2,032 matches
-
pălărie albă, În timp ce aproape toate femeile veneau aici aproape toate fără să poarte ceva pe cap. Șalul de pe umeri era și el alb, vaporos, iar rochia avea acea nuanță lila la care părea că ține foarte mult. Avea o față prelungă, Îngustă și buze subțiri. Probabil că e o fată bătrînă, nu crezi? Maigret evita să se pronunțe. Nu făcea vreo anchetă, nu urmărea nici o pistă. Nimic nu-l obliga să observe oamenii și să se străduiască să le descopere adevărata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cinematografelor. Oamenii ieșeau din hotel, din pensiune, din camerele Închiriate, unde luaseră o gustare, fiecare grăbindu-se spre direcția aleasă. Mulți se mulțumeau cu scaunele de fier galbene cu profil romantic, iar Maigret căutase instinctiv silueta dreaptă și demnă, fața prelungă, bărbia ridicată, privirea nostalgică și dură totodată. Hélène Lange murise și, Într-o cameră de hotel, Francine discuta probabil cu amantul ei despre locul unde să-și Înmormînteze sora. Undeva În oraș, un om cunoștea misterul Stînjeneilor și al femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
problemă. Astfel, de cînd domnișoara În lila fusese sugrumată, Maigret se ocupase prea puțin de asasin. Nimic premeditat. Era parcă obsedat de femeia aceea, pe care o revedea stînd pe scaunul galben În fața chioșcului unde cînta fanfara, de fața ei prelungă, de zîmbetul destul de blînd, care contrasta uneori cu duritatea privirii. CÎteva mici nuanțe se adăugaseră acestei imagini după ce vizitase casa din strada Bourbonnais, aflase de șederea ei la Nisa, despre viața la Paris, acel puțin pe care Îl știa, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
pentru că rostise acel cuvânt cumplit simplu, natural, fără să-i tresară nici un mușchi al feței. Maigret vedea umbrele parcului, verdeața care, În unele locuri, căpăta tonuri ireale În lumina felinarelor, muzicanții În uniforme cu galoane... Dar revedea mai ales fața prelungă a numitei Hélène Lange care, pentru el și soția lui, Încă nu era decât doamna sau domnișoara În lila. — O cunoșteați pe domnișoara Lange? Bărbatul rămase nemișcat, cu răsuflarea tăiată, ca și cum s-ar fi sufocat. Și chiar avu o criză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
unde să te speli, înainte să mi te înfățișezi? replică el, ridicându-și privirea. Ochii îi erau leiți cu ai lui Rotari, având în plus o cumpănită fermitate, care impunea respect. Nasul drept, cu o mică cocoașă la mijloc, ovalul prelung al feței, arcuirea sprâncenelor se transmiseseră și ele nepotului. Totuși, era parcă oleacă mai mărunt. Înainte de a-ți vorbi, se uita la tine lung, fără să trădeze vreo emoție. Vorba lui era politicoasă, dar rece. După felul sigur și firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu putință. Gesturile îmi erau însoțite de vorbe. - Surioară, te rog, încearcă să răsufli domol, o să-ți treacă imediat. Aud cum răsufli tot mai adânc, aproape normal. Fața ți se limpezește, uite! Suflarea sugrumată a devenit un horcăit șuierător și prelung, după care s-a liniștit, chiar dacă a rămas asmatic. Când respirația i-a revenit la normal, mâinile i s-au relaxat, și ea s-a moleșit între cearșafuri. M-am îndepărtat de pat și m-am întors către Rotari. Înțepenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
era deja vârâtă în pat, părul desprins, m-am așezat timid pe marginea patului, cu caietul de schițe pe genunchi, și-am început să-i creionez trăsăturile, Purtând ceva în gură, e-un pui de rândunică, îi văd bine coada prelungă, pisica își caută din ochi un loc prielnic pentru a-și devora prada, Chipul ei refuza însă să se lege pe hârtia mea, reveneam mereu asupra acelorași linii, În cele din urmă dispare sub șezlongul lui Theo, nemulțumită, Insistam mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
-i cheia yale pe masa de bucătărie, lângă tava pregătită cu două pahare, a fost raza de soare oblică ce s-a răsfrânt pe buza unui pahar sau doar lacrimile mele neputincioase oprite bărbătește la mijloc de drum, de parcă paharul prelung, gol, încă era curonat cu un nimb de lumină, un tablou pe care tu nu l-ai văzut niciodată, i l-am dăruit Aidei, Natură moartă cu două pahare, pe măsuța de sticlă un ceas deșteptător, niște chei, o folie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Varava se oprește acum indecis, căutând pesemne cuvintele care să-i exprime cât mai limpede ceea ce inima lui refuză să vadă și se străduiește cu ajutorul minții să respingă, Execuția mi se pare cu totul diferită față de alte biserici, aceste siluete prelungi, atingând aproape bolta, aproape a renunțat la registre, hm, sunt prea înalte figurile astea, n-au statura obișnuită, trecem și eu îl urmez prin ușile împărătești în naos, scenele ar trebui să vină una după alta, într-o succesiune, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Curgeau unele În altele și În neființa lor, Înainte ca eu să apuc să le Înțeleg rostul. Ce se Întâmpla nu conta oricum prea mult, pentru că nu se Întâmpla nimic. Doar fluxul acesta conta. Îl percepeam ca pe un sunet prelung de iiii, uneori Înnebunitor și exuberant ca glasul unei maimuțe care a găsit un mango, alteori sfâșietor de trist, ca șuierul trenului În noapte. Fluxul acesta mă ținea În viață, ca pe toți oamenii, și el era cel care Îmi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Încurajez să intre În prea multe detalii despre viața sa personală, ca să am timp să mă gândesc pe Îndelete la planul pentru a doua zi. — Poate că nu ți se pare interesant ceea ce spun, a spus el frecându-și mâinile prelungi și subțiri, ca niște tentacule albe. Însă este extrem de important pentru tine, dacă vrei să-l găsești pe angalok. Privi În jos și Într-o parte, cu pudoare, știind că lovise În plin și că În clipa aceea abia mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
să o scrie: O D Ă Mihai Popescu, Virgil Spulber, Rodica Popescu Mica Spulber, Gaby Cristian, Ilie Cristian Gaby Poenaru E toamnă-n Ardeal, oierii-și adună, mioarele de prin ponoare Sub buza de munte, sub clarul de lună dîre prelungi, mișcătoare. Anii aleargă, toamnele-și scutură zilele toarse-n neștire Și veșnicia prinde-n buchetul lui Mișu cincizeci de fire. Iașu-i departe de Colibița, munții pe frați îi desparte, Că duși sînt în lume fiii lui Toma, țăran din Cernești
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
Învinge sau pierde, sângele rubedeniilor va curge valuri. Și nu va mări teritoriul clanului Saito nici cu o palmă de loc. Dimpotrivă, provinciile Învecinate vor pândi prilejul să intervină, iar provincia noastră va ajunge În pragul prăbușirii. Slobozi un oftat prelung. Mitsuharu se cufundase În tăcere, contemplând gânditor norii negri și Învălătuciți de pe cer. Într-o luptă dintre propriii săi seniori, un vasal nu putea face nimic. Știau că tatăl lui Mitsuharu, Mitsuyasu, vasal de Încredere al lui Dosan, se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mare pagubă ca un om ca tine să rămână acolo. Te avansez la grajduri. Împreună cu noua slujbă, sosi o leafă de treizeci de kan-i și o casă Într-o parte a castelului rezervată samurailor. Această nouă favoare aduse un zâmbet prelung pe chipul lui Tokichiro. Aproape primul lucru pe care-l făcu fu să-l viziteze pe fostul său coleg, Ganmaku. — Ești liber acum? Îl Întrebă el. — De ce? — Vreau să ne ducem În oraș și să te cinstesc cu un sake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
corturi improvizate. Yoshimoto transpira mai mult decât oricine. Se obișnuise cu viața bună și, trecând de patruzeci de ani, se Îngrășase și arăta grotesc. Era limpede că acele manevre Îl puneau la grea Încercare. Peste trupul său corpolent, cu tors prelung, purta un kimono de brocart și o platoșă albă. Coiful, peste măsură de mare, avea un grumăjer din cinci plăci și era Încununat cu opt dragoni. În plus, purta sabia lungă numită Matsukurago, care se afla În familia Imagawa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vasal al Seniorului Nobunaga! Generalul răspunse, dându-și numele și gradul. Se repezi Înainte, dar Inuchiyo păși Într-o parte, iar lancea lovi În gol. Inuchiyo avea ocazia să lovească, dar nu-i mai rămăsese timp ca să-și tragă lancea prelungă, așa că se mulțumi să-l izbească pe celălalt În cap cu coada acesteia. Casca răsună ca un gong, iar rănitul se târî În ploaie, În patru labe. În aceeași clipă, alți doi oameni Își răcniră numele. În timp ce Inuchiyo Își potrivea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În mijlocul ploii, al săbiilor ce se ciocneau și al sângelui, caii intraseră În panică și câțiva galopau, Înnebuniți, prin tabără. Unde s-o fi putut ascunde? Jinnai se opri cu lancea În mână, lăsând apa de ploaie să i se prelungă pe șaua nasului și prin gură, până În gâtlejul uscat. Deodată, un luptător care nu recunoscuse În el inamicul aduse drept În fața lui un cal sur, agitat. Canafi roșii atârnau de o șa cu sidef și chenar de lac Înspicat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
era o casă neobișnuit de veche, chiar și pentru Tokichiro. Nu putea spune exact ce vechime avea. Părea să fi rămas dintr-o epocă anterioară, când familii Întregi locuiau la un loc Într-o singură incintă Încăpătoare. O casă principală prelungă, cu multe camere, acareturi mai mici, porți În interiorul altor porți și nenumărate poteci acopereau toată curtea. — Maimuță! Încoace! Un alt samurai de țară Îl chema de la o poartă de lângă grădină. Îl recunoscu pe Ikeda Shonyu. Intrând În grădină, găsi vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Înțelegerea cu Seniorul Ieyasu din Mikawa e, În sfârșit, pus la punct. Nu numai atât, dar aproape toate prevederile sunt așa cum ați dorit. — Ai reușit? Da, stăpâne, s-a stabilit. Expresia lui Nobunaga era indiferentă, dar, În spatele ei, slobozi un prelung oftat de ușurare. — Mai mult, am făgăduit să conchid articolele mărunte discutând În Castelul Narumi, la o dată ulterioară, cu Ishikawa Kazumasa din clanul Tokugawa. — Va să zică, seniorul din Mikawa a promis să coopereze cu noi? — Așa cum ați poruncit. — Bună treabă, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se pare firesc. Consider că Seniorul Nagamasa a murit deja și n-am să insist. În timp ce vorbea, intră fără a privi nici la stânga, nici la dreapta. Cum putea acel om să intre atât de calm În mijlocul dușmanului? În timp ce urca poteca prelungă, dintre prima poartă și poarta centrală, Hideyoshi nu-l Învrednici cu nici o atenție pe omul care Îl conducea. Când se apropie de intrarea În cetate, Mikawa Îi ieși În Întâmpinare. — Nu ne-am văzut de mult, spuse Hideyoshi, ca și cum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să-i Îmbărbăteze. Dar ceea ce vedeau limpede era că soldații din Gifu - trupele care aduseseră parii și funiile tocmai de la Okazaki - se aflau, acum, pe câmpul de luptă. Iar cei treizeci de mii de pari se transformaseră Într-o palisadă prelungă, ondulată. — N-au decât să vină Încoace trupele alese pe sprânceană din Kai! Construcția În sine, Însă, nu se putea folosi pentru a ataca inamicul. Și, pentru a-l anihila În felul descris de Nobunaga, trebuia să-l atragă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
aliată din mijlocul teritoriului inamic. Neștiind ce atitudine să ia și supuși unor mari presiuni din partea vecinilor, locuitorii acelei provincii aprinseră focuri și urară bun venit trupelor lui Hideyoshi. Forțele lui Hideyoshi făcuseră primul pas din invazia provinciilor apusene. În timp ce prelunga coloană de trupe intra, pe două rânduri, În castel, un sunet sacadat umplea aerul serii. Primul corp era format din stegari; al doilea, din pușcași; al treila, din arcași; al patrulea, din sulițași și lăncieri; al cincilea, din halebardieri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau Înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru Închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că poemul avea caligrafia executată de Kaisen, marele preot al Templului Erin. — Ah, cât e de trist că Însuși sufletul acelui stindard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Întrebă: — Cui i-ai dezvăluit intențiile tale? Pe lângă tine, unei duzini dintre vasalii mei cei mai demni de Încredere. Trăgând adânc aer În piept, Mitsuhide Înșiră numele oamenilor. Mitsuharu ridică privirea spre tavan și lăsă să-i scape un oftat prelung. Ce mai pot zice acum, când le-ai spus? Dintr-o dată, Mitsuhide se repezi Înainte și-și Înhăță vărul de guler cu mâna stângă: — Răspunsul e nu? Cu dreapta apucă prăselele pumnalului, În timp ce cu stânga Îl zgâlțâia pe Mitsuharu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba, până În asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se Îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș Într-o coloană prelungă, cu capetele Încinse În căștile de fier. Orășenii se Îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile În trecut, le urau noroc cât puteau de tare și-i Încurajau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]