5,766 matches
-
insistă poetul, neîncrezător. — Ce credeai, messer Durante? Vino și dumneata de partea asta, ascultă-mă pe mine, zise celălalt punându-i o mână pe umăr. Dante Îl respinse cu un gest brusc. Voia să adauge ceva, Însă mai apoi se răsuci și reîncepu să alerge spre ținta lui. Nu pot, prietene. Am o Întâlnire cu vinovăția, strigă În timp ce se Îndepărta fără să se Întoarcă. Ați fi făcut mai bine să beți vinul acela, dumneata și ceilalți priori. Acum ați visa, În loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Acum Își deschisese larg ochii și Îl fixa. Dar privirea parcă Îi trecea prin trupul său, pentru a ajunge la Antilia, aflată În spate. O privire fermă, fără urmă de teamă, și totuși Întristată de o durere adâncă. Antilia se răsuci spre Dante, dar Veniero fu cel care vorbi. Glasul Îi era calm, lipsit de resentimente. Își strângea umărul rănit, tamponând sângele cu mâna. Era nespus de palid. — Îți propun o Învoială, priorule. Ce Învoială? Îți cer o oră. Numai una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai duioase sentimente la adresa mea. Nu Îndrăzneam să mă gândesc la ce-ar fi putut urma, cu atât mai mult cu cât, În pofida neutralității atât a enunțului, cât și a tonului crainicului nevăzut, formularea plată „a fost găsit mort” se răsucise insidios În creierul meu Într-o rău prevestitoare „a fost omorât”. La bănuiala că era vorba despre un asasinat contribuise probabil reacția lui Zoran, perplexitatea Întunecată care i se Întipărise instantaneu pe față, nu știu... Cert este că evitam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
destul de Încet, dar era doar o chestiune de secunde pentru ca dialogul să devină inteligibil. Din firida unde Eva și cu mine ne strângeam unul În altul, se auzea ca și cum cineva s-ar fi jucat cu sonorul unui aparat de radio, răsucind foarte lent butonul de volum: mai Întâi un murmur difuz, care treptat se spărgea În bucățele și dobândea conturul vorbelor care Îl alcătuiau. - Le putem găsi și după, nu Înțeleg graba asta... - E mult mai bine să ai toate atuurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sunt obligat să citez din vorbele acestei categorii infernale de cetățeni ai mapamondului. Știi cum e: scopul scuză... - I-am mai zis și Evei: să știe Machiavelli ce scopuri meschine au ajuns să justifice cuvintele sale, cred că s-ar răsuci sub pământ cu cavou cu tot, am bombănit iritat de turnura lejeră pe care alunecase discuția. Dacă Howard Își imagina că astfel de futilități puteau contribui la ameliorarea părerii mele despre umorul englezesc, birmanez sau ivorian, se Înșela amarnic. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
totul alt motiv. Era furioasă. O furie seacă, amestecată cu revoltă și disperare. Doar un exercițiu de reprimare a reacțiilor, pe care l-am bănuit Îndelung și sever, a oprit eliberarea țipătului care Îi umplea toată ființa. Palidă și transfigurată, răsucea Între degete cele câteva foi de hârtie și șoptea privind În gol: - Nu se poate... nu e posibil... nu pot să cred... - Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o, mai mult ca s-o scot din transa care o paralizase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
SECOLULUI AL XVII-LEA Văzând privirea tânărului călugăr furișându-se spre tătăroaică, hanul își dezveli dinții din aur de la căderea Constantinopolului (1453î într-un surâs subțire, înțelept. — îți place? - întrebă el. Vino să te prezint. E sora mea. Tătăroaică se răsuci alene, șerpește, și din ochi îi scăpărară spre călugăr două fulgere mici, pudice, ca două gămălii de ac. — Mă cheamă Huruzuma! - spuse ea cu un ușor accent asiatic. Pe tine cum te cheamă? — Iovănuț! - răspunse simplu călugărul. O clipă, privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
am dreptate? Drept răspuns, primul luă plosca și trase o dușcă bună. — Trebuia să ieșim la drumul mare - continuă el. Pe cărăruia asta nu trece nimeni. Foicica fagului, trebuie să treacă până la urmă cineva - răspunse celălalt. Primul oftă și se răsuci cu efort pe-o parte. — Ia te uită ce s-au mai îngrășat și ăștia! - spuse el privind spre cai. Mare minune să mai poată fugi! — La așa trai, așa cai - zise celălalt zdrobind o ceapă. — Stau câteodată și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
stăpânului, țopăie harnică o țigăncușă de vreo douăzeci și unu de anișori, un adevărat factotum al localului. Alt personaj Kir Haciaturian n-are. Din când în când văzând că țigăncușă întârzie prea mult pe la vreo masă, stăpânul se oprește din plimbare, își răsucește cu greutate capul specific rasei sale și aruncă pe sub potcoava mustății un mormăit amenințător, dar tandru: „Cosette!...” Țigăncușa îi surâde, apoi, încărcată de farfurii, talgere, căni, cuțite, hangere, fuste, bluze, mărgele, brățări, cercei, iese spre bucătărie pe lângă masa noastră, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Calomfira, o femei cât malu’, pe care abia de-o puteau cuprinde trei bărbați voinici cu brațele, drept pentru care suratele ei mai subțirele o porecliseră „Stejarul”. Băgând de seamă că dulcea vedenie nu-i dispare din fața ochilor, spătarul se răsuci în așternutul curat ca lacrima și-l strigă încetișor pe Barzovie-Vodă, care, ca unul ce mai dormise în odăile viziriului și știa câte poți păți dormind singur, odihnea într-un pat alături îmbrăcat într-o cămeșoaie brodată cu frumoase motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din ce loc se trage, unde-i sunt hainele, care-i capitala Moldovei, ce-i cu semnul ăla de pe șold, e aluniță sau ce dracu’ e, și altele și altele, toate însă cu același rezultat. Asudat și încruntat spătarul se răsuci spre patul lui Barzovie-Vodă: — Măria-ta, dormi? — Pe lancea lui Hector, nu! - răspunse Vodă. — Dar ce faci? Picotesc și cuget - surâse Barzovie-Vodă, scoțându-și de sub plapumă frumosul său cap buclat. — De picotit văd că picotești, dar de cugetat oare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă știe nimeni, ce-o să fie mai târziu? Câți s-au ridicat împotriva turcilor, toți au rămas cu faimă, deși puțini au apucat s-o și simtă. Când ai o viață de câine, măcar să mori mușcând. Așa că, dragii mei - se răsuci el spre călugări - mergeți înapoi la Papa și spuneți-i că eu, Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul prilej potrivit! — Măria-Ta!... - făcu uimit Ximachi. — Am zis! - îi tăie vorba Voevodul și se sculă în cârjă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
laptele - spuse Piotr și se așeză încet, oftând, într-un fauteuil. — Ai dreptate - răspunse doamna Potoțki. Deși laptele trebuia să vină ieri. Bătrânul Piotr scoase o tabacheră, culese cu două degete un fir de mahorcă și se apucă să-și răsucească o țigară. — Anul ăsta parcă-i anul dracului - zise el meditativ. Ați văzut ceapa? S-a gălbenit toată. Cât despre roșii, ce să mai vorbim!... Vezi că iară bate! - strigă doamna. — Bate-le-ar Dumnezeu cuie-n tălpi și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i schimb iconostasul. — Amin! - șopti Cosette. Episodul 142 CONTINUĂ NOAPTEA DE POMINĂ Deodată, din partea în care odihnea Barzovie-Vodă se auzi un foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut, aia visez. — Da’ văd că nu vă prea iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise femeia. Călugării se uitară unul la altul. — Deschide tu! șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt tânărul călugăr fu lângă ușă și răsuci cheia. Dintr-un alt salt Iovănuț fu înapoi lângă Metodiu. — Se poate? - zise Laura și introduse capul pe ușă. Valvârtej, pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul și se împrăștie ghemuindu-se pe lucruri. — Intrați - răspunse Metodiu. Femeia intră. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
măcar în somn să reziste tentațiilor câteva zile. Și tocmai când socotea că e timpul să aleagă, oprindu-și privirea pe un conte de Savoya, tinerel, palid la față și plin de mușchi, ciolănoasa de Fibbia care dormea alături se răsuci în somn și-o lovi cu cotul în cap. Amada se trezi. Palatul, marchizul, pretendenții dispărură ca prin farmec. Sculându-se în capul oaselor și deschizând ochii, Amada văzu în locul acelor minunății șoarecele lihnit care în fiecare noapte ieșea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ea visă cam același lucru, cu deosebirea că ei nu-i plăcea să citească, așa că marchizul de Camposanpierro, ca s-o scape de pofte, o închise-n bibliotecă. Episodul 164 VISUL LUI IOVĂNUȚ Pe la trei noaptea, după ce preacuviosul Metodiu se răsuci în sfârșit într-o poziție surprinzătoare, terminând cu ucigătorul lui sforăit, începu să viseze și novicele Iovănuț. Visă că ajunsese la Porțile Raiului, după un zbor vertical și lin ce-i umpluse urechile cu bobițe de rouă, căci trecuse prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pic: „Din Moldova? Din care Moldovă?” „Din toată Moldova”, răspunse cu nedumerire feciorul. „Păi în ce an suntem?”, întrebă Sfântul Petru. Iovănuț îi spuse. „Atunci intră”, zise Sfântul și Iovănuț auzi cum zornăie cheile, o caută pe cea potrivită, o răsucește în broască și deschide poarta. înainte de a-l lăsa să treacă, Sfântul Petru’ îl mai întrebă: „Și ia spune-mi tu mie, Iovănuț, vrei să-l vezi pe Domnul?”. „Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la atâta, șopti smerit novicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și fără să deschidă ochii, bâigui prin somn: „Fie-ți milă de copilașii mei și nu mă omorî, Măria-Ta!” Ea se lipi atunci de Barzovie-Vodă, care sforăia alături, gâdilându-l cu un fir de iarbă sub ureche. Acesta se răsuci spre ea și șopti cu zâmbet de satisfacție pe chipu-i adormit: „Ba am să te omor, spurcăciune, căci ai vrut a mă vinde!” Dezamăgită, se ridică și se întoarse în culcușul ei, gândindu-se nu fără admirație, că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întrebă turcul. — N-am - răspunse grecul. A rupt-o un camarad de-al dumneavoastră, în amonte. — Am eu - răspunse ienicerul cel chior și scoase de sub tunică o pană nou-nouță. — Ia dă-o-ncoace - făcu comandantul. Se uită la ea, o răsuci pe toate părțile. Care știți, băieți, să scrieți? - întrebă el pe ieniceri. — Nici unul, dom’ șef! - răspunse cu hotărâre în glas ienicerul cel chior. — Cum, mă, nici unul?! - se miră comandantul. Pe mine mă-nțeleg, că sunt mai bătrân, n-am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
putea înfrunta, fără alte arme în afară de vechea pușcă și voința sa, uluitoarele mașini pe care erau în stare să le fabrice temuții europeni, dar înțelegea că, dacă nu s-ar fi comportat așa cum se comportase, tatăl său s-ar fi răsucit în mormânt și generații întregi de străbuni l-ar fi blestemat că nu știuse să apere onoarea neamului Kel-Talgimus, cel mai glorios dintre popoare. Faptul că prin naștere aparținem Poporului Vălului ne deosebește, în bine și în rău, de restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pământ propriu, liber și independent. — „Națiunea tuaregă?“ — De ce nu? — Și din ce am trăi? — Din ce ați trăit întotdeauna: din deșert. — Cam puțin. Într-adevăr, dar mai bine un deșert propriu decât o grădină străină... Nu crezi? — Desigur! - Gacel se răsuci și se uită pieziș la însoțitorul său cu o anumită neliniște în privire, în timp ce-l întrebă: Sigur ești doar un simplu pilot de elicopter? — Din câte știu eu, da. Dar de ce întrebi? Pentru că uneori vorbești ca un politician. — Trebuie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pic de răbdare o să-i găsim. - Mecanicul zâmbi din nou și murmură: Și acum încearcă să te odihnești. Ai nevoie. Se ridică și făcu câțiva pași fără nici o țintă, dar, după câteva clipe, scoase din toc un pistol mare și, răsucindu-se puțin, trase un singur foc. Împușcat în ceafă, Maurizio Belli căzu cu fața în jos, fără să-și dea seama măcar de ce fusese ucis. Numărul unu, un flegmatic sud-african pe nume Sam Muller, care asistase la scenă fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-l oprească; și când, în sfârșit, nobilul animal se împiedică pentru prima dată, ajuns la capătul puterilor, nu mai erau decât vreo șapte sute de metri până unde începeau dunele. Atunci Gacel Sayah sări de pe cămilă, se rostogoli în nisip, se răsuci ca o pisică și, la rândul său, o luă la goană, străbătând cam două sute și ceva de metri cu arma în mână, pentru ca apoi să se întindă cât era de lung pe o movilă de nisip. Stătu câteva clipe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cutie de răcoritoare și, de fiecare dată când fundul ei argintat reflecta razele soarelui ce începuse să apună, arunca scânteieri violente. O simplă cutie de răcoritoare! Fusese ultima și zadarnica lui speranță de salvare: o cutie de răcoritoare ce se răsucea pe loc - o dată, și încă o dată... O privi îndelung, fără a schița nici cel mai mic gest de a o atinge, fiindcă prezența ei i se părea o crudă și stupidă batjocură a sorții. De câte ori nu ținuse în mână o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]