1,599 matches
-
muzică a sferelor, poate chiar acesta e ritmul pe care trebuie să sfîrșească lumea, nu arzînd, cum vrea Antonia, ci din pricina vibrațiilor, da, Doamne, cum limpezești tu toate, va intra În rezonanță absolută Întreg cosmosul, pulbere o să ajungă - pentru asta, presimțind, unii au vrut, chiar În America, să interzică rock-ul, venise o nouă religie, numai praf, țărînă va ajunge totul; ce rost are să mă frămînt acum, Doamne, cu gîndul la ejaculații mei În eprubetă, ar fi fost mai bine dacă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
uitat, bineînțeles... Om vedea! - Da, da, da! Înțeleg... Cu pași mici și fără gălăgie poți urca Everestul, dacă-ți propui. Lucreaz-o cum știi mai bine, dar nici nu exagera. Știi că are un cuvânt greu oriunde... - Așa este... Sunt liniștit. Presimt că va fi totul bine. Dumnezeu mă va ajuta.... Este o chestiune de credință și nu fac nimic din interes. - Aha! Nu ai în gând să te apropii de surioară prin faptele tale de caritate... - Te rog! Știi bine că
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a lăsat ușa întredeschisă. Doamna Bordaz nu a dat niciodată semne de senilitate. Și nici nu are obiceiul de a-și pîndi locatarii. atunci ? X se apropie și sună. niciun răspuns. Bate la ușă. niciun răspuns. mai sună o dată deși presimte că nici de data aceasta nu va obține nimic. Dacă doamna Bordaz ar fi înăuntru, canișul ei, Pexy, și-ar fi arătat coada de mult și i-ar fi sărit și în brațe. să intru, să nu intru ? se întreabă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pe sub terasa Uniunii scriitorilor, dar se termina brusc cu un fel de zid, sau mai bine zis fusese barat la un moment dat din ordinul cuiva. ei bine zidul data din primăvara lui 1989. La ora aceea serviciile parcă au presimțit că urma să se întîmple ceva, să vină o schimbare, și au sistat ascultările. Știam noi, însă, unde ducea coridorul ? nu, nu știam... ei bine, acel coridor ducea la spitalul Davilla, aflat alături, chiar lipit de Uniunea scriitorilor. acolo veneau
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în șoaptă, aproape satisfăcută de senzația nouă pe care o încerca după atâta monotonie, a căzut jos bătrânul, mi se pare c-a murit. Felix sări săgetat de ceva rece și se năpusti pe scări așa de repede, încît Otilia, presimțind ceva, ieși speriată. Tânărul nu putu să-i spună nimic, de emoție, deși după paloarea feței își dădu seama că ea a înțeles. Se repezi la bătrân, îl descheie la gât, ca să se afle în treabă, și observă că respira
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
O poartă cât o hulubărie. C-o cârcă de fier forjat descărcată pe ea. Oblonită numai în tablă neagră... Cam deșelată. - Unde-i tirată soneria? - La ce-ți trebuie sonerie?! Cum te apropii de vizetă, cum și alea dinăuntru te presimt imediat. Te spală într-o privire, îți trage vreo ucenică zăvorul, iar tu-i decartezi punga cu mortăciuni... - După aia, ele îmi cardesc frecția... - Încă nu. Că întîi îți înnumără încărcăturile. Ți le gâdilă. Ți le măsoară... Le ridică în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trei comune și-o stație de epurare... Și, uite așa, s-a scurs cel puțin cinșpe ani, de când nimeni nu s-a mai încumetat să povestească întîmplarea asta. Doar când te aventurezi să iei, pe talpă, tarlaua aia, le mai presimți pe cordoaicele de elvețiene cum se străduie să-ți bage oglinjoara în ochi... 77 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI care vă vorbește, de operație chirurgicală. Dar se numără. Vă mărturisesc că, nici acum, după aproape cinci ani, nu m-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înțelesuri ascunse... - Ei, bată-te să te bată, spurcăciune, așa mai vii pe-acasă... Care vasăzică ai pus ranga pe talmudist și te-ai îmbolnăvit de la el! - ...Eu, pe vremea aceea, nu mă prea omoram cu dezvăluitul. Așa că, ori de câte ori îl presimțeam apropiindu-se de separeul meu, cu chef să-mi dezvăluiască puțin, îl mai bruftuluiam... - Ceasul rău! V-ați bruftuluit, cât v-ați bruftuluit, dar pîn' la urmă v-ați plesnit în microb. - ...Numai că, într-o seară, după ce polizasem suficient
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sus către dânșii. Erau ei, în felul lor, băieți simpatici. Dar nu doreau. Rămase liniștit. La milițieni era invers. Cafeaua pe care ți-o turnau pe gât te adormea. Totuși nu izbuti să se abțină ca, de fiecare dată când presimțea că traseul automobilului în care rula se suprapunea vreuneia dintre stațiile de metrou, cărora ajunsese să le recunoască, după figură, până și șobolanii, să nu-i avertizeze încîntat pe noii săi prieteni, de acolo, de pe cauciucul lipicios al podelei. - Atențiune
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să faci față? - La ce? întrebă, mai mult pentru a menține conversația, tot profesorul de construcții metalice, după ce apăru evident că Sinistratul nu-și va mai descleșta, pentru acea zi, fălcile. - Pentru numele lui Dumnezeu, dă-ți întreaga silință!... Dacă presimți o pană de inspirație, învață, pe de rost, măcar două-trei bucăți dintre creațiile acestea! și directorul Predoleanu scotoci într-o scobitură a servietei diplomat și îi descărcă Sinistratului, la piept, un teanc de cartoane tăiate egale. Semănau cu un uriaș
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spus mândră: - Servește sunt de la Gigi! Laur simți deodată accentuat, gustul și aroma mizilicului împletindu-se cu amintirile trecutului; băiatul tristeților începu să lăcrimeze, avea voie, era ca și acasă. Femeia singurătăților se liniști prima și spuse cu încredere, presimțind ceva mai presus de ea: - Mama ta este bolnavă dar eu o să-ți găsesc o fată bună și frumoasă! În decursul anilor a repetat de nenumărate ori aceste cuvinte pe care amândoi băieții, Gigi și Laur, le ascultau distrându-se
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Și-ai putea să-ți lepezi otrava sorbindu-ți primăveri într-o tinerețe defunctă? Sau să pătezi ochi nevinovați cu greul întristării? Ce virginitate nu-ncetează în preajma lui? În carnea lucidă amorțește seva și ochi stinși se aprind într-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
frumusețe, așa amețelile traduc înclinarea noastră spre absolut. Nu mai sânt obiecte care să te rețină, nici stâlpi de rezemat, nici bănci să-ți odihnești povara cărnii îngîndurate. Încheieturile ți se topesc și cazi în veșnicia anonimă a lucrurilor. Vinele, presimțind altă lume, nu mai adăpostesc mândria verticală, ci vestejesc spre absolut de bunăvoie. Iar sufletul, desfermecat de lume și de sine, urmează pilda trupului. Mi-aș vrea viața povestită de îngeri veseli în umbra unei sălcii plângătoare. Și de câte ori ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rar, dar intens, ca o tulburare subită, dar care elimină pentru totdeauna posibilitatea unei limpezimi viitoare. Este imposibil de a preciza și defini acest ciudat presentiment al nebuniei. Ceea ce este într-adevăr îngrozitor în el rezultă din faptul că noi presimțim în nebunie o pierdere totală în viață, că pierdem tot în mod iremediabil, deja trăind. Continuu să respir sau să mănânc, dar am pierdut tot ce eu am adăugat funcțiunilor biologice. Este numai o moarte aproximativă. În nebunie pierzi ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atât de mare, încît n-am nici speranța morții. Cum aș putea-o deci iubi? Despre moarte nu se poate scrie decât în contradicții absolute. Cine va spune că are o idee precisă despre moarte dovedește că nici nu o presimte, deși o poartă în el. Și fiecare om poartă nu numai viața, dar și moartea sa. Viața nu este decât o îndelungă agonie. Tristețea îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
au fost întărite de detașamentul antiterorist al trupelor speciale de securitate. La început, mulțimea a conjurat soldații să nu reprime demonstrația, pledând pentru nonviolență; au existat și reacții mânioase împotriva soldaților, aceștia fiind admonestați. În cele din urmă, dezorganizată și presimțind reprimarea, mulțimea s-a retras, fugărită de detașamentele antiteroriste, iar cu această ocazie s-au operat primele arestări din rândul demonstranților (câteva zeci). Majoritatea arestărilor aveau să fie operate în zilele următoare revoltei, după identificarea manifestanților (prin fotografii, filme, dar
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
prezențe atente a omului în lume se ivește taina unei chemări spre transcendență. Captarea misterului vieții determină altitudinea și rafinamentul unei gândiri care respiră prin sensibilitate, îndreptându-se cu pași mărunți „către întâlnirea cu o lumină pe care ea o presimte și a cărei stimulare secretă și căldură prevenitoare le descoperă în adâncul său”2. Omul, revelat ca persoană, nu este reductibil la o sumă de atribute substanțiale; „păstor al ființei” (Heidegger), el trăiește „întru mister și revelare” (L. Blaga). „E
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rămas mereu același, cu funda poeziei la ureche”, „mărgelele galbene sale soarelui” etc. Finalul textului marchează Însă un eșec: starea de tensiune a așteptării, chemările acestui univers anchilozat, tînjind timid spre lumină, nu se rezolvă, iar sfîrșitul e o ruptură presimțită În degradarea peisajului, În distanțarea de lumina solară și răcirea atmosferei: „Parcă pe pînzele subțiri de păianjen ale atmosferei, o pojghiță a lunecat; În ogrăzi securile izbesc cioturile de lemn cu un regret vibrînd ca o vîslire de păsări. Am
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
legi preadrepte”, preabunul tată” etc, marcînd pragul de sus al stărilor, condiția maximă de existență a obiectelor. Dar acest prea nu sugerează, oare, și o depășire a suportabilului, un sublim pe punctul de a deveni contrariul lui? Nu, Heliade nu presimte această primejdie. El n-are sațiu de superlative, Îi plac deschiderile mari, privirile sale au mereu bătaie lungă, tristețile lui sînt atît de puternice incit devin forțele unei aventuri grandioase. Umilința care apare uneori În poeme nu-i, În fapt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are preferință, se vede limpede, pentru domeniul floral. O predilecție manifestă poetul și pentru Îngeri, flori ale cerului. Acestea sînt chemate În poem pentru a da o dimensiune a perfecțiunii. O perfecțiune imaterială, o grație ce nu se vede, se presimte doar. Presimțirea (așteptarea) poate lua forme teribile, antrenînd un peisaj de Întunecimi grandioase (În Suferința). Mai Întîi locul (spațiul) așteptării: În Întuneric, sub un cer „Întărîtat” și Într-o natură zguduită de o mînie sălbatică. Este faza furioasă, devoratoare a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
giunie Aleu, s-a Înturnat iarăși la obîrșia-i necurmată Dar În mezul al durerii ce-mi rămîne-n suflet vie Ca scînteie care aprins-ai nu s-a stinge niciodată Și-a trăit cu tine-unită În a ceriului tărie.” Senzualul Bolintineanu presimte și el energia cosmică a amorului În Sorin și În Conrad. O modificare s-a produs În marele univers de cînd s-a născut iubirea: „De cînd iubesc, Smarando, vezi soarele e rece, Și stelele În aer s-au stins
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are o puternică nuanță de agresiune asupra ființei. Nu este numai un chin dulce, ci și o peire, o pătimire În munci rele. Dealtfel, sentimentul fundamental al acestor CÎntece este acela de Înșelăciune. Pann este foarte sensibil la astuțiile femeii. Presimte trădarea și vede ușor ura ce Încolțește În iubirea cea mai năvalnică. Poeziile sale oscilează Între laudă și misoginie, Între salut d’amour și sirventes din retorica trubadurilor. Iată cum este strecurată bănuiala Într-un poem care Începe cu Stăpîna
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o cameră într-un han, el nu izbutise să doarmă; de jos se-auzeau sunete de armonică și glasul unui străin care cânta. Ar fi vrut să coboare pe furiș în cârciumă și să-l privească în ochi pe muzicant: presimțea în acele note și în acele cuvinte doar pe jumătate înțelese senzația confuză pe care o încerca în fața broderiilor lucrate de maică-sa, amestecată cu o dorință de a pleca departe; și totuși cu aproape o jumătate de oră în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pricep intențiile, se pitesc în poziții strategice ca să poată vedea și, mâncând roșcove, își tot închipuie tot felul de atacuri și prădăciuni sau puțin probabilele lor fapte de eroism. "O să vină străinii să vă pască turmele": fără să cunoască Biblia, presimt vorbele lui Isaia, căci Natura este cea care îi învață, oferindu-le primele rudimente de cunoaștere. Sosind eu în apropierea unor sate, le simțeam ochii ca pe tot atâtea săgeți. Mă întorceam surâzând și-mi desfăceam brațele ca semn că
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
toți convinși că apoi Hangerliu va fi lăsat să fugă în străinătate. Surpriză: Hangerliu, Tudorel și Cioarec, proveniți din trei categorii deosebite, fură condamnați la moarte prin împușcare. Toate formalitățile fură grăbite, grația cu încăpățînare refuzată, osânda rămânând definitivă. Ioanide presimțise de mult că Tudorel este vinovat, caietul cu memoriul nu-i lăsase nici o îndoială. Obișnuit de mult cu ideea, căzu într-o apatie totală, rău înțeleasă de cei din jurul lui. Părea cu desăvârșire indiferent. În realitate, știa că nu poate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]