1,153 matches
-
sens, foarte mulți dintre cei care folosesc expresia new media, fac referire la formele expansive ale new media, precum unele rețele de socializare, însă, foarte puțini reușesc să ofere o explicație și o argumentare coerentă a substanțialității new media în praxis-ul societal și o definesc atribuindu-i mult mai multă ambiguitate decât se presupune că o incumba. De aceea, clarificarea terminologica și conceptuală a caracteristilor și formelor new media, chiar istoricul acestor noi medii tehnologice, s-a considerat că sunt
by IONELA CARMEN BOŞOTEANU [Corola-publishinghouse/Administrative/1115_a_2623]
-
sensuri. El intervine pe fondul setei de semnificații, a neliniștii provocate de dorul de sensuri doar bănuite. Și necesită dispunerea întregii ființe în vederea captării sensului. Omenirea are două mari sisteme de coduri: limba (limbile) și arta. Primul este mai aproape de praxis în timp ce al doilea stă în vecinătatea metafizicii. Calitățile personale sunt relații, raportări; ele sunt ceva adăugat subiectului prin raportare la... Sunt atribute, adică ceva ce ne este atribuit fără a ne fi propriu, însă definindu-ne. ٭ Limbajul se transcende în
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
cunoscutului peste necunoscut decât prin descoperirea necunoscutului. Dezvăluirea pe care o face știința este de fapt o raportare. În acest sens maximul științei îl constituie a afla toate raportările posibile ale necunoscutului la ceea ce cunoaștem. Justificarea îi vine însă dinspre praxis. O parte interesantă a științei (și a faptului de-a ști în general): modalitatea în care ia naștere necunoscutul. Nașterea lui a nu ști ceva trebuie situată la începutul științei, fiind o deschidere esențială a ei ce marchează ieșirea din
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
maneliști, dacă nu cumva tot ce credeai despre cultura română este fals. Singura consolare o constituie ideea că poate maneliștii constituie o expresie a ceea ce a lăsat comunismul în urmă. Manelele sunt legate nu atât de ideologia comunistă cât de praxisul pe care "comuniștii noștri" (nu știu dacă am avut așa ceva în sensul tare al termenului; îndoiala se referă atât la "comuniști" cât și la "noștri") l-au menținut atâtea decenii. Maneaua a apărut (mai degrabă s-a răspândit) în vidul
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
concepție) în care vor ajunge toți, presupune posibilitatea unui același punct de vedere asupra a ceva și asupra totului. Dar asta e imposibil. Ceea ce mă determină să mă întreb: care sunt condițiile de posibilitate ale științei? Tăria științei stă în praxis, în rezultatele ei practice. Fapt ce arată că orientarea principală a științei este înspre manipulare, înspre folosirea lucrurilor. Asta presupune a înțelege totul din această perspectivă. Deci, tot ceea ce știm este cum să folosim lucrurile în interesul nostru, să ne
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
tot o formă a utilizării), a trăi (ca a avea cât mai multe senzații; deseori preferând cantitativul în dauna calitativului) și a supraviețui (a trăi cât mai mult). Circumscriu aceste valori sensul umanului ori ele vizează doar posibilii din sfera praxisului? Turistul este mai mult trecător decât locuitor. A trece printr-un loc înseamnă a fi cumva (și cândva) în el, fără însă a fi în sensul concret al termenului; un fel de a fi de față care este fost chiar
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
la probabilitatea extrem de mare că ideea sa pitorească cu scrisorile de culoare violetă ar putea fi văzută cu ochi răi de amintitul for sau de altul aflat și mai sus. Acestea sunt pericolele automatismului În practică, ale rutinei călduțe, ale praxisului obosit. O persoană, sau moartea, nu are importanță acum, Își Îndeplinește funcția În mod scrupulos, zi după zi, fără probleme, fără nelămuriri, acordând toată atenția sa respectării regulamentelor stabilite la nivel superior, și dacă, după un timp, nu apare nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
abstractă, este cea a lumii în care trăim, o lume în care tocmai a apărut un nou tip de barbarie, mai grav decât toate cele care l-au precedat și din cauza căruia omul riscă într-adevăr astăzi să moară. Numesc praxis cunoașterea vieții ca acea cunoaștere în care viața constituie deopotrivă puterea care cunoaște și ceea ce este cunoscut de ea, procurându-i într-o manieră explicită "conținutul". Ceea ce caracterizează o atare cunoaștere, am văzut-o, este faptul că, în lipsa oricărui extaz
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
erotismul, relația cu moartea. Un atare "a face" se exprimă în rituri diverse, care conferă fiecărei societăți fizionomia proprie. Organizarea socială cu structurarea sa în aparență obiectivă nu este decât reprezentarea exterioară în viziunea teoretică a ceea ce este în sine praxis și care află în viață subiectivitatea absolută și numai în ea locul realității sale, ca și principiul dezvoltării sale și al "legilor" care o guvernează: aceste legi nu sunt legile conștiinței, nu sunt legile teoretice legate de modul în care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de necesități, în sensul pe care îl vom atribui acestui cuvânt, cu condiția ca zisele necesități să fie, tocmai, înțelese pornind de la esența vieții, ca dictate și dorite de această esență. Astfel, necesitatea și munca sunt două modalități elementare ale praxisului situate una în prelungirea celeilalte, munca, sau mai curând activitatea sub forma sa spontană nefiind altceva decât sporirea necesității, împlinirea sa. Însă subiectivitatea este în întregime necesitate. Necesitățile superioare, care rezultă din natura necesității înseși, prilejuiesc formele elaborate ale culturii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
data asta ca o disciplină a cunoașterii. Cuvântul "estetică" are într-adevăr mai multe accepțiuni, și aceasta în mod necesar. Potrivit structurilor fundamentale ale ființei și împărțirii lor originare, el este înțeles într-un dublu sens, practic și teoretic. În calitate de praxis, estetica desemnează o modalitate a vieții sensibilității și, corelativ, a lumii care îi aparține, a lumii-vieții ca lume sensibilă. Activitatea specifică a artistului, chiar și a iubitorului de artă, nu este decât o actualizare a vieții sensibilității, punerea sa în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aspect exterior, nici o fațetă a ființei sale întoarsă către un în afară, care să se ofere unei priviri, să poată fi într-o bună zi atinsă de această privire, întâlnită, cercetată, cunoscută? Se va spune că, dacă activitatea estetică în calitate de praxis, în calitate de mod al sensibilității și astfel al vieții, rămâne într-adevăr necunoscută, cufundată în adâncurile misterului care învăluie orice creație, mai ales pe cea a artei, această disciplină teoretică pe care o numim estetică este totuși capabilă să-și dea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
artă nu este decât o aparență, pe care analiza va trebui în mod necesar să o traverseze dacă vrea să ajungă la locul unde se găsește cu-adevărat opera însăși. Astfel, chestiunea unei culturi teoretice, adică a unei teoretizări a praxisului, rămâne în centrul oricărei reflecții asupra culturii ca una dintre temele sale obligatorii. Noi nu o vom aborda aici. Problema noastră este în momentul de față una mai strict delimitată: presupunând că am stabilit posibilitatea unei estetici teoretice, se pune
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
posibil de către aceasta. Orice pricepere, oricare ar fi ea și oricare ar fi formele sale, poartă în sine această cunoaștere originară care își află esența în faptul de a face și în ultimă instanță în subiectivitatea acestuia. Priceperea originară este praxisul, și astfel viața însăși, de vreme ce în viață se cunoaște praxisul, în ea el este priceperea originară care constituie esența originară a tehnicii. Cum putem înțelege atunci, pornind de la viața însăși, apariția procesului din care ea va fi izgonită și care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
oricare ar fi formele sale, poartă în sine această cunoaștere originară care își află esența în faptul de a face și în ultimă instanță în subiectivitatea acestuia. Priceperea originară este praxisul, și astfel viața însăși, de vreme ce în viață se cunoaște praxisul, în ea el este priceperea originară care constituie esența originară a tehnicii. Cum putem înțelege atunci, pornind de la viața însăși, apariția procesului din care ea va fi izgonită și care, sub înfățișarea unei rețele de dispozitive și de procedee obiective
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sub ochii noștri devastarea lumii care îi aparține ca lume-a-vieții? Esența originară a tekhne nu este o esență ideală ce plutește undeva în fața noastră, într-un spațiu inteligibil: ea nu este astfel decât din punctul de vedere al teoriei. În calitate de praxis ce se auto-afectează pe sine, ea se determină și se individualizează în această auto-afectare și prin ea. Deoarece tot ceea ce se simte și se încearcă pe sine se simte și se încearcă în mod necesar nu numai în cutare sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu numai în cutare sau cutare mod, ci și ca acesta sau acela, sub forma unei experiențe singulare prin urmare; aceasta este de asemenea, prin natură, o experiență individuală, în măsura în care este adevărat că esența auto-afectării este aceea a ipseității. Acest praxis determinat, singular și individual este Corpul nostru. În exercițiul imanent al forței sale care se auto-afectează și nu contenește a se auto-afecta pe sine, corpul întâmpină o primă rezistență, cea a sistemelor fenomenologice interne care cedează în fața efortului său și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ci a priori, în virtutea condiției corporale a ființei în calitate de corp-propriat. Noi transformăm lumea, istoria umanității nu este altceva decât istoria acestei transformări, în așa măsură încât este imposibil să contempli un peisaj fără să vezi în el efectul unui oarecare praxis. Însă transformarea lumii nu este decât punerea în operă și actualizarea Corproprierii care face din noi locuitorii Pământului în calitate de proprietari ai acestuia. În ce fel lumea este întotdeauna întâi de toate lume-a-vieții, înțelegem acum ceva mai bine: înainte chiar de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Pământului în calitate de proprietari ai acestuia. În ce fel lumea este întotdeauna întâi de toate lume-a-vieții, înțelegem acum ceva mai bine: înainte chiar de a fi o lume sensibilă, în calitate de corelat al unei mișcări, în calitate de corproprietate. Toate dificultățile referitoare la inteligența praxisului provin din gândire: din momentul în care în loc de a trăi desfășurarea interioară a corpului organic în tensiunea subiectivă a Corpului original ni s-a năzărit să o reprezentăm. Trebuia atunci înțeles în ce fel o determinare subiectivă poate modifica o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
simplă punere în operă a sa la o alta, la sfera "obiectivității" unde nici o acțiune nu s-a produs vreodată și nu se va produce vreodată, "sufletul", adică corpul subiectiv, devenise gândirea, adică exact reprezentarea, adică modul de abordare căruia praxisul în calitate de subiectiv și viu i se sustrage din principiu. Reprezentarea praxisului suscită ideologia care interpretează tehnica drept transformarea instrumentală a naturii de către om în vederea unor scopuri stabilite de el. Pe de o parte, o astfel de ideologie reprezintă de fapt
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
obiectivității" unde nici o acțiune nu s-a produs vreodată și nu se va produce vreodată, "sufletul", adică corpul subiectiv, devenise gândirea, adică exact reprezentarea, adică modul de abordare căruia praxisul în calitate de subiectiv și viu i se sustrage din principiu. Reprezentarea praxisului suscită ideologia care interpretează tehnica drept transformarea instrumentală a naturii de către om în vederea unor scopuri stabilite de el. Pe de o parte, o astfel de ideologie reprezintă de fapt Coproprierea originară a Corpului și a Pământului în sânul vieții. Pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mijloacele", "scopul", "relația" lor devenită ea însăși ininteligibilă, adică categoriile gândirii raționale în poziția și locul celor ale Corpului. Totuși, dacă o astfel de concepție asupra tehnicii se revelează astăzi ca funciarmente improprie, nu este numai din cauză că ea operează deplasarea praxisului din locul înfăptuirii sale reale în cel al reprezentării sale falsificatoare prin intermediul unei înțelegeri care stabilește cauze și scopuri, ci și deoarece în chiar acest loc al înfăptuirii sale reale, în subiectivitatea vieții, s-a produs o tulburare, care amenință
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
reprezentării sale falsificatoare prin intermediul unei înțelegeri care stabilește cauze și scopuri, ci și deoarece în chiar acest loc al înfăptuirii sale reale, în subiectivitatea vieții, s-a produs o tulburare, care amenință Ființa și fundamentele sale. Atâta vreme cât se confundă cu praxisul individual spontan, tekhne nu este decât expresia vieții, punerea în operă a puterilor corpului subiectiv, și astfel una dintre formele primare ale culturii. Exigențele interne ale vieții sunt cele care o suscită (exigențe pe care ni le vom putea reprezenta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
însăși, în măsura în care Natura veritabilă este natura corpropriată și în care acțiunea sau munca elementară nu este decât actualizarea acestei Corproprieri. În formele superioare ale culturii, precum arta, etica sau religia, care sunt și ele moduri ale tekhne, această determinare a praxisului de către viață este încă și mai evidentă, în măsura în care habitusul moral sau religios, precum și creația estetică sunt expresii directe și imediate ale subiectivității vii, aflându-și în ea atât principiul, formele organizării lor, cât și locul ajungerii lor la ființă, adică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cu turbioane de atomi, cu bombardări de particule, cu toată această agitație imemorială și frenetică, fără origine, fără cauză și fără scop, a bio-evoluției. Spunem "s-ar părea" deoarece nu există acțiune posibilă decât în subiectivitate și prin ea, ca praxis. Doar în imanența radicală a corporeității sale originare corpul pune stăpânire și dispune de fiecare dintre puterile sale cu scopul de "a se servi de ele" atunci când o dorește. Imediat ce contenește această instalare în sine care este trăsătura oricărei puteri
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]