8,144 matches
-
și-ar mai fi vrut, dar Petre se gândi că totuși e păcat să dai ce-ai primit de pomană la un câine, fie el și Toni. Așa că mai scoase câte ceva din frigider, oferta fiind trecută cu vederea de mioritic. "Pofta-n cui", îi zise Petre, puse bunătățile "la fereală" și urcă să se întindă. După o noapte agitată, avusese în sfârșit o dimineață bună, gândind că poate și următoarele o să-i fie la fel. Se trezi când deja se înnoptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
uiți de griji, de bătrânețe, de boli... Aveam în livadă mulți pruni și în fiecare an îmi pregăteam, pentru lungile luni de iarnă, o budană cu țuică fiartă de două ori, din care mai trăgeam câte o dușcă când aveam poftă și aveam cam des. Când mă apucau ispitele, meșterisem eu ceva: un capac în podea, sub geam, și deasupra pusei o masă. Acolo îmi plăcea să stau ore întregi privind cine mai trece pe uliță. În beci sub masă, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
geam, și deasupra pusei o masă. Acolo îmi plăcea să stau ore întregi privind cine mai trece pe uliță. În beci sub masă, era budana cu rachiu, cu capac din două părți, cu balamale la mijloc, așa că atunci când mă bântuiau poftele împingeam ușor capacul podelei, trăgeam cu o sfoară de capacul budanei, cufundam un ulcior cu gura largă, tot legat cu o sfoară, așteptam să se umple, îl trăgeam ușor să nu se verse, dădeam drumul capacului de la budană, împingeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Ana se ocupase de schițe și desene pentru facultate, dar și de gospodărie, de grădină, de bucătărie. Petre descoperi ce meșteră e fata lui în toate și ce bune bucate știe să pregătească, pe care le mânca întotdeauna cu mare poftă, spre încântarea "bucătăresei". Într-o seară, stătea cu Ana pe prispă și discutau ce-ar mai fi de făcut până la plecarea ei la București. Ea lucra, desena, schița. De ziua lui îi făcuse cadou un album cu desenele și schițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pregătirile de nuntă ale vulpilor și șoarecilor. Mama s-a ridicat brusc și a intrat printre tufele înflorite. M-a strigat, râzând, de printre florile albe. — Kazuko, ce crezi că fac acum? — Culegi flori. — Fac pipi, spuse ea râzând cu poftă. Nici măcar nu se lăsase pe vine. Aveam senzația că eu nu eram capabilă să imit acel ceva adorabil care-i aparținea doar ei. Fac o digresiune, dar vreau să mai menționez că am citit nu demult într-o carte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
este un medicament foarte bun. De când port masca, mi-a mai trecut durerea de limbă, zise mama zâmbind. Totuși, mie nu-mi vine să cred că mama spune adevărul. Nu mai stă în pat, dar tot nu i-a revenit pofta de mâncare și vorbește foarte puțin. Mă îngrijorează starea ei și mă tot întreb ce l-o reține pe Naoji la Tokyo. Fără îndoială că-și pierde timpul cu scriitorul acela, Uehara. În clipele astea o fi prins de vârtejul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
a mormăit ceva. M-a amuzat oarecum. — Și eu sunt bețiv. Dar nu chiar așa, nu? Și tu ești bețivă. — Nu-i adevărat. Am văzut bețivi adevărați și arată cu totul altfel. Era prima oară când îl vedeam râzând cu poftă. — Atunci, probabil că nici fratele tău n-o să poată deveni bețiv adevărat. Cel puțin, n-ar fi rău să se apuce de băut. Hai să mergem! Nu vrei să întârzii, nu? N-are importanță. — Oricum... e prea multă lume aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
târziu dacă se punea problema tuberculozei. Simțeam că-mi fuge pământul de sub picioare. — Cum e zgomotul acela pe care-l auziți? E grav? Oftam neajutorată. — Și dreptul, și stângul. I-a prins pe amândoi. Mama este încă sănătoasă. Și are poftă de mâncare. Nu mai e nimic de făcut. — Nu-i adevărat. Nu poate fi adevărat. Dacă mănâncă mult unt și ouă și bea lapte, o să se însănătoșească, nu? Câtă vreme mai rezistă, febra o să-i scadă, nu? Să mănânce oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
fiu lângă ea în ultimele ei clipe. În ziua următoare nu m-am mișcat de lângă patul ei. Am tricotat. Tricotez și cos foarte repede, dar nu sunt prea grozavă. Mama obișnuia să mă corecteze tot timpul. Nu prea aveam eu poftă de tricotat atunci, însă mi-am scos cutia cu lână și, ca să salvez aparențele, să nu i se pară mamei curios că nu făceam nimic, am început să tricotez cu frenezie. Cine m-ar fi văzut ar fi zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
convins că noblețea tablourilor se datorează numai firii blânde a soției sale. Pictorul - am să spun acum tot ce simt - nu e altceva decât un negustor deștept, dornic de beții și desfrâu. Când are nevoie de bani ca să-și satisfacă poftele, încropește un tablou pe care-l vinde la un preț exagerat, făcând pe marele artist și înșelându-i pe colecționarii de ocazie. Singurele lui „calități“ sunt nerușinarea mitocanului de la țară, încrederea oarbă în el însuși și un talent deosebit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
mai greu de asimilat, într-atât de pline de smoală rău mirositoare sunt fiecare clipă și fiecare centimetru din existența noastră. Ura icnită, violența de limbaj, vulgaritatea fără limite, lipsa de caracter îți provoacă nu dorința de a dialoga, ci pofta de-a fugi și de-a te ascunde cât mai departe de produsele monstruoase ale unui timp nedemn. În România, modelele sunt, pentru prostime, un Mircea Badea, iar pentru așa-zisa elită un neo-pășunist precum Dan Puric. Din prestația agresivă
Arta de a admira literatura by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7216_a_8541]
-
locul ei la o masă rotundă cu muncitorii portuari de la Gdansk, Adam era însăși imaginea normalității. Fusese întemnițat de trei ori, refuzase orice pact cu puterea comunistă și acest lucru se vedea: emana prin fiecare por atomi de libertate și poftă de a trăi. Neobositul balet al brațelor, talentul unic de a vorbi cu întregul corp, vizibila diferență dintre viteza gândului și capacitatea acestuia de a se metamorfoza în cuvinte îl transformau într-o mașinărie fascinantă: nu-ți puteai, pur și
Arta de a admira literatura by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7216_a_8541]
-
te atrag prin monofagie. De ce monomanie? Fiindcă sunt cărți prin excelență monotematice, în ele vorbindu-se, de la prima pînă la ultima pagină, de chiar subiectul pe care titlul îl anunță. De ce monofagie? Fiindcă autorul pare stăpînit de duhul unei singure pofte: foamea de a despica pînă la fund nuanțele unei idei obsesive. Vreți să vedeți panorama de nuanțe pe care un fenomen celest precum norii o poate isca în mintea unui intelectual? Atunci citiți Norii. Vreți să aflați cîte asociații de
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
latent în oameni și în "lumea fenomenală". Pentru că sunt amândoi purtătorii acestei credințe : pornirea către rău stă ascunsă în oameni, ea poate fi blocată sau activată, oprită sau făcută să debordeze. Mârzea, am văzut, detectase în Dumitrașcu arivismul incipient, semnele poftei de dominare și de urcuș social, premise ale fulminantei cariere politice pe care tânărul jurnalist și universitar o va face, împins de "duhul rău" al lui Mârzea, în Clujul post-decembrist. Nu rămâne însă mult timp pe platoul învingătorilor, al stăpânilor
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
apucat de treabă, să o termine repede și cu toată forța... - Dar dacă ați fi creat dumneavoastră lumea, cum ar fi arătat ea? - (Râde) Din capul locului - cu defecte, sigur, sigur... Ce s-a întâmplat de-a lungul timpului cu pofta de scris, cu nevoia dumneavoastră de dragoste? - Din vara trecută, pofta de scris, care altădată era irepresibilă, s-a diminuat până acolo încât am zis că las neterminat ce am început... Apetența pentru viață, de asemenea, a scăzut deoarece am
Mircea Horia Simionescu by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8731_a_10056]
-
Dar dacă ați fi creat dumneavoastră lumea, cum ar fi arătat ea? - (Râde) Din capul locului - cu defecte, sigur, sigur... Ce s-a întâmplat de-a lungul timpului cu pofta de scris, cu nevoia dumneavoastră de dragoste? - Din vara trecută, pofta de scris, care altădată era irepresibilă, s-a diminuat până acolo încât am zis că las neterminat ce am început... Apetența pentru viață, de asemenea, a scăzut deoarece am văzut că fiecare zi seamănă cu toate celelalte care au trecut
Mircea Horia Simionescu by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8731_a_10056]
-
alții, încît port un fel de povară a lucrului primit, pe care trebuie să-l dau mai departe. Și, în general, adulții nu prea au chef de ce le-aș putea da eu." Nu se considera o intelectuală, își recunoștea doar pofta de a povesti și de a asculta poveștile altora. Abia după 1989, la Muzeul }ăranului Român, a putut face cu adevărat ceea ce o pasiona și a început să scrie. Noutatea pe care o aducea Irina Nicolau în proiectele ei și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8801_a_10126]
-
ale unor femei cu mers grăbit, în planuri ce veneau spre mine, înălțându-se și coborând asimetric..." între două lumi, una supusă eternității și alta robită cotidianului, sufletul se ceartă cu trupul. Să fie, în dorul de exil și o poftă de eșec? De eșec ce tace, răbdător în fiecare ins, în caruselul destinului? Vorbea, undeva, Pavel Chihaia de "treptele nedesăvârșirii", iar în partea a doua a Hotarului de nisip, într-un interviu luat de Al. Cistelecan, își declara adeziunea la
Un romancier al exilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8819_a_10144]
-
de dreapta, cum nu știi pe cine detestă și pe cine preferă în materie de istorie sau politică. Poate scrie la fel de senin despre Marx sau despre Kennedy, despre Carol cel Mare sau despre ONU, și nu cade niciodată în capcana poftei de a vrea să-și convingă cititorul. Boia descrie fără să militeze și interpretează fără să pledeze. E cel mai aproape de neutralitatea intangibilă a idealului istoric. și fiindcă nu poate fi prins în țesătura unei fabule, Lucian Boia rămîne inefabil
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
încetineala cu care se observa că acționează parchetul fu socotită scandaloasă. Abolirea pedepsei capitale convenea vinovatului, care ar fi putut scăpa astfel doar cu o pedeapsă de cincisprezece ani - muncă silnică, na. Un mânios formator de opinie, în care clocotea pofta de vindictă a revoluționarilor de la 1789, făgădui probe și martori. Unanimitatea se instală pe întreaga țară, odată cu ceața și pâcla. Cu toții simțeam că de acum înainte nimic nu va mai fi cum a fost. Și ne întrebam dacă ceva s-
Aveți ceva împotrivă? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8903_a_10228]
-
și încercam să vedem, cât se putea prin unele crăpături, fraternitatea celor doi, când treceau prin dreptul nostru. Era bătaie pe rând și ne abțineam să nu râdem în hohote. E chinuitor când nu-ți poți permite să râzi după pofta inimii. Spectacolul trebuia să fie întrerupt când venea ora mesei. Lui Gogu i se reda libertatea. Cam peste o săptămână ne vizita iarăși și așa o ținea cât dura iarna. Vizitele lui aveau o bună influență asupra toanelor lui Bușcu
Varul Alexandru si alte povesti adevarate by Adrian Oprescu () [Corola-journal/Journalistic/8892_a_10217]
-
pune în vedere că ei nu măresc prețurile, ca ceilalți, că ei știu că viața-i grea la oraș și că o bătrână, domn'nost! îi ceruse într-o zi să-i cântărească cincizeci de grame de caș, că avea poftă, sărmana... cincizeci, domnu'nost! de grame, domnu'nost!... și când o văzuse atât de amărâtă, îi dăduse o bucată de caș, de sufletul bătrânilor de-acasă. (Habar n-avea, eram la curent: fusese Maica Vineri, în controlul ei de rutină
Garda literară by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9795_a_11120]
-
Pasiunea pură care mă purta către Ťa știť un autor sau altul s-a stins de mult". Și ca să nu persiste nici un dubiu, își exhibă dezabuzarea precum o pierdere a apetitului pentru hrană: "Dezabuzarea. De fapt, e ca și cum îți pierzi pofta de mîncare culturală: nici un fel nu te mai atrage, nici o carte nu-ți provoacă apetit cerebral". Să fie aceasta o stare generală, vagă, o angoasă plutind într-un văzduh al indeterminării? Câtuși de puțin. Dl Liiceanu pune punctul pe i
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
similiculinară: "Cărțile edificatoare sînt montone și își propun experiențe de care nu ești în stare; Kierkegaard pălăvrăgește enorm; Hegel e ca o flașnetă; Lévinas e mediocru; Hesse e plicticos; Cioran e minunat, dar previzibil că îți taie și mai mult pofta de mîncare". în prezența acestei sumbre frivolități, rămînem siderați. Drept care sîntem puși în situația a ne întreba cum de mai poate autorul Tragicului să-i urecheze, așa cum obișnuiește, pe nefericiții noștri contemporani care se întîmplă a nu avea altă vină
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
al Ťspiritului obiectivť. Acesta era capătul inițierii paideice, punctul terminus pentru mîntuirea prin cultură". Evident, pe traseul meditației d-lui Liiceanu, Cioran s-a situat la antipodul lui Noica. Cel dintîi punea accentul pe materia existențială, chiar dacă "văicăreala" sa "tăia pofta de mîncare" astfel încît rolul lecturilor rămînea descoperirea și "modularea (existenței) către expresia ei finală", a "vibrației proprii". "ŤVibrează și citește ce vreiť, ar fi putut suna îndemnul lui Cioran. Iar Noica nu avea să opună acestui îndemn decît rețeta
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]