1,313 matches
-
roșul), orașul de provincie somnolent, amante care ascultă în grădini fanfara militară, vântul în piața dezolantă, plictisul provincial, dezagregarea sufletească, nervii, ploi țârâitoare, monotonie. Toamna este anotimpul ftizicilor, parcurile sunt devastate, amanții bolnavi și triști fac gesturi ciudate, un nebun răcnește în grădina publică, un palid visător s-a împușcat, delirul are efecte fatale: Pe drumuri delirând/ Pe vreme de toamnă,/ Mă urmărește-un gând/ Ce mă îndeamnă/ Dispari cât mai curând". În orașul de provincie, cu ploi reci, sentimentul dominant
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lume a inocenței și a vitalității: "Copilul încălecat pe bățul său, gândește că se află pe un cal de cei mai strașnici, pe care aleargă cu voie bună și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ți ie auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului". Nică este ființa solară în stare a împreuna realitatea și mitul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
legau cei opt cai de un trunchi care încă purta coajă... vă cățărați în ieslea delicat umplută cu fân și, odată ajuns pe acea pernă moale, fără rezemătoare în spate, fără acoperiș pentru cap, dați semnalul de plecare. Primul surugiu răcnește un ordin strident, încalecă bidiviul său și rotește biciul în jurul capului, punând brusc echipajul în mișcare"). Dar dacă Alecsandri n-a cunoscut cartea lui Perrin, atunci a cunoscut-o probabil pe a lui Stanislas Bellanger intitulată chiar Le keroutza, apărută
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sale o formă elementară de pasiune. Ea este cea care „caută plăcerea, cu o pregătire deplină a simțurilor”. Când îl vede pe Ieronim în cabinetul lui Francesco, Cezara încearcă să-și ascundă pasiunea tulburătoare care o cuprinde: „Cezara era să răcnească ... dar își astupă gura c-o mânuță și cu alta ochii. Să vorbim încet ... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche ... ia să vedem, rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într atâta de
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
sufere. Asistăm la stări halucinatorii, torturante, la care este supus bătrânul călugăr. Naratorul reflector, de multe ori, în postură de justițiar, conchide: „Venise vremea să se predea... Dumnezeu îl părăsise. Sau el îl Sărăsise pe Dumnezeu...” Contrastele „eului” ating apogeul... „răcnea ca un leu rănit de moarte, fără glas și fără speranță...” (capitolul 5) Griforu („animal politic tenace”) și Generalul, spre exemplu, personaje-cheie în acest roman, simbolizează Maleficul, deoarece „au părăsit calea cea dreaptă... și au apucat calea lui Balaam...” (Petru
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
a doua a romanului se încheie cu acest răspuns al lui Charles, dat profesorului la întrebarea cum îl cheamă, răspuns care plasează fonia în centrul textului: Noul venit, luînd atunci o hotărîre disperată, deschise o gură neînchipuit de mare și răcni din toate puterile, ca și cum ar fi vrut să strige pe cineva: Charbovari! Izbucni deodată un tărăboi... Gustave Flaubert, Doamna Bovary, p. 24 P3 apare ca o suită de trei sub-fraze marcate prin punctuație și doi conectori: P3; PE URMĂ P3
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cm.; prăjină și măsură, și instrument la bătaie; răpăguș derdeluș (răcuș); sărbușcă hrana săracului, zer + făină; sâială sfială; stânjen măsură, aprox. 220 m.; tinchește suferă (boală); a zâghiri a tulbura, a ameți; a zgândări a întărâta; zgherăt, a zghera a răcni, plângând. b) PORECLE: aguridă, atacatu, basocel, bleotu, brișcan, brutariu, bulău, bulichi, buric, buriu, buruiană, cacea, căpreanu, cârtiță, chiruc, chelicică, cherpedin, chiorcea, cioabă, ciotcă, ciulică, clău, clisoi, corpaci, crăciun, cucu, drumea, fesoi, fluture, gârmăcioaia, gât strâmb, ghebosu,harpacica hălăbău, hlandan, jebelean
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
înălțat la frunte. Oase rupte, cu zvîrcurile umede, albeau țărîna. Botforii, tașca, chimirul, căciula brumărie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, însă împuținat de dinții fiarelor. Scheletul calului, curățat de carne, sub tarniță și poclăzi, zăcea mai încolo. Femeia răcni aprig: -Gheorghiță! Flăcăul tresări și se întoarse. Dar ea striga pe celălalt, pe mort. Îngenunchind cu grabă îi adună ciolanele și-i deosebi lucrurile. Căpățîna era spartă de baltag”. Scena, dar mai ales povestea vieții lui Nechifor Lipan ajunsă aici
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
fi costat? Ar fi fost ca o compensare pentru tot ce mi se întâmplase în nenorocita aceea de zi. Zi-mi fraier și gata! De alături, cu puteri înzecite, probabil mai dormise peste zi, vecinul meu se opintea din greu răcnind la intervale regulate „Opriți timpul”. Îmi venea să urlu. El dorea să oprească timpul acela parșiv, plin de ghinioane și de ploaie! Pentru ce? Lui îi convenea, stătea în casă și trăgea mereu din sticlă, văzând viața în roz. Trăia
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și-a luat catalogul prea mare pentru el, și-a pus pălăria pe cap și a ieșit, în timp ce noi toți ne-am ridicat în picioare. Odată ușa închisă și rămași singuri, ne-a apucat pe toți deodată o sminteală, am răcnit literalmente de entuziasm și am început să ne încăieram azvârlind unii în capetele altora cu ce ne venea în mână, manuale, caiete... A intrat pedagogul, care ne-a întrebat foarte nedumerit din ușă ce era cu noi, înnebunisem? Câteva luni
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
clasă. Timpul trecea, profesorul stătea neclintit la catedră și aștepta. Totul parcă încremenise. Ce vroia de la mine? Atâta știam, atâta spusesem, n-aveam la ce mă gândi. - Gîndește-te! mă soma bătrânul domn ca și când mi-ar fi ghicit gândurile. Și deodată răcni: gîndește-te! Și se dădu jos, se repezi la mine, mă lovi cu pumnii în cap, înghesuindu-mă în uriașa hartă la care nu vroiam să mă gândesc, apoi făcîndu-și din degete gheare mi le înfipse în abdomen horcăind bestial: - Îți
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cântau... Distinsei urlete: Jos nasonii... jos nasonii... Cine dracu erau nasonii ăștia? Mă oprii la distanță, prudent. În clipele următoare zării în depărtare, înaintînd spre piață tancuri, care făceau să se cutremure pământul. Pătrunseră în piață, intrară printre coloanele care răcneau ridicând mâinile în sus, ocoliră statuia și pieriră pe unde veniseră. Auzii huiduieli, înjurături: huooo!... huooo!... Și din nou cântece întretăiate, isterice, hărmălaie de glasuri... Camarazi, camarazi, încolonarea, mergem spre Piața Victoriei... Nu vă temeți de hidra masonică.. . Aha, va să zică
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
exprime acest cuvînt? - Ceva care nu se poate exprima. - Cum nu se poate exprima? - Se referă la ceva care nu se poate exprima. - De exemplu, a cerut bătrânul. - De exemplu: femeia aceea e de o frumusețe inefabilă. - Ieșiți afară, a răcnit bătrânul scos din sărite, având poate brusc bănuiala că acest cuvânt nici nu există și că venisem acolo (ceea ce era adevărat) să ne batem joc de el. Ne-a scăpat, n-am mai urmărit atenți dacă avea să scrie sau
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
care sosea, dar deodată își aduse aminte și întrebă îngrijorat: ― Călăul unde-i, caporal? ― Noi nu știm, domnule căpitan, răspunse caporalul. Noi am avut ordin să facem groapa și... ― Cum nu știii, dobitocule? se răsti pretorul cuprins de spaimă și răcnind aproape furios: Dar unde-i plutonierul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuiți-vă, excelență, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate măsurile reglementare, căci oamenii nu-și mai fac
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care osândea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda, pentru trădare și dezertare la dușman. Glasul îi suna gol și prefăcut, de două ori se încurcă, drept care generalul îi aruncă două priviri scrutătoare, iar la sfârșit răguși, parc-ar fi răcnit din răsputeri o zi întreagă. Apostol Bologa se făcu roșu de luare-aminte și privirea i se lipise pe fața condamnatului. Își auzea bătăile inimii, ca niște ciocane, și casca îi strângea țeasta ca și când i-ar fi fost mult prea strâmtă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe amândoi obrăjorii. Cuprins de o spaimă dureroasă, copilașul a început să plângă și să se zvârcolească în brațele străinului care, ascultând acum discursul protopopului, încerca să-l ostoiască și-l legăna ușor. În cele din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase de rușine și de emoție. În brațele ei Apostol se mulcomi, privind însă mereu înfricoșat spre domnul cu barba castanie. De altfel, în aceeași
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trîntindu-se pe pat, ca să nu-i observe soldatul tulburarea. Ordonanța așeză masa, trăgând cu coada ochiului spre Bologa. Îl văzu amărât și, crezând să-l ușureze, întrebă supus: ― Ați primit vreo veste rea de acasă, don' locotenent? ― Ce veste, măgarule? răcni deodată Bologa, ridicîndu-se furios. Ce-ți pasă ție?... Numai acasă îți umblă gândurile, afurisitule, acasă! Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mânie. Era om de peste treizeci de ani, înalt, spătos, cu mâinile ca niște lopeți, cu obrajii osoși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mulțumit, parcă s-ar fi purificat într-o baie de virtute. 9 Pe la amiază, pe când Bologa dormea încă, un zbârnâit strident, la căpătâiul lui, îl făcu să sară drept în picioare, îngrozit, ca și cum s-ar fi prăbușit adăpostul. În telefon răcnea aghiotantul regimentului: ― Locotenent Bologa!... Alo!... Chiar el?... Tu ești?... Ordin de la domnul colonel să pleci imediat să te prezinți excelenței-sale... Excelența-sa dorește să te vadă... Foarte urgent!... Firește că treci pe la noi, pentru că și domnul colonel are să-ți vorbească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mă aflu într-o imposibilitate morală... Generalul se cutremură, ca și cum i-ar fi împlîntat o spadă în piept. Ochii i se aprinseră și luciră ca oțelul. Se repezi furios la Bologa, cu brațele ridicate și zgârcite, gata să-l zdrobească, răcnind: ― Ce? Imposibilitate morală?... Ce vorbe sunt astea? Cum îndrăznești?... Eu nu cunosc asemenea fleacuri, care ascund pur și simplu lașitatea unor oameni fără sentimente patriotice! Nu cunosc, înțelegi? Nu vreau să cunosc! Apostol căută să protesteze, dar generalul îi reteză
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna pe brațul lui Varga, murmură cu alt glas, aproape mirat: ― Se vede c-a umblat prin sârme... Și-a sfâșiat hainele... Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era teamă că iar nu va putea mișca picioarele... Trebuie... trebuie să încerc", îi fulgeră prin creieri. Apoi deodată se simți cuprins în brațe. Se îngrozi. Groparul îl sărută pe obraji, apăsat, cu buzele și mustățile ude. ― La o parte! răcni pretorul, spăimântat, ridicând brațele. Apostol se urcă pe scaun și se lovi cu capul de ștreangul ce atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoase și o aruncă în groapă. În aceeași clipă izbucni un plâns gros
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mine strigă Bălcescu, se zbate Vladimirescu și urlă dorul de glie! Am făcut o cerere și am plecat cu fruntea sus. Am ieșit pe ușă demn, mă! Mai apar câteva batiste, iar unul care abia se mai ține pe picioare răcnește: Sandu Șpriț, om politic de viitor! Partidul lui Sandu Șpriț e viitorul nostru! Gore duce halba la gură. Sandule, tu și cu Diaconescu, vedete sunteți amândoi, numai că tu n-ai elicopter. Sunteți din popor, fiecare cu poporul lui. Televiziune
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
noi să-ți pui. Da` să ai țuica pregătită. Și măslinele. Ține ochii pe calendar și mori Între perioadele de post, nu ne-ntrista suplimentar. Veșnicaaaaa pomeniiiiireee, veeeeșnicaaaa pomenireeeeee! Gore ridică din umeri, resemnat, apoi se alătură celor doi și răcnește, la rândul său, spre deliciul consumatorilor de pe terasă. Strigă: Uite-așa aș vrea să mooooooor! Patroane, Încă un rând la băieții veseli cu obraz subțire, da` să vină cu Gică Petrescu lângă el, altfel nu te trecem În testamente! 23
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
un diluviu, mîne-o murmuire, O armonie, care capăt n-are - Astfel e-a ei întunecată fire, Astfel e sufletu-n antica mare. Ce-i pasă - ce simțiri o să ni-nspire - Indiferentă, solitară - mare! {EminescuOpIV 182} CUM OCEANU-NTĂRÎTAT... Cum oceanu-ntărîtat turbatu-i! Răcnind înnalță brațele-i spumate, De nori s-acață, -n bolta lumei bate Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i. Sălbatecul! -Van fulgeri fricoșate Apără cerul... El încredințatu-i Că bolta cea albastră e palatu-i; Cu-asalt s-o ia el vrea - ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Acolo, chef nu glumă, până a doua zi dimineață. La înapoiere, beți fiind, scapă Budușcă, de pe capră, calul la vale și ține-te goană, săreau scântei, nu alta, se fereau căruțele, își făceau oamenii cruce. Atunci, ridicat în picioare, consilierul răcnea de răsuna Buciumul: -Împuscă-l Buduscă, caz de forsă mazoră, i-l plătim besivului în rate! Când au ajuns la Bolta Rece, Grișa cânta între vreo zece șipuri goale și era de plată nu glumă”. Imaginează-ți un asemenea spectacol în
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]