1,290,302 matches
-
Cel mai mare elogiu i lau adus lui Eliade, În mod paradoxal, criticii lui, arătând că el rămâne, În definitiv, un bastion de neînvins”. Extrag, În aceeași linie, o observație ingenioasă, de tip comparatist, venită din partea cercetătorului Francisc Ion Dworschak privind impunerea conceptului de formation cosmographiques, de către Dubuisson, prin lucrarea sa din 1998 - L'Occident et la religion. Zice medicul canadian că acest concept ar fi echivalentul termenilor: de societate, la Georges Dumézil, de spirit, la Claude Lévi-Strauss și de sacru
Din Canada, spre Mircea Eliade. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_320]
-
Să nu se mire cineva că l-am scris în bună parte cu aceleași fraze, altfel distribuite și curățite. Ceea ce fusese spus bine o dată n-avea de ce să fie desființat a doua oară și băgam de seamă că, fără a privi pe ediția veche, formulam judecățile la fel. Munca n-a fost prin aceasta mai ușoară." "Ediția veche" este ediția princeps, în cinci volume: (1934), avînd reprodusă pe copertă masca mortuară a poetului, opera în bronz a sculptorului O. Han. Volumul
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
G. Călinescu și a textelor, cu precădere a celor din filosofia germană, versuri, proză din alte literaturi, traducere inexistentă ca unitate distinctă, întrucît G. Călinescu se implicase în traducere, dar numai acolo unde considerase el de cuviință. Toate aceste enunțări privind elementele în stare să fi atras luarea aminte semnatarei lor, în calitate de editor, se află în cîte o Notă asupra ediției, cu care se deschide fiecare volum. Un deosebit cîștig pentru cititorul lucrării de față este reproducerea celor trei texte, adevărat
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
aproape normale, dacă nu de-a binelea realiste. În sfîrșit, în capitolul ce-i revine din Istoria literaturii române moderne, rod al colaborării cu Ș. Cioculescu și Tudor Vianu, și anume acela despre sfîrșitul secolului XIX și începutul secolului XX, privește literatura postjunimistă ca pe un debut al estetismului, dîndu-i lui Macedonski primul loc, în detrimentul neoromanticilor și neoclasicilor minori care păreau și mai par în ochii multora a ocupa prim-planul literar. Însușirea de căpetenie a criticii lui Vladimir Streinu trebuie
La centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15185_a_16510]
-
Maestrului florentin despre omenire, atât de potrivită mitocanilor României de azi, - ca să dăm un exemplu: Oamenilor, străduindu-se să nu le fie teamă, le place să se facă temuți de alții, iar agresiunea pe care o resping, în ce-i privește, ei o îndreaptă asupra altora, ca și cum, neapărat, ar trebui fie să ofensezi, fie să fii ofensat. Frază având tăietura, simetria unui diamant. Cea mai vulgarizată de-a lungul vremurilor este tocmai ideea de bază a Princepelui, care la noi a
Confortul cinismului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15176_a_16501]
-
ca o insultă sau ca un compliment e, în ultimă instanță, o opțiune individuală - aceasta pare a fi concluzia lui Marianne Mesnil iar Andrei Pleșu alege, sesizînd poziția ambiguă a României - aflată în egală măsură înăuntrul și în afara Balcanilor, să privească balcanismul într-un înțeles pozitiv, în timp ce Teodor Baconski oferă o analiză istorică a resentimentelor românești față de plasarea noastră alături de statele de la sud de Dunăre. Două sînt subiectele predilecte ale studiilor din Martor. Muntele Athos, evocat de discuțiile Ancăi Manolescu cu
O revistă europeană despre Balcani by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15189_a_16514]
-
marginea drumului, Ishi a crezut că albii îl vor spânzura acolo, după cum povestea tradiția yahi că se întâmpla în vechime cu prizonierii omului alb. Oricât de foame i-ar fi fost, Ishi nu a vrut să mănânce câtă vreme era privit prin gratiile celulei de o mulțime de albi care râdeau și scuipau tutun. Șeriful și-a dat seama și i-a poftit pe curioși afară. Ishi a fost transferat în custodia unui antropolog, care l-a preluat din închisoare. Alfred
Ultimul yahi by Bogdan Suceavă () [Corola-journal/Journalistic/15182_a_16507]
-
îți trebuie mintea limpede tot timpul, pentru că imaginezi și cîntărești cuvinte dintr-un dialog purtat cu cineva care nu e de față. Cineva care trebuie să înțeleagă și să guste, care n-are voie să se plictisească. în ce te privește, nu ai voie să fii bolnav, chiar cînd ești bolnav, nu ai dreptul să fii obosit, chiar cînd ești gata să leșini, pentru că trebuie să termini la timp. Mănînci pe apucate, fără pîine, nu pentru că ții vreun regim, ci pentru că
Prețul manualelor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15187_a_16512]
-
o săptămână fără ca poetul format-mare Păunescu să nu desfete nația cu câte un exemplu de nerușinare (porcească, ar trebui să spunem, dacă am lua în considerare celebra-i confesiune din emisiunea lui Tatulici). Ultima-i ispravă ar trebui să ne privească pe toți: nu e destul că stă pe banii noștri în parlament, dar insul nu se dă în laturi să-și îmbie și familia la troaca bugetară. Nu știu cu ce s-o fi ales nația din vizita oficială a
Învierea prin partid by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15186_a_16511]
-
ins aproape rațional. Nu știu dacă dl Hașoti fusese invitat în calitate de parlamentar și de reprezentant al unui partid cu pretenții de europenitate. Știu doar că prestația sa a fost absolut lamentabilă. Dacă asta e poziția partidului condus de Valeriu Stoica privind misia bisericii "naționale" în lumea de azi, înseamnă c-am feștelit-o. Timp de două ore, dl Hașoti n-a scos decât perle, emițând pompos tot felul de teorii îngurgitate pe nemestecate și dovedind un urechism înspăimântător. Rareori am văzut
Învierea prin partid by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15186_a_16511]
-
regândire a propriei identități. Iată, a făcut-o Păunescu, oportun convertit la pioșenie. De ce n-ar face-o și Teoctist? întrebarea de e pur retorică. Luările de poziție ale unor ierarhi ai bisericii ortodoxe nu încurajează în nici un fel speculațiile privind reforma B.O.R. Urmărindu-l de curând pe mitropolitul Daniel al Moldovei și logica discursului său, mi-am dat seama că mai repede va începe să curgă Bahluiul de-a-ndoaselea decât să așteptăm vreo urmă de modernitate în gândirea acestui
Învierea prin partid by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15186_a_16511]
-
să ne apară drept un damnat aidoma prezicătorilor antici a căror infirmitate constituia o pedeapsă a zeilor ofensați pentru că li s-au divulgat secretele ori pentru că li s-a violat intimitatea. Exemplu: Tiresias care și-a pierdut vederea deoarece a privit-o pe zeița Atena goală, pe cînd se scălda. Spre deosebire însă de acești predictori, poetul nostru nu aspiră să devină un devinator (ceea ce ar reprezenta o participare la lumea sacrului), mulțumindu-se cu postura ironică a construirii și deconstruirii
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
sumbra voluptate a trivialității, în condițiile unei anomalii obștești. Însă nu mai puțin un mit luciferic, precum o vînzare-cumpărare de suflet: " Țin paharele în mîini ca niște șișuri reci/ proptite pe pieptul tău. Pe gît. Pe omoplați./ Asta e: te privesc. Ești deja de-al beznei/ din jur" (Pieziș, Nordul stă pe litere). Poezia lui George Vulturescu nu e decît un simulacru demonic al mitului, de-o intensitate a absenței care ține în șah prezența, o hipnotizează prin puterea verbului. O
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
am întrebat./ - Pictez zeii care stau în jilțurile/ Nordului, mi-a spus./ - Nu e nici un zeu, copile, m-am revoltat./ Uită-te bine: jilțurile lor sînt goale.../ - Dacă mi-ai sprijini mîna cu care pictez,/ i-ai vedea cum ne privesc..." (Lui Alexandru șCopilul despre care scriuț). George Vulturescu - Nord, și dincolo de Nord, Ed. Dacia, 2001, 80 pag., preț nemenționat.
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
Eliade și Cioran - N.M.), garnisit cu o ură eternă, de calma complicitate din 1977, de afecțiunea sinceră care-i va lega pe cei trei bărbați pînă la moartea lor [...]? Iată misterul cu care vrem să ne confruntăm în acest eseu". Privind fotografia lui Monier, Alexandra Laignel-Lavastine descoperise, ceva mai devreme, că "în ea se văd membrii faimosului trio schimbînd surîsuri complice." Acuitatea observației psihologice (și mai apoi, cum vom constata, psihanalitice) ne lasă visători, cum zice francezul. Problema este cum se
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
ci a uneia în political corectness. Și ea caută mai degrabă să culpabilizeze decît să explice. E o justițiară, nu un om de știință. Dovezile, multe pe cît de grave, pe atît de incontestabile, pe care le aduce în sprijin privesc în mai mare măsură politica de azi decît istoria de ieri. Însă istoria este altceva decît un proces politic făcut trecutului.
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
însumi uluit: Guliver în țara piticilor. În același carnet, în paginile următoare, a căror hârtie a căpătat nuanța mierii vitrificate, văd ce-i spune lui Socrate, Kephalos, în Republica (cartea 1, pag. 3, ediția franceză): Află că, în ce mă privește, cu cât plăcerile trupului se ofilesc, cu atât crește în mine plăcerea de a conversa... Pe Kephalos, dacă aș avea norocul să-l întâlnesc într-o zi pe una din Câmpiile Elizee, mi-aș lua inima în dinți și l-
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
începe să pară a ține de o altă vîrstă, de o adolescență a literaturii ajunse între timp la maturitate. Există o adolescență a poeziei, tot așa cum există o poezie a adolescenței. Poeții care nu mai aparțin felului nostru de a privi poezia seamănă oarecum cu noi înșine de pe vremea cînd eram adolescenți. Dintr-o contemporaneitate adultă ei se retrag într-un trecut adolescentin. Altfel spus, devin poeți pentru adolescenți, pentru vîrsta la care cu toții descoperim poezia, cu admirabilele ei peisaje sufletești
Poezia adolescenței, adolescența poeziei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15208_a_16533]
-
în romanele Hortensiei Papadat-Bengescu o fascinație a răului, a răului mereu victorios, inevitabil și dureros, o captivantă etalare de personaje predispuse la compromisuri și o neînchipuită inventivitate în a le ilustra, care nu epuizează formele de expresie. Întrebată de ce își privește cu atîta severitate personajele, scriitoarea a răspuns: "Nu asupresc, dar nu acopăr. Deoarece mi-am propus adevărul. Adevărul se cercetează la lupă și la microscop. E bine de știut că în acest fel apar toți porii obiectului examinat. Severitatea e
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
doar că s-a sinucis, încercând să fugă din Europa ocupată de naziști. între timp, e mereu evocată afinitatea acestuia cu Wittgenstein (ambii, moștenitori ai unei tradiții filosofice care îi include pe Frege, Russell, Carnap, Quine). Se vorbește despre asemănările privind nu numai sensibilitatea filosofică (copilul Benjamin "furând" imaginile luminii trecute pe sub pragul camerelor închise așa cum Wittgenstein, copil, "fura" limba de la părinți). Deși n-a ajuns, ca Adorno, în America, și n-a apucat să producă o critică sistematică asupra culturii
A citi, în ciuda ... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15204_a_16529]
-
fost închis pe loc. (E drept că dădea mai tare radioul). La M.R.P. veneau și niște tineri poeți, prozatori, grupul Oniricilor. Miron le asculta producțiile, pe urmă îi punea să urce în merii livezii, să-i curețe de omizi. Odată, privindu-i de jos cum ședeau cocoțați, îmi arătase un tânăr vorbăreț, care avea să ajungă la Paris, - zicându-mi încet, cu demonia maladiei sale vizionare: "Îi vezi, tu? De altceva, nici nu sunt buni. Și ei sunt, de fapt, tot
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
teatru". Nu m-a înțeles, doar venise să facă teatru... Ca să faci teatru, trebuie, mai întâi, să-l uiți! În universitățile americane, am întâlnit studenți care erau deja specializați. Într-un anume sens, erau formați; era vorba, în ceea ce mă privește, să-i învăț să uite. Ei erau "specialiști" avant la lettre. * Lucrul împotriva căruia lupt, într-o primă etapă, e dorința lor de a face imagini. Este cel mai mare pericol. * Să învățăm să găsim motivațiile care explică un comportament
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
precis. Nu se poate învăța stilul în afara unui adevăr al situației. Trebuie să învățăm să acceptăm că nu există niciodată nici prealabil, nici model. * Într-o zi, îi duc pe elevii mei la Muzeul de Artă Modernă din Stockholm, unde privim un imens tablou alb. Apropiindu-ne, descoperim în ce măsură acest alb este rezultatul unui incredibil număr de combinații cromatice. Atunci le amintesc unul dintre principiile mele: "Nu uitați niciodată că o idee trebuie construită! Nu e destul să o declari". Le
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
Cusanus, isihasmul, René Thom, Ludwig von Bertalanffy, Constantin Noica sunt repere și leit-motive ale discursului său teoretic. Raportul heraclitean dintre Unu și Multiplu se manifestă ca reflecție asupra marginii și a centrului (circumferință și centru la Nicolaus Cusanus), circumscriind discuția privind limbajul muzical local și global, istoric și transistoric, ordinea și dezordinea. Totodată, în planul țesăturii muzicale, Unu devine la Niculescu (prin continuarea ideilor enesciene) unisonul, apoi - prin cizelare - obiectul sonor punctual (fie el sunet, ca în Unisonos și Ison II
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
Hyatt. Interviul fusese programat la orele 11 dimineața și urma să se desfășoare în salonul unui "apartament" special. Am sosit mai devreme și am fost invitată să iau loc în somptuosul hol al hotelului, un spațiu imens, aidoma unui acvariu. Privind prin pereții de sticlă spre Rin, am zărit silueta "maestrului". Alain Robbe-Grillet se plimba calm, cu mîinile la spate, pe mal. Drept, deloc înalt de statură, nu-și arăta nici de departe - și cu atît mai puțin de-aproape, cum
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]