1,047 matches
-
Caucazului de Nord, o puternică uniune de triburi, distrusă de huni între 370 și 375. Impactul hunic dislocă masa alanică, o parte a acesteia fiind împinsă spre sud, în regiunea premontană a Caucazului, zona de rezidență a osetinilor de astăzi, reminiscențe alane din zona bazinului superior al Terekului fiind asimilate ulterior de kabardini, circazieni și abhazi, etniile componente ale grupului caucazian de nordvest. În secolele III-II î.Hr., sarmații pătrund din aria lor de etnogeneză în stepele nord-pontice, întrând aici în conflict
PREZENŢE SARMATICE ȘI ALANICE TIMPURII ÎN INTERFLUVIUL PRUTO-NISTRIAN by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91551_a_107351]
-
în regiune ale elementelor etnice iranice, în condițiile în care grupe alanice se vor succeda în spațiul circumscris bazinului carpatic până în perioada dominației mongole, exemplul cel mai reprezentativ al unui episod de reviviscență iranică în arealul nord-vest pontic constituindu-l reminiscențe de tip Černjachov care par să fie conținute în cultura de tip Penkovka, asociată, în general, confederației anților, entitate politico-militară extrem de activă pe tot parcursul secolului al VI-lea. DESCOPERIRI SARMATICE ȘI ALANICE TIMPURII ÎN SPAȚIUL PRUTO-NISTRIAN ANENII NOI (centrul
PREZENŢE SARMATICE ȘI ALANICE TIMPURII ÎN INTERFLUVIUL PRUTO-NISTRIAN by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91551_a_107351]
-
figurația blagiană (Ruga profetului, Moartea lui Zamolxe, Cântă Pan), rămâne, cu lumea lui „de ciobani și doine”, în orizontul, mai mult plastic, al sămănătorismului. Căutarea armoniei muzicale, mirajul purității conferă rezonanțe proprii unui limbaj poetic ce sună adesea ca o reminiscență (Simfonia rustică). Logodna alegorică cu moartea, din Baladă de Sânziene, aduce reușite transparențe feerice și cadențe de rit mioritic, în timp ce fluxul metaforic dezlănțuit în jurul motivului magic al „vestirii”, din poemul Împăratul, și viziunea unui destin glorios hărăzit românilor nu acoperă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285915_a_287244]
-
autentică a gândirii, spre un mai bine atât timp cât suntem preocupați de "Cine vorbește?". În ceea ce urmează am să încerc să prezint "metoda" lui Foucault în scrierea cărților sale, dar nu din perspectiva biografică și auctorială a lui "Cine vorbește?" o reminiscență psihanalitică în gândirea lui Foucault. Despre "metoda" lui Foucault în scrierea cărților sale Cărțile lui Foucault sunt asemenea pânzelor unui strălucit pictor baroc, adept al clar-obscurului. Sunt clare și imanente, atunci când au legături concrete cu o realitate trecută. Sunt obscure
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pe care societatea modernă, al cărei motor este capitalismul, le dezvoltă ca o condiție emergentă unui "mai mult" și unui "mai bun". Societatea modernă și contemporană nu poate lua forma totalitară a unui calcul algebric. Politica "de calcul" este o reminiscență totalitară! Astfel, în secolul al XVIII-lea, conceptul de "individ" desemna un grup restrâns de cărturari, oameni de elită, fără a avea conotația de astăzi (ceva "fără formă", impersonal și non-distinctiv). Individualitatea era o onoare și un privilegiu regal. De
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Bloch, sau că ar putea fi științe precum matematica, fizica printr-o tratare a evidenței umane prin semne, simboluri, operații, raționamente abstracte și formale sau printr-o "raționalizare" a fondurilor de arhivă. Toate curentele intelectuale din secolul XX au profunde reminiscențe din pozitivism, nu atât din cel comtian, cât mai ales din dezbaterile academice de după Comte și în care Comte nu se regăsește. Istoria scrisă nu este și nu va fi o știință, iar limbajul ei este vital să fie unul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
împrumută vocea narativă unui actor care, pregătindu-se pentru interpretarea unei dificile partituri, se transpune într-atât, încât își pierde identitatea și o adoptă pe aceea a personajului. Cel mai bine se simte însă naratorul ca observator, aceasta fiind o reminiscență din timpul carierei medicale a lui P., o deprindere profesională fructuoasă, mediul spitalelor revenind deseori în proza lui. În atenție intră, bunăoară, ca la consultație, figurile reprezentative ale unui sat, surprinse în toiul „dezbaterilor de bufet” (La bufet, Primăvara la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
argintate străbătând densitatea albastră a aerului - cu mulți ani mai târziu aveam să-mi dau seama că erau funigei. Insesizabilă și confuză, sclipirea aceea avea să-mi devină totuși dragă, căci reușisem să mă conving că era vorba de o reminiscență prenatală. Da, de un ecou pe care mi-l trimitea ascendența mea franțuzească. Asta pentru că într-o istorisire a bunicii regăseam toate elementele acelei amintiri: soarele de toamnă din călătoria ei în Provența, parfumul lanurilor de lavandă și chiar funigeii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
că în viața aceasta nu exista nici o logică, nici o coerență. Și că, poate, doar moartea era previzibilă. În seara aceea, am aflat ceea ce părinții îmi ascunseseră întotdeauna. Episodul tulbure din Asia Centrală: Charlotte, bărbații înarmați, îmbulzeala lor, strigătele. Nu păstram decât reminiscența vagă și copilărească din istorisirile de odinioară. Cuvintele celor mari erau atât de obscure! De data aceasta, claritatea lor m-a orbit. Cu o voce foarte obișnuită, golind într-un vas cartofii ce abureau, mătușă i-a spus oaspetelui nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
profundă liniștire. Având transparența acelei „seri calde de toamnă”. Și seninătatea unei contemplări lente, aproape melancolice, a unui trup frumos de femeie lungit în fericita oboseală a dragostei. Un trup al cărui reflex carnal se dezvăluie într-un șir de reminiscențe, de mirosuri, de lumini. Râul s-a umflat înainte ca vijelia să ajungă la locul unde eram noi. Ne-am dezmeticit auzind curentul clipocind deja la rădăcinile sălciilor. Cerul devenea violet, negru. Stepa, vâlvoi, încremenea în șocante peisaje livide. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care nuanțau prezența Charlottei. Existau străzi a căror liniște însorită, dis-de-dimineață, păstra ecoul vocii ei. Terase de cafenea, unde ghiceam oboseala ei la sfârșitul unei plimbări. O fațadă, un vitraliu, care, sub privirea ei, se înveșmântau cu patina ușoară a reminiscențelor. Topografia aceea visată lăsa multe pete albe pe mozaicul colorat al arondismentelor. Traseele noastre, foarte spontan, aveau să evite îndrăznelile arhitecturale din ultimii ani. Zilele pariziene ale Charlottei aveau să fie prea scurte. Nu vom avea timp să ne familiarizăm
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
jos. Pe un dreptunghi mic de pânză albă, cusut lângă șirul de nasturi - un număr. În brațele ei, un copilaș înfășurat într-o gogoașă de lână... Noaptea, am regăsit în minte imaginea pe care o crezusem întotdeauna un fel de reminiscență prenatală, venită de la strămoșii mei francezi, și de care, în copilărie, eram foarte mândru. Vedeam în ea dovada francității mele ereditare. Era ziua aceea de toamnă însorită, la marginea unei păduri, cu o invizibilă prezență feminină, cu un aer foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Drept a Universității din Cernăuți. Este înmormântat în satul natal. A colaborat la „Junimea literară”, „Sămănătorul”, „Deșteptarea” ș.a., semnând uneori și Leandru. În placheta Jalea satelor (1911) predomină motivele înstrăinării și dorului de locurile natale. Versurile sunt sprințare, cu evidente reminiscențe din poeziile lui O. Goga și G. Coșbuc. SCRIERI: Jalea satelor, Suceava, 1911. Repere bibliografice: N. Moscaliuc, I. Pânzaru, Scriitori bucovineni, 1992, 33; Satco-Pânzar, Dicționar, 50; C. Loghin, Istoria literaturii române din Bucovina, ed. 2, București, 1996, 302-305. G.B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286308_a_287637]
-
ale secolului XX, numeroasele descrieri etnografice au dezvăluit faptul că pelerinajul funcționează ca un sistem compozit, care amestecă credințe religioase, figuri și narative mitologice, unități ritualice (sacrificii, acte magice, componente ale riturilor de trecere, elemente de sărbătoare și chiar carnaval), reminiscențe și constructe de literatură populară și cultă. În plus, pelerinajul a generat numeroase creații arhitecturale, monumente de sculptură și pictură, creații muzicale și, mai recent, produse ale comunicării de masă. Chiar dacă include sau coabitează cu unități culturale eterogene, pelerinajul poate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o narație a ei. Lirica lui B. conține, drept urmare, întotdeauna, ecouri epice îndepărtate, istorisește experiențe existențiale, sub formă de „basm” sau parabolă, lăsând dicțiunii principala funcție metaforică și reducând la minimum descripția. Din cauză că utilizează copios zăcăminte imaginative folclorice, credințe obscure, reminiscențe ale unor practici magice străvechi, în ciuda subiectivității extreme, poezia lui dă o impresie stranie de obiectivitate. Deformarea fabulatorie a realității trimite la reprezentări colective persistente, de unde senzația că relevă o natură veritabilă, profundă, esențială, a lucrurilor, și nu simpla lor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
numea Paul Cornea -, au acționat ca un ferment și au conturat "transmutația creatoare" în "paginile bizare", dând, prin raportare la prototip, măsura originalității urmuziene. Loredana Ilie aduce semnificative mărturii documentare despre fascinația exercitată de opera lui Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
într-o suită de opere aparținând scriitorilor fascinați în mod declarat de arta marelui înaintaș, dar și celor care încearcă o desprindere mai mult sau mai puțin fățișă de sub tutela acestuia. În consecință, în primele capitole sunt căutate astfel de reminiscențe printre manifestările literare specifice comicului, mai întâi în firidele departajate după criteriul "sensului"1 (satiră, ironie, parodie, grotesc, umoristic) și apoi în cele delimitate în funcție de "articularea tematică"2 (comicul de caracter, de situații și de moravuri) și "formală"3 (comicul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vremuri noi, măști comice noi Dintre toate modurile comicului se poate constata că cel satiric, îndeaprope înrudit cu cel sarcastic, este foarte bine reprezentat în literatura română, cel puțin din punct de vedere cantitativ. O anumită predispoziție națională 31, o reminiscență genetică de la străvechii latini care-și revendicau paternitatea asupra acestui genus comoediae prin formularea apodictică "satura tota nostra est" (Quintilian), dar și valurile istoriei care au modelat în fiecare etapă condiții prielnice pentru proliferarea formelor literare de defulare a revoltelor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau al vedetismului autorilor, mai întotdeauna ilustrează efectul de dublu tăiș al satirei, prin refractarea intenției critice asupra contemporanilor. De pildă, într-o piesă ca Mobilă și durere de Teodor Mazilu, parodierea prea stridentă a stilului de viață high-life, pretinsă reminiscență de moravuri burgheze, se transformă în subteranul replicilor într-o "înghimpare" a fățărniciei și a snobismului celor care-și trădează nostalgia vremurilor trecute chiar prin mimetismul reiterării obiceiurilor mondene: acumulări de Luchieni, fixarea unei zile de primire, afișarea unui comportament
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
penibilul încercării de cosmetizare a sărăciei cu ajutorul formulărilor pretențioase. Ar fi de remarcat, în privința acestora, un aspect esențial, și anume: lipsa de ridicol. Aceasta deoarece denumirile franțuzești pompoase nu provin din intenția de a eclata impusă de snobism, ci par reminiscențele melancolice ale unei veritabile moșteniri culturale uzate și denaturate într-un mediu meschin sau sunt pur și simplu asumate autoamăgiri, palide recompense la nivel lingvistic pentru un destin ratat. Umorul, așadar, și nu comicul ironic sau satiric reiese din contrastul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
complexe și dramatice decât celor aflate la limita ridicolului. Chiar și acestea însă vor fi urmărite cu o undă de înțelegere. Aceasta derivă din încercarea de introspecție care motivează, de pildă, gradual, decăderea morală a văduvei colonelului Zaharescu. În general, reminiscențele caragialiene sesizabile la nivelul tipologiei sunt umbrite prin grija de organizare echilibrată, de autentificare a comediei umane prin opoziția între personaje negative și pozitive. Astfel, lui Mirea, tipul amicului colpoltor care amintește de perfidul Lache, i se opune în plan
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prima parte a acestui capitol, că în privința acestor elemente se înregistrează o amplă posteritate îndeosebi la scriitorii generației '80 și înaintea acestora, la prozatorii grupați sub sigla "Școlii de la Târgoviște". Ceea ce nu înseamnă că în scrierile acestora nu vor stărui reminiscențe de limbaj caragialesc neaoș. Merită, în acest sens, să dăm exemplul romanului Gabrielei Adameșteanu, Dimineață pierdută. Fie că asistăm la conversațiile caraghioasei bătrâne Vica, fie că suntem intruși în universul lăuntric al gândurilor și al amintirilor acesteia, exprimarea deficitară și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care și-o recunosc. De pildă, Iordache din Acești nebuni fățarnici își impune patetic: "Trebuie să plâng și eu în fața unui apus de soare-anafura ei de viață!"84, iar Gogu, "șmecherul" din Proștii sub clar de lună, caută zadarnic o reminiscență de omenie într-o lume marionetizată: Atunci, hai, fetelor, iubitelor, nevestelor, amantelor... Hai să fim oameni! Hai, ajutați-mă! Dați-vă obolul. Dați fiecare ce aveți. Ce, nu mai aveți nimic omenesc? Hai să ne aducem aminte cum se comportă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
avea intenția de a face o istorie a dezbaterii în jurul contribuției componentei sensibile în actul de cunoaștere, considerăm că este importantă o trecere în revistă a dezvoltarea ei filosofice. Astfel, Platon o consideră înșelătoare și utilă doar ca instrument pentru reminiscența ideilor, în timp ce Aristotel vede în această componentă elementul necesar pentru formarea unei judecăți generale în jurul cazurilor particulare. Raționaliștii o consideră ca pe ceva secundar, iar empiriștii recunosc în ea nu doar unicul izvor al cunoașterii obiective, dar și criteriul suprem
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de contrastul dintre poeziile izbutite ce alcătuiesc majoritatea volumului și unele lucrări ce denotă rămâneri în urmă simțitoare (...). Deși aceste poezii nu sunt în aceeași măsură atacate de miracolul formalismului ca acelea criticate de Scânteia, totuși există în ele serioase reminiscențe ale decadentismului. Poezia Munții Măcinului sintetizează în bună măsură principalele slăbiciuni care-l trag îndărăt pe poet. Personajul liric al acestei poezii caută la poalele munților Măcinului «pe câmpul apei, loc de baie». Priveliștea munților albaștri îi reclamă în amintire
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]