5,162 matches
-
60 de ani, chiar dacă rămân la fel de nonconformiș ti ca în momentul debutului. Acumularea de reeditări și de ediții de autor este semnul unui început de clasicizare, cu toate că receptarea acestei generații a fost și va fi și pe mai departe - fractura postmodernă obligă - radical diferită de receptarea generațiilor anterioare. Eugen Suciu este unul dintre numele însemnate ale poeziei optzeciste. Și, totodată, o figură aparte, într-o generație ai cărei componenți au multe trăsături comune. Nu este bucureștean de origine, nu a studiat
Generația ’80 la vârsta reeditărilor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5350_a_6675]
-
Bruckner vorbește despre un Occident (din câte se pare, teoria e valabilă și la noi) ca o „imensă încăpere cu ecouri unde stau, unele lângă altele, practicile cele mai obișnuite și cele mai ciudate”, adică un imens spațiu, am spune, postmodern, dominat nu de succesiuni, ci de suprapuneri și alăturări, nu de perimare, ci de reciclare, reevaluare și recapitulare etc. În acest univers cu linii de forță proaspăt reordonate, puterea cuplului stă chiar în imperfecțiunea lui, în vulnerabilitatea lui, pentru că, așa
Despre dragoste în secolul XX () [Corola-journal/Journalistic/5356_a_6681]
-
fecioară rece, vampă perversă și mamă iubitoare, midinetă și manipulatoare de bărbați, amestec de tandrețe și depravare, iar noile tipare de masculinitate ar recicla, mai degrabă decât să perimeze, toate chipurile virilității. Putem considera că descrieți, de fapt, o iubire postmodernă, sau un postmodernism în iubire? Nu știu dacă e vorba despre postmodernism, pentru că postmodernismul nu este doar o nouă versiune a modernității. Dar e adevărat că, începând din anii ’60, am trăit cu ideea că acea perioadă a constituit o
Pascal Bruckner despre paradoxurile iubirii () [Corola-journal/Journalistic/5355_a_6680]
-
genericului, la lumina fluorescentă a neoanelor, de la geaca cu un scorpion argintiu purtată de către șofer, fetiș investit heraldic, la soundtrack-ul care învăluie tandru scene întregi, totul invocă popul anilor ’80 filtrat de o atmosferă aproape hipnotică. Tarantino este maestrul reciclărilor postmoderne ale acestei materii inestetice a filmului de serie B într- o cheie vădit ironică, de un ludic asumat până la denudarea procedeului în Pulp Fiction (1994) sau până la scenariile alternative cu schimbarea delectabilă a cursului istoriei în Inglorious Basterds (2009). Spre
Din orice direcție by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5189_a_6514]
-
filmului de serie B într- o cheie vădit ironică, de un ludic asumat până la denudarea procedeului în Pulp Fiction (1994) sau până la scenariile alternative cu schimbarea delectabilă a cursului istoriei în Inglorious Basterds (2009). Spre doesebire de Tarantino, rapelul moderat postmodern, retropop al lui Refn este unul nostalgic, mult mai discret, implicit mai puțin revoluționar, desfășurat pe filiera unor retrăiri fictive, lăsând clișeul să recreeze atmosfera și toxinele unei violențe fondatoare pentru gen să împartă uneori aceeași scenă cu o tandrețe
Din orice direcție by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5189_a_6514]
-
Durata: 130 minute. Premiera în România: 30.09.2011. Produs de: Zentropa Entertainments. Distribuit în România de: Independența Film. Uvertura filmului lui von Trier este în acelaș i timp și o declaraț ie estetică care-și construiește argumentul prin utilizarea postmodernă a unui kitsch postromantic-decadent înnobilat de umbre wagneriene, muzica din Tristan și Isolda acompaniind imaginile de o eleganță prerafaelită și decupajele brugheliene. Regizorul ne introduce într-o serie de tablouri ca expresie a unei état d’âme melancolice cu nimic
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
intratextual amplifică potentialitățile interioare ale unei opere prin tensiunile exercitate asupra acesteia de pre- și post-texte. El activează 'oglinzile interne', adică formele catoptrice la care se referă Jean Ricardou (Nouveau Roman, Tel Quel, 1975) atunci când analizează caracterul autoreflexiv al prozei postmoderne. Un exemplu al felului cum poate fi inspirat, traversat, înlănțuit sau tulburat un scriitor de propriul său discurs îl reprezintă Raymon Federman și romanele sale experimentale. Ele se bazează pe clonarea obsesivă a două incidente din adolescență. Primul este momentul
Cum să vorbești despre ceea ce nu poți să vorbești? by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/6720_a_8045]
-
a râs cu cruzime de propriile «opere», pe care le considera nătânge și ridicole, din care cauză adoptase următoarea vorbă. «Tous les élégiaques sont des cochons» (dacă la mijloc nu este o confuzie, cu siguranță e o parafrază aș zice postmodernă, combinație între „gluma” bunicului scriitorului, Mișu Paleologu, cu junimiștii, care ar fi porci fără excepție, și o „cugetare” atribuită lui Baudelaire, construită pe același calapod logic: „Tous les élégiaques sont des canailles”; se vede treaba că formula s-a transmis
Familia Paleologu: ipoteze, legende, fantezii (II) by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6737_a_8062]
-
celuilalt, așa se aglutinează, pe orizontală, prin ansamblare, imaginile în poliptic. Dar aici se insinuează și o diferență metafizică. Palimpsestul este abisal, polipticul este diurn, palimpsestul este diacronic, polipticul este sincronic, palimpsestul este historist și modernist, polipticul este anistoric și postmodern. Iar relația cu polipticul este mai confortabilă și mai puțin frustrantă. O.O. Polipticul presupune o transdisciplinaritate a subiectului abordat? P.Ș. Presupune o infinitate de vectori și de tendințe, dar nu neapărat care să fie în totală congruență sau în
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
părăsit sinagoga pentru a intra direct în bordel. N-a abandonat studiul Torei pentru a se ocupa cu arderea cărților. Dimpotrivă, a rămas tot într-un spațiu religios: într-o religie dominată de carte. Sau, mai bine zis, în religia postmodernă a industriei cărții. Dar una e Cartea și alta sunt cărțile." (p. 79) Câteva din reflecțiile asupra Tradiției ar merita consemnate. Mai ales acelea care restituie analogiile dintre practica interpretării sacre și aceea a deconstrucției laice. „Rolul învățaților e cu
Utopia cărții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6526_a_7851]
-
sau genetică. {i așa mai departe. Dar nu mă plâng: am avut și cronici binevoitoare, și reacții de la cititori care m-au convins că n-am scris degeaba. Ce citești la Berlin? Ce scrii? Citesc de toate, ca de obicei: postmoderni americani pentru cursul meu, cărți de fizică cuantică și de istoria artelor, romane venite din țară - ca fermecătorul Viața începe vineri - șMulțumesc! n.m. I.P.ț ziare, reviste, tot ce-mi cade-n mână. Îmi scriu jurnalul, zi de zi, cu
„Am atins o clipă cerul cu palma“ by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/6575_a_7900]
-
titlul volumului Scrisoarea de iubire, dragoste, amor (București, Ars docendi, 2009), există trei sinonime, a căror juxtapunere e o cheie de lectură pentru întreaga carte: cuvintele neutre, emoționale sau desuet-ironice coexistă; nimic nu se exclude. Volumul e o autentică manifestare postmodernă: savant și copilăros, sobru și ludic, nostalgic și updatat, preferă să nu aleagă, ci să juxtapună. E un produs editorial de succes, cu destinatar multiplu: pentru esteți și rafinați, pentru universitari docți și pentru tot felul de alți cititori. Cartea
Epistolar erotographic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6483_a_7808]
-
îndrăgostiți sînt incluse și amintirile lui John Tunnock, astfel încît aventurile erotice nefericite ale învățătorului se împletesc cu o răutăcioasă satiră politică la adresa guvernării laburiste a lui Anthony Blair. Toate planurile acestei cărți complexe, organizată sub forma unui colaj narativ postmodern, se combină și se întrețes firesc, grație măiestriei unui autor cu un stil inconfundabil și un sarcasm de cea mai pură sorginte britanică. Alasdair Gray (n.1934 la Glasgow) este un artist pe cît de complex, pe atît de prolific
Alasdair Gray - Bătrîni îndrăgostiți by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/6363_a_7688]
-
decadentă a regizorului: suprapunerea excitației pe care scena pornografică o introduce prin contrast în cuprinsul vetustului ceremonial burghez, a fascinației genuine a monștrilor săi pentru „artă", și în special arta cinematografică, peste modul retro în care Balabanov filmează în spirit postmodern. Calitatea picturală a cadrelor impresionate într-un sepia aurit precum dagherotipurile macerate de oxizii melancoliei, reluarea unor imagini obsesiv-maladive care joacă rolul unui refren și muzica lui Prokofiev și Musorgski conferă un lirism inefabil filmului unde Sankt Petersburgul devine fundalul
Despre monștri și cinema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6083_a_7408]
-
explicative, neexcluzînd știința (în primul rînd psihologia) și socialul. Ca o mostră a forării analitice, unind exactitățile cu o minuțiozitate, am zice feminină, pe care o practică cercetătoarea, vom cita cîteva rînduri din aprecierile d-sale asupra condiției de „poet postmodern" a lui Ion Barbu: „Jocul secund, mai pur, al poeziei lui Ion Barbu, profund atașat literaturii franceze (chiar și Edgar Poe apare în Veghea lui Roderick Usher revizuit în spirit mallarmean) este mai curînd inspirat de o estetică sincronă (ideea
Melancolia cunoașterii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6437_a_7762]
-
s-a tradus și se traduce în continuare, aproape fără selecție, au multe de descoperit în literatura română. De aceea m-am apucat să traduc din română. Dat fiind interesul meu pentru literatura dramatică, mai ales pentru cea modernă (nu postmodernă!), sunt un admirator al teatrului lui Mihail Sebastian și Lucian Blaga, din care am și tradus pantomima în patru tablouri Înviere. Apoi Eugen Ionescu, căruia i-am dedicat cu plăcere câțiva ani, traducând texte inedite, precum și o versiune necenzurată a
Cine ne sunt traducătorii? by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/4757_a_6082]
-
pe larg și nu țin să reiau). Textul l-am publicat ulterior într-un volum de Teme, sub titlul editorialului de azi. Nu mi-am modificat între timp decât foarte puțin părerea, mai exact, nu mai cred că romancierului contemporan (postmodern, mai bine zis) nu-i rămâne decât să „povestească” în loc de a „înscena”, contrar, așadar, chemării pe care i-o adresa Henry James cu mai bine de un secol în urmă, ci, mai degrabă, că el poate face, în același timp
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
noi am rezistat... ... îmi sună cunoscut, și noi avem aceeași poveste. E clar, sîntem unici și unii, și alții. Exact. Iar publicul din Germania, că de acolo plecasem, s-a arătat nedumerit: scrii despre dragoste, despre tineri, despre tristețe, ești postmodern - dar acestea sînt temele noastre. Cineva din public chiar a exclamat: a, dar sînteți ca noi! Scrieți despre temele noastre. Dar publicul vestic e foarte prietenos, după ce își depășește stereotipurile. În Germania au apărut unele dintre cele mai bune cronici
Gheorghi Gospodinov: „Dacă vrei să fii internațional, trebuie de fapt să fii personal, să prezinți lumii povestea ta proprie.“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5046_a_6371]
-
interpersonal. Chiar cred că, dacă vrei să fii internațional, trebuie de fapt să fii personal. Poate sună paradoxal, dar trebuie să prezinți lumii povestea ta proprie. Trebuie să dau din nou dreptate receptării germane, care spune că romanul nu e postmodern, ci se joacă cu postmodernismul; în postmodernism, temele mari - moartea, iubirea - nu există, dar în romanul meu ele există. Receptarea bulgară, pe de altă parte, a jubilat că avem și noi în sfîrșit un roman postmodern. Primul. Sigur că am
Gheorghi Gospodinov: „Dacă vrei să fii internațional, trebuie de fapt să fii personal, să prezinți lumii povestea ta proprie.“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5046_a_6371]
-
că romanul nu e postmodern, ci se joacă cu postmodernismul; în postmodernism, temele mari - moartea, iubirea - nu există, dar în romanul meu ele există. Receptarea bulgară, pe de altă parte, a jubilat că avem și noi în sfîrșit un roman postmodern. Primul. Sigur că am fost mîndru. E ca și cum ai spune că avem și noi în sfîrșit un hamburgher bulgăresc. Cred că postmodernismul și anii ’90 au fost foarte sănătoși pentru literatura noastră. Pentru că avem o tradiție puternic conservativă, inclusiv în privința
Gheorghi Gospodinov: „Dacă vrei să fii internațional, trebuie de fapt să fii personal, să prezinți lumii povestea ta proprie.“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5046_a_6371]
-
și antiteze, că e inacceptabil ca naratorul să pretindă a intra în mintea și în sufletul tuturor personajelor sale, cum intră diavolul șchiop al lui Le Sage în casele oamenilor prin acoperiș. Ulterior mi-am modificat părerea, descoperind că romanul postmodern repune în drepturi povestirea clasică, în care totul e posibil, cu alte cuvinte, că omnisciența este o convenție ca oricare alta, problema fiind de a o lua ca atare. Eseul meu din 1985 înmuia în final rigiditatea tezei din Arcă
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
Opțiunea Sandei Cordoș nu mi se pare, însă, inocentă. Pasajul e mai lung, iar problemele pe care le atinge el mai diverse. „În privința poeziei, două au fost modelele care, prin prestigiul lor, au frânat înaintarea multor autori către o atitudine postmodernă. Cel mai important este modelul Nichita Stănescu. Poetul trăia încă și era frecventat de aproape toți tinerii optzeciști, atrași de el ca de o lumină orbitoare. Poezia sa era știută pe dinafară, iar omul avea o charismă unică. Ultimul dintre
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
fost atât de mare, încât a făcut ca optzecismul poetic să devină de fapt nu o mișcare pură, un curent sau o școală cu principii radicale și solide, ci o fermecătoare sinteză poetică între trecutul modernist și deja presimțitul viitor postmodern. Celălalt model, mult mai nociv, este cel ardelean, de asemenea modernist, care, prin poeți ai anilor ’60 ca Ioan Alexandru sau Gh. Pituț și prin echinoxismul anilor ’70, relua modul solemn și incantatoriu, ca și expresionismul metafizic al poeziei blagiene
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
a poeziei o constituie formula prin care suntem invitați să pătrundem în universul aparent opac, dar în esență tragic, al minții creatoare. Conformist și nonconformist totodată.” Și insistă: „Așa cum, în vechime, animalele reprezentau liantul între casă și lumea divină, motanul postmodern al lui Eugen Suciu e pendulul de care atârnă, la un capăt, viața simplă, iar de celălalt înalta aspirație creatoare. Material și imaterial, motanul Eustache girează soliditatea pactului mereu pus în discuție, niciodată negociabil, dintre artist și operă. Inefabilul, de-
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
Apocalipsa nu este singura temă a romanului. Personajul principal, naratorul-scriitor (clișeu vechi, asumat conștient), este un mare fustangiu și cuceritor (sexualitatea, altă temă de interes major pentru umanitate). Cosmin Cârciova s-a inspirat poate din stilul parodic al unor regizori postmoderni, amalgamând fragmente, clișee și tipare ale marii literaturi și ale literaturii de consum contemporane, toate acele ingrediente care asigură succesul unei producții, de la temă, motive, stil, personaj, problematică, numai că într-un registru parodic-absurd. De aici și sacadarea ritmului, decuplarea
Neo-Avangarda se apropie by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4997_a_6322]