3,246 matches
-
Viețile, doctrinele și învățăturile filosofilor iluștri, el pare să utilizeze din plin munca gînditorului din Gadara, care consideră toate școlile ce au precedat epicurismul drept niște entități cărora încearcă să le pună în evidență coerența, evoluția, dinamica. Și chiar încărcătura polemică, îndeosebi în privința platonismului și a stoicismului... Philodemos inovează și în ceea ce privește muzica. Filosofia antică e săracă în această privință. Pot fi citați Pitagora și Platon, desigur, dar mai ales pentru că, în acest subiect, au examinat chestiunea Cifrei și a Numărului, a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și împiedică plăcerea să dispună de puteri depline. Filosofia constă în arta de a o urma pe Venus, de a te inspira de la ea, pentru a stânjeni, atât cât se poate, voința și capriciile zeului războiului. -8- Rafinarea unei rațiuni polemice. Pentru a duce un război contra războiului, Lucrețiu propune o epistemologie radical demistificatoare. Instrumentul lui? O rațiune polemică, în sensul primar al cuvântului: cine pleacă la luptă, conduce asalturi, dă lovituri crâncene și se hrănește cu cadavre părăsite pe câmpul
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de a te inspira de la ea, pentru a stânjeni, atât cât se poate, voința și capriciile zeului războiului. -8- Rafinarea unei rațiuni polemice. Pentru a duce un război contra războiului, Lucrețiu propune o epistemologie radical demistificatoare. Instrumentul lui? O rațiune polemică, în sensul primar al cuvântului: cine pleacă la luptă, conduce asalturi, dă lovituri crâncene și se hrănește cu cadavre părăsite pe câmpul de bătălie intelectual. Poemul expune o odisee marțială contra a tot ceea ce îi împiedică pe oameni să se
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
are un caracter canonic. Ne readuce și la ceea ce am spus la început, că în mentalitatea orientală cauzalitatea se acordă cu miraculosul. REABILITAREA SOFIȘTILOR Dezvoltarea dialectică cea mai extinsă a discreditării sofisticii de către Socrate se află în cele două dialoguri polemice ale lui Platon: Protagoras și Gorgias: Să observăm că primul e subintitulat: „despre sofiști”, iar celălalt: „despre retorică”. Așadar, aceste două concepte, de „sofistică” și de „retorică”, s-au suprapus mai mult sau mai puțin, ca să zicem așa, din capul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ca să nu-l mai amintesc pe Maiorescu, erau autorități înainte de a fi împlinit 30 de ani și mult înainte de a-și fi tipărit primul volum. Cel mult respectul mutual, experiența, colegialitatea pot autoriza unele consilii și observări, fie cordiale, fie polemice, dar numai pe teren de egalitate. M. UNGHEANU: „PĂDUREA DE SIMBOLURI” (SAU: DESPRE STIL) Cu sau fără intenție depreciativă s-a spus despre M. Ungheanu că face o critică precumpănitor „culturală” și „ideologică” și nu una estetică. Asemenea afirmație, evident
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
NECESITATEA POLEMICII 1. Există o relație organică între polemică și spiritul critic în genere? 2. Se simte, în viața noastră literară, lipsa unei polemici „răsunătoare”, angajând probleme fundamentale ale literaturii? 3. Ce aspecte ale actualității noastre literare ar trebui abordate „polemic”? 4. Credeți în polemica „spectacol”, subiectivă, sau în confruntarea de principii, obiectivă? Cum vedeți, în consecință, relația „polemică de idei” - „polemică cu cuvinte”? 5. Care ar fi mijloacele ideale ale polemicii? Cum „se aplică” ele în publicistica noastră literară? * ** 1
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
subiectivă, sau în confruntarea de principii, obiectivă? Cum vedeți, în consecință, relația „polemică de idei” - „polemică cu cuvinte”? 5. Care ar fi mijloacele ideale ale polemicii? Cum „se aplică” ele în publicistica noastră literară? * ** 1. Cred că spiritul critic este polemic prin esență, adică „actul critic” (cum le place confraților să spună) presupune, chiar inexplicit sau indirect, cel puțin un germene polemic. Simplul fapt de a afirma o valoare (afirmație de altfel la rândul ei presupusă în simplul fapt de a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fi mijloacele ideale ale polemicii? Cum „se aplică” ele în publicistica noastră literară? * ** 1. Cred că spiritul critic este polemic prin esență, adică „actul critic” (cum le place confraților să spună) presupune, chiar inexplicit sau indirect, cel puțin un germene polemic. Simplul fapt de a afirma o valoare (afirmație de altfel la rândul ei presupusă în simplul fapt de a comenta o operă) înseamnă a asuma virtual disputa și contestația. În multe cazuri afirmația critică are din capul locului caracter ofensiv
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
că polemica e un mod de „abordare” și nici că o asemenea „abordare” ar putea fi pe alese, dintre diferite „aspecte”. 4. Nu știu ce poate fi „polemica-spectacol”. Orice mare polemică e spectaculoasă, adică interesează pe foarte mulți, adică îi implică. Dar „polemică spectacol” în sensul de a da o „reprezentație” și a parada în fața unei mulțimi mai mult sau mai puțin indiferente sau amuzate, asta nu e nimic altceva decât „panaramă”. Nu știu nici ce poate fi asta: „polemică de cuvinte”; expresia
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o vindictă personală, dacă aceasta nu e joasă și dacă talentul e înalt. Altfel, nu e decât „tribulație”. Un tip în genul lui Coriolan Drăgănescu nu poate decât să ragă și să amenințe. Asta nu e pamflet și nici, bineînțeles, polemică. 5. Mijloacele „ideale”? Competența, consecvența, logica, precizia. Bineînțeles, talentul și cultura. Cine se angajează în polemică trebuie să știe la ce se expune. Impostura se menține greu de tot în polemică, fiindcă adversarul, dacă e un adversar serios și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
caracterul monumental pe care-l ambiționează o atare operă. Faptul că în ciuda obiectivității efective a operei și în ciuda ținutei ei academice, autorul nu se poate stăpâni de a-și exprima, sub tonul său de generalitate, pornirile subiective, pledoariile pro-domo, obsesiile polemice și idiosincraziile, nu mi se pare deloc un defect, ci dimpotrivă un farmec al acestei opere. Asemenea porniri pasionale, asemenea vindicte platonice și asemenea aluzii revendicative găsim și la Iorga. Ele au, la amândoi, ceva debonar și naiv, dezarmant, simpatic
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
din context); însă, chiar și așa, scena pe care se produce opoziția dintre autoritățile școlare și elevi este aceeași: cea pe care noua putere, în reacțiunea sa revoluționară, o îngăduie vechilor obișnuințe. Elevii care au dezvoltat (în mod conformist sau polemic) aceste subiecte sunt frații mai mici ai celor care s-au revoltat în ’68. Ar fi greșit să credem că ei au fost reduși la tăcere și la o stare de pasivitate de către un tip de reacțiune de tip vechi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în capul celui care mă ia peste picior (în calitate de om al puterii și - lucrul cel mai grav - de reprezentant a opt, nouă milioane de alegători). Ceea ce aș vrea eu să știu de la Maurizio Ferrara, fără rezerve mentale și fără răutăți polemice, este de ce comuniștii „consideră greșită” - așa cum anunță laconic Ferrara, de parcă ar fi o părere a papei - cererea celor opt referendumuri. Oare tot ceea ce am spus despre ideologia „inconștientă și reală” a hedonismului consumist cu efectele sale de nivelare a maselor
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Eco (Il Manifesto, 2 februarie 1975) și L. (Il Messaggero, 21 ianuarie 1975). Umberto Eco este un inteligent și cult intelectual de stânga, pe care l-am stimat și l-am iubit dintotdeauna; L. e un mizerabil autor de note polemice, care m-a atacat ani de zile, pe vremea când Il Messaggero era de orientare clerico-fascistă. Textul lui Eco și cel al lui L. sunt identice, în conținut și în limbă. Iată un fragment de analiză comparată: Eco: Dar teza
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mod explicit vulgare inclusiv aluziile la grupuri sau clanuri cărora le-aș aparține. Acestea sunt argumente de foaie literară de provincie, dispusă să facă moralism punitiv. Desigur, lipsește orice demonstrație, atât cu caracter practic (cele mai mari neplăceri în această polemică mi-au venit tocmai de la puținii prieteni), cât și de profunzime. Bocca nu s-a gândit o clipă la ceea ce se pregătea să spună; el a luat energic și la repezeală hotărârea de a spune un lucru universal recunoscut ca
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Stanca. Se reproduce din „Revista ilustrată” un articol aparținând lui Valer Moldovan, Ciripituri. Câteva reflecții inofensive, ce ia în discuție slaba calitate artistică a poeziei contemporane, situație ce s-ar datora „lipsei unei critici literare”, opinii la care va răspunde polemic Ilarie Chendi. Cu proză, favorizată de un spațiu mai larg, colaborează Stelian Russu (Dezertorul, Toboșarul de la podul Arcola, Anul Nou), N. Rădulescu-Niger (Tocana căpitanului Costache, Minunile lui „Cinci parale”), iar Carmen Sylvei i se reproduc mai multe povestiri (Stâncile Doamnei
ACTIVITATEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285167_a_286496]
-
treilea volum, destinat inițial publicului francez, pune acum la Îndemîna cititorilor români copioase extrase din corespondența dintre Churchill și Roosevelt, Însoțite de un comentariu care urmărește negocierile Aliaților cu Stalin Înainte și după sfîrșitul războiului. Concluzia sugerează, deși fără accente polemice, responsabilitatea Marii Britanii, mai Întîi pentru instalarea influenței sovietice În România În 1944, apoi, prin alte concesii, un an mai tîrziu, pentru menținerea ocupației militare sub pretextul asigurării comunicațiilor cu Austria. Documentele Înseși Îngăduie nuanțarea acestei teze, dar nu contestarea ei
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
așa cum se va întâmpla și în Coarde vechi și noi (1936). Aptitudinea pentru jocul liric, lexical și ideatic i-a adus lui M. eticheta de poet bizar, grav și ludic în același timp. În Poezii antipoetice (1933), cu un titlu polemic inspirat de Adrian Maniu, se observă totuși un echilibru interior, asigurat de esențe foarte pământești și, iarăși, balcanice, precum mărgeanul, rodiul, portocalul, șofranul, nardul, măslinul ș.a. Poeme în limba păsărească (1936) se așază pe fundamentul folcloric și mitic din Balcani
MAGHERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
tip socialist, proletar, în care mesajul social și simplismul estetic prefigurează cu claritate producțiile proletcultiste. Proza propune alte tipuri de scriitură, oscilând între textul memorialistic sau ficțiunea romantic meditativă și textul de implicație socială (mai exact socialistă), care, din necesități polemice, tinde către un soi de neonaturalism zolist. Începând cu anul al doilea de apariție se renunță treptat la ambițiile culturale și M. devine mai degrabă o tribună de lansare a ideologiei socialiste și un instrument de polemică la adresa orientărilor de
MANIFEST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287982_a_289311]
-
sub oblăduirea națiunilor de stirpe latină. În pasiunea pe care o investește în susținerea „cauzei române”, el are ceva de tribun. Prin vehemență și sarcasm, unele dintre articole par scrise cu pana unui pamfletar, autorul lor fiind un spirit eminamente polemic. Actor mai întâi în Banat, în trupa lugojeană a lui Iosif Farcaș, apoi la București, sub conducerea lui Costache Caragiali, M. promitea, se pare, o bună carieră pe scenă. Renunță însă la actorie în 1848, apucându-se să scrie piese
MANIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287983_a_289312]
-
este și cea dintâi atestare a alinierii sale la spiritul timpului. Urmărind îndeaproape argumentele unei lucrări a lui Justinus Febronius, el propune limitarea prerogativelor Bisericii Catolice, în special ale papei, denunțând imixtiunile laice și abuzurile clerului. Spirit critic și talent polemic, înarmat cu argumente derivate din dreptul natural, din interpretarea rațională a Bibliei și a istoriei creștinismului, el militează, în fond, pentru liberalizarea și democratizarea vieții sociale. Asemenea precepte și sensuri iluministe sunt prezente în opera omiletică - Didahii adecă Învățături pentru
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
români (în 1791 participase la elaborarea documentului Supplex libellus valachorum Transilvaniae), M. a lucrat cu febrilitate pentru fundamentarea acestui deziderat. Incitat de afirmațiile tendențioase și nefondate ale unor istorici străini, el scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia (1812), operă polemică și demonstrativă. Materialul istoric devine argument perpetuu, nuanțat și interpretat în sensul tezelor emise: originea pur romană, continuitatea neîntreruptă pe teritoriul vechii Dacii, unitatea etnică a tuturor românilor. În prima parte din Istoria Besearicei românilor, atât acestor din coace, precum și
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
viața rurală a vremii, pentru că, în dorința de a îndrepta, autorul descrie o mulțime de obiceiuri, relatează fapte și atitudini. Fondul sentențios este ilustrat și cu numeroase pilde, proverbe, comparații, apelându-se și la regionalisme expresive și familiare auditoriului. Spiritul polemic imprimă stilului o tensiune permanentă. Dar deosebit de elocvent devine M. în Răspunsul la cârtirea, care s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior... (tipărit în 1814 într-o broșură nesemnată) - un patetic fragment autobiografic - sau în trei luări de poziție
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
studiul le întregește printr-o interpretare proprie, deseori în contradicție cu locurile comune, deoarece exegetul are mereu în vedere gândirea poetică, și nu filosofică, a artistului. O cercetare asemănătoare va fi întreprinsă în Liviu Rebreanu sau Lumea prezumtivului (1995). Lucrarea, polemică, respinge opinii mai vechi, care considerau personajele rebreniene drept primitive. Pe de altă parte, studiul, articulat pe argumente naratologice și psihanalitice, consideră epicul rebrenian drept unul impur din punctul de vedere al realismului, întrucât conține și accente romantice și de
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
inaugurează o serie de studii monografice consacrate unor autori de prima mărime. Anatomia scrisului lui Titu Maiorescu întreprinsă de M. detectează o polaritate fondatoare: la o extremă - spiritul religios, afirmativ, edificator al ctitorului și deschizătorului de drum, la cealaltă - spiritul polemic lucid al contestatarului, care demolează metodic, netezind drumul celui dintâi. Conform opiniei exegetului, în principiu cele două vocații s-ar manifesta succesiv: întâia parte a criticii lui Maiorescu este negativă, în contrast cu ultima parte, care afirmă. Prin urmare, Maiorescu nu propune
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]