1,958 matches
-
capetelor. Chiar și de la distanța aceea păreau nenumărați - cinci sau chiar șase sute. O mulțime de uriași gata să ucidă. — Adtentio! strigă Antonius. Soldații luară din care scuturi și pila. Imediat, tubicen-ul înălță trâmbița lungă spre cer și scoase un sunet prelung, ascuțit, apoi două sunete scurte - primul grav, al doilea ascuțit. — Primul este A, explică neliniștit Valerius, apucându-l strâns de braț pe gladiator. Iar cele două sunete scurte sunt T... Le-ai auzit? Antonius a dat adtentio! Signifer-ul primi semnalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aprind în inimi De clipă răzbunării sfinte, Bătrânul mag înaltă fruntea, Ce sfânt e graiul gurii sale; Din el va lumină norocul Acestui neam sfârșit de jale! Același dor tresare-n piepturi Când glasul strigător răsună, Si gemând înfioară firea Prelung și greu, ca o furtună, Frăgarul își îndoaie coapsă, Iar de prin vai purcede vântul, Prin largul albelor văzduhuri, Să ducă cerului cuvântul. Din cetățuia strălucirii Coboară razele de luna, Pe-argintul frunții lui boltite Din aur împletesc cunună. Cuvine
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
ar fi știut ce fel de combustibil consum. În luminatorul de sub camera mea e legat un câine. E un lătrător talentat, latră cât se poate de bine. L-am ascultat tot timpul cât mi-a vorbit Lorne. În lătrăturile lui prelungi și ascuțite avertismentul vibrează monstruos de-a lungul pereților ca de canion. Are nevoie de furia asta primitivă. Are răspunderi mari. Urlă de parc-ar păzi porțile iadului. Plămânii lui sunt fără fund. Furia lui diavolească e uriașă. Are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva, Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. Și-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus, Când geamul tău, în spaima nopții, ca un prelung final, Voi repeta că anii trec mereu mai greu, și mai brutal. Va bate ploaia... și târziu, la geamul tău voi plînge-ncet... Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, - Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
placă circulară de bronz dur (cum e și cel de clopote), suspendată de obicei în două puncte. Ca și talgerele, emite sunete parțiale intense, la fel de discordante între ele. Cu un gong de diametru mare (1-1,20 m) se obțin vibrații prelungi, puternice și impresionante, care pot caracteriza o stare de neliniște și chiar de spaimă, ceea ce determină utilizarea (cu măsură!) în orchestră a acestui instrument terifiant. În orchestra modernă gongul este însă folosit, cu noi valențe, și pentru o întărire luminoasă
ACUSTICÃ MUZICALÃ. In: Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
printre frunzele pietrificate din decorația fațadei se conturează o figură umană care susține în spate un balaur asemenea unei reptile cu gât alungit și încărcat de solzi, cu picioare descărnate, cu urechi mari și cu o gură crispată întrun răget prelung. Nu doar monștrii își profilează contururile ciudate printre crenelurile de piatră ale catedralelor. Întâlnim și imagini mai puțin înfricoșătoare, dar la fel de stranii. Câini cu aripi de liliac și cu coadă de leu, hiene, tigri, elefanți, capre cu labe de câine
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
voia să-i răspundă la întrebări. Contele Aleksandr Cerkasov stătea transpirat în șezlong. Ridicase ghergheful Elfridei, iar mâinile sale se jucau absente cu el. — Ce s-a întâmplat? a întrebat Vultur-în-Zbor. — Am auzit un țipăt, a răspuns contele. Un țipăt prelung. Vultur-în-Zbor s-a uitat de jur împrejur în încăperea tăcută și goală. — CE S-A îNTÂMPLAT? a strigat. Unde este Elfrida? Contele a făcut semn cu capul înspre birou. — Un țipăt prelung, a repetat el. Vultur-în-Zbor s-a repezit către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
auzit un țipăt, a răspuns contele. Un țipăt prelung. Vultur-în-Zbor s-a uitat de jur împrejur în încăperea tăcută și goală. — CE S-A îNTÂMPLAT? a strigat. Unde este Elfrida? Contele a făcut semn cu capul înspre birou. — Un țipăt prelung, a repetat el. Vultur-în-Zbor s-a repezit către ușa închisă și a intrat în birou. în tăcerea de acolo, a avut impresia că aude un vuiet din străfundurile minții lui. Obloanele de la fereastră erau închise, așa că singura lumină din cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
frumusețe. Vultur-în-Zbor trebuia să se lupte cu el însuși ca să se poată uita în acei ochi fără să-și plece imediat privirea. Era frumusețea soarelui pe zăpadă, prea strălucitoare ca s-o privești. O perfecțiune orbitoare, tiranică. Maxilarul ei ferm, prelung și subțire era încleștat și împins în față, iar gura-i mare, mare, nu avea nici o urmă de zâmbet. Nasul scurt și drept era flancat de pomeții ca niște lame sau ca niște stânci albe și ascuțite. O față prelungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prelung și subțire era încleștat și împins în față, iar gura-i mare, mare, nu avea nici o urmă de zâmbet. Nasul scurt și drept era flancat de pomeții ca niște lame sau ca niște stânci albe și ascuțite. O față prelungă, cu oasele puse în valoare perfect de ochii mari, strălucitori ca două ape, de culoare celui mai închis albastru ultramarin, ochi prin care aproape că puteai vedea, ochi care vedeau fără efort prin tine. Și, încadrând capul reginei de gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
toate părțile. Suki mă conduse către un grup de bărbați tineri adunați în jurul unui Adonis blond, replica masculină a Belindei Fine, tot numai ochi albaștri, păr auriu și manichiură perfectă. Costumul impecabil, bleumarin, se potrivea de minune cu fața sa prelungă și fină într-un fel pe care mulți englezi l-ar evita pentru a nu fi înțeleși greșit. — V-o prezint pe Sam Jones, sculptorița, anunță Suki, cu aerul cuiva care prezintă o specie aparte de iguană într-o reuniune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
A gemut în timp ce mi-am retras gura. — Doar dacă pui la socoteală și pipăială. Nu, asta nu se pune. M-am frecat în susul și în josul corpului său până când amândoi gâfâiam de plăcere, sărutându-l în tot acest timp: sărutări pasionale, prelungi, lubrifiate cu șampanie. I-am vârât limba în gura deschisă și el a lins bulele cu o limbă nerăbdătoare, ținând ochii închiși. Șampania îi făcea buzele să pară umede și umflate, strălucind în lumina lunii de parcă erau date cu gloss
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o fascinație, pe Ester. Luă și sorbi din paharul ei cu nectar și prinse a murmura un fel de jelanie gâjâită, înfundată. Îi prinse mâna și i-o mângâia ușor, abia atins, șoptindu-le parcă degetelor lui Ester, degetelor ei prelungi, fiecăruia în parte, dojenindu-le parcă: „Fată, fată, de ce-ai fugit de sub cruce... Nu știi că locul tău acolo este?“. Ester râdea înfiorată de o astfel de dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste umăr, dintr-o singură suflare, privind întruna prelungile degete ale lui Ester: „DACĂAIFICITITLEVIȘTROSNAIMAI ÎNTREBATÂMPENIIÎNCLIPEDEONIX“. Teodora a rămas și ea pe Bulevard. A îmbătrânit (eu ce-am făcut?), bântuie acum de la Cercul Militar până la Cișmigiu. Intră prin prăvălii (nu cred că mai bea, n-am mai văzut-o prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îi înlănțuisem mijlocul. Fierbințeala umedă a sexului ei. „Ridică-te“, a gemut. M-a împins cu spatele pe bancă. Luase foc. A tras de centură, de pantaloni. A sărit peste mine, încălecându-mă. S-a lăsat pătrunsă cu un oftat prelung. „Asta s-o știi“, a gemut. Mă domina. M-am descărcat repede, grăbit, speriat parcă. A continuat să stea peste mine, strângându-mi sexul în ea. Zâmbea, răutăcios. „Numai atâta poți?“ M-am tras de sub ea. M-am dus lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al cărei trup gelatinos te absoarbe ca un uter În neantul lui... Amândouă sunt o apă și-un pământ...” Și ca să alunge „stafia” ce Înainta urcând pe scări spre el, masterandul, aducându-și aminte de câinele Spinoza, scoase un urlet prelung, după care, Îndreptându-și ținuta, intră cu demnitate În salon, nu Însă Înainte de-a arunca un pumn de frunze moarte peste carcasa doamnei Bernic ce se desfăcuse ca o floare carnivoră, toată numai spumă, toată numai zâmbet, umplând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dar o să vină și timpul când o să Înceapă să scadă. Acest balon umflat care-i materia”, se enervă deodată falsul Satanovski, „trebuie să facă odată și odată fâs... Nu sunt un idealist din fire, dar asta-i realitatea. Un fâs prelung și totul s-a evaporat ca și cum n-ar fi fost nimic. Și totuși, nimic nu se evaporă aiurea. Pe undeva rămâne o drojdie, un lest. E ca la mahmureală. Alcoolul s-a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de noapte aveau să-i limpezească mintea, separând grâul de neghină și adevărul ultim de adevărul brut. Oliver desprinse o bucățică de carne de pe frigăruie și o vârâ În gură. N-are nici un gust”, spuse el, oarecum dezamăgit. Chipul său prelung, alb, mărginit de o barbă de culoarea paiului prospăt pieptănată, Încadrat de un păr de culoarea inului, lăsat pînă la umeri, bine Îngrijit și el, exprimau nedumerire. „Parcă ar fi de cauciuc”, adăugă Oliver, după ce trecu bucățica de carne de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
colac de slavare pentru teama lui. Spaima Îi schimonosea chipul palid, făcându-l de nerecunoscut. Masterandul Încerca să stea nemișcat pe scaun, fără să facă nici cel mai mic zgomot. Deodată simți că se sufocă și atunci, scoțând un urlet prelung, țâșni ca Împins de un resort de pe scaunul său și se pierdu În Întuneric. ...Mult mai târziu, când ajunse din nou la Corso, află și alte amănunte asupra acestui incident. Mai mulți vorbeau, pronunțând În șoaptă numele lui Satanovski, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
gol sau pe o scândură negeluită, cu un bolovan sub cap, decât să mă folosesc de o saltea...” Simțindu-se, pesemne, ofensată, femeia care zăcea dezbrăcată Între ei, oprindu-se din chițcăit, spuse: „Ce bădărani!”. Afară, Oliver scoase un cârâit prelung. Înfipte adânc În solul umed, rădăcinile ce i se ițeau din tălpi Începură să amorțească. Oare nu era cazul ca masterandul să se miște de la locul lui? Absența sa Îndelungată ar putea stârni Îngrijorare În stabiliment. Negăsindu-l În salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
printre crengile copacilor postați la marginea trotuarului. Noimann trăgea cu nesaț aerul proaspăt În piept, care se răspândea Înăuntrul lui ca un balsam binefăcător, curățindu-i fiecare celulă, fiecare atom de mâzga adunată de-a lungul nopții ... Contemplându-și umbra prelungă pe care soarele răsărit undeva În spate o Întindea Înaintea lui, Noimann pășea, călcând agale, pe trotuar, cu pași moi, ce parcă nici nu simțeau atingerea asfaltului de pe care se ridicau aburi subțiri de ceață. Ziua Începea pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe scaune, călătorii păreau acoperiți de un lințoliu alb ca neaua. Chiar și omul pe care Noimann Îl confundase cu Oliver Își trăsese peste pardesiul său murdar un halat de un alb imaculat. Fâlfând deasupra pasarelei, corbul scoase un cârîit prelung, iar de pe acoperișul vagoanelor staționate În gară Îi răspunse un cor de cârituri. Temându-se să nu intre Într-o nouă criză, Noimann se Îndreptă spre toaletă, unde se spălă Îndelung pe față și pe mâini... Pe drum, din mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adevărat coșmar. Materia e-o nebunie. Crește, crește și nu se mai opește din crescut... Dar o să vină și timpul când o să Înceapă să scadă. Acest balon umflat care-i materia trebuie să facă odată și odată fâs... Un fâs prelung și totul s-a evaporat ca și cum n-ar fi fost nimic. Și totuși, nimic nu se evaporă aiurea. Pe undeva rămâne o drojdie, un lest. E ca la mahmureală. Alcoolul s-a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu mai ajungea deloc la cunoștința celor două sute de oameni care veniseră până aici pentru asta. Minunatele idei ale voievodului Petru Rareș și ale mitropolitului Grigorie Roșca rezistaseră patru secole și jumătate pe pereții bisericii (și un tip cu figură prelungă și ochi mari albaștri se afla și atunci sus, pe o scară de lemn, În apropierea unei firide, pentru Încă o operație de conservare), dar Încă nu comunicau nimic deosebit celor care se aflau atunci În curte. Bănuiesc că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de la el, cu o notiță pe care scria că o s-o facă, așadar se pare că totul s-a rezolvat. —Ooooo, doamne! Philip Weston Îți trimite flori? Bette, trebuie să fie Îndrăgostit. Băiatul ăsta e atât de extraordinar! Un oftat prelung din partea ei. — Da, ei bine, acum trebuie s-o șterg, Elisa. Serios, Îți mulțumesc că ai aranjat cu el, apreciez asta. —Unde te duci? Aveți o Întâlnire fierbinte În seara asta? —Ăă, nu. Tocmai plecam la unchiul meu, la cină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]