1,078 matches
-
Finta Aba pentru umilințele la care l-a supus cu doi ani înainte, și l-a demis din toate funcțiile. Potrivit cu cronică lui Simon Kézai, Finta a fost acuzat de lesmaiestate (laesio maestatis). El a încercat în vara 1281 să răscoale împotriva regelui ținuturile Abauj și Gömör , dar în cele din urmă, după o aprigă rezistență. a fost înfrânt în asediul castelului sau de la Szalánc, După diferite surse a murit în 1284 sau 1287. Finta Aba a fost căsătorit și a
Finta Aba () [Corola-website/Science/326373_a_327702]
-
una condusă de Myo Cheong, care era în favoarea mutării capitalei și expansiunea spre Manchuria, iar alta condusă de Kim Bu-sik (autorul cronicii "Samguk Sagi") care se opunea. Myo Cheong a eșuat în al convinge pe regele Injong și s-a răsculat împotriva guvernului, fiind în cele din urmă ucis. În 1170, un grup de ofițeri înarmați conduși de Jeong Jung Bu, Yi Ui Bang și Yi Go a lansat o lovitură de stat care a fost un succes. Regele Uijong a
Dinastia Goryeo () [Corola-website/Science/322077_a_323406]
-
a părăsit federația în 1924 și a devenit "Statul Alauților". Pe 22 septembrie 1930, a fost renumit "Guvernoratul Independent al Latakiei". În cele din urmă, regiunea s-a alăturat Republicii Siriene pe 5 decembrie 1936. Locuitorii acestui stat s-au răsculat în mai multe rânduri împotriva francezilor. Cea mai importantă rebeliune a fost cea condusă de Salih al-Ali. Jabal al-Druze s-a aflat sub mandat francez între 1921 - 1936. Regiunea a fost creată pentru populația druză din sudul Siriei. Regiunea a
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
către un guvern centralizat. În 1835, Constituția din 1824 a fost răsturnată; legislativele statelor au fost desființate și la fel și milițiile de la nivel de stat. Federaliștii din tot Mexicul au fost indignați. Cetățenii statelor Oaxaca și Zacatecas s-au răsculat. După ce trupele lui Santa Anna au reprimat revolta din Zacatecas în mai, el a dat trupelor ordin să prade orașul; au fost uciși peste 2000 de necombatanți. Guvernatorul statului Coahuila y Tejas, Agustín Viesca, a refuzat să dizolve legislativul, ordonând
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
către revoluție, spre sfârșitul lui august majoritatea comunităților acceptaseră să trimită delegați la Consultare, care fusese programată pentru ziua de 15 octombrie. Încă din aprilie 1835, comandanții militari din Texas începuseră să ceară întăriri, temându-se că cetățenii se vor răscula. Mexicul era nepregătit pentru un mare război civil, dar frământările persistente din Texas reprezentau un mare pericol pentru puterea lui Santa Anna și a Mexicului. Dacă poporul din Coahuila s-ar fi răsculat și el, Mexicul s-ar fi confruntat
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
întăriri, temându-se că cetățenii se vor răscula. Mexicul era nepregătit pentru un mare război civil, dar frământările persistente din Texas reprezentau un mare pericol pentru puterea lui Santa Anna și a Mexicului. Dacă poporul din Coahuila s-ar fi răsculat și el, Mexicul s-ar fi confruntat cu perspectiva pierderii unei mari părți din teritoriu. Fără provincia nord-estică drept zonă de tampon, foarte probabil că influența Statelor Unite s-ar fi răspândit, iar teritoriile mexicane Nuevo Mexico și Alta California erau
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
Viesca, Lorenzo de Zavala, și José Antonio Mexía, susțineau un plan de a ataca trupele centraliste din Matamoros. Membrii Consiliului erau atrași de ideea unei Expediții către Matamoros. Ei sperau că ea va inspira și alte state federaliste să se răscoale și că va împiedica părăsirea armatei de către combatanții texiani plictisiți. Mai important, ar muta zona de conflict în afara Texasului. Consiliul a aprobat oficial planul la 25 decembrie, și la 30 decembrie, Johnson și adjunctul său dr. James Grant a preluat
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
Predslava, the daughter of Sviatopolk al II-lea al Kievului. După ce ducele Álmos s-a reîntors dintr-un pelerinaj în Țara Sfântă, a aflat cu surprindere că ducatul său fusese incorporat în domeniile coroanei, ceea ce l-a determinat să se răscoale din nou împotriva fratelui să. Coloman a făcut pace cu Álmos in 1108 doar pentru a-i lua prizonieri pe Álmos și pe fiul acestuia din urmă Béla în 1108 ori 1109. Colomoan a dat ordin în 1113 ca Béla
Prințul Álmos () [Corola-website/Science/329649_a_330978]
-
în 1095-1096, cănd regele Coloman al Ungariei a făcut o înțelegere cu fratele său, Álmos, care avea pretenții la tron după moartea regelui Ladislau. Álmos a devenit astfel noul duce a o treime din regat. În 1105, Álmos s-a răsculat împotriva fratelului sau, fiind sprijinit cu trupe de Sfanțul Imperiu German și ducatul Poloniei, dar a fost rapid înfrânt. Doi ani mai tarziu, Álmos a plecat în pelerinaj în Țară Sfântă, iar regele Coloman, folosindu-se de absență din țară
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
fi aparținut lui Attila. În perioada 1060-1073, regele Solomon a domnit în bună înțelegere cu verii săi, ducii Géza, Ladislaus și Lampert, care s-au reîntors în țară și i-au acceptat domnia. În 1074 însă, cei trei s-au răsculat împotriva regelui, reușind să îl înfrângă în martie același an. Solomon s-a refugiat în regiunile vestice al Ungariei, unde a păstrat controlul asupra comitatelor Moson și Pozsony. Anastasia și-a urmat fiul dar, după apariția unor conflicte, s-a
Anastasia a Kievului () [Corola-website/Science/329803_a_331132]
-
regat și l-a proclamat urmaș la tron. Regele Andrei a hotărât însă ca, după ce i s-a născut un băiat, Solomon, să își numească fiul ca moștenitor al tronului. Béla a refuzat să accepte acest aranjament și s-a răsculat împotriva regelui și fratelui său. În ciuda faptului că Bela a reușit să îl înfrângă pe Andrei, el nu a reușit să impună succesiunea la tron al propriului fiu, opoziția împotriva lui Géza I încetând abia în 1074. Béla a fost
Béla I al Ungariei () [Corola-website/Science/329814_a_331143]
-
au fost susținute de un tren blindat, care a trecut podul de peste Nistru. Printre trupele atacatoare din această zonă s-a găsit și banda lui Gheorghe Bărbuță. Atacatorii au fost susținuți de o parte a populației locale, care s-a răsculat în spatele trupelor române. Datorită legăturilor anterior stabilite, inamicii au putut beneficia astfel de ajutorul unor elemente din partea locului, cărora le-au pus la dispoziție arme și muniții aduse de peste Nistru. Armata ucraineană de la Moghilău a pus la dispoziție atacatorilor material
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
pe toată linia Nistrului de la Atachi la Hotin, trecând râul pe podul de gheață. La atac au participat și trupe petliuriste. În seara de 10/23 ianuarie satele din jurul Hotinului si din întregul sector al Companiei 3 Grăniceri s-au răsculat cu armele, în legătură cu bolșevicii veniți din Ucraina. Pichetele de grăniceri din zonă au început să lupte atât cu populația răsculată înarmată cât și cu cei ce vroiau să treacă Nistrul. Supraviețuitorii acestor pichete de la Vornovița, Darabani, Prigorodoc, Ghergheuți și Rașcău
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
vreun viitor în Franța), alături de patri dintre frații săi, anume Asclettin, Gilbert, Rudolf și Rainulf. Ajunși în Italia, el și ceilalți membri ai grupului s-au alăturat lui Melus din Bari și principelui Guaimar al III-lea de Salerno, longobarzi răsculați împotriva bizantinilor. În 1018, Osmond și Gilbert au murit în cadrul confruntării de la Cannae, care a reprezentat o gravă înfrângere pentru normanzi în fața trupelor comandate de generalul bizantin Vasile Boioannes.
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
în Italia de sud, care se afla la acea vreme într-o stare de anarhie. Odată stabilit un cap de pod la Muntele Gargano din Apulia, ei și-au unit forțele cu cele ale longobardului Melus din Bari, care se răsculase împotriva Bizanțului. Prima confruntare majoră cu armata generalului ("catepan") bizantin Vasile Boioannes a avut loc la Canne, o fostă "villa" din Apulia; bătălia a constituit un dezastru pentru normanzi. Aceștia au fost decimați, iar comandantul lor, fratele mai mare al
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
în Campania, până în apropierea Romei. În 1071, pe când Robert Guiscard se afla la asediul asupra Palermo, principalii baroni ai acestuia, Abelard și Herman, fii ai fratelui său Umfredo, alături de Petru, senior de Trani, și de seniorul de Giovinazzo, s-au răsculat împotriva sa, având sprijinul lui Richard of Capua, ca și al lui Gisulf de Salerno. Deși Robert Guiscard a reușit cu rapiditate să înăbușe toate amenințările din interior, el a căzut bolnav și nu a mai putut să întreprindă expediția
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
acțiunea. La apariția veștii (false) asupra morții regelui Guillaume I al Siciliei, cei trei au pătruns în Campania și au reușit să își recupereze toate posesiunile. Însă în mai 1156, Guillaume a trecut la contraatac. Regele i-a înfrânt pe răsculați la Bari, ca urmare a trădării lui Richard al II-lea de Aquila. Guillaume a atacat pe urma Benevento, unde Papă Adrian al IV-lea era adăpostit de către Robert de Militello și de Andrei de Rupecanina. În iunie 1156, s-
Andrea di Raviscanina () [Corola-website/Science/328155_a_329484]
-
Otto la nord de Milano, raliindu-se asediului purtat de Barbarossa asupra acestui oraș. El se află încă acolo în 7 septembrie, atunci când orașul lombard a căzut. În 1161, reunindu-se din nou cu Robert de Loritello, Andrei s-a răsculat încă o dată împotriva regelui Guillaume. Răsculații au incendiat Butera, însă au fost nevoiți să renunțe la cauza lor ca urmare a intervenției personale a regelui Siciliei. Andrei a fugit la Constantinopol, pentru a solicita trupe și bani din partea împăratului Manuel
Andrea di Raviscanina () [Corola-website/Science/328155_a_329484]
-
se crede că acest rol crucial ar fi fost jucat de către Robert, iar Roger al II-lea nu și-ar fi dorit ca Robert, ca vasal al său, să îndeplinească o sarcină atât de importantă. În 1132, Robert s-a răsculat alături de mulți alți vasali din sudul Italiei, având și sprijinul papei Inocențiu al II-lea și al coaliției dintre regii Ludovic al VI-lea al Franței, Henric I al Angliei și împăratul Lothar al III-lea. Robert a reușit să
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
acestea, în primăvara lui 1156, Guillaume s-a însănătoșit și a trecut pe continent cu ajutorul unei flote. Pentru început, regele Siciliei s-a preocupat de înăbușirea amenințării mai mari, anume a aceleia reprezentate de Robert de Basunvilla și de ceilalți răsculați din Apulia și Campania, după care s-a întors asupra Capuei. Robert a fost capturat. El ar fi putut fi executat ca trădător, însă Guillaume l-a trimis ca prizonier la Palermo, unde este posibil să fi fost orbit. Robert
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
Republica Veneția. În octombrie 1127, el a fost atras în tabăra contelui Roger al II-lea de Sicilia în contextul pretențiilor acestuia în succesiunea Apuliei. Cu toate acestea, în 1129, Grimoald și câțiva alți baroni notabili din Apulia s-au răsculat după ce papa Honoriu al II-lea și-a dat acordul pentru noul titlu al lui Roger. Cu o flotă de 60 de vase, amiralul George de Antiohia a blocat portul din Bari și l-a asediat pe Grimoald vreme de
Grimoald de Bari () [Corola-website/Science/328166_a_329495]
-
între 1072 și 1077 și care a murit înainte de martie 1083. De asemenea, a avut și un frate mai tânăr, Guillaume, precum și o soră, Gaița, căsătorită cu Rao de Devia. Henric a fost probabil același cu personajul care s-a răsculat între 1079 și 1080 împotriva ducelui de Apulia Robert Guiscard. Cu certitudine, el a participat la răscoală care a cuprins Apulia în 1081, în ajunul primei campanii a lui Guiscard din Balcani. Această din urmă răscoală l-a avut în
Henric de Monte Sant'Angelo () [Corola-website/Science/328173_a_329502]
-
personajul care s-a răsculat între 1079 și 1080 împotriva ducelui de Apulia Robert Guiscard. Cu certitudine, el a participat la răscoală care a cuprins Apulia în 1081, în ajunul primei campanii a lui Guiscard din Balcani. Această din urmă răscoală l-a avut în frunte pe contele Godefroi de Conversano și a fost susținută de împăratul bizantin Alexios I Comnen, însă a fost reprimata înainte de 1083. În orice caz, din timpul insurecției, Henric și-a afirmat supunerea față de Bizanț. Astfel
Henric de Monte Sant'Angelo () [Corola-website/Science/328173_a_329502]
-
la Salerno, Sergiu a căzut în luptă, iar pretenția lui Rainulf asupra ducatului de Apulia era apărată. Ca și confruntarea de la Nocera, bătălia de la Rignano nu a avut efect de durată, dat fiind că orașele din Campania nu s-au răsculat împotriva regelui, așa cum Rainulf s-ar fi așteptat, însă poziția lui Ranulf în Apulia a rămas în deplină stabilitate până când, doi ani mai târziu, s-a stins din viață. Oarecum curios pentru o înfrîngere, bătălia de la Rignano a avut un
Bătălia de la Rignano () [Corola-website/Science/328193_a_329522]
-
de Siracusa, ca urmare a altui atac surpriză. Roger a părăsit și el Sicilia în vara lui 1083 pentru a-l susține pe fratele său pe continent, însă Iordan, pe care l-a lăsat la conducere în lipsa sa, s-a răsculat împotriva tatălui său. Forțat să revină în Sicilia, Roger a reușit să îl readucă pe fiul său la ascultare. În 1085, Roger a fost în fine în stare să pornească o campanie de cucerire sistematică a insulei. În 22 mai
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]