2,275 matches
-
relație cu mutațiile modelului general al devenirii în secolul al XX-lea. E vorba de trecerea de la modernism la postmodernism, ca paradigme culturale, definite de P. drept de-structurare și, respectiv, restructurare a categoriei individualului. Situată în funcție de aceste două modele, poetica lui Ion Barbu dobândește o poziție privilegiată: pe de o parte, reprezintă cea mai radicală asumare a transindividualului modernist din literatura română, iar pe de altă parte, tratează transindividualul nu ca expresie a crizei, ci drept element constructiv, început al
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
comic, Cluj-Napoca, 1974; Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică, București, 1978; ed. (Eminescu, poet tragic), îngr. Ioana Bot, Iași, 1994; Configurații, Cluj-Napoca, 1981; Eminescu și mutațiile poeziei românești, Cluj-Napoca, 1989; Cursul Eminescu, îngr. Ioana Bot, Cluj-Napoca, 1991; Ion Barbu și poetica postmodernismului, București, 1993; Molestarea fluturilor interzisă, îngr. și postfață Ioana Bot, București, 1998; Modernism/postmodernism. O ipoteză, îngr., introd. și postfață Ioana Bot, Cluj-Napoca, 2003. Ediții: D. Popovici, Poezia lui Eminescu, pref. edit., București, 1969, Romantismul românesc (1829-1840), cuvânt înainte
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
Critică neoromantică, RL, 1990, 31; Ion Simuț, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, F, 1990, 8; Diana Adamek, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, TR, 1990, 42; Ion Vlad, Harul deplinei dăruiri, TR, 1990, 42; Regman, Nu numai, 284-286; Florin Manolescu, De la poetica vederii la poetica viziunii, CC, 1991, 10-12; Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, îngr. Diana Adamek și Ioana Bot, Cluj-Napoca, 1991; Mircea Popa, Întâlnire postumă cu Ioana Em. Petrescu, ST, 1992, 3; Ion Pop, Ion Barbu într-o nouă
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
1990, 31; Ion Simuț, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, F, 1990, 8; Diana Adamek, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, TR, 1990, 42; Ion Vlad, Harul deplinei dăruiri, TR, 1990, 42; Regman, Nu numai, 284-286; Florin Manolescu, De la poetica vederii la poetica viziunii, CC, 1991, 10-12; Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, îngr. Diana Adamek și Ioana Bot, Cluj-Napoca, 1991; Mircea Popa, Întâlnire postumă cu Ioana Em. Petrescu, ST, 1992, 3; Ion Pop, Ion Barbu într-o nouă lectură, ST, 1994
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
de incursiunile hedonist-metafizice ale criticului și de semnalarea „monstruozității” analizei, provenită din „(dis)proporția ei desantata față de scurtimea textului analizat” - nuvelă Drumul spre Polul Sud, aparținând lui Alexandru Vlad. Că și în eseul precedent, criticul remarcă la prozatorul clujean o „poetica a nealinierii”, concretizata prin nesupunerea la programul textualist și livresc al congenerilor săi și prin producerea unei proze referențiale, umpluta cu „substanță existențiala”. Drept martori, P. îi convoacă acum în ajutorul sau pe Gabriel Marcel, Georges Bataille și Emmanuel Levinas
PODOABA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288859_a_290188]
-
M. Castillo-Navarro, Luis de Góngora, J. J. Armaș Marcelo, J. R. Jiménez, Federico García Lorca, Gabriel García Márquez ș.a., în 1991 reunind tălmăciri proprii în antologia Valori eterne ale poeziei hispane. Poezia din volumul Tehnică umbrei (1970) propune o formulă poetica modernă, marcată de o sensibilitate asociativa capabilă să surprindă viziuni esențiale în imagini atent stilizate. Vocea poetica este lucida, tonul detașat, ceea ce duce la austeritate emoțională, în versuri ce problematizează discret, dar fără fior. Împătimit de literatură, N. apelează din
NOVACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288492_a_289821]
-
ultima noapte de dragoste”. Partea aceasta înregistrează fapte petrecute în satul preotului bănățean după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, descriind în final întâmpinarea entuziastă a armatei române eliberatoare, care intră în orașul cel mai apropiat. De-a dreptul opusă principiului autenticității e poetica prozei scurte a scriitoarei. Semnele literarului sunt aici nu numai nedisimulate, dar etalate ostentativ. Nuvela eponimă a primului volum, Ciudata viață a poetului (1942), începe cu formula de basm „A fost odată”. Alta, Paco și Petro, „poveste spaniolă”, cu „Povestea
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
mai tarziu prin descoperirea lui Nietzsche și Wagner. Dintre lecturile copilăriei și adolescenței, cu amprenta în cele ce va scrie, nu pot fi omiși Pascal, Chateaubriand, Lamartine, Francis Jammes și Verlaine. La treisprezece ani se vădește total confiscată de muză poetica și compune două albume de versuri. Frédéric Mistral vede în mica autoare o viitoare scriitoare de geniu. Integrându-se, prin căsătoria cu contele Mathieu de Noailles (1897), unei străvechi familii franceze, vă întreține un salon reputat prin aristocratismul de blazon
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
poetului nu e cu nimic mai spectaculoasă decât o muncă de rând”, răspunderea morală a celui care scrie fiind însă „extraordinară”. Nonconformist, pus pe șotii, „caraghiozlâcuri” și „pezevenglâcuri”, el este totodată împotriva lucrului poetic „sofisticat”, fatalmente „perisabil”, supus „dezavuării” publice. Poetica lui e fantezistă și parodică, dinamitând, nu întotdeauna facil, clișee, automatisme în jocuri de cuvinte ca acestea: „și totuși mă voi sinucide /frumoasă-i viața la castel/ noi suntem căruța lumii/ nici la vale nici la deal/ folosiți cu-nverșunare
NICOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
două lumi (cu criteriile lor poetice diferite) ar exista o relație subtilă, aceea dintre dublurile unei personalități scindate. Mai mult - afirmă criticul -, poetul și-a abandonat vizionarismul abisal dintr-o „teamă ciudată”, lăsând în legalitate numai reprezentările „tangibile ale spiritului”. Poetica implicită a lui Eminescu stă sub semnul contradicției dintre viziune și filosofie, dintre imagine și concept, sensul procesului de creație evoluând înspre abstractizare, cu triumfurile sale din Scrisori ori din Glossa. La extrema cealaltă se găsesc marile poeme vizionare Mureșanu
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
comparatiste, care conduc la concluzii relevante. Astfel, se observă că, în diferite epoci, contactul cu opera lui Lev Tolstoi a furnizat la noi argumente convingătoare în discuțiile literare, iar marii prozatori români au apreciat experiența novatoare a scriitorului rus în poetica romanului și a dramei, înclinând deliberat spre realism în construirea unor fresce cuprinzătoare ale societății. Referirile comparatiste vor intra și în alte lucrări, subordonate însă unor metodologii diferite. Menținându-se în câmpul literaturii ruse, dar avansând spre contemporaneitate, N. se
NICOLESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288448_a_289777]
-
cenzurat ludic și ironic, emisia lirică fără dulcegării și, cu locuri comune inerente începutului, fără dependențe stilistice. E de adăugat mobilitatea și anvergura figurativă - imaginație mitică, fast al peisagisticii simbolice, caligrafie sigură a ambientului domestic, rustic sau citadin, funambulie carnavalescă. Poetica sa e obsedată de metafora existențială, de praguri, esențe, transsubstanțieri. Cântărețul de sticlă, poemul titular al primei plachete, rezumă metoda prin care descrierea unor sinestezii - sunetele „de sticlă” ale bluesului unui jazman virtuoz - primește reverberări magice: „și el despică arșița
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
cotropește creierul. O altă vârstă, de dincolo de iubire și plenitudine, s-a furișat în trup ca o înstrăinare și, sub cangrena luminii, poemul devine un „stacojiu lamento”. Ultimele volume stăruie în contratimp tot mai marcat (și discrete aluzii polemice) față de poeticile momentului, plonjând în vertijul extrem al confesiunii. Stridența luminii e pusă în surdină de pendularea spre elementul advers, apa. Elegia agoniei în „viclenia unui timp fără timp”, „cu rășina sângelui neagră”, chipul brăzdat de „năvodul” urmelor și corpul alterat din
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
București, 1997; Dumitru Țepeneag, Un român la Paris, București, 1997, passim; Ion Simuț, Dumitru Țepeneag și rebeliunea onirică, F, 1997, 4; Octavian Soviany, Țepeneag & Fiii, „Cuvântul”, 1997, 7; Nicolae Bârna, Tânărul Țepeneag și „onirismul estetic” , CC, 1998, 1-4; Octavian Soviany, Poetica onirismului, CC, 1998, 1-4; Marian Victor Buciu, Țepeneag între onirism, textualism, postmodernism, Craiova, 1998; Nicolae Bârna, Țepeneag. Introducere într-o lume de hârtie, București, 1998; Cărtărescu, Postmodernismul, passim; Deliruri și delire. O antologie a poeziei onirice românești, îngr. și pref.
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
se deschide” în abisul eminescian sunt, pe lângă cele dominante, heideggeriene, câteva concepte ale criticii franceze (J. Fourastié, Jean-François Lyotard, M. Clavel), dar și ale lui Adrian Marino, citat pe alocuri. Un cerc explicativ încadrează marea temă a naturii la Eminescu, poetica fiind descrisă ca una care se adecvează la „natura creatoare” în devenire, în care sinele poetului își descoperă identitatea. Iubirea eminesciană, expresie a „erosului românesc”, e descrisă ca participare a poetului la „visul ferice”, „visul misterios”, adică nostalgie a ființei
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
implicație a neantului („Au nu sunt toate-nvelitori / Ființei ce nu moare?”); iar neantul eminescian este o „prezență - absență”, precum în versul „Nu e nimic și totuși e...”. Tentativa autoarei este una rară, încercată de puțini cercetători, de a descrie poetica implicită ca proiecție verbală a intuiției ireprezentabilului. Volumul Jurnal hermeneutic (1997) continuă cercetarea eminescologică din perspectiva problematicii poetice și socio-politice, căutând o înțelegere a lui Eminescu nu pe principii estetice sau retorice, ci prin „comprehensiune”, cum consideră P.-M. să
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
cititorul de azi. Îi vine în ajutor mai întâi criteriul de alcătuire a corpusului de texte, care nu este unul valoric, ci în funcție de relevanța în comunicarea scriitorilor cu cititorii din epocă și de miza prozelor în discuție. Cercetătorul creionează astfel poetica prozei antejunimiste, a cărei trăsătură principală - din perspectiva comunicării - este hiperdeterminarea textuală, altfel spus, comunicativitatea excesivă. Demonstrația are un fundament teoretic solid, convocând o bibliografie dominată de nume importante ale naratologiei, teoriei comunicării și semioticii. SCRIERI: În livada de cremene
PAPADIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
în legătură cu alte categorii - sublim, grație, farmec, naivitate -, scrie comentarii scolastice intitulate Ficțiune, imagine și comparațiune (1896), Înrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica și arhitectura) (1898). Și criticul preferă „aerul limpede al imaginilor senine”, arătându-se prudent față de poetica lui Baudelaire, „stegarul celui mai desăvârșit senzualism”. Stângăciile de prozodie ori greșelile de limbă, sancționate cu iritare, uneori chiar violent, îi stârnesc câteodată porniri marcate de suficiență. SCRIERI: Odă la rezbel, București, 1877; Ficțiune, imagine și comparațiune, studiu comparativ de
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
definiție Ideea. Idee și Formă fiind una, opera perfectă nu se obține prin „inspirație”, ci prin travaliu. Cu cât materia în care se împlinește obiectul artistic e mai refractară prelucrării în acest scop, cu atât meritul creatorului e mai mare. Poetica parnasiană implică înțelegerea artei ca dificultate învinsă. În actul de creație, poetul are de biruit toate obstacolele inerente năzuinței la perfecțiune, și pentru aceasta sunt necesare luciditatea, supravegherea stărilor afective, intelectualizarea emoțiilor. Se exclud exaltarea, patosul, redundanța, superfetația, tot ce
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
din 1997, președinte al acesteia. Publică, în colaborare, cursuri universitare, precum și numeroase articole, studii și eseuri de specialitate în reviste literare prestigioase. A semnat traduceri din scrierile lui Asztalos István, Sütő András, Sorin Titel și F.M. Dostoievski. În intenție, studiul Poetica lui Dostoievski (1987) este unul polemic, K. încercând să le răspundă celor care îl consideră pe scriitorul rus doar un investigator al sufletului bolnav și un stilist precar. Autorul demonstrează că pentru Dostoievski frumosul este o valoare fundamentală, ca autoafirmare
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
sfârșit, valorile estetice ale paradigmei dostoievskiene, întemeiată pe echivalența frumos-Hristos- ideal (specificul artei ca fenomen al conștiinței). Două subcapitole ale cărții analizează cursul lui Nichifor Crainic despre spiritualitatea dostoievskiană și contribuția lui Valeriu Cristea la cercetările asupra scriitorului rus. SCRIERI: Poetica lui Dostoievski, București, 1987; Frumosul pur. Poetici clasice și moderne, București, 2000; Dostoievski: Quo vadis homo? Sensul existenței și criza civilizației, București, 2000. Traduceri: Dostoievski despre literatură și artă, București, 1989 (în colaborare cu Nicolae Iliescu). Repere bibliografice: Mihai Zamfir
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
lui Dostoievski, București, 1987; Frumosul pur. Poetici clasice și moderne, București, 2000; Dostoievski: Quo vadis homo? Sensul existenței și criza civilizației, București, 2000. Traduceri: Dostoievski despre literatură și artă, București, 1989 (în colaborare cu Nicolae Iliescu). Repere bibliografice: Mihai Zamfir, „Poetica lui Dostoievski”, RL, 1987, 29; Gabriel Dimisianu, „Poetica lui Dostoievski”, TRB, 1988, 360; Cornelia Cârstea, „Poetica lui Dostoievski”, R, 1988, 5; Constantin Crișan, Visul hermeneutic, VR, 1988, 8; Kozma Dezső, Művek, műfajok, „Látó”, 1990, 3; Cornelia Cârstea, Dostoievski la cumpăna
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
și moderne, București, 2000; Dostoievski: Quo vadis homo? Sensul existenței și criza civilizației, București, 2000. Traduceri: Dostoievski despre literatură și artă, București, 1989 (în colaborare cu Nicolae Iliescu). Repere bibliografice: Mihai Zamfir, „Poetica lui Dostoievski”, RL, 1987, 29; Gabriel Dimisianu, „Poetica lui Dostoievski”, TRB, 1988, 360; Cornelia Cârstea, „Poetica lui Dostoievski”, R, 1988, 5; Constantin Crișan, Visul hermeneutic, VR, 1988, 8; Kozma Dezső, Művek, műfajok, „Látó”, 1990, 3; Cornelia Cârstea, Dostoievski la cumpăna veacurilor, ALA, 2001, 2; Ioan Holban, Posteritatea lui
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
Sensul existenței și criza civilizației, București, 2000. Traduceri: Dostoievski despre literatură și artă, București, 1989 (în colaborare cu Nicolae Iliescu). Repere bibliografice: Mihai Zamfir, „Poetica lui Dostoievski”, RL, 1987, 29; Gabriel Dimisianu, „Poetica lui Dostoievski”, TRB, 1988, 360; Cornelia Cârstea, „Poetica lui Dostoievski”, R, 1988, 5; Constantin Crișan, Visul hermeneutic, VR, 1988, 8; Kozma Dezső, Művek, műfajok, „Látó”, 1990, 3; Cornelia Cârstea, Dostoievski la cumpăna veacurilor, ALA, 2001, 2; Ioan Holban, Posteritatea lui Dostoievski, RL, 2001, 48. E.M.
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
de conectare a umanului la cosmic, iar cealaltă ca transfer de „potențe inițiatoare” între energetismul lunar și psihismul uman. Criticul interpretează inedit (aruncând, totodată, numeroase sugestii pentru cercetări viitoare) polaritățile eminesciene și armonizarea/transcenderea lor prin vizual, auditiv și olfactiv. Poetica „vederii” (fără legătură cu ceea ce înțelesese Ioana Em. Petrescu prin aceasta) ocupă în demonstrație o poziție centrală. În acest context, Luceafărul este interpretat ca „poem al devenirii prin privire”. Senzitivitatea și selenaritatea eminesciană sunt decriptate printr-un demers empatic, de
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]