1,056 matches
-
aporia: Dumnezeu este infinit, necesar etc., dar odată ce el apare constituit ca subiect de judecată, toate aceste predicate capătă sens de potențialitate, atrăgând subiectul lor în același registru al potențialității. Prin urmare, conștiința constituantă nu poate închide aporia actualității și potențialității lui Dumnezeu. Din această aporie se trag cele mai multe imagini teoretice (în fond, judicative) ale lui Dumnezeu și tot de aici provine și confruntarea ideologiilor religioase. Am putea admite că teologia apofatică, prezentă în creștinism încă de timpuriu (la Dionisie Areopagitul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necesară în structura judecății. Dar de ce este parțială, iar nu completă, această identitate? Numai pentru că despre un subiect putem afirma sau nega o infinitate de predicate, unul singur, cel actualizat într-o judecată, neepuizând "întinderea" lui S, a "substratului", sfera potențialității sale? Să observăm că cele două instanțe S și P nu se află de la bun început în același "loc logic". Subiectul este subzistență, substrat, prin urmare, spațiul său propriu este cel ontic, dominat de fel de fel de condiționări (substratul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensurile celor două aspecte ale regulii corespund sensurilor reducției judicative, deși oricând poate fi deschisă o altă cale. Din cele spuse putem înțelege că judicativul regulativ face parte din structura dictaturii judicativului, dar că aceasta nu-i acoperă întreaga sa potențialitate. Rămâne la adăpostul putinței sale de a fi exercițiul nonconstitutiv al judicativului. De fapt, dacă urmărim îndeaproape istoria logicii, a filosofiei sau a științei (nu, însă, și a ideologiei), vom observa cu oarecare uimire "lucrarea" judicativului regulativ: gânduri, rostiri, făptuiri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două. Wiener a definit informația astfel: numele pentru conținutul a ceea ce este schimbat cu lumea exterioară, pe măsură ce ne adaptăm la ea și facem aceste ajustări simțite În lumea exterioară. Procesul receptării și folosirii informației este procesul atât adaptării noastre la potențialitățile mediului exterior, cât și al viețuirii noastre efective În acest mediu 3. Cibernetica este teoria modului În care aceste mesaje sau cantități de informație interacționează pentru a produce rezultate predictibile. După cum afirmă teoria cibernetică, „mecanismul de dirijare” care reglementează orice
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
structuri intranzitive, subiectul are cazul nominativ dacă acțiunea este voluntară, și cazul dativ, dacă lipsește controlul asupra acțiunii. Există și un pasiv. Construcția medie și cea pasivă caracterizează sensurile neprototipice ale verbului. Unul dintre rolurile pasivului este de a reda potențialitatea sau posibilitatea. SIOSIAN Dialect al TONGANEI. SIOUAN Familie de limbi vorbite de triburi din nordul Americii. Vezi CROW, DAKOTA, LAKOTA, MANDAN. Scindarea subiectului intranzitiv. SIUSLAW Mică familie de limbi de pe Coasta Oregon, dispărută, aparținând grupului de limbi penutian. Două dialecte
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de oferta unor avantaje economice mai mari, fie pentru că este dornic de a face diferite experiențe artistice”. Compozitorii secolului al XV-lea, în special franco-flamanzii, au conferit o importanță fără precedent tehnicii contrapunctice, pe care au explorat-o în orice potențialitate a ei, și s-au afirmat ca adevărați maeștri în tot felul de subtilități formale. În secolul al XVI-lea, limbajul lor a devenit limbajul internațional al muzicii sacre, acest lucru datorându-se și faptului că au activat aproape mereu
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
factori perturbatori sau împotriva acestora, orice sistem va tinde să-și promoveze propria sa logică, crescându-și gradul de sistemicitate, de autonomie. Presupoziția autonomiei funcționale nu este deci nerealistă. Ea face posibilă descrierea logicii interne a sistemului care există ca potențialitate. Totodată însă, trebuie să fim conștienți că analiza funcțională a dinamicii unui sistem trebuie completată cu analiza relațiilor dintre sisteme. Delimitarea sistemelor. Analiza funcțională are mereu ca obiect un sistem. Dar sistemele sociale nu sunt totdeauna date distinct în experiența
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
demografic, dar obligă la o „poziționare” În cadrul procesului istoric. Mannheim stabilește, astfel, o analogie cu clasa socială, precizând Însă că este vorba despre realități diferite, dar cu o anumită asemănare structurală. O astfel de referință i-a permis să ilustreze potențialitățile inaugurate prin „poziția de generație”. Ca orice poziție socială, ea condiționează accesul la produsele culturale ale societății În limite restrictive și conform unor moduri de Însușire specifice. Poziția În procesul istoric predispune la modele de experiențe și de gândire produse
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
istoric predispune la modele de experiențe și de gândire produse de „datele naturale” ale tranziției de la o generație la alta, ceea ce nu reprezintă decât unul dintre determinanții conduitei, structura socială neputând fi ignorată În nici o analiză asupra problemei generațiilor. Aceste potențialități pot fi sau nu actualizate Într-o participare la procesul istoric, la fel cum și poziția de clasă poate da sau nu naștere conștiinței de clasă. În consecință, spune Mannheim, nu se poate vorbi despre o „generație efectivă” decât În măsura În care
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
limitată a procesului istoric, reprezintă o „stratificare a experienței”. Actualizarea unei generații potențiale În generație efectivă nu se face În mod sistematic, doar prin simplul motiv că e supusă condițiilor istorice: accelerarea schimbării sociale este un factor important pentru realizarea potențialităților inerente poziției de generație. În acest fel, Mannheim stabilește legătura Între teoria schimbării sociale și conceptul de generație, grație noțiunii de acces nou la cultură. Schimbarea socială le deschide tinerilor posibilitățile de „contact nou”, ceea ce semnifică faptul că anumite schimbări
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de condiții de existență care, impunând definiții diferite ale imposibilului, posibilului și probabilului, Îi fac pe unii să considere ca firești sau rezonabile practici sau aspirații pe care alții le resimt ca fiind scandaloase, (ă) și inversă Diferențele Între generații (potențialitatea conflictelor Între generații) sunt cu atât mai mari cu cât sunt mai importante schimbările survenite În definirea posturilor sau În manierele instituționalizate pentru accedere.” (Bourdieu, 1979, 337). În opinia lui G. Mauger, aceasta explică și de ce probabilitatea apariției unui nou
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
exemplară, Omul universal este Relația ca persoană, Mediatorul în care totalitatea lumii e raportată la Principiu. Numindu-l pe acest mediator Om, doctrinele spirituale îl așază pe omul concret în orizontul maxim al destinului său, îl concep ca avînd, în potențialitate, statura de om universal și libertatea lui. A-ți împlini destinul de om revine la a trece în act, potrivit unei variante personale, posibilitățile Omului Universal. înseamnă, mai precis, a participa activ la modelul care te locuiește. Cînd vorbește despre
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de alcoolo-dependență. Concluzii In ultimii ani, terapiile cognitiv-comportamentale au realizat progrese importante în domeniul dependenței. La fel ca și în cazul tratamentelor farmacologice, eficiența acestora nu mai trebuie dovedită, iar asocierea celor două terapii are un grad mai mare de potențialitate decât utilizarea fiecăreia izolat. Este necesar să continuăm cercetările pentru a înțelege mecanismele biologice care susțin eficiența farmacologiei și a terapiilor cognitiv-comportamentale și să ducem mai departe progresele realizate în tratamentul acestei patologii. 2 Studiu de caz O problemă de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
determină cursul evenimentelor. Această idee religioasă nu trebuie văzută ca un fel de animism în care oricărui lucru natural i se atribuie un principiu supranatural; în ciuda valorii lor simbolice și performative, multe acțiuni magice, sunt realizate în numele și pe baza potențialităților specifice ale divinității căreia persoana îi cere să intervină. Multe acțiuni magice povestite în Biblie care face trimitere în mod evident la acțiunea divină pot confirma acest fapt. Prin urmare, aceste acțiuni nu pot fi înțelese corect doar prin teoria
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
află nici „revelație”, nici „cel ce revelează”. El a găsit singur legea adevărată, atribuind întreaga sa realizare, desăvârșire și succes efortului uman și inteligenței umane. Un om și numai un om poate deveni Buddha. Orice om are în el însuși potențialitatea de a deveni un Buddha, dacă dorește acest lucru și depune efort pentru aceasta. Putem să-l numim pe Buddha omul par excellence. El era atât de desăvârșit în „umanitatea” sa, încât a ajuns să fie privit mai târziu în
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
sa sistematică, între raționalitatea deschisă și raționalitatea închisă, și trebuie să se autocritice neîncetat, pentru a nu se autodistruge. De asemenea, umanismul european suportă și produce un antagonism profund între credința în universalitatea sa, care disimulează un europocentrism dominator, și potențialitatea sa într-adevăr universalizantă, deschisă asupra tuturor indivizilor și culturilor, care demască și critică europocentrismul. Ceea ce este important în cultura europeană nu sunt doar ideile conducătoare (creștinism, umanism, rațiune, știință), ci aceste idei și contrariile lor. Geniul european nu rezidă
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
sociale și culturale (1969, p. 95). Aflându-se la mijlocul a două etape ale vieții sociale, liminalitatea apare ca o „situație legitimă de eliberare de constrângerile culturale și de clasificările sociale” (1968, vol. X, p. 581), așadar ca o sursă de potențialitate, de reflecție, de creație (culturală) și de schimbare (socială). Instituind și legitimând asemenea forme de agregare socială și de acțiune simbolică, ritul funcționează ca un mecanism generator de structuri sau modele de structuri sociale noi: „Semnificațiile, În cultură, tind să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rituale) inedite. Libertatea creatoare conduce la forme atipice, șocante, inacceptabile În existența de zi cu zi (societas), forme născute din libertatea de a recombina unitățile culturale de bază, conform legilor fanteziei (modul subjonctiv), și nu aranjamentelor simțului comun: „Liminalitatea este potențialitate pură, când orice se poate Întâmpla, când non-moderația este normală și chiar normă, când elementele culturii și societății sunt eliberate din configurațiile lor obișnuite și recombinate În imagini bizare și terifiante” (1968, vol. X, p. 577). Drept urmare, liminalitatea reprezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și ca unul de marginalizare; altfel spus, ca un sistem de integrare diferențiată (K. Ashley, 2001; B. Blehr, 1999; D. Bryan, 2000; S. Davis, 1986; N. Jarman, 1997; C. Lane, 1981; R. Sanson, 1976). Paradele și procesiunile pot implica, prin potențialitățile lor ritualice, contestarea, directă sau metaforică, a ordinii sociale. Această posibilitate derivă din contradicția dintre caracterul public și regulile relativ stricte de includere și excludere. În formula succintă a lui S.G. Davis (1986, p. 166), „paradele erau evenimente publice, În măsura În care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Brânzovenescu și Farfuridi, la Iordache și Girimea, deci la acele cupluri care, dezbinate, "scoase din țâțâni", ar putea reacționa în aceeași manieră bufon răzbunătoare sau autodistructivă ca orgolioasele personaje ale lui Urmuz. Relațiile de subordonare dintre personajele caragialiene implică aceeași potențialitate a denaturării în conflicte deschise cu însemnate pierderi de ambele părți, întrucât subordonatul deține secrete ale superiorului pe care-l poate aduce, întocmai cum procedează Turnavitu cu Ismail, "într-o stare de decrepitudine"52, echivalentă ostracizării din politică sau din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
politicii reprezintă un alt aspect al problemei, dar soluțiile întrevăzute sunt „de ordin intrinsec și ideal, cu mult iluzionism și chiar estetism, de altfel. Avangardele au cultivat acest mit revoluționar. El a reprezentat (și reprezintă încă) doar o virtualitate, o potențialitate teoretică, speculativă, fără consecințe practice.” Exemplul marxismului și al neomarxismului arată falsitatea unor astfel de crezuri prin Gulagurile și ororile care s-au ascuns în spatele ideilor. Acest tip de literatură subordonată ideologiei este întâlnită și sub formula „literatură angajată” sau
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
ceilalți în conștiință? Teologul redemptorist german Bernhard Häring (1912 - 1998) în reflecția sa asupra tendinței persoanei spre unitate și totalitate, afirmă că: „În conștiința noastră răsună chemarea la unitate și la totalitate. Este vorba de o aspirație la integrarea tuturor potențialităților ființei noastre, care, în același timp, ne conduce la Altul și la ceilalți. În inima noastră este înscrisă realitatea Alianței [...]. Ajungem să ne cunoaștem în profunzimea și în totalitatea noastră când stăm între noi, în această interacțiune care răspunde aspirației
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
lui Dumnezeu în intimitatea sufletului omului, „capabil de Dumnezeu”, iar pe de altă parte, ca „loc” al întâlnirii cu ceilalți, fapt din care rezultă nu o interioritate închisă și izolată, ci orientată spre comuniune, prin aspirația conștiinței la integrarea tuturor potențialităților ființei umane. În această optică putem să vorbim de funcțiile conștiinței morale: ca martor, judecător, normă de moralitate, care exprimă, în cele din urmă, raportul dintre persoană, conștiință și libertate. INCURSIUNE ÎN ISTORIA TERMENULUI „PERSOANĂ” DIN PERSPECTIVĂ FILOSOFICĂ ȘI TEOLOGICĂ
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
altă parte, „axa a ceea ce nu suntem încă, dar ce trebuie să fim, a ceea ce reprezintă un termen teleologic de dobândit”. În timp ce prima axă pretinde recunoaștere pe planul conștiinței și al raportului intersubiectiv, a doua axă comportă un ansamblu de potențialități: interese, dorințe, proiectarea identității. Această a doua axă pretinde un alt exercițiu al inteligenței în măsură să proiecteze o identitate din perspectivă teleologică. 1. Noțiunea de persoană: diferite orientări Termenul „persoană” are un statut foarte important în aplicarea sa în
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
este tipic creștină și specific teologică: „Această origine a rămas intactă într-un mod de a filosofa care l-a avut ca punct direct de plecare pe Dumnezeu sau, indirect, pe om în raport cu Dumnezeu. Ea a contribuit la dezvoltarea acelor potențialități legate de ceea ce este veșnic, care sunt prezente în orice creatură umană, și să apere și să garanteze acele particularități care fac din orice creatură un «unicum» în istoria lumii. Însă ea s-a diminuat treptat până a dispărut cu
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]