2,146 matches
-
întâmplate... am ajuns în închisoare... cred că a meritat soarta... m-am apărat de un câine turbat...” - afirmă M.C. În ecuația remușcării intră deținuta (agresorul), victima și consecința actului - pedeapsa - închisoarea. Remușcările sunt față de victimă, de persoana ucisă. B.V. are remușcări, se consideră vinovat, nu-și poate ierta uciderea, moartea celor două victime, nu privește pedeapsa ca un sentiment de injustiție, este conștient de gravitatea faptei comise. „Altfel văd lucrurile acum, nu aș mai face-o, nu trebuia să se întâmple
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
de antracit / Acolo zburdă Kitty în inima lui Lev”. A. dă expresie literară unui proces banal ca un clișeu, pentru că-l încearcă oricine, și magic, pentru că reușește puținora, ca alchimia, comutarea vieții sufletești în poem: „Iubitele, prădate, se-nturnă înapoi. Și remușcarea oare cu ce să le-o ogoi? [...] Sfielnic se înturnă iubitele și eu / Nu mai posed misterul de fluier și de zeu // Zadarnic câte un spectru suspină lângă geam / Căci ospitalitate nicicâtă nu mai am. [...] Vai! cătră ce tărâmuri de
AZAP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
sindicatului ziariștilor. Anton și Constantin C. Bacalbașa sunt frații săi. B. a debutat ca dramaturg cu piesa De focu birului (1895), jucată sub titlul Mort fără lumânare. Cârciumarul Gheorghe îl ucide, cu complicitatea Joiței, soția sa, pe cămătarul chir Dumitru. Remușcările sunt puternice și Gheorghe va recunoaște crima. Atmosfera și situațiile dramatice sunt asemănătoare cu acelea din Năpasta, drama lui I. L. Caragiale. Piesa a avut o frumoasă carieră scenică. Drama De la oaste (1904), jucată mai întâi la Iași în decembrie 1903
BACALBASA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285520_a_286849]
-
-și dea seama. Doar mai târziu, când Îl petrece până la ușă, fata Îl aduce cu picioarele Înapoi pe pământ. ― Apropo, eu sunt Irini. Nu-i nici o Desdemona pe-aici. A doua zi dimineața, se trezi la Hanul Gogoșilor, apăsat de remușcări. Părăsi orașul și urcă Înapoi pe munte, spre Bithynios. Buzunarele (goale) nu scoteau nici un sunet. Mahmur și febril, Lefty Își spuse că sora lui avea dreptate: era timpul să se Însoare. Avea să se Însoare cu Lucille sau cu Victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tuturor, a fost desclificat postum, așa că lumea a Început să vorbească despre „iubitele Sourmelinei“. Un secret ținut, cu alte cuvinte, doar În sensul cel mai larg, așa că acum - când mă pregătesc să trădez eu Însumi secretul - simt doar o vagă remușcare filială. Secretul Sourmelinei (În varianta mătușii Zo): ― Lina era una din femeile de la care și-a primit numele insula cu pricina. Pe când era fată, În horeo, Sourmelina fusese prinsă În circumstanțe compromițătoare cu o seamă de prietene. ― Nu multe, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
un fel de Teddy Kennedy local. Nici acum nu arăta din cale-afară de treaz. Părul Întunecat Îi acoperea urechile, iar la gât avea o bucată de coral albastru, pe o curea de piele. I-am cercetat chipul, căutând semne de remușcare sau căință. Rex Însă nu cerceta chipul meu. Se holba la Obiect, iar părul Îi cădea pe ochi deasupra virgulei unui surâs. Cu dibăcie, cei doi băieți intrară Între noi, Întorcându-se cu spatele unul la celălalt. I-am aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fie de acord să scape cu orice preț, nu să se încăpățâneze și să rămână închiși. De ce totul a luat-o atât de greșit? Mă tem să nu eșuez... căci dacă eșuez... voi muri. Nu de mâna Guvernului, ci de remușcare. Eu i-am condamnat pe colegii mei, pe prietenii mei, camarazii mei de aventuri, la moarte. Voi muri de rușine și de vinovăție. Un sentiment de vinovăție atât de puternic încât, în puterea lui, inima încetează să mai bată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
găsit printre rafturile vechi ale bibliotecii, se sfârșește cea de-a doua zi în care sunt în această școală. Abia ieri, luni, am ocupat liceul și am fost pus față în față cu o eroare neprevăzută a planului meu, directorul. Remușcările și îndoielile mă înconjoară și mă tem să le scriu ca să nu le găsească cineva și să se împrăștie la fiecare elev care mă sprijină și care vede în mine un lider. Mă tem cel mai mult să nu îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că sunt impulsivă, n-am vrut să vă fac rău... Așa, arată că te simți vinovată, se enervează și mai tare Ves tala Mamă. Durerea a trecut și nerușinata se bucură acum de simpatia ta. Mai mult chiar, îți simte remușcările. E cazul să intervină. Nu înțeleg de ce râdeți. Cu o singură propoziție le-a adus în defensivă. Continuă: — Falusul este simbolul agățat sub carul celor cinstiți cu cere monii triumfale, pentru că este însemnul zeului Fascinus. I se adresează direct impertinentei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și repetate. Sau poate se preface doar că este mulțumit. Un lucru e sigur: își dorește ca posteritatea, pe drept sau pe nedrept, să-l judece ca admiratorii săi de astăzi. Numai că ea se îndoiește. Pe nesimțite o cuprinde remușcarea. Rușinea chiar. Pentru sarcasmul mușcător cu care-l șfichiuie pe Gallus. Ar trebui, din contră, să i fie milă de el. Măreția tatălui l-a făcut să se simtă mereu un pigmeu. Are complexe până și față de fratele său mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
printre gene către ea, temându-se de o replică dură. Se cutremură înfiorat. În lumina neclară a sfeșnicului încastrat în perete, chipul ei pare ireal, încremenit într un extaz letargic. O imagine dureroasă, mult prea dureroasă pentru el. Îl cuprinde remușcarea, se simte înjosit de propriile lui trăiri animalice. Femeia îi adresează un mic zâmbet recunoscător, înainte de a se întoarce la somnul ei. Un urlet disperat îi urcă pe buze. Mariamne, cum de te-am pierdut? Cum de te-am lăsat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
asta e deosebirea între dragoste și dorință. Se uită din nou la soția lui. O acoperă cu grijă. Atinge în treacăt, mângâietor, pântecul umflat. Degetele sesizează mișcările zbuciumate ale fătului. I-a deranjat liniștea. Genele i se umezesc. Ros de remușcări, înalță în pripă o rugă către zeii atotputernici să nu i fi făcut cumva rău micuțului. Să nu se nască infirm, cu malformații, precum fratele său Claudius. O groază irațională pune stăpânire pe el și alungă orice urmă de toropeală
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
s-ar întâmpla atunci cu mine? ― JJ, îmi pare rău. Ai dreptate, am fost un egoist, dar n-o să se mai repete, îți promit. Brad arată ca și cum i-ar părea într-adevăr rău, pare sincer. Arată așa de chinuit de remușcări cum stă așa, cu capul în pământ, pare un băiețel, absolut vulnerabil și superb, încât trebuie să-l iert. Ce altceva aș putea face? Știu că probabil credeți că n-ar trebui să-l iert, că ar trebui să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
episcop de adineauri. — V-am spus deja. Cum a început prigoana, jumătate din creștinii japonezi au pierit ca un fum. Dacă prigoana se întețește, fără îndoială că încă jumătate din cei rămași se vor lepăda de credința creștină fără nici o remușcare. Decât să-i botezăm ar fi mai bine să vedem în ce fel putem să-i ajutăm să-și păstreze credința, și decât să facem credincioși vremelnici pe timp de prigoană... — Onorați episcopi, nemaiputând răbda Velasco îl întrerupse iarăși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
imnurile sau melodia orgii mă simt uneori ca beat. Acum înțeleg bine că nu se poate să cunoști Apusul fără să cunoști credința creștină. Simțind și în aceste momente invidie față de tinerețea și curiozitatea lui Nishi care nu avea deloc remușcări așa cum avea el, samuraiul îl întreba: — Atunci... ai început să te închini la omul acela? — Nu simt dorința de a mă închina la el. Totuși... n-am nimic împotriva slujbei. Așa ceva nu vedem în sanctuarele sau templele noastre din Japonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în bătaia vântului. Toate aceste priveliști îi treceau una câte una prin minte în tot atâtea străfulgerări. Pentru ce? pentru ce? pentru ce? Aceste cuvinte îi răsunau în urechi asemenea raportului egal și cadențat al unei tobe. Nishi Kyūsuke suspina. Remușcarea și amărăciunea îl copleșeau, zguduindu-i trupul întreg. — Speranțele, întrebă îngândurat Tanaka, s-au risipit de tot, de tot? Velasco nu răspunse. Străinul se lupta și el cu propria sa amărăciune. — O fi adevărat ce se spune în scrisoarea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
podișul pustiu al Guadalajarei și am trecut prin orașe precum Zaragoza și Cervera îndreptându-ne către Barcelona. Vântul sufla tăios și aerul era rece. Privindu-i pe japonezi înaintând tăcuți, o durere de nespus în care se amestecau vinovăția și remușcarea îmi chinuia sufletul. Chipurile lor de nepătruns mă mâhneau și mai tare. Mi se părea chiar că eram unul dintre profeții mincinoși ai lui Israel care-și purta poporul într-o călătorie fără de țintă și fără de sfârșit. Chiar dacă ajungeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Vatican? — Nici eu nu înțeleg de ce. Însă, atâta vreme cât port pe umeri această răspundere, n-am încotro decât să mă port și eu față de credincioșii japonezi precum Caiafa. Dar... să nu-ți închipui că inima mea nu va cunoaște jalea și remușcarea în acele clipe. Cineva trebuie să poarte povara suferinței. Cardinalul își ridică ochii din pământ. Chipul său până atunci plin de încredere era acum schimonosit de amărăciune. Rămas fără cuvinte, încă mă mai îndoiam de adevărul sentimentelor cardinalului. Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
m-am folosit de ei. Poate că i-am creștinat tot ca să mă folosesc de ei. În cele din urmă s-au legat de Domnul. S-au legat de Domnul - acest singur fapt este marea mea alinare acum. O dată cu adânca remușcare pentru câte le-am greșit, sufletul meu este copleșit și de bucuria că s-a întâmplat așa. Pentru că Domnul nu-Și mai ia mâna de pe cel care s-a legat o dată de El. „Oh, Doamne, Te rog, nu-Ți întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de tată Îngrijorat. Dar când Rupert fusese aproape pe moarte, trecuse prin clipe de agonie. Camera video nu mințise. Când fiul său tremura atât de tare Încât i s-ar fi putut sparge dinții și crăpa capul, știa că groaza remușcării se va adânci și va crește, cuprinzându-l, mâncându-i inima cu dinți de lapte. În vise, vedea acest lucru Întâmplându-se, ca În caseta video, derulat Înapoi și Înainte, Încercând din nou și din nou să-și salveze fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pierdeam timpul și-mi limitam inutil probabilitățile de succes pentru mai târziu. Crezîndu-mă "aranjat" nimeni nu s-ar mai fi gândit la mine. Se făceau și glume, iar camarazii mei - mi se părea - nu mă invidiau prea mult. Aveam și remușcări. Mă simțeam vinovat față de speranțele pe care o lăsam să și le puie în mine. Tragic început pentru un don Juan... Dar era prea târziu să mă opresc în drum. N-aș fi avut curajul - și mi-ar fi părut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la noi și mie îmi era rușine. Acasă, din pricina întîrzierilor, dădeam naștere la ironii, și eu nu puteam suferi ironii pe seama mea. Și timpul trecu la fel, plictisindu-mă, dezgustat de mine, regretând succesele la care renunțasem și deseori având remușcări. Mă obicinuisem însă, și astfel eram zilnic cu ea. Nu mai căutam minciuna cu care să mă sustrag. Văzîndu-mă incapabil să iau vreo hotă-rîre, eram și mai nenorocit. Ca să nu pierd timpul, încercai să vorbesc cu ea de pictură sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în ființa ei; uneori lăcrimam, alteori mă exaltam în fața vreunui apus de soare. În ce fel aș putea descrie această viață cu mici obiceiuri zilnice și alteori cu surprize vaste! Cum nu mai făceam planuri de elaborare, nu mai aveam remușcări. Din pricina teoriilor pe care le peroram mă credeam darnic: o educam! Într-o zi n-a venit: a fost la nunta unei prietene. Mi-a povestit a doua zi toată petrecerea, cu entuziasm pentru dans, invitați și muzică. La toate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trebuie să se aranjeze într-un fel i-a încolțit, i-a înmuiat dragostea și la urmă a invadat-o complect. Deci sentimentele ei au fost în veșnică mișcare. Și nici evoluția nu s-a făcut mecanic. Au fost reveniri, remușcări, apoi din nou hotărâri de eliberare. Ezitările perpetue complică extrem chestiunea. Memoria mea nu poate să aranjeze trecutul. (Opera lui Proust e o dovadă de memorie prodigioasă. Cu cât mai complicată ar fi fost din punct de vedere psihologic dacă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
e milă de ea și alteori o urăsc și alteori nu mă interesează. Cum să disting din tot ce a spus ea ce e sincer, când eu nu sunt sigur dacă reflexiile mele nu sunt pornite din ciudă sau din remușcare, și că n-o judec pe rând sau cu excesivă îngăduință sau cu excesivă severitate. Nu știu dacă tot chinul meu se numește dragoste sau amor propriu... Dacă mi-ar părea rău să aflu că a murit... Nu știu în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]