1,968 matches
-
ar prinde bine. — Mersi, zic recunoscătoare și iau o înghițitură mare. Sunt bine, serios. Doar... că tocmai am avut o revelație. Mi‑am dat seama ce fac. — Bex... Se oprește și își freacă fața, stângace. Bex, poți oricând să te răzgândești. Poți să nu mai pleci. Vreau să zic că de diseară, cu puțin noroc, toate datoriile îți vor fi plătite. Poți să‑ți iei un serviciu, să stai cu mine... Mă uit la ea câteva clipe în tăcere, simțind o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă să mă controlez. — Bex... nu‑ți vinde eșarfa, zice Suze, uitându‑se la ea abătută. Păstrează‑ți măcar un singur lucru. Lotul 126, zice Caspar. O eșarfă foarte frumoasă, de mătase și catifea. — Bex, spune‑i că te‑ai răzgândit! — Nu m‑am răzgândit, zic, privind fix în față. N‑are rost să mă cramponez de ea. — Cât mi se oferă pentru acest articol de designer, extrem de rafinat, semnat Denny and George? — Denny and George! zice fata în roz, ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Bex... nu‑ți vinde eșarfa, zice Suze, uitându‑se la ea abătută. Păstrează‑ți măcar un singur lucru. Lotul 126, zice Caspar. O eșarfă foarte frumoasă, de mătase și catifea. — Bex, spune‑i că te‑ai răzgândit! — Nu m‑am răzgândit, zic, privind fix în față. N‑are rost să mă cramponez de ea. — Cât mi se oferă pentru acest articol de designer, extrem de rafinat, semnat Denny and George? — Denny and George! zice fata în roz, ridicând privirea. Are cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Caspar dând din cap. Ai timp berechet. — O, da. Mă ridic și privesc spre Suze, care îmi zâmbește. Avem destul timp să facem câteva lucruri pe care le avem de făcut. — Becky! Ne pare așa de bine că te‑ai răzgândit! strigă Zelda când mă vede. Mă ridic de pe canapeaua de la recepție pe care stau și îi zâmbesc scurt. — Toată lumea e foarte încântată că ai acceptat să vii! Ce te‑a făcut să te hotărăști? — A, nu știu, spun pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
încât simt un junghi în piept. Vreau să‑i spun, dar nu pot. Nu pot să risc să vorbesc despre asta, să‑mi ascult argumentele disipându‑se, să mă întreb dacă nu cumva greșesc. Nu pot să risc să mă răzgândesc. — Luke, trebuie să plec, zic, cu un nod în gât. Și... tu trebuie să te întorci la ședința ta. — Da, spune Luke după o lungă pauză. Da. Ai dreptate. Am să plec. Am să plec acum. Se ridică și bagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pun hainele pe mine și încep să cobor. Fairlynn doarme dusă. Când ies afară, mă învăluie întunericul. Îmi este foarte greu să mă imaginez ținându-mi echilibrul pe scândura de lemn. Mă gândesc s-o trezesc pe Fairlynn. Dar mă răzgândesc. Nu vreau să fiu făcută, iar, Domnișoara Burgheză. Mă deplasez ținându-mă cu mâinile de zid. Când ajung la poartă, disconfortul din stomacul meu crește. Împing poarta, dar nu se deschide. Balamalele nu se clintesc. Grăbită, mai încerc o dată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cină. Ne relaxăm în jurul mesei luând ceaiul. Nah ne roagă să nu discutăm despre chestiuni de lucru, cerere pe care trebuie să o refuz. Mă bazez pe timpul pe care-l petrec cu Mao, pentru că mâine s-ar putea să se răzgândească. M-am antrenat să fiu întotdeauna pregătită pentru ce e mai rău. Nah iese val-vârtej din încăpere. Unde te duci? urlu după ea. Nu-mi spune că mergi să-ți pierzi timpul croșetând. I-ai sunat pe oamenii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să-și presimtă soarta. Se duce înapoi acasă și stă de vorbă cu soția despre temerile lui. Cei doi petrec o noapte de nesomn. La miezul nopții, discută dacă să îi trezească pe copii ca să le lase testamentul lor. Se răzgândesc, pentru că se conving pe ei înșiși că Mao este liderul Partidului Comunist, nu un rege feudal. Dar sunt, toșuși, neliniștiți. Stau în frig și așteaptă să se lumineze de ziuă. Înainte de crăpatul zorilor, Liu se sperie brusc. Sunt bătrân, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
după moartea lui. Ea nu consideră puterea ca pe ceva de la sine înțeles. Nu crede că acum are controlul deplin asupra vieții ei. Adânc în sinea ei, nu are încredere în Mao. Știe că Mao e în stare să se răzgândească. Iar mintea lui se deteriorează. Atunci când a chemat-o ca să-l ajute în privința amantei sale, oare a uitat că ea este soția lui? Ea aude inocența din glasul lui. Suferința lui este precum aceea a unui copil căruia i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ocupat de chestiunile zilei, vin pe platou. Mă simt acasă în studiouri. Așa a fost mereu. Reflectoarele mă calmează. Mao a plecat iar în sud cu trenul său. Habar nu am pe unde e. Îți ține programul secret. Și se răzgândește adesea. Încerc să-mi văd de treburile mele. Încerc să mă gândesc la binele pe care mi l-a făcut Mao și trebuie să-mi aduc permanent aminte să fiu recunoscătoare. Ar trebui, într-adevăr, să fiu mulțumită de cum au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
patul. Netezește fiecare cută a așternutului. Scoate de sub pat o valiză neagră și ia de acolo un set de rochii și o pereche de pantofi. Își schimbă bluza cu o rochie de culoarea piersicii - un dar de la Mao. Apoi se răzgândește. Își dă rochia jos și o înlocuiește cu un veșmânt bleumarin pe care l-a cumpărat de la o călugăriță, în timpul filmărilor, lângă Muntele Tai. Își schimbă papucii cu o pereche de sandale negre din bumbac. Pune la loc în valiză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Biao ca succesor al său. Credeți-mă, istoria e plină de renghiuri. Drama din viața reală e mai bună decât imaginația oricărui dramaturg. Mareșalul Lin nu are deloc încredere că sănătatea sa va dura. Se teme că Mao se va răzgândi, astfel că decide să acționeze. Pune la cale o lovitură de stat. În același timp în care el îi trimite cu avionul lui Mao homari vii, își trimite fiul să bombardeze trenul lui Mao. Ei bine, Mao e vrăjitorul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
începe să se îndoiască de aranjamentele sale. Ne numește „Banda celor patru”, adică eu, Wang, Chun-qiao și discipolul acestuia, Yiao. 10 ianuarie 1972. La funeraliile mareșalului Chen Yi, Mao se poartă sentimental. Inițial, a refuzat să participe, dar s-a răzgândit în ultima clipă. Pentru națiune, acesta e un semn clar că Mao se dă cu „băieții din vechea gardă”. Când ajunge Mao, ceremonia de înmormântare a început deja. Dându-se jos din mașină, Mao merge grăbit spre sicriu. Înfățișarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
El și discipolul său, Yiao, lucrează bine împreună. Ca și muzicienii, Chun-qiao vinde melodiile, iar Yiao vinde aranjamentele orchestrale. Acum, lucrează la Citate importante din cuvântările tovarășei Jiang Ching. Nu poate spune că nu se aștepta ca Mao să se răzgândească în privința ei. Însă atunci când sosește acest moment, se trezește nepregătită. 17 iulie 1974. Mao ordonă o ședință a congresului, ținută la Pavilionul Luminii Purpurii. Fără vreun avertisment, el îl declară pe Deng Xiaoping drept noul premier. Mao arată obosit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
amâna până când nu mai au nici un rost, insist să vorbim măcar În ceasul al treisprezecelea. De o lună tot Încerc să-ți spun câteva lucruri și tu Închizi discuția ori de câte ori reușesc să o deschid... Încă mai este timp să te răzgândești, cum ți-am spus, la vârsta noastră problemele de sănătate sunt o bună scuză, solicitările urgente ale ministerului pot fi, de asemenea, invocate... De ce să te expui de bunăvoie pericolelor...? Autostrada fără sfârșit, tăiată În două de gărdulețul de leandri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
simțeam deloc bine! Își dă seama că vorbește confuz, că nu reușește să explice ce s-a Întâmplat. Își tamponează cu batista obrajii umezi și Își pipăie buzunarul bluzei după cutia de pastile. Dă să o scoată, pe urmă se răzgândește. — La hotel nu am controlat dacă bilețelele cu adrese mai erau acolo, dar trebuie să fi fost, pentru că, dacă le-aș fi pierdut pe drumul de la Institut la restaurant, mi-ar fi fost restituite pe loc, fiindcă un alai Întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Iancu se rotea în jurul lui și își expunea impetuos dorința de a-i croi, cât mai repede, un pantalon galben, cu o vestă roșu aprins, la care haina trebuia să fie dintr-o stofă neapărat de culoare bleu. Apoi se răzgândea. Cerea un pantalon verde, o vestă albă și haină din stofă neagră. ― Ah, uitam tocmai gulerul! Amănunt deosebit de important. Gulerul să fie foarte înalt, țeapăn, orgolios și neapărat din catifea. Așa, cum să spun? În ton cu haina, desigur. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și părăsi grăbit dormitorul. ― Te pregătești, dragule, nu-i așa? ― Da, da, bine! răspunse vag Ledoulx, cu gândul la apropiata veste și sperând să fie una care să-l facă și pe el cât de cât fericit. Să se fi răzgândit calfa? Să fi acceptat, în sfârșit, suma pe care putea să i-o ofere? Julien zâmbi triumfător. Reușise și de data asta să evite săpuneala. N-avea nici o veste pentru Excelența Sa, bineînțeles, dar nu îi era greu să brodeze ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Nimic altceva decât europenizare. Adică separarea puterilor și abolirea relațiilor de tip feudal. Ce s-au ales din toate astea? Speranski a fost înlăturat, iar constituția lui se prăfuiește... în uitare deplină. Nu, nu! Dacă Napoleon nu s-ar fi răzgândit, noi n-am fi fost eliberați, ci ocupați, cu acte în regulă, de ruși. (Nicolae zâmbi cu un efort vizibil, pentru că simțea doar amărăciune.) Asta este soarta noastră, necazul nostru, blestemul noastru: ori la turci, ori la ruși! Clucereasa Elenca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
țineai lanterna și tira, eu o... nășteam pe maică-ta; apoi pe tine În altă-parte... Și am scăpat de „repatriere”! Dar nu de bănuială. Autoritățile ne pândesc, ne iau periodic, ne mai sperie, ne mai Întreabă dacă nu ne-am răzgândit (cu repatrierea)... Noi... ne vedeam de antisovietismul, de anticomunismul nostru, ca unii care cunoscusem pe pielea noastră socialismul-sovietic și fugisem de el - dar localnicii ne tratează, În continuare, pe noi de filo-sovietici, Însă ei, marii patrioți ardeleni lucrează bot În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o festă celuilalt, prostul care-l Întrebase prostește o strașnică prostie. Tata nu insistă, nu așteaptă răspuns, dealtfel, de pe la jumătatea Întrebării se și afla cu spatele spre Întrebat, văzându-și de drumul lui și de grijile lui. - Nu te-ai răzgândit, Moș Iacob?, aruncă tata, indiferent, peste gard. Așa Înțeleg eu - din calidor: cei pe cale de a pleca, chiar dacă n-au făcut Încă nici măcar o jumătate de pas de plecare, sunt deja buni-plecați. Nu mai suntem de-ai satului, din chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
un copil al nostru? Nick i-a văzut lacrimile și asta a părut să-l irite. Chiar nu știu, Susan. Ca să te fac pe tine să te simți mai bine, aș putea să-ți spun că e posibil să mă răzgândesc, dar aș minți. De ce nu vrei să lăsăm lucrurile așa și să mai discutăm despre asta peste vreo doi ani, atunci când Milly o să fie puțin mai mare? — Pentru că am treizeci și cinci de ani. De-acum Susan ajunsese să se exprime în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Ei, oricum, a intervenit Fiona veselă, când a zis că e împotriva intervenției medicilor, Luca a crezut că te refereai la alți oameni. Când o să afle că tu ești cea care are nevoie de așa ceva, sunt sigură c-o să se răzgândească. Să știi că dragostea are puterea să schimbe credințe de-o viață. Alison s-a mai înseninat puțin. —Crezi? a zis ea și-a oftat melancolică. Sper să ai dreptate. Dar o să aflu curând. Am de gând să încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Nu vreau să pierd trenul. Alison s-a ridicat de pe scaun ca să-și ia cheile de la mașină. Creierul îi lucra cu frenezie ca să găsească modalități prin care, pe parcursul călătoriei scurte până la gară, să-l poată face pe bărbat să se răzgândească. Credeam că și tu vrei la fel de mult ca mine să avem un copil, a spus ea când a ieșit pe strada principală din fața casei. —Chiar vreau, i-a răspuns Luca ținându-și privirea înainte. —Ei, atunci când doctorul o să-mi identifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
discuția respectivă nu avea prea mare relevanță în clipa aia sau, mai curând, până când piciorul nu era suficient recuperat ca să-i suporte greutatea. Ce să se mai gândească și la greutatea suplimentară a sarcinii?! Până atunci, Nick putea să se răzgândească iar. —Cum te simți? Bărbatul se întorsese lângă ea și se așeza cu grijă pe marginea patului. —Ai dureri mari? — Nu chiar. E, mai degrabă, o durere surdă, dar persistentă, a explicat ea, după care s-a uitat la unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]