1,760 matches
-
Și daunele? Nu-mi pasă de avariile anexe. Mă interesează gradul de funcționare a navei și să știu dacă performantele noastre vor fi diminuate. ― Ia să vedem... ezită Parker. Panoul 4 este complet prăjit. (Dallas și-l închipui pe inginer pocnindu-și degetele, cum făcuse el adineauri). Unitatea de partaj a sarcinii secundare nu mai funcționează și cel puțin trei celule ale modulului 12 s-au dus. Cu toate cele legate de ele. (Aici se lăsă o tăcere copleșitoare, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
fost femeie nvățată madam Ioaniu și-a ținut doi bărbați. — Vica, asta să știi de la mine, i-a zis, că femeia muncită nu-i bună nevastă... Merge încovoiată, de parc-ar avea un gheb în spate, cu paltonul albastru, decolorat, pocnind de toate câte și le-a pus pe dedesubt și cu țoașca în mână. Merge cu capul în jos, nu se uită nici în dreapta, nici în stânga, poate-s cinșpe ani de când n-a mai ajuns în centru, și nici n-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai privește încă o dată, visătoare, în apa argintată, închide ochii, oftează, les rêveries d’une jeune fille, uite încă un coș, acesta ascuns sub nară, atenție, fața s-a înroșit de concentrare, degetele apasă și prin canalele interne auzi cum pocnește pielea, o picătură de lichid lăptos, rețeta împotriva punctelor negre : după ce le storci, făcând în prealabil o baie de aburi feței, aplici cu pensula următoarea soluțiune : sulf 5 g ; alcool camforat 20 g ; glicerină 5 g ; apă de trandafiri... Masezi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lumină la ea-n dormitor și-și dedea cu pudră. Dac-a văzut că io tot o zoream, a lăsat boitu și-a-nceput să umble pân dulapuri și pân sertare ! Și-avea niște draci în ea ! Uite-așa le pocnea, de îndrăcită ce erea, că n-o lăsasem să se boiască ! Și-a venit cu ele-n brațe și mi le-a trântit ! Dac-am văzut-o că e cu fundu-n sus, nu i-am mai zis nimic. Dacă turnase
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu păsările și mamiferele marine Înecate În otrava neagră au intrat și ele În patrimoniul simbolic al omenirii. În iunie, moare ayatollahul Khomeini În Iran; În mod ciudat, și el a intrat În acest patrimoniu, dar nu Înainte de a-l pocni pe Salman Rushdie cu o fatwa pentru Versetele satanice, ceea ce, și mai ciudat, i-a făcut pe amîndoi un pic mai faimoși, istoria Înregistrînd un caz dramatic În care minciunile pline de miez ale literaturii trezesc fanatismul realității. Pe 26
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a auzit ceva, deși acesta ia un aer iscoditor, Înțepat. În prima duminică după-amiază, o coadă nesfîrșită de soldați așteaptă să intre la dușuri, În timp ce În difuzoarele unității atîrnate pe stîlpi se transmite etapa de fotbal. Din cînd În cînd pocnește cîte un prosop peste spinarea unui răcan, se aud rîsete, sau zboară un chiștoc de țigară În capul altui răcan și se aud din nou rîsete. Cei mai mulți sînt atenți la meciurile transmise succesiv din țară și fac pronosticuri, imaginîndu-și ratarea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
din el doar o pereche de bocanci mișcîndu-se anemic În tufe. Nu am Înțeles ce s-a Întîmplat și nici de ce. Nici nu are importanță, e momentul să o Întindem toți. Ceea ce și facem, mai puțin răcanul care l-a pocnit și care se apleacă peste gardul viu și scuipă. Dar treaba asta Îl și costă, pentru că În clipa următoare dinspre dormitor dau buzna trei veterani, ultimul e Box. Bătaia care Începe e brutală, nemaivăzută, și nimeni nu are curaj să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
serviciu) să vină afară. Bogdan e Într-un pat undeva În stînga, după ce intru În dormitor vine la patul meu. De undeva se aude cineva cîntînd și bătînd ritmul Într-o valiză. — O clipă am crezut că tu l-ai pocnit! Ce căcat s-a Întîmplat? Dau din umeri și mă aplec să văd prin tunelul format de cele cinzeci de paturi suprapuse cine cîntă. — Cine mă-sa cîntă tocmai acum? La vreo cîțiva metri, Înrămată de toate acele structuri metalice
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mă sucesc În pat, Îmi rade un pumn peste frunte. Reușesc să-l Împing cu piciorul și Într-un fel mă simt ușurat că a doua lovitură nu-și atinge ținta - dacă nu s-ar fi dat În spate, Îl pocneam direct În figură. Îi deslușesc silueta În cele cîteva felii de lumină care vin de afară, prin fereastră și de pe hol, prin ușa deschisă. Îl văd plecînd, un contur ciolănos care se termină cu un cap rotund, tuns chel. — Să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Își rînjește dinții albi, apoi mimează serva de handicapat de la ping-pong, ascuns după spinarea soldatului din fața lui. Încerc să nu rîd. Portocală mătură Încăperea cu o privire cîinoasă, ridicîndu-se pe jumătate În picioare, apoi se așază la loc, după ce-l pocnește peste ceafă pe unul. Îmi dau seama că e răcanul din Craiova care m-a abordat la Hațeg, cînd plecam - deși l-am mai văzut prin dormitor și la instrucție, niciodată nu am făcut legătura, asta poate și pentru că are
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Lui Portocală i se Învîrte boneta pe cap de mîndrie. Seara, la duș, Portocală, beat de sine după o zi glorioasă, Îl trece printr-o serie de umilințe pe craioveanul care după cîte se pare suferă de un handicap mental, pocnindu-l cu un prosop umed. E atît de sigur că pe omul ăsta ca o umbră, căruia abia dacă i-am auzit vocea de cinci ori de cînd l- am cunoscut, nu-l apără nimeni, Încît ceea ce la Început părea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a anunțat mai Întîi menținerea stării de necesitate, apoi, aceeași ne-a mai dat una (de data aceasta, avînd În vedere conținutul anunțului pe care l-a făcut, părea să vină de pe altă lume): sinuciderea trădătorului Milea. Două știri care pocnesc, nu fac altceva decît să sporească tensiunea și absurdul. Culoarul e pustiu, realmente pustiu. Singura prezență e muzica populară. Șerpuiește pe sub uși, zbîrnîie În stîlpii și În pereții albi, se scurge din tavan. E pretutindeni, e ca un duh malefic
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
prin urmare ar bine să ne cruțăm unii pe alții. Stau drept ca bradul, mi se mișcă numai ochii, urmărind cît de liberă poate să fie deodată societatea românească În ostășie. Cristian trece cu ranița flască În spate și mă pocnește cu un ziar făcut sul peste ceafă: — Pe loc repaus, răcane, strigă el rîzÎnd. După 5 minute, cînd iese, Îmi lasă ziarul Înfipt Între două scînduri ale acoperișului pichetului. — Ia-l pînă nu se udă și informează-te. Alo? Ai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
maică-ta alor mei. Era supărată rău. Tac o clipă, vizualizînd scena. Cam ce Dumnezeu le-o fi spus? Și mai ales de ce? — M-a lovit, dar se pare că a supraviețuit. — Ce? Cine? — Mașina. Era o glumă. — Băăă! zice el pocnindu-mi una peste umăr... Îți priește armata. ’Te-n cap de șmecher, Încheie el rîzÎnd. E pur și simplu Îngrozită, e... n-are cuvinte să spună cum e. E foarte supărată. Păi de ce? De ce e Îngrozită, de ce n-are cuvinte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ca un șablon prin care se scurgea o inundație umilă de uniforme regulamentare. Și hop și eu printre ei, stricînd armonia! Aveam 12 ani, eram un pic mai mare decît o capră. M-a pescuit din mulțime și m-a pocnit fără să aștepte o explicație, Înainte să casc ciocul să mă salvez. Am crezut că m-a lovit o mașină, dacă-mi amintesc bine, cred că mi-am și murdărit un pic chiloții. Ca să nu mai zic că părea o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un zîmbet uluitor de alb, cu dinți sănătoși. Petcuuu! Daaa! țipă el, zîmbind cu toate măselele. Ia uite că tîmpitu’ era viu. — Daaa, zice el, fără să clipească. Păi atunci Petcu să-ți rămîne numele, Îi zice Rică și Îi pocnește o palmă peste frunte, ceea ce face ca zîmbetul nou-botezatului să-i atingă urechile, În timp ce picioarele Încep să i se bîțÎie sub pătură. Vin părinți, pleacă părinți. Vin prieteni, pleacă prieteni. Petrecem zilele În grădină, Îndopîndu-ne cu bunătățile pe care ni
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îl aruncă Într-o beznă albă (de parcă În capul lui s-a instalat un fel de iarnă). RÎde. Nu mai e emisie, cre’ că s-a-ntors Ceaușescu și au scurtat iar programul TV. Hai liberare! Iupiii... Cam asta e! Rică rîde, pocnindu-se cu palmele peste genunchi. Laur nu-și permite mișcări bruște, pentru că din nas Îi ies două sîrme lungi, la capătul cărora (momentan, aflat undeva În sinusuri) se află un medicament care ar trebui să-i vindece sinuzita cronică. Eu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
putea salva. George ar putea fi salvat prin iubire, dar nu prin cea a Stellei, un alt gen de iubire. Grozăviile lui nu sunt decât un apel la iubire. Preotul râse cu poftă, un râs poate prea prelungit, apoi își pocni degetele, un gest obișnuit la el când dorea să schimbe discuția. Se ridică de pe scaun. — Știi cumva când sosește profesorul Rozanov? — Nu, nu știu, răspunse Gabriel iritată de tratamentul brutal aplicat mișcătorului ei apel. — L-ai întâlnit vreodată? Părintele Bernard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la spital. Și eu exist. O pisică se poate uita la o regină. — Asta ce vrea să mai însemne? interveni Brian făcând, fără să vrea, jocul preotului. Stella râse, apoi îi zâmbi părintelui Bernard. Preotul nu profită de avantajul câștigat. Pocnindu-și degetele, fără zgomot, i se adresă lui Brian: — Aud că a sosit profesorul Rozanov. — Da? făcu Brian. Hip, hip, ura! — George va fi foarte mulțumit, nu-i așa? întrebă Gabriel care tocmai reintrase în cameră. Încântat, răspunse Stella. — Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
amuza. — L-ar amuza! Crezi c-ar veni întâi ca în bătaie de joc și apoi ar rămâne să se roage? — Numai dacă ați începe să-i vorbiți. — George mă depășește, spuse preotul. E mai bine să nu mă amestec. Pocni ușor din degete. În momentul acela se auzi un hârșâit, pe urmă un scârțâit puternic, urmat de o bufnitură metalică. Ușa din stânga se deschise și se închise. Părintele Bernard se îndepărtă de penitenta lui, ochii lui obișnuiți cu semiobscuritatea, fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Da. — Guarda e passa.1 — Nu, zise preotul, nu. Părintele Bernard își scutură părul frumos pieptănat (îl pieptănase jos, în hol, înainte de a intra); nările îi erau dilatate, obrajii îi ardeau. Ridică mâna, cu un gest defensiv, și dădu să pocnească din degete, dar nu scoase un cuvânt și continuă să se uite fix la filozof. — Haide să nu mai vorbim despre asta, spuse Rozanov. Te-am chemat aici pentru că vreau să-ți cer o favoare. N-am să te rețin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de acest continent, soluționându-i astfel problemele. Pe urmă își mai spuse: „Dacă Hattie se mărită cu Tom, ar putea locui chiar aici, la Papuc. Pearl se afla în hol, cu paltonul lui John Robert, acum cald și uscat. Își pocni călcâiele și-i ținu paltonul; trebui să se înalțe pe vârfuri ca să-l ajute să-l îmbrace, în timp ce profesorul își flutura orbește mâinile în spate, cu privirile pironite asupra lui Hattie. Pearl deschise ușa din față, dar John Robert se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plimba privirea alene peste sutele de capete preocupate să afle noutăți de la vecini. Însă nimeni nu părea să fie la curent. Da' știu c-au făcut ceva mobilizare! Nu-i chiar ca la chemarea sub arme, dar e la fel de înălțător! Pocnind din bici pe lângă boi!... Jipa se răsuci pe scaun trecându-și un cot peste spetează și aruncă o privire plictisită în susul stalului. Ia uite la ei! Dezgustător! Îi fixezi drept în ochi și ei îți ocolesc privirea. Rând pe rând
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de lele din pîntece. Dar deocamdată mi-e bine... Eu sting cu var, atît cît pot stinge doar cu var ridcarea din boală a poeziei, ridicarea din har a harei, doar atît pot să mai fac: să nu aud cum pocnește ca un bici osul meu fără vină- n calendare. În rest despre mine doar compilații vesele... Mă visez din adîncimile visului, din complicatele erori ale unei cusături atît de perfecte-n afară, dar cît de zdrențuite-năuntru. Aspră meseria În
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
avut curaj să mă întorc, să văd dacă nu mă urmărea nimeni. Dar nu se zărea mai nimic din cauza întunericului. Am pornit mai departe, la colț am cotit și pe măsură ce mă apropiam de lumina celuilalt felinar mă linișteam. Atunci a pocnit și al doilea bec și întreaga stradă s-a cufundat în beznă. Poate pentru că fusesem cumva pregătită de primul șoc, acum nu m-am mai înfricoșat atât de tare. Puteam chiar să-raționez. M-am gândit mai întîi că vreun copil
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]