KorAP: Find »[drukola/base=pustiu & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...325 >

8,125 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321

corabia este prinsă de o furtună cumplită, în timpul căreia femeia naște, apoi moare. Corăbierii vor să arunce cadavrul în valuri, dar principele îi roagă să se îndure de copil. Tocmai atunci, ca prin miracol, dinaintea lor se ivește o insulă pustie. Principele își lasă aici soția neînsuflețită și, alături de ea, copilul sugar. Din sânul femeii continuă să curgă lapte cald, proaspăt. După aceasta, principele ajunge la Petru, care-l ghidează în pelerinaj prin locurile sfinte din Palestina, arătându-i pe rând

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
și se înzdrăvenise sugând lapte proaspăt de la sânul unei moarte. Mai mult decât atât, femeia îi mărturisește soțului că parcursese împreună cu el și cu apostolul Petru toate etapele pelerinajului palestinian. După acest miracol, Maria Magdalena se retrage într-un loc pustiu de lângă Aix, unde zilnic, la ceasul al șaptelea, îngerii o ridicau de la pământ, hrănind-o cu imnurile lor de slavă. Recluziunea va dura treizeci de ani. În ajunul morții, prin intermediul unui alt ascet, ea îl anunță că se va înălța

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
uriaș decât tot ce stârnește rușine; din tot trupul său curgea puroi, șcurgeauț viermi care-l chinuiau când își făcea nevoile firești. Când, după multe chinuri și suferințe, a murit, se spune, pe țarina care-i aparținea, aceasta a rămas pustie și nelocuită până astăzi din pricina duhorii. Până astăzi nimeni nu poate trece prin locul acela fără să-și astupe nasul cu mâinile, într-atât ceea ce se scurgea din trupul său a infectat și țarina. Ca „ucenic al lui Ioan”, Papias

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
în cazul minunilor săvârșite de Isus. Fariseii îl încearcă pe Isus (peirazontes auton: Mc. 8,11) cerându-i semne/minuni 62. Generația/he genea cere un semn (Mc. 8,12): „generația/neamul” are sens peiorativ și trimite automat spre „generația pustiei”. Așa cum evreii exodului se îndoiau de Moise, generația prezentă se îndoiește de Isus. Această analogie devine miezul discursului rostit de primul martir, ștefan, în fața acuzatorilor săi: „Pe acest Moise - pe care ei l-au tăgăduit zicând: Cine te-a pus

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
ordinea lumii și providența care orânduiește șlumeaț, că însăși Creația este lucrarea lui Beelzebul, că soarele răsare ascultând de diavol și că datorită acestuia stelele se rotesc pe cer.” Atanasie îi pune pe farisei în directa descendență a evreilor „din pustie”: idolatri care-și reneagă Dumnezeul, închinându-se unui vițel de aur. Pe parcursul expunerii, fidel schemei sale trinitare, alexandrinul „trage spuza” pe turta Fiului. Acesta, rostind logion-ul, ar avea în vedere două forme de blasfem, una „călduță” și pardonabilă, blasfemul împotriva

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
căpoși, nu cedează defel. Păgânii/egiptenii se dovedesc așadar superiori, întrucât sunt mai deschiși către Duh decât evreii. Ei se consideră învinși de minunile săvârșite de Dumnezeu prin intermediul lui Moise și al lui Aron. Atanasie propune următoarea genealogie: evreii din pustie; fariseii din vremea lui Isus; arienii. Arienii, ca și fariseii, neagă dumnezeirea lui Isus, reducându-L pe acesta la simplă creatură, inferioară Tatălui. Atanasie reia versetul și propune o interpretare diferită în Contra Arium I,50. Aici, pneuma nu denumește a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
susțin pământul și tăria ca niște stâlpi gigantici, îngerii care pun în mișcare roata soarelui și a stelelor și șapte munți din pietre prețioase. Pe vârful celui din mijloc se află un tron de safir. Dincolo de limitele pământului, un ținut pustiu, în care au fost „azvârlite” ca într-o temniță planetele, adică aștrii neascultători, care au fost îngeri la origine. Domnul i-a condamnat să rămână în acest haos nelumesc vreme de zece mii de ani, până-și vor fi ispășit vina

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
un fiu, pe care-l crescu și-l educă până se făcu mare, bun de însurat. În noaptea nunții însă se abătu nenorocirea: fiul muri în camera conjugală. Atunci, de durere, ea își luă lumea-n cap și fugi în pustie (adică în câmpul unde se afla și Ezdra). Ezdra se revoltă: cum își îngăduie această femeie să ajungă într-un asemenea hal de disperare egoistă (pentru un fiu!), când însuși Sionul agonizează, când însuși poporul lui Israel e amenințat să

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

După atâta timp... Tata se clatină, copilul crezu că o să cadă pe scări... Dar urca. Încet, dar urca... pas cu pas... Copilul, după el. Când ajunse sus, își stăpâni un țipăt de groază. Acolo nu mai era nimic de văzut. Pustiu. Cenușiu, cât vedeai cu ochii. Ici și colo, ruine, cenușii și ele, pe care soarele asfințitului lăsa dâre sângerii... Porniră încotro vedeau cu ochii. Câte un ciot de copac sau o grămadă de moloz amintea ba o stradă, ba o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
așteptați, cred, la o minune. Dar n-a fost nici o minune. Nu atunci. Am dormit , prima dată după atâta vreme, afară. Nu ne mai săturam de aer, parcă-l mâncam, când îl respiram. Ne-am trezit în zori. Zori cenușii, pustii și triști. Dar eram afară ! Eram vii ! Trăiam ! Nu știu ce și-au spus tata și vecinul, dar s-au apucat să caute prin dărâmături. Am înțeles când au găsit piciorul altarului. Au muncit toată ziua, dar spre seară altarul era ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
teama... Ploaia cădea, dar nu ajungea pe pământ, ci se usca, așa, pe la jumătatea drumului; soarele, când răsărea, dădea înconjur orizontului, dar nu se mai ridica pe boltă, așa că nu era nici zi, nici noapte nici secetă, nici ploaie, nici pustiu, nici grădini... Oamenii se mirau, se minunau, ei singuri mergeau încă așa cum se merge, cu picioarele pe pământ... dar nu înțelegeau. De fapt, nici între ei nu se mai înțelegeau. Fiecare vorbea, dar vorbele, chiar dacă ajungeau la urechea celuilalt, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
s-a mai temut. Și atunci Bătrânul i-a spus: Știu, vii din valea uimirii, acolo unde lucrurile sunt și nu sunt, nu e nici zi, nici noapte, copacii nu cresc, în schimb cresc pietrele, nu e nici grădină, nici pustiu... nici viață, nici moarte... sau, poate, numai moarte e cu adevărat. Și știi de ce? Fiindcă, atunci când au alungat rugăciunea, oamenii au încetat să mai fie oameni. Iar dacă pe pământ nu mai sunt oameni, atunci și pământul a înțeles ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
găsește și-i ia la pieptul Lui. Și-i hrănește cu trupul și sângele Lui, ca să nu le mai fie niciodată foame și sete. Și-i acoperă cu inima Lui, ca să nu le mai fie niciodată frig și trist și pustiu în suflet. Iar când adorm, se trezesc la viață, împăcați, în brațele Lui. De aceea în inimile oamenilor e întotdeauna primăvară și bucurie și viață fără de sfârșit fiindcă acolo e El. "Cine sunt eu ?" șopti ca în vis copilul. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
capul pe geam și sorbeam cu nesaț valuri-valuri de aer dulce. Era dulce, așa cum numai aerul vacanței poate fi. Era dulce, cu miros de frunziș, de ploaie pe-nserat, de asfințit... miros și gust de libertate. În sfârșit, am ajuns. Cam pustie gara... mi-am spus. Ei, n-are importanță: e seară, e ploaia rece de munte, lumea nu se plimbă la ora asta. Oricât ar fi de îngrijită gara, acum sunt alte distracții nu mai aștepți trenul să vezi cine vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
la fiecare pală de vânt și se închipuiau la loc, cu altă formă erau din cenușă, nu ?! -, copaci tăcuți și negri, prin care vântul nu foșnește și care niciodată nu dau flori (doar se știe spunea el că răutatea face pustiu în jur, mai rău decât focul) și tot așa... Acum însă, tăcea. Ne uitam la el și așteptam: eu cred că așa ca el ar fi arătat prințul fermecat dacă ar fi văzut. Și chiar el spusese, altădată, că prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
dincolo de înserare, fiindcă în faptul serii, cineva... își amestecă sângele, pe cruce, cu al Lui... Ochii Cerului " Până la urmă tot am reușit să scap!" îmi zisei când am ajuns jos, pe pământ. Uf ! tare mai era întuneric de unde veneam ! Și pustiu ! Doar niscaiva fire praf ce se adunaseră acolo, într-un colț, și câteva firimituri de pâine, uscate și colțuroase și ele... le pierise și graiul de când erau uitate acolo. Și oricum, n-aveam ce vorbi cu ele ! La ce bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Or, eu chiar că nu mai știam ce să fac. M-aș fi desprins de pe talpa sandalei, dar cădeam tot pe piatră. Și m-aș fi uscat așa, în pustiu, aiurea. Măcar în buzunarul acela sărac și întunecos era tot pustiu, da' măcar stăteam la umbră... stăteam și așteptam. Sigur că nu m-ar fi mâncat. Cine bagă în gură o biată sămânță rătăcită cine știe de când în buzunar ? Doar și firimiturile alea de pâine stăteau uitate acolo... Ei, asta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
pătură și așternut, am înșfăcat ceva din pâinea care rămăsese de aseară și am plecat. Mama adormise într-un colț, acolo unde stătea când m-am culcat, cu ochii la drum: de când murise El, prinsese obiceiul să stea uitându-se pustiu, așa, în lungul drumului, parcă ar fi așteptat pe cineva. Poate că și ea auzise ce spuneau femeile acelea, c-ar fi găsit mormântul gol; poate-L aștepta. Da' de ce numaidecât noaptea? Dacă o să vie înapoi, n-o s-o facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ce-o să se întâmple. Poate de asta și tristețea zilei, poate de asta și parfumul de nard și cuvintele Lui despre înmormântare... Eu pregăteam ce trebuie atunci, la masă, pentru trup... Maria asculta Cuvântul care se făcuse trup... Acum e pustiu. Ca și când, plecând, m-au luat cu ei, fiecare în felul lui... iar ce a rămas aici, la masă, așteptându-i, e doar o coajă goală, fiindcă inima a plecat cu ei... Pe Lazăr l-a strigat pe nume și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

și să-și ia rămas bun de la el. Dar când se întoarse și îl căută cu privirea acolo unde îl lăsase, nu văzu pe nimeni și se frecă mirat la ochi. Drumul pe care venise până acolo era cu desăvârșire pustiu, iar badea Petre parcă intrase în pământ. Nici urmă de căruță, de cai sau de căruțaș. Doar niște aburi albicioși se ridicau ici și colo din iarba izlazului. Bade Petre, unde te-ai dus?... Bade Petreee!... , strigă el, frecându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
nici un zgomot de roți de căruță și nu se vedea nimic care să arate că badea Petre o apucase într-adevăr pe acolo. Buimăcit, Culae mai zăbovi o vreme, cercetând cu îndărătnicie locurile, fără să vadă nimic altceva decât izlazul pustiu, presărat cu mușuroaie de cârtițe și cu tufe uscate, rămase din toamna trecută. Apoi el își duse mâinile pâlnie la gură și hăuli prelung, ca să-l audă cineva. Nu-i răspunse decât ecoul, urmat de lătrături de câine și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Constanța, iar de acolo urma să se îmbarce pe un vapor cu destinația Israel. După ce mașina nu se mai văzu, Stelian și Mișu Leibovici o porniră la rândul lor către centrul orașului. În urma lor fosta casă a lui Iorgu rămânea pustie și tristă, în așteptarea noilor stăpâni. Era o dimineață însorită, dar rece, și crengile copacilor se clătinau zgribulite în bătaia vântului de sfârșit de martie. 7 În tramvaiul care îi ducea spre centrul orașului, ceasornicarul își aduse aminte de Aronică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
parc și nu întâlniră în drumul lor decât câțiva copii jucându-se și doi-trei pensionari liniștiți. După ce lăsară în urmă parcul, o apucară pe niște străzi lăturalnice. Traversară mai multe intersecții și în cele din urmă ieșiră într-o piațetă pustie, luminată de câteva felinare anemice. Am ajuns, vesti Fănel Trifu, oprindu-se în fața unei case cu etaj. Dincolo de gard era liniște și pace și, împingând cu băgare de seamă poarta de fier, ca să nu facă zgomot, păși urmat de prietenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
prostie, fiindcă știa bine că n-ar fi avut unde fugi). Mașina de culoare neagră mări și ea viteza, dar având grijă să păstreze distanța. Era ca un fel de joc de-a șoarecele și pisica. Deodată strada, până atunci pustie, se animă. De la fosta fabrică "Mociornița" se vedeau grupuri de muncitori ieșind de la lucru și în mintea lui Nando se înfiripă spontan o idee. El se opri brusc și, ridicându-și brațele deasupra capului, ca să atragă atenția, le ceru muncitorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
cumplită și stranie, despre care se vorbi multă vreme după aceea. Într-o dimineață, după ce ninsoarea și viscolul se mai domoliră, fură descoperite, prin apropiere de pădurea și de lacul Pusnicu, în vecinătatea reședinței de raion, în niște locuri cam pustii, rămășițele unor militari sovietici, despre care se crezu mai întâi că fuseseră devorați de lupi. În zăpada răscolită de urme și înroșită din belșug cu sânge omenesc, mare lucru din militarii de la răsărit nu mai rămăsese, în afară de cizmele lor cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]