poanta, că nu știu nici o șmecherie. — Nici eu, zice Jack, cât se poate de serios. Nu știu nici măcar o șmecherie. Mă abțin cu greu să nu izbucnesc Într-un râs nebun. — Da, da, vezi să nu te cred. — Dacă-ți zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să cred că totul a fost doar o făcătură ordinară. Părea atât de romantic ! Cu el care s-a răzgândit și n-a mai plecat În America... faza cu autobuzul... cum ți-a adus cocteilul ăla roz... — Tocmai asta-i poanta. Simt că mi se pune iar un nod În gât și clipesc cât pot de tare, pentru a-mi Înăbuși lacrimile. Tocmai de-asta e atât de umilitor. Știa exact ce-mi doresc. I-am spus În avion că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
atunci. Chiar și acum, când le povestesc, m‑apucă râsul. — Ai un simț al umorului atât de britanic, pe care pur și simplu îl adorăm, zice Judd și se uită fix la mine, de parcă s‑ar aștepta să fac o poantă. OK, repede. Hai, gândește‑te la ceva haios. Simt al umorului britanic. Ăă... Monty Python? Victor Meldrew? — Nu‑mi vine să cred! mă aud exclamând. Îhm... ăsta‑i un fost‑papagal! Râd zgomotos, și Judd și Kent schimbă între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ridică cele două căni de ceai, le duce la chiuvetă și dă drumul la robinet. — Pur și simplu nu‑mi vine să cred că ai o relație cu Tarquin, zic. — Dar nu avem nici o relație! scâncește Suze. Tocmai asta‑i poanta. Azi‑noapte am făcut‑o pentru ultima oară. Am căzut amândoi de acord. N‑o să se mai repete niciodată. Niciodată! Și nu trebuie să spui nimănui. — N‑o să spun. — Vorbesc foarte serios, Bex. Nu vreau să știe nimeni. Nimeni! — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
i-a zis: N-a fost rău, da’ n-a fost nici grozav - ia orice vrei de pe raftul de jos! James a izbucnit într-un hohot de râs forțat, care avea drept scop să dea de înțeles că aia fusese poanta și ea trebuia să fie apreciată. Ceilalți i-au făcut pe plac și-au râs politicos. Dragul meu, a intervenit Julia, văd c-ai făcut deja cunoștință cu Alison și cu Luca. Aceasta e Fiona. Și ea face parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Dacă chiar te interesează. Tom izbucni În râs. — Sfinte, o clipă, ai reușit să mă duci, zise el Într-un final. Te pricepi de minune la d-astea. Mai știi când mi-ai povestit că... — Nu, Tom. Nu e o poantă. Am sărutat Într-adevăr un polițai. A doua oară mi se părea mult mai ușor să rostesc asta. Urmă o pauză oribilă. — Nu te cred. — Pe bune. — N-ai pic de rușine, femeie? tună el. Nu există nici o limită pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
materie de cricket sau - de ce nu? - cu scula lui. Oricum, altceva nu cred că mai știe. S-a dus pe urmă să vrăjească două fetișoare de teapa lui, pe nume Flopsy și Mopsy (nu fabulez!), care par să-i savureze poantele inteligente. Judecând după gesturile lui, trebuie să fi ajuns la subiectul de discuție numărul patru. Aș vrea să vorbesc cu Daisy, dar ea nu se dezlipește de Finn și continuă să-i facă ochi dulci. În mod paradoxal, mă întristează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]