1,457 matches
-
în ea era niște povești {EminescuOpVII 204} manuscrise cu litere bătrâne, iară literele începătoare paleografate cu roșu... desigur vro reminiscință de-a preotului celui bătrân, ce murise de mulți ani. Cu cartea aceea în mână, stăteam zile întregi lungit pe prispa casei la umbră și descifram mașinal minte slovele cele bătrâne or priveam cu ochii drept în grinzile afumate ale streșinei, până ce-mi simțeam capul ridicat și pus în poale. Mi - întorceam ochii peste cap... era Finița, ce-și așezase capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nici observau prezența unui om viu... Părea că el e mort sau că nu e de fel și numai ei sunt. Apoi vorbele lor deveniră din ce în ce mai încete, mărunte, țăndărite... ei povesteau de păreai a auzi glasuri de babe noaptea pe prispă... povești în care se desfășura înaintea sufletului auditorilor toată istoria cavalerismului Spaniei... și tot mai molcom, mai molcom auzea bătrânul glasurile lor șoptitoare, până ce nu mai auzi nimic... El adormise. A doua zi se sculă, lumânarea mai era un muc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fără privire la modificațiunile întîmplătoare cari individualizează pe fiecare din ele. Caracterul vieței de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colbul drumului, babele de tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă {EminescuOpVII 305} și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieței lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
om să răpune pentru dînsa... Luna a ocrotit, În trecut, o scenă de intimitate ce merită să fie citată și În altă ordine: arată pe Conachi În expediție erotică: se furișează, dă roata casei, străjuiește lingă iatac, cumpănește pașii pe prispă, totul cu mare „fereală”. Amorul conachian cerc mereu discreție, nu poate Înflori decît În mare taină, departe de orice indiscreție omenească. Simț exagerat al pudorii, simț cavaleresc al onoarei, grijă față de reputația Stăpînei cită vreme iubirea nu e legiuită?! Toate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de agresiune, orice violență: demersul conachian cerc o anumită ezitare, langoare, moliciune. El este Însoțit, totdeauna, de un sentiment de vinovăție, de unde regimul de „fereală neadormită”, tîrcoalele, strejuirea „pe furiș”: „Noțîle Înfricoșate, Ce pe furiș străjuiem, Păsurile măsurate Ce pe prispă cumpănem (potrivem), Deschidere tăinuită A zăvoarelor de her, Fereala neadormită De lumina ta din cer.” 17. Apariția unui obiect În poezie poate marca un tip de sensibilitate lirică. Zarifopol credea că apariția, de pildă, a clavirului a revoluționat poezia română
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de teren și lăsat de izbeliște. Au trecut de poarta unei clădiri joase și lungi. În fața ochilor lui Tommaso, a lui Mario del Tufo și a prietenilor, se desfășură un spectacol îngrozitor: mai multe femei, complet goale, erau întinse pe prispa de pământ; aveau plăgi oribile pe sân, pe brațe, pe pubis, pe picioare, aproape peste tot. Tommaso își făcu loc, se apropie de cel care părea căpetenia sectei ca să-l întrebe: Nu e nevoie de nicio întrebare: sunt păcătoase, dar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mira mai puțin decât absența mirării. Așa și casa. Era la fel, cu tencuiala neîngrijită peste pereți înjghebați din chirpici, cu acoperișul din păpuriș cenușiu, cu ușa scundă și clanța încovoiată, de parcă sta tristă, cu colțurile buzelor lăsate, cu stâlpii prispei dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bisericuței și care nu era lipsită de stil. Se vede că scopul ei primitiv fusese de a sluji drept dugheană pentru petreceri în afara satului, căci avea un parter scund, cu stâlpi groși de lemn și obloane, iar deasupra, cat cu prispă. Casa era făcută evident din drugi de lemn, însă acoperită cu tencuială și văruită. Acoperișul era de olane. Lui Ioanide i se păru încîntătoare de la distanță, așa îndreptată către un infinit de iarbă și spre crestele munților. - Aci, zise el
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de ciment, peste care puse un postament de cărămidă și deasupra întocmi o cabană spațioasă, cu geamuri late și cu obloane, iar înăuntru cu pereți din boaserie lăcuită. Scoase stâlpii orientali ai lui Saferian și-i folosi ca ornamente în prispa de la intrare. Instală sobe de teracotă, făcând exterior un horn de granit. Aruncă blocuri de piatră în chip de pavaj în jurul casei. Ca unul ce avea relații cu furnizorii, împrumută ceea ce-i lipsea și, înainte ca vremea să se strice
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
puteri oculte este sporadică și mai redusă. Elementele devin puncte enigmatice de suspensie doar în final, atunci când tânărul trece iar prin fața conacului, vrea să se uite înapoi după fată, dar ,,a apucat să cotească la dreapta pe după morile bisericii și prispa conacului nu se mai poate vedea’’. Din această povestire lipsește desfășurarea simultană de notații pitorești și de implicații enigmatice, lipsește contrastul dintre desenul fin trasat și subtext, față de cel din povestirea anterioară. Văzut în sine ca simplă formulă epică, modul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
crucii, precum în poveștile populare. Însăși basmaua narcotizată, pe care i-o dăduse diavolul să vrăjească pe orzari, să nu se mai deștepte până la ziuă, ca să-și fure banii pierduți la jocul de noroc, îl adoarme pe el însuși, pe prispa casei; de asemenea, un element esențial care apare în tot timpul jocului, este ochiul dracului care îl obsedase anihilându-i voința. Momentul sfârșitului, cu restituirea banilor de către unchiul său, pe care întâmplarea i l-a scos printre jucătorii de la conac
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
un spațiu "curățindu-l" după ce înainte și l-a "croit" (räumen) prin hățișuri. Odată curățat, spațiul respectiv devine loc (Ort), și anume loc cu o structură organizată (Ortschaft), determinat de relația lucrurilor care-l populează (pomi, grădină, animale domestice, coliba, prispa etc.). În orice caz, gândesc în limitele unei recuzite heideggeriene și traducând așa nu pot greși, chiar dacă nu traduc "exact"." Deși filologic vorbind sânt în continuare uimit, simt că Noica e singurul la ora actuală care are puterea să domine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
făcea de obicei la casa fetei, iar nunta la casa băiatului. Cu ocazia logodnei, în farfuria cu boabe de grâu și bomboanesemn al bogăției - erau ascunse inelele. În timp ce logodnicii le căutau spre a și le pune pe degete, afară, pe prispa casei, se trăgeau focuri de pușcă prin care se vestea satul că la familia respectivă tinerii s-au logodit. Cu o săptămână înaintea nunții, începeau pregătirile pentru această mare petrecere. Se făceau cumpărăturile de rigoare și se stabileau și se
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
mare eveniment al comunității sătești, cu ocazia căruia se adună fiii satului și rudele celor plecați, prieteni și neamuri de la mari distanțe. Pregătirile pentru hram începeau cu multe săptămâni înainte. Se zugrăveau casele pe dinafară și pe dinăuntru, se lipeau prispele cu lut galben și se împrospăta nisipul din ogradă și din fața porții. În ziua de hram,localnicii se îmbracă în straie de sărbătoare și merg la biserică. La întoarcerea acasă, invitau la masă pe rudele venite din alte sate, pe
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
se coboară pe niște scări de piatră, trecând pe sub o boltă zidită din cărămidă arsă, până la adâncimea de doi metri. Având planul dreptunghiular și pereții boltiți, beciul este prevăzut cu o aerisire pe peretele de est, care dă afară în dreptul prispei, în fața ușii de la sală. De partea cealaltă, pe peretele dinspre vest, se află o nișă zidită, despre care se spune că era un tunel de refugiu. În partea opusă intrării, spre sud, se afla o cale de acces secretă
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
sunt zidite din cărămidă și var, nalte și largi, cu întinse ogrăzi.” Tipul reprezentativ al caselor cu vechime medie ce datează din prima jumătate a secolului al XX-lea este cel cu două camere și tindă centrală. Aceste case au prispă pe trei laturi, cerdac în fața tindei și un chiler lateral. Ferestrele sunt mari, în două sau trei canaturi, iar ușile sunt duble. Acoperișul, în patru ape, era din tablă muchită sau reacoperit cu eternită. Tot acum apar casele-prăvălii, având una
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
sală”. Acest tip de locuință s-a mai păstrat doar în memoria localnicilor. Cel mai răspândit tip de locuință care se întâlnesc în aceste sate este cel cu două camere și tindă centrală (sală). Cele fără cerdac sunt prevăzute cu prispă pe una sau pe două laturi. Pe latura mică era amplasat chilerul folosit și ca bucătărie de iarnă, unde se afla, de regulă și cuptorul. La casa cu două camere și sală, încăperile erau folosite astfel: una din camere era
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
noștri, gospodarii pământurilor, își ridicau la capătul locurilor colibe de adăpost pentru a păzi de acolo recolta împotriva prădătorilor. Unele adăposturi erau doar așa, însăilate, altele însă, erau... de invidiat. Săpate în pământ, erau acoperite cu stuf bine bătut, cu prispe și parasolar, unele dintre ele fiind prevăzute chiar și cu anexe pentru animale și aduceau la înfățișare cu bordeiele primilor locuitori. Și, ca și când nu ar fi fost de ajuns toate acestea, alții își ridicau pe a jumătatea locului un fel
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
au amintit-o aproape toți elevii, indiferent de vârstă, ne dă asigurări că "după fiecare bătălie [Ștefan] a construit câte o mănăstire (biserică)"184. Nu a lipsit nici povestea Vrâncioaiei, redusă la simpla întâmplare cu "o bătrână care stătea pe prispă" și care "ia dat (sic!) pe cei șapte feciori ai ei" domnitorului aflat la ananghie. Cea mai surprinzătoare relatare a elevilor de clasa a V-a se leagă însă de cunoscuta poezie "Mama lui Ștefan cel Mare", pe care mulți
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
30, descrisă cu entuziasm în literatura realismului socialist. Soljenițîn contracarează minciuna cu adevărul unor scene cutremurătoare: Numai că n-au descris cum la toate casele dintr-un sat ferestrele erau bătute în scânduri. Cum mergi prin sat, și pe o prispă zărești o femeie moartă cu un prunc mort pe genunchi. Sau un bătrân așezat lângă un gard, el îți cere o bucată de pâine, dar când te întorci zace răsturnat pe spate, mort237. Există, în plus, o serie de alte
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
femei Cu ochi ce izvorăsc scântei Dar oricât ele ar fi de sus Ca tine nu-s, ca tine nu-s! Și tot Eminescu, în admirabila i „Dorință” o chema: Vino în codru la izvorul Care tremură pe prund Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund Și în brațele-mi întinse Să alergi pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraji. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
sau periferic, cu zvon de șezători și perspective de munți violeți. Confortul saloanelor parchetate, al policandrelor de cristal [...] n-a produs o literatură și o ideologie; vântul sufletului și talentului românesc bate încă prin coșurile căsuțelor turtite, cu mușcate pe prispă, cu ochiuri de geam cârpite cu hârtie, prin grădinițe troienite de roade, prin cârciuma jupânului Oișie în scrânciobul căreia s-au dat pe rând Ion Creangă, I. Dragoslav și M. Sadoveanu"95. Iată-l așadar pe "modernistul" Lovinescu, apologetul sincronismului
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de data aceasta: „N-a fost decât o locomotivă” și parcă se mai liniști, însă în mod ciudat, sub această pojghiță de liniște, curând o grijă ciudată începu să-i alerge nebună prin colțurile întregii sale ființe. Se așeză pe prispa mică a casei ridicată în pripă după viitură, lăsându-și capul în palmă, ațintindu-și privirea în țărâna curții de parcă tocmai acolo în fărâmele acelea de praf s-ar fi derulat un film groaznic, văzut și revăzut de nenumărate ori
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
țipau una, alteia în ureche nimicuri femeiești, fără importanță. Lupău ținând cu nădejde în mână damigeana sări gardul din spatele hambarului vechi dar trainic, făcut din bușteni întregi, încheiați după un meșteșug acum uitat. Dădu colțul și se așeză comod pe prispa de lemn a hambarului. De aici se vedea totul fiind partea cea mai de sus a gospodăriei. Vălmășagul acela aiuritor, muzica și zarva oamenilor, culorile pestrițe ale nuntașilor aproape îl amețiră fără să fi băut măcar ceva. Îl văzu pe
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
aceea de iubi păsările cerului și în special guguștiucii. Dintotdeauna a avut la streșina casei lui atârnată o colivie mare în care se găseau doi guguștiuci. Cântau păsările în legea lor acestea mai toată ziua iar Gică Hușanu ieșea pe prispa înaltă a casei sale din centru, se așeza pe un scaun și stătea așa visător ore întregi. Oamenii de pe la noi nu agreau aceste păsări spunând că în cântecul lor aceștia zic: „lucru rău” și de aceea se fereau să-i
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]