1,252 matches
-
ar fi fost evacuați vizitatorii. Nu aveam mult timp, la cinci și jumătate urmau să Închidă. M-am grăbit să mai arunc o privire pe coridor. Nici unul dintre motoare nu putea servi drept refugiu. Nici măcar instalațiile mari pentru vapoare, din dreapta, relicve ale vreunei Lusitanii Înghițite de ape, nici imensul motor cu gaz al lui Lenoir, cu varietatea lui de roți dințate. Nu, cel mult, acum, că lumina scădea și pătrundea apoasă prin vitraliile cenușii, mă cuprindea din nou teama să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
în aceeași culoare sumbră. Un scaun simplu, de lemn, se află în fața unui birou. Pe birou sunt așezate obiecte de scris, câteva dicționare vechi și un teanc de tăblițe cu caractere chinezești pe o parte și litere englezești pe cealaltă, relicve, presupune el, ale unui joc de cuvinte. Un pat exagerat de mare, plasat în mijloc, domină încăperea. La început, Pran nu pare abătut. Asha l-a încălzit, producându-i o senzație intensă, aproape animalică de bine. Străbate încăperea cu pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
murdară și întunecată - într-un cuvânt, gotică. Contrasta cu cei doi zgârie-nori care o încadrau mai ales prin acoperișul plat și prevăzut cu balustradă, cât și prin faptul că obloanele ferestrelor erau în marea lor majoritate închise. Construcția era o relicvă a epocii victoriene și fusese pe rând școală cu internat și sanatoriu de nebuni. Școala de Muzică și Arte din Manhattan, căci acesta era numele ei astăzi, ar putea fi sălașul a zeci, sute sau poate mii de spirite. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
spuse el blând. - Serios? se miră ea, zâmbind și adăugând în șoaptă că, n-o să-ți vină să crezi, ea și soțul ei au avut o barcă. Dar am pierdut-o la divorț. Capitolul XV Academia de Călărie era o relicvă a vechiului New York. Simțind mirosul puternic de grajd, Amelia Sachs privi pe sub arcadă în interior la cai și, mai ales, la călăreții care arătau maiestuos îmbrăcați aproape la fel, cu pantaloni cafenii, jachete negre sau roșii și șepci de catifea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în tinerețe din corpul de expediție trimis la Tonkin. Venise înapoi cu o febră care îl făcea adeseori să se albească și să tremure ca o frunză, cu un borcan de cafea verde pe care îl ținea ca pe o relicvă pe masa din sufragerie, o fotografie în care-l vedeai stând în uniformă în fața unui câmp de orez și, mai ales, cu o încetineală în priviri, un soi de absență care-l cuprindea când se gândea la acele ținuturi, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că intrăm acum într-o epavă extraterestră de tip necunoscut, nu-i de mirare, așa-i? Ei o bătu pe umăr. ― Gândește-te doar că aparatul ăsta înseamnă o grămadă de bani. Chiar dacă e gol, reprezintă o avere. E o relicvă de neprețuit. Oare cine-o fi făcut-o, de unde-a venit și de ce s-a prăbușit pe lumea asta pierdută? Din voce și înfățișare răzbătea entuziasmul. (Arătă spre o parte mai întunecată dintr-o latură a navei.) ― O porțiune a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
-l încarce pe ascuns, dar avea în schimb un toc cilindric fixat pe cătușeala ținutei de luptă. Îl desfăcu și scoase o flintă de calibrul 12 în timp ce Hudson îl privea cu interes, caporalul își închidea la loc platoșa, prinse patul relicvei bine întreținute și o încărcă. ― Unde-ai găsit-o, Hicks? Când am văzut umflătura aia am crezut că ai luat o sticlă cu tine, deși nu obișnuiești. Ai julit-o dintr-un muzeu? ― Se transmite din tată în fiu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de pildă o mare sărăcie, sau că locuitorilor le lipsea spiritul de aventură; dar nu era vorba decât de o eroare a computerelor care aleg locațiile pentru fast-food-uri. O altă particularitate istorică a locului era faptul că marile sale vile, relicve ale altor vremuri, nu fuseseră reconstruite ca să servească drept aziluri pentru acea numeroasă populație a comatoșilor și muribunzilor ținuți excesiv în viață, fără nici un scrupul, cu ajutorul invențiilor medicale revoluționare.“) „Totul părea un paradis!“ Lemuel Sears e părăsit de noua și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
de pe urma primelor succese. Alții încă inventează pe vechile tipare, ba chiar își vând marfa într-un ambalaj perfect, străbătând lumea ca monumentele propriilor personalități. Generațiile ancorează în Caraibele tinereților, cu jucăriile și consumabilele păstrate prin debarale sau la vedere, până când relicvele recondiționate nuanțează decorul contemporan ca element de stil. Retro pot fi coafurile sau croiala hainelor, retro e și muzica rockabilly, de exemplu. Dar Metallica nu e deocamdată retro. Iar acum 10 ani nici atât. Poate nici n-o să fie. O piesă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
roman. Musil a „pierdut“ de două ori mai mulți ani scriind o capodoperă. Neterminată. Și, poate, de neterminat într-o viață de om. Revenind la Asediul Vienei, voi spune că acest roman s-a construit pe ruinele, ca să nu spun relicvele, unui roman abandonat, parțial scris înainte de 1989, Trestia de var. După decembrie 1989 nu am mai scris nici un rând timp de patru ani, deși întrebările rămăseseră aceleași: „Ce?“ și „Cum?“. Greutatea însăși a cuvintelor și chiar rostul scrisului îmi păreau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Geografic TV, ci la Monterey International Pop Festival - filmul, spectacolul, coloana sonoră. Edenul bucolic și crud al lui Steinbeck e, mai degrabă, în propria copilărie a fiecăruia dintre noi. Edenul visat și parțial împlinit de mișcarea flower-power a devenit azi relicvă muzeală, parte a unui San Francisco mitic. N-am avut curiozitatea să-l străbat cu piciorul, ca turist, nici nu mă împinge necesitatea să-mi găsesc de lucru prin zonă. Dacă n-a fost să fie atunci când cartierul era viu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
obiecte nomade”? Așa cum s-a văzut, nomazii transportă dintotdeauna obiecte în stare să-i ajute să suporte vicisitudinile călătoriei; primul dintre acestea a fost, fără îndoială, o piatră cioplită, un talisman, apoi au urmat focul, îmbrăcămintea, încălțămintea, uneltele, armele, bijuteriile, relicvele, instrumentele muzicale, caii, papirusurile... Au urmat cartea, primul obiect nomad produs în serie, apoi obiectele ce permit miniaturizarea și transportul instrumentelor sedentare: ceasul, aparatul de fotografiat, radioul, picupul, camera de luat vederi, casetofonul. în sfârșit, au apărut altele pentru tratarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
frust și agramat, care nu crește scorul PRM-ului nici dacă se dă peste cap în platou. Dar, vorba lui, omul e „subiectivist“, poate mă înșel eu. Mesajul său este unul paternalist, Mitică le rezolvă pe toate. Discursul lui conservă relicve comuniste de gândire și limbaj: Dragomir vorbește mult și amestecat despre oamenii care suferă, câmpul muncii, locuințe pentru toți, „medicamentația“ mai scumpă ca-n Anglia, la piață e crimă împotriva umanității, a văzut el o bătrână cumpărând trei căpșuni, iar
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
spre creație, compunea și interpreta cântece și conocării pe la nunți și petreceri, cosea ii și cămăși, țesea catrințe și brâie, scoarțe și lăicere cu motive populare bucovinene, late, masive și cu ornamente foarte complicate. Păstrez până azi, ca pe o relicvă, un costum național românesc confecționat de mâinile ei, ce conține toate piesele: cămașă cu ozoare, izmene, brâu, bundiță ornamentată, în stil bucovinean, cu blană de dihor, pălărie verde cu pană de păun... Oamenii din Suceveni, firi austere și foarte buni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
fete și doi feciori cel mai mare dintre ei fiind nenea Visarion pe care eu regret enorm că l-am văzut doar o singură dată în viață. Nu cu mult timp înaintea morții sale. Dar păstrez de la el, ca o relicvă, poate cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată de la rudele mele: Dicționarul Limbii Române Literare Contemporane, în patru volume. Pe primul dintre ele, scria cu mâna lui: "Nepotului meu Vasilică Tărâțeanu în dorința expresă de a fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
gândului pios, ori numai duios. Bucurii și tristeți, frustrări ori victorii personale ce dau sens și echilibru unei existențe mereu expuse tuturor agresiunilor din afară, dar și complexelor dinlăuntru, - toate sunt convocate cu grija restauratorului pasionat de viața secretă a relicvelor ascunse sub țărâna călcată zilnic cu bocancii. Autorul descinde în trecut trăind cu intensitate prezentul, trimite în subtext la celebra sentență a lui Terentius („Homo sum et nihil humani me alienum puto” - Sunt om și socot că nimic din ce
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
gândului pios, ori numai duios. Bucurii și tristeți, frustrări ori victorii personale ce dau sens și echilibru unei existențe mereu expuse tuturor agresiunilor din afară, dar și complexelor dinlăuntru, - toate sunt convocate cu grija restauratorului pasionat de viața secretă a relicvelor ascunse sub țărâna călcată zilnic cu bocancii. Autorul descinde în trecut trăind cu intensitate prezentul, trimite în subtext la celebra sentență a lui Terentius („Homo sum et nihil humani me alienum puto” - Sunt om și socot că nimic din ce
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
mai veni niciodată... era cu siguranță ora închiderii, iar fosta mea iubită din tinerețe s-a ridicat și ea spunîndu-mi că se duce la toaletă. am rămas singur la acea masă care era acum pur și simplu un fel de relicvă în mijlocul unei piețe, pavată cu pietre de caldarîm. înserarea se produsese brusc. nu știu cum s-a făcut că în timp ce îi telefonasem soției farfuria cu pulpe de rață îmi fusese luată, ceea ce îmi amplifica și mai mult sentimentul de frustrare... mai multe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
punând ochiul la gaura cheii, am Început să fredonez confidențial Mon ami Pierrot. Din pașnicul răgaz pe care luptătorul Îl câștigă În toiul unei bătălii cum este viața m-a deșteptat puritanismul demodat al colonelului Harrap. Într-adevăr, ghiujul bărbos, relicvă a piraterescului război purtat În Cuba, m-a luat pe după umeri, m-a ridicat la o Înălțime considerabilă și m-a lăsat jos În fața toaletei pentru domni. Am ripostat pe loc: am intrat Înăuntru și i-am trântit ușa-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
care Împodobea statuia cum nu se poate mai făcătoare de miracole pe care știți să o venerați În țara voastră. Popii, care se cruceau la auzul celor petrecute, au trimis un misionar ca să-l pedepsească pe eretic și să aducă relicva Înapoi. Doctorul a spus că misionarul era, după propria sa mărturisire, chiar Tai An. Dar eu mă mărginesc la fapte, cum ar zice Înțeleptul Merlin. Misionarul Tai An schimba numele și mahalalele, afla din jurnale toate navele care ancorau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Harta aceea enormă era Inutilă și nu fără Împietate au lăsat-o pradă Rigorilor Soarelui și Iernilor. În Deșerturile din Apus dăinuie hărtănite Rămășițe ale Hărții, locuite de Animale și Cerșetori; În Întreaga țară nu se mai află nici o altă relicvă a Disciplinelor Geografice. Cu perspicacitatea sa obișnuită, Lambkin a observat În fața unui cor de prieteni că harta În mărime naturală presupunea o serie de dificultăți grave, dar că un procedeu analog nu era inaplicabil În alte ramuri, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Nu-i totu lapte și miere pentru creștinu dă vrea să mă trag dă șireturi cu vipurili. Când m-am Întors dă la târguit, Capitano sforăia cât Îl ținea chimiru. Da când am suflat a doua oară dân goarnă - care relicvă am salvat-o dă la o lichidare judicioasă la Studebaker - omu s-a săltat urlând dân culcuș și a băgat cu zoru la raft două cești dă mate fiert și niște pilituri dă brânză. Atunci am vizionat, chiar lângă ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
versuri deja clasice, cititorul grăbit va Întrezări o sinalefă, figură repudiată de auzul fin al lui Zúñiga; În al doilea, cuvântul baston poate Îngreuna mersul. Două conjecturi Îl tentează pe savant. Una că baston, vorbă rar folosită acum, e o relicvă prețioasă a limbii din acea epocă, chiar și Între cele mai rustice hotare; alta, cea care se potrivește perfect cu viguroasa ei sorginte, e că Morarul a vrut să afirme, o dată pentru totdeauna, că limba era a sa și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Regent Street“ era bătut În cuie pe un stîlp de bambus, lîngă potecă. Jim Îl ignoră, așa cum făcea și cu celelalte semne asemănătoare pe care era scris „Piccadilly“, „Knightsbridge“ și „Petticoat Lane“, și care marcau principalele poteci din lagăr. Aceste relicve ale unei Londre imaginare - pe care mulți dintre deținuții britanici născuți la Shanghai nu o văzuseră niciodată - Îl intrigau pe Jim, dar Într-un fel Îl plictiseau. Doar pentru că discutau mereu despre Londra antebelică, familiile britanice mai vîrstnice din lagăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dormitânde”, întunecate, enigmatice, asemenea cuburilor negre ale sculptorului contemporan Tony Smith. Căci, ca și creațiile acestuia, corpurile-obiecte sau obiectele-corpuri ale lui Kantor sunt nu numai semne ale vidului, ale absenței, ci și depozitarele unei energii ascunse ce trezește stranii reminiscențe. Relicve tăcute și misterioase amintind de ceva vag și extrem de îndepărtat, ele jalonează „aventura pe tărâmul materiei și al fantomelor” a regizorului, aidoma unor pietre comemorative înălțate pe drumul unui artist care nu a fost numai om de teatru, ci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]