1,185 matches
-
ei o silu etă înaltă și subțire, îmbrăcată în negru. Clara se așeză pe fotoliul de răchită de pe balcon, aprinzându-și o altă țigară și privind nemișcată înspre larg. — De ce te-ai oprit? îl întrebase pe Bobo, cu un glas răgușit pe care nu și-l mai recunoștea. Spune-mi, spune-mi totul, indi ferent cât de crunt: ce s-a întâmplat în noaptea când Eduard a intrat în mare după Anda? Bobo continuase să tacă mult timp, cercetând-o prin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lângă el și îi atinse ușor brațul. Dom nul Ionescu deschise ochii brusc, uitându-se la ea ca prin sticlă. — E vremea de plecare! rosti Clara cu gravitate. Eu nu vin cu voi, adăugă, răspicat. Glasul îi suna băiețos și răgușit. Vreau să ne despărțim. Ion zâmbi, încă somnoros: — înțeleg, e normal, spuse el, căscând, e plecarea prea de vre me. Vrei și tu să mai tălălăi pe-aici. Dacă ții morțiș, mai stai câteva zile, n-ai decât. Dar o să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nu-i așa? E din alte țări, nu-i de pe aici, așa îmi pare... A, dumnealui?..., a mormăit, complice, Iov, ațintindu-și căutătura către tovarășul său, cu plete crețe. După ce a cumpănit în minte, cine știe ce gânduri, răspunse cu un glas răgușit, care parcă-i venea din străfundurile gâtlejului: Știi, dumneata? Dânsul e Profet! Vartolomei nu se miră decât în sinea lui, cugetările fiindu-i cam acestea: Apăi, că de asta mașina albă, cu gura zăbrelită, așa, cum se vede, îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tămbălăul pe care-l stârni poziția lui de echilibrist în adâncul beznei, simțindu-se, în consecință, azvârlit de la înălțimea unui subțire minaret, până într-o prăpastie fără fund. Visă, încă o dată, episodul biblic cu zborul vulturilor, care coborau trâmbițând țipete răgușite, apropiindu-se și încercând să-i mănânce merindea din coșurile cu carne pe care el le ducea pe creștet, după obiceiul mediteranean al celor din Cadrilater. Căzând de la balconul etajului al douăzeci și șaptelea, începu să se gândească la clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îndoielnic amestecat cu damful de transpirație dospită și dinți nespălați care-i întoarce stomacul pe dos. Dar prostituata insistă. Hai păpușel, de ce eziți? Sau frontul te-a lăsat fără sculă? Poate a trecut în partea cealaltă, intervine alta cu glas răgușit, mâncat de tutun prost și alcool ieftin. Nici nu ar fi de mirare pe acolo. Imediat răsună câteva râsete înfundate și obscenități, după care toate revin la starea inițială, de semi-adormire. În sfârșit, găsește o birjă liberă. Vizitiul, un bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înainte. Peste tot, mașini gonesc în viteză, claxonând neîncetat și slalomând cu greutate prin mijlocul mulțimii panicate. Tramvaiele înțepenite pe linii, par asemeni unor epave scufundate în adâncuri abisale. Țipetele isterice ale femeilor ieșite din minți se amestecă cu strigătele răgușite și înjurăturile bărbaților, cu nechezatul sfâșietor al cailor de la trăsuri, care se cambrează cu albul ochilor mărit din pricina spaimei. Un huruit greu, difuz și îndepărtat, se amplifică amenințător cu fiecare clipă, până ajunge la un duduit amenințător care face sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de stingerea luminilor. Un spot luminos încadrează pianistul ce mângâie delicat clapele, răspândind către cei care-l ascultă acordurile unui blues. Din întuneric, pătrunde în conul de lumină o mulatră înaltă, drapată, în rochie roșie ca focul. Cu vocea ușor răgușită și ochii pierduți în zări numai de ea știute, oferă mulțimii ghiftuite și asudate, povestea tristă a unei iubiri neîmplinite. Cuvintele intră în inimile tuturor, chelneri și clienți deopotrivă încremenesc sub vraja lor, ca fermecați: "Dar eu nu te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tăblia subțire de lemn, străduindu-se să prindă cel mai mic sunet din interior. Renunță. E imposibil să distingă ceva cu tot zgomotul din jur. Din celelalte camere răzbat voci gălăgioase și râsetele groase ale unor masculi pofticioși. Un patefon răgușit dat la maximum deapănă o romanță melancolică prin vocea catifelată, dar viril convingătoare a lui Cristian Vasile. Undeva, zgomotul ritmic al arcurilor unui pat interferează cu gâfâitul excitat al unei femei: "Nu te opri! Așaaa! Daaaa!" Cu infinite precauții, Manfred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Imediat, o rafală nervoasă de automat sapă dâre adânci în perete. Îi urmează alta, scurtă, la fel de prost controlată. Din gura țevii se văd flăcările care localizează trăgătorul. Imediat răsună clănțănitul sec al unui alt pistol mitralieră Se aude un țipăt răgușit și o bufnitură înfundată anunță căderea unui trup. Poți să vii. Drumul este liber. Aplecat peste balustrada scării, Manfred privește precaut jos, în hol. Marius smulge automatul din mâna mortului. Spre surpriza lui, la lumina parașutelor de semnalizare, recunoaște în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de schijă cu dinți tăioși. Vreo doi din plutonul lui alunecă si se rostogolesc pe pantele abrupte ale muntelui. Disperați, încearcă să se prindă de cioturi și copaci. Pier, plonjând drept în prăpastie. Înainte! Pas alergător! urlă Marius cu voce răgușită. Pornește în fugă către culme, luând-o de-a curmezișul peste lespezile colțuroase, verzi-cenușii, apoi în sus, către creastă. Numai așa pot ieși de sub focul violent. Ajung aproape de stâncă. Unii își pregătesc grenadele. Deodată, o perdea arzătoare de foc crapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și Iovuț îl pune din nou pe podea. Căută disperat în jurul lui ceva din care putea improviza o targă cu ajutorul căreia să-l tragă după el. Măi Iovuț, nu te mai căzni atâta, lasă-mă aici, spune rănitul cu voce răgușită. Nici doctorul șef nu poate să mai facă ceva pentru mine. Să nu-ți pară rău și să nu plângi. Am trăit și am făcut ce trebuia în viața asta, acum oi trece în alta...Tu ai rămas singurul sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atîrnînd ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născînd o bucurie secretă. CÎțiva trecători; apoi, pe caldarîmul micului bulevard se auziră strigînd la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pămînt de flori!... Pămînt de flori!” Căruța Înainta Încet depărtîndu-se pînă ce zgomotul roților pe pietrele cubice ale caldarîmului nu se mai auziră. Era duminică; mîncai ceva pregătit de doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pămînt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ai spus. Ai zis așa, n-o să fac ca tatăl lui Oedip, dar o să fac ca Rousseau." "Glumeam!" zisei, simțind că pierd terenul. "Aha, glumeai!" Da, exageram, ca să înțelegi ideea." "Exagerai ca să înțeleg ideea, zise deodată Matilda cu un glas răgușit și gros. După ce mă loviseși și mă aruncaseși pe podea, acum glumeai, exagerai... Ce, ar fi mai bine dacă ai muri? Ți-ași pune și eu pe piept o floricică!" "În orice caz, zisei, sănătoasă la cap nu ești dacă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o întrebai. Dădu din cap: nu! "Ta-taaa, zise ea, după ce chelnerul se îndepărtă, tu ești răgușit!" Tresării. Și mie mi se păruse când dădusem comanda, îmi auzisem glasul, ceva străin, puțin spre bas, o clipă. Tușii. "Și acum mai sânt răgușit?" " Da..." Tușii din nou. "Dar acum?" "La fel..." " Cine știe ce-o fi, zisei, oi fi răcit și eu nu simt... Mănâncă încet înghețata, să nu răcești și tu..." Îmi aprinsei o țigare cu berea înainte, în timp ce Silvia își sorbea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
distrus pe Amăicălițului? îi spusei cu o intensă simpatie. Te-ai împăcat cu el!" Da, zise, și am fost amândoi cooptați în conducerea Uniunii. Eu am fost numit unul din secretari. Plecăm la București." "Vă mutați? strigai cu glasul meu răgușit. Părăsiți orașul?" "Da", zise. "Și revista?" "Revista o preia Amăicălițului." " Deci tu ești acum mai mare sau mai mic?!" "E mai mare, zise Clara, observând tăcerea soțului ei. Parcă ai fi fost insesizabil ironică. Sau parcă ar fi spus cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fi urcând în ea, prin ce parte? Ah, uitați, are o scară exterioară, vedeți? în stânga, în fund..." Niște câini flocoși țâșniră de undeva din acea curte și luară cu asalt gardul de care ea se rezemase, lătrând cu glasuri furioase, răgușite, ca la stână. Dacă n-ași fi fost atent ar fi mușcat-o de mâini; o trăsei cam brutal și mă uimi inerția greoaie a corpului ei, deloc imponderabil, cum îți lasă adesea această senzație unele fete (Căprioara era astfel
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sfătuia: ― Niu te grăbi. Bea încet. Se supuse, refuzând să asculte de acea parte din ea care-i urla să aspire rapid acest lichid binefăcător. Lucru curios, nu se simțea deshidratată, îi era pur și simplu sete. ― Bine, murmură ea, răgușită. Nu aveți ceva mai consistent? ― E prea devreme. ― Ei, rahat. Suc de fructe? ― Acidul citric poate provoca un ulcer. (Glasul ezită, apoi adăugă:) Încearcă asta. Tubul de metal lustruit se strecură încet între buze. Era delicios. Ceaiul rece și îndulcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
soarelui străin plutește dincolo de atmosfera furtunoasă. Un urlet se ridică ascuțit și crește în intensitate. Punctul său de origine se apropie, până în clipa în care te trezești cu el deasupra. Și sunetul te copleșește și te sufocă. Cu un geamăt răgușit, Ripley se ridică în pat, încleștând mâinile pe piept. Respira greu, dureros. Inspiră adând și se uită în jur, prin camera minusculă. Lumina slabă a veiozei îi dezvălui pereții goi, cearșafurile căzute lângă pat, toaleta și comoda. Pe acesta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
îngrozitor decât moartea. Era obscen. Dietrich se apropie de silueta unei femei. Trupul, de un alb spectral, părea golit de sânge, dar pleoapele fremătară și se desfăcură, simțind o mișcare, o prezență. Această femeie cu ochii cuprinși de nebunie, glăsui răgușit: un murmur de disperare. Dietrich se aplecă pentru a auzi: ― Milă... Doamne, omoară-mă. Cu ochii ieșiți din orbite, Dietrich se dădu înapoi. În siguranță, la bordul VTT-ului, Ripley asistă la scenă mușcându-și încheietura mâinii stângi. Ea bănuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Gorman o lăsă și se aplecă pentru a-i examina piciorul. Osul palid se arătă în locul în care pantalonul și carnea fuseseră roase de acid. Ea își ridică spre el ochii sticloși. Glasul nu-i mai era decât un murmur răgușit: ― Aveam dreptate când spuneam că erai un imbecil, Gorman. Degetele lui Vasquez se încleștară pe cele ale bărbatului: un contact special și rar. Apoi locotenentul îi întinse două grenade și desfăcu două și pentru el. El zâmbi și ridică unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
poziție de la părintele decedat. În timp ce vorbea, privi fața lui. Breemeg. Și astfel văzu buzele subțiri strângându-se și devenind și mai subțiri, dacă asta mai era posibil. Apoi buzele se destinseră. Fața se schimonosi într-un rânjet când Breemeg rosti răgușit: - S.O B.-ul acela! Era un răspuns care nu lăsa nici o îndoială. Neașteptata dezvăluire a sentimentelor acestui individ ar fi trebuit să constituie un pericol de moarte pentru el - de-acum înainte. Gosseyn rămase tăcut, și așteptă o clarificare a cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
grămada amorfă, buimăcită de plictiseală, se trezea la viață. Apăreau chipuri și ochi, buze întredeschise, sprâncene ridicate amenințător. Telefoanele mobile, până atunci silențioase, începeau să sune-n toate felurile: pe muzică populară, manele, rap, tehno. Dintr-unul se-auzea vocea răgușită a lui Nicolae Ceaușescu: „Á-lo! Á-lo!“; altul declanșa soneria cu „Atențiune, domnilor! S-a furat mireasa!“, după care miorlăia un acordeon. Își vroiau drepturile. Iar eu îi acopeream pe toți, le dominam energia meschină, izbucnind câteva fracțiuni de secundă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
telefon că ați vorbit cu mama. Lucrați pentru Anticari?“, a încercat la rândul lui inginerul să mă surprindă. „Nu.“, am negat. „E-o poveste mai complicată. Și foarte lungă.“ „Presupun că o să mi-o spuneți, odată și-odată.“ Vocea suna răgușit, parcă neprietenoasă. Mă întrebam dacă maică-sa nu-mi vânduse gogoși cu fumatul. „V-o spun, poate ceva mai încolo.“, m-am eschivat. „Dar nu trebuia să ne-ntâlnim la Schottentor?“ Îl țineam ocupat și, între timp, analizam toate opțiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prințe! Poate că și dumneavoastră veți căpăta vreun milion și jumătate, dacă nu cumva chiar mai mult. Papușin a fost un negustor foarte bogat. — Halal de prințul Mâșkin, ultimul din neamul său! zbieră Ferdâșcenko. — Ura! strigă Lebedev cu vocea lui răgușită, de om beat. — Și eu care adineaori l-am împrumutat pe sărmanul de el cu douăzeci și cinci de ruble, ha-ha-ha! Curată fantasmagorie! spuse generalul, aproape buimăcit de mirare. Ei, felicitări, felicitări! Și, ridicându-se, se duse la prinț și-l îmbrățișă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mâna și privindu-l cu groază cum își șterge sângele de pe buze. De unde și până unde să mai vorbești! Pur și simplu, ar trebui să te duci și să te întinzi în pat... — Așa voi face, îi răspunse Ippolit încet, răgușit, aproape în șoaptă. De cum mă întorc astăzi acasă, mă culc imediat... peste două săptămâni, după cum am aflat, o să mor... Săptămâna trecută mi-a spus-o chiar B-n49 cu gura lui... Așa că, dacă-mi permiteți, v-aș spune două cuvinte înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]