1,124 matches
-
am luat învățătură iar din fântână, apa lină. din lume-am adunat doar ură și relele de pe pământ, de la-nvățați-nțelepciunea, de la privighetoare, cânt. și uite așa trecut-au anii tot adunând și culegând nu sunt bogat și nici sărac, rămas-am doar un om de rând... duminică, 11 noiembrie 2012 catrene de dragoste în genunchi de ceară caldă și-n fierturile de crin ochiul meu ades se scaldă ca în râul cristalin. și mă mir de frumusețea curbelor de șolduri
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
autenticitate”la Concursul internațional de poezie pentru românii de pretutindeni „Starpress” -2012; premiul I la Concursul național de poezie „Dor de Dor” - 2012 </biography> Toamnă rece... Toamna ce întinde plasa brumii-naltă, Mi-a ucis azi noapte nuferii pebaltă. Fără bun rămas, frunzele rotunde, Sărutând luceferi au pierit în unde... Legănată barca ce mi-a dus iubirea, Prinsă-n vântul serii lunecă aiurea Și pe vâsla veche ce găsea limanul, Mai plutește numai sufletul, sărmanul. Muți, cocori pe apă scuturând aripa Gata
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de interes. În cuprinsul ei, pe patru pagini acoperite cu un scris mărunt, fratele său vitreg îi dădea de știre cu bucurie că fiul său, Valentin, fusese eliberat din pușcărie și îl ruga să-i facă o vizită de bun rămas, pentru că primiseră cu toții aprobare să emigreze în Israel. Peste câteva zile Stelian plecă la București. CAPITOLUL II 1 Culae mergea agale pe drumeagul care șerpuia de-a lungul izlazului și se pierdea undeva în zare. De când se pomenise singur, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
plecării definitive toate geamantanele se aflau frumos rânduite în antreu și totul părea pregătit pentru marea călătorie. Inainte de prânz sosiră și soții Gutman, încărcați cu alte geamantane, precum și o sumedenie de rude, prieteni și cunoștințe pentru a-și lua rămas bun. Unii sperau să ajungă la rândul lor în scurtă vreme în Israel. Seara, la cină, în jurul mesei mari din sufragerie se reuniră rudele și prietenii cei mai apropiați ai celor două familii. Zalman Aron păstorea demn și grav adunarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
întrebat pe ăsta, tată?! îi reproșă Valentin nemulțumit. Parcă nu știi ce fac ei cu locuințele luate cu japca?... ...Palate pentru aleșii poporului!... răspunse medicul Gutman, cu o grimasă amară. Stelian și cu Mișu Leibovici își mai luară încă o dată rămas bun de la cei care plecau și care le promiseră să nu-i uite și să le scrie deîndată ce aveau să ajungă pe pământul făgăduinței. Apoi vechiul Ford condus de Valentin se puse duduind în mișcare. Cu acea mașină aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să-l obțină mai înainte de sfârșitul anului și care se amâna dumnezeu știa când, fiindcă bătrânul plecase la băi, fără să fi rezolvat ceva în acest sens, așa cum promisese. Lazăr se opri și îi strânse mâna în chip de bun rămas, apoi îl bătu pe umăr consolator: Lasă, Virgile, îi zise el cu aceeași veselie, că și aici e bine! și-o porni singur mai departe pe șosea, clătinându-se pe picioare. 2 Ceea ce discutase Lazăr cu Virgil era adevărat. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Învățăturii și a tăriei credinței dumitale. Faptul că Însăși căpetenia Inchiziției Împarte atâta milostenie e un izvor de speranță pentru noi toți. Aceasta Întărește credința umililor păcătoși cum sunt și eu. Dar inspectarea rămășițelor pământești face parte din riturile de rămas bun? Credeam că domniilor voastre vă e rezervată Îngrijirea spiritului și pioaselor femei aceea a trupurilor, răspunse ironic poetul. Dominicanul rămase impasibil. Dante se apropie și mai mult. Era nerăbdător să a priceapă la ce se uita atunci când Îl surprinseseră. Pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
marginea podișului, învățătorul privea întinderea pustie. Se gândea la Balducci. Îl mâhnise și, într-un fel, îl dăduse afară, ca și cum n-ar fi vrut să fie băgat în aceeași oală cu el. Îi mai sunau încă în urechi cuvintele de rămas bun ale jandarmului, și, fără să știe bine de ce, își simțea sufletul nespus de pustiu și de vulnerabil. În acea clipă, de partea cealaltă a școlii, prizonierul tuși. Daru îl ascultă, aproape fără voie, apoi, furios, azvârli cu o piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prin ele zvonuri de departe Ascult ecoul cuvintelor domol Desprins din imnul orelor deșarte Mușcă noaptea târziul ruginit în văl să-mi prindă gândul de pripas E doar un vis atât de ofilit Când îți citesc în ochi un bun rămas Clipele ca ploile de ieri E timpul numai clipe nesfârșite Prinse toate-n sfera nemișcării lor Ca niște gânduri lungi și adormite Pe când în suflet rănile mai dor Se scurg clipele ca ploile de ieri Cuprinse-n iureșul ce stă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
În pânza lui. Vorba aia, cum pictezi așa dormezi! Zis și făcut. Își trecură din mână În mână o sticlă cu vin, urându-și din nou La mulți ani și Boldog új évet, apoi Își strânseră mâinile În semn de rămas bun, și se Întoarseră În lumile lor, fără iluzii și fără păreri de rău, protejați doar de ramele de un auriu coclit ale tablourilor pe care zarurile colorate ale vieților lor fuseseră demult aruncate, fără să abolească Însă hazardul, vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
susțineau și, în câteva secunde, accelerând din principiu, se înălță tot mai sus, până deveni un punct azuriu, apoi nu se mai văzu. Oftând, roboții de jos, care o urmăriseră pierzându-se în cer, fluturară cât fluturară, în semn de rămas bun, hârlețele, apoi își reluară săpatul. În navă era liniște. Robotul debutant Stejeran 1 stătea cu fața lipită de hublou și privea în urmă. Pământul își arcui marginea ca o elipsă, apoi deveni rotund și-n cele din urmă apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
spre azil, dar m-am temut să nu pierd sânge din pricina mișcărilor; m-am trântit pe spate, cu mâna ridicată, ca să împiedic, gândeam eu, hemoragia și am rugat-o pe Marta să ia barca și să-l aducă pe Dinu. Rămas singur, îmi treceau prin cap tot felul de grozăvii. Mă temeam mai ales de o cangrenă, ignoranța mea în materie de medicină fiind desăvârșită. Mă și închipuiam cu brațul tăiat, apostrofat de Moașa pentru că nu mai puteam ciopli pietre funerare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. „Mai bine...” mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai curaj să te înalți măcar o clipă deasupra a ceea ce ai stricat, ai pierdut, ai irosit, să te ridici într-o furtună purificatoare. Numai de nu m-aș împiedica de ceva înainte să cobor în hangar, înainte să decolez, rămas bun, domnule... înainte să simt prima rafală de vânt... ah, cum curg stelele... înainte să... ...sigur, uite fereastra acoperită de gheață, dulapul de lângă ușă... pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la poartă?... Uf! „Ai răbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a petrecut, alergară spre Auta, socotind că acesta aruncase vreo piatră în cel căzut. Erau aproape, cu cuțitele întinse spre el. Povața lui Hor trebuia uitată. Auta ridică din nou țeava albastră, și mai doborî unul. Abia acum cel rămas viu își dădu seama ce armă groaznică avea străinul și începu să fugă înăuntrul țărmului, urlând. Venindu-și în fire după această întîmplare, cei doi prieteni se îmbrăcară iarăși cu hainele lor argintii și porniră spre liman, unde corabia lor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cadavru. — Nu mă deranjează, spune Burgess. Nu vreau să las să o facă altcineva. El m-a Învățat să-l rad. Zicea că am mâna ușoară. Nu l-am tăiat nici o singură dată. E un fel de a-ți lua rămas bun. Pe neașteptate, pe obrajii lui Burgess Încep să curgă lacrimi. — Iertați-mă, nu știu ce e cu mine, se scuză el răgușit. Scoate o batistă, se șterge la ochi și Își suflă nasul. Minnie se apropie de el, Îi Înconjoară umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
spânzurat ca ele" Aici, în piept, dacă aici e bine, totul e O.K. Spre exemplu eu, când mi-am revenit din comă și am ieșit din spital, am încercat să-mi pun la punct viața. Luându-mi un politicos rămas bun de la soțul meu, de care divorțai, și găsindu-i pe toți bărbații ce au trecut prin viața mea și spunându-le și lor "pe curând", l-am întâlnit pe iubitul meu. De asemenea mi-am acordat și un "timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
spumând opri-l-ai, Alintîndu-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cîntarea-ți Fermecătoare. {EminescuOpIV 401} Lyde-asculta crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-apururi fără de fund se scurge - Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar; Căci păcat mai nelegiuit putea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rug al memoriei. Preface în cenușă doar ce-ți amintești. Vrei?" I-am spus că n-aș vrea să rămân fără regrete, fiindcă n-aș mai ști ce e cu mine. Ea s-a supărat și mi-a întors spatele. Rămas singur, m-am apucat să sculptez un bloc de marmură. La început, am crezut că mă voi găsi pe mine adormit în piatră, căci începuseră să apară picioarele unui bărbat. Apoi au apărut mâinile, trupul, umerii. Numai fața nu reușeam
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
al unui scriitor mult mai cunoscut, Heinrich von Kleist (1777-1811), care, la treizeci și trei de ani, s-a Îndrăgostit pătimaș de fiica ei de doisprezece ani, Hedwig Marie (ulterior von Olfers). Se spune că a convocat familia pentru a-și lua rămas bun Înainte de a pleca la Wannsee - pentru a da curs unui entuziast pact de sinucidere Încheiat cu o doamnă bolnavă -, dar cererea lui n-a fost acceptată Întrucât era zi de spălat În casa Stägemann. Numărul și diversitatea contactelor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
când, În bezna fluidă a nopții, pe acel vechi pod de lemn dintre luna camuflată și râul acoperit de ceață, Îi sărutam pleoapele umede și calde, fața răcorită de ploaie și apoi imediat mă Întorceam ca să-mi mai iau o dată rămas bun de la ea - apoi lungul urcuș Împleticit, În Întuneric, când picioarele mele pedalau Încet și cu trudă, Încercând să presez bezna monstruos de rezistentă și de mobilă care refuza să fie supusă de picioarele mele. Îmi amintesc totuși cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
simțit lipsa lui Ghidale. Aproape că mă podidiseră lacrimile când m-am așezat pe scaunul înalt și când, cu obișnuitu-i hârâit în voce, domnul Albrechtino mi-a șoptit la ureche: „Dacă vrei, poți plângi, baiat la tom Ițac plecat, tu rămas. Dar eu dăm voie la tine să vină citiți jurnal când vrei, chiar făr’ băiat lu’ tom Ițac“. Chiar și acum, instinctiv, când intru într-o frizerie, ochii îmi aleargă spre o imaginară măsuță, dintr-un nevăzut colț al încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ningând peste tine și tu, în fața ta stând, ridicând paharul și ciocnind cu tine, să-ți zâmbești surâzându-ți bucuros de regăsire, în cârciuma devenită dintr-odată găoacea din care, după ce beția se va sfârși, celălalt va pleca, iar tu, rămas singur, ai să uiți care, de fapt, dintre voi a plecat, unde s-a pierdut, ce hău izbăvitor l-a mistuit. Ocoleam biserica aceea, gândindu-mă cum numai cu un an înainte fusesem cu Ester la Văcărești. Un an doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de atîta căutat Împrejur temuta prezență, gata s-o rupă la fugă la auzul clopotului pe care-l ura, căci din pricina faptului că era lent și greoi, era și cel care primea cel mai des loviturile de bici făgăduite celui rămas În urmă. Asculta orbește de metis, care Începuse să se arate drept un viclean Încurcă-lume și un șmecher ce căuta zi și noapte o formulă de a scăpa din locul acela blestemat sau de a-i veni de hac tiranului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
masa cu bucate și vin din cel mai gustos. Stând toți la masă, moș Ion o ceru pe Ileana de la părinți și repede făcură înțelegerea. Mai târziu, mama și cu fetele se retraseră în altă odaie, pentru a-și lua rămas bun de la mireasă și pentru a o ajuta să se pregătească de plecare. Tatăl fetei și mirele rămaseră singuri. Cel mai mare îl învăța pe cel mai tânăr multe despre viață, îl sfătuia așa cum își sfătuie orice părinte bun copilul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]