1,689 matches
-
la o altă întâmplare... Erau în casa din Cetinei... ”- Surâsul tău, Fată e viața mea !” murmură Iorgu grav. Ea chicoti cu o naturalețe atât de frumoasă, încât Iorgu se uită la ea ca la o minune... Reacțiile ei erau întotdeauna repezi și simple. Se supunea îndemnului inimii și firii ei năvalnice fără opreliști. Sănătoasă, tânără, puternică... trupul, dragostea, toate îi dădeau bucurie. El avea să-i spuie ceva... simțea că pe gura lui se însăila o întrebare, care părea să spună
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
râdea la glumele făcute de câte unul mai șugubăț care avea talent în a spune bancuri. Petre nu o slăbea din ochi și din planurile sale. Voia să prindă momentul să o conducă acasă. Concursul raional se apropia cu pași repezi ca și sărbătorile de Crăciun. Trebuia să stea mai mult timp la repetiții. Afară se însera devreme. Petre așteptă momentul prielnic să îi propună s-o conducă acasă. - Dă-mi voie să te conduc acasă, este târziu și știi că
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Alexandru îl opri pe loc, se uită la el și îl văzu schimbat la față și în privire. Se sperie. - Ia mâna de pe mine, hoțule, i se adresă. Mi-ai furat nevasta!Se desprinse brusc și se îndreptă cu pași repezi, direct în partea unde se afla întinderea de apă. - Petre, stai, ce faci? stai! strigă din nou Alexandru. Nu-i venea să creadă. Se aștepta să se repeadă la el, să-l bată, să-i facă brânci în apă. Fugi
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
tipic deluros, fiind o subunitate geomorfologică etalon, având în partea nordică un relief structural, reprezentat prin văi consecvente (majoritatea afluenților Bârladului), subsecvente (Bârladul superior, Racova, Lohanul), cueste (Coasta Racovei, Bârladului, Lohanului) sau suprafețe structurale dispuse sub forma unor niveluri distincte (Repedea, Tansa-Suhuleț, Ipatele, Șcheia). În lipsa unor dovezi paleoclimatice și paleovegetale, aprecierile privind clima și vegetația sunt utile în contextul înțelegerii situației actuale și au mai puțină relevanță pentru perioada veche, deși considerăm că nu s-au produs modificări majore, de esență
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
vă duc, nu În altă parte, decât, drept, și, pentru totdeauna, la balamuc. Totul este aranjat. Și a Încetint viteza, Întrebând, totodată: ei, ce fac: merg Înainte, la azil, ori Întorc, Înspre somptuoasa clădire, nou-nouță, faimoasa clădire de la poalele dealului Repedea? Clădirea Balamucului?! Mergi mai departe, a auzit, mai mult ca un fel de geamăt, ca un muget cumplit, din cele două piepturi. Și a mers. I-a dus direct la clădirea nouă, a vestitului azil, de la Drâncenii Hușului. În dimineața
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
mult nu mai Încercase un asemenea simțămînt de pudoare; a vrut să se strecoare pe lîngă Ann, dar aceasta l-a Împiedicat, Întinzînd brațele cruce, În tăcere. Și el parcă amuțise, nu scotea nici unul un sunet, respirațiile doar, tot mai repezi, deveniseră ușor șuierătoare; doi șerpi se priveau față În față - fiecare, pradă. Pomul paradisului nu găzduise doar unul, cel Încolăcit pe trunchi sau pe o ramură, cum era Înfățișat prin picturi, ci o mulțime, pentru că merele nu se terminaseră niciodată
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nedumerită și iritată în aceeași măsură. „Ce-și imaginează omul acesta? Nu sunt în secția lui sămi spună mie ce să fac și că timpul se consumă... Hm! Stăm noi de vorbă imediat, domnule!” Iuliana traversa holul uriaș cu pași repezi și apăsați. Se înfuria pe măsură ce se apropia de intrare. Era hotărâtă să ia o anumită atitudine față de „acest medic cu veleități de mare șef și cavaler de modă veche”, cum îl caracteriza ea în gând. Răspundea la saluturi fără să
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
drag! Te las pe mâini bune, după cum m-am convins... Voi veni cu mama. Să fii cuminte, Iustin! La revedere, doamna... Tainicele cărări ale iubirii - Ofelia, doamnă, la revedere! Pe curând și fără grijă... Iuliana mergea cu pași mici și repezi, certânduse cu asprime. „Cum pot să fiu atât de imatură și să nu mă pot stăpâni? Nu mă înțeleg deloc... Am stat de vorbă cu atâția oameni mari... profesori, conferențiari, academicieni, scriitori... și nu am roșit în fața nimănui și doar
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ești dumneata, cocoană Aglae, malițioasă. Otilia sărise acum de pe scaunul lui moș Costache pe acela al lui Pascalopol, pendulîndu-și și aici piciorul. Această prezență avu efecte tonice asupra jucătorului, fiindcă începu să manevreze cu mai multă vigoare. După câteva mutări repezi își retrase mâinile, notificând c-un râs sonor de om gras: - Încă o linie! În vreme ce Aglae reîntocmea jocul, Pascalopol contempla pe Otilia. Aceasta îi potrivea acul cu perlă din cravată, îi scutura ușor umerii, privindu-l cu o grațioasă maternitate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Chiar și Otilia, rugată din ochi de Pascalopol, își luă o țigare și trase din ea așezîndu-se pe marginea scaunului musafirului. Centrul odăii se umplu din nou de fum proaspăt, gros, care, trecând din lumină în umbră, semăna cu norii repezi ai unei furtuni. Cei patru începură să joace, scoțând scurte G. Călinescu exclamații, necunoscute lui Felix, care nu știa nici un joc. Situația i se părea tânărului fără scăpare. Dacă ar fi fost un simplu invitat, ar fi dat bună seara
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
niște faleze. Și apropiindu-se de pământ în viraje scurte, frânând sau nu, ajutîndu-se de crestele vegetale. Atingând pietrișul de lângă chioșcul fanfarei, aleile pietruite de la Cetate ori potecile asfaltate dinspre berăria "Gambrinus", la început într-un vălmășag de pași repezi și legănați... Apoi (după ce-și pierdeau suficient din viteză), împlîntîndu- se scurt și dureros (pentru coapse) în hârtoapele de pe sol. Scoțând un sunet leșinat și rușinos, de anvelopă frânată de bicicletă. Îndreptîndu-și spinarea. Și alăturîndu-se, tachinîndu-se, celorlalți... Așa se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
același pas. Ucenicul le îmboldea harnic: - Nii, uscăturilor! Hai, hai, hopa... Și le lovea cu picioarele desculțe pe cele mai apropiate, în burțile pline. În urmă, mai apucă să audă un zvon surd de glasuri amestecate, de strigăte și lovituri repezi. Luna tocită se lăsase într-o parte spre câmpul Cuțaridei. Era răcoare și noaptea de septembrie avea o limpezime strălucitoare. În depărtare se vedeau luminile Bucureștiului, ca un policandru atârnat de cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
hoților de lemne de la gara Filaretului, să vie cu mic, cu mare, că se cunună cu a lui. De dimineață plouase în duminica aceea. Niște vecine o ajutaseră pe țigancă să strângă lucrurile, să nu le strice potopuLFusese o ploaie repede și caldă, apoi ieșise soarele. Iar au așezat scaunele sub duzi. În casă, muierile o găteau pe gagică. Bozoncea se învîrtea de colo până colo, fără treabă. Se îmbrăcase în haine negre și dăscălea lăutarii, ce să-i cânte și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deasupra M-acopereau, Of, mama mea, 315 Iubită avusesem, se duse și ea... Străin sub bolta cea rece, Timpul ce trece, Cum așteptam, Of, mama mea! Dase un plâns în pungași și drumul nu se mai isprăvea. Țiganii băteau măsurile repezi ale geamparalelor. Unde era el, starostele, unde era Oacă, să joace cu Nicu-Piele tot pe vine și-n călcue! La cimitir a citit preotul o slujbă și au pus coșciugele în pământ. Nașul se ținea de crucea lui Bozoncea și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
am văzut căzând ca mort pe podele... cine știe dacă n-a și murit. Aleargă, tată,.. poate încă nu-i prea târziu. - Cum arăta el? întreabă bătrânul, preocupat cum se vede de-o cugetare complicată. - O! e frumos! zise ea repede... ș-apoi își mușcă zâmbind buzele. Se mai ivi încă un om pleșuv și cu ochelari, cu care bătrânul vorbi repede și încet, arătîndu-i scrisoarea. Pleșuvul clătină din căpățână. Ei coborâră iute scările și într-o clipă fură la casa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele {EminescuOpVII 179} mai dragi, pentru ca în urmă, căzut. pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în ceri. Repedea îmflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate sămăna cu toate astea a avea o putere de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în ce m-apropiam, din ce în ce vedeam cu[m ] vântul s-arunca cu furie în brațele mărei de foc care creștea în toate părțile, prinzând din vântul cel rece și barbar mii și mii de suflete nouă și repezi. Vaietele și bocetele s-auzeau cumplit, astfel încît pietrele s-ar fi sfărmat de durere auzindu-le, orașul înflacărat prin foc și vânt se unise cu cerul, căci între cer și pământ nu mai era deosebire. Flacăra zbura piezișă după
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu jale. - Sunt ei! zisei eu sărind în sus și apucând înspre câmp dar uitîndu-mă înapoi cam de la 40 de pași, îmi păru că zăresc în lumina serei un honved care, alături cu sasul, părea a privi împregiur cu mișcări repezi de nerăbdare. Ce putea fi neci că-mi trecu prin cap. În câmp mă întîlnii cu voinicii mei, între cari și Ioan. Ce frumos era el în acea sară... mi-aduc aminte parc-ar fi acu. Cu țundra îndoită pe la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce stai ? Mai întindem o palmă de acoperiș, că loc în curte mai e. Uite, Aurica. Fată muncitoare. N-o fi ea frumusețea pământului, dar mie, dacă am fost frumoasă, la ce mi-a folosit ? Petrache oftă, făcu trei cruci repezi, de mulțumire, și se ridică. — Mă duc până la bodegă, spuse. Mai povestesc cu cumătrul Fandarac. — Ți-ai găsit, altă minte spartă... Și nu mai schimba vorba ! — Unde să mă însor ? N-am bani nici să-i cumpăr lămâiță... — Păi, dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-ți umple sufletul de prospețime. Seara liniștea se preschimba în tăcere, avea o anumită oboseală și, în timp ce soarele apunea de partea cealaltă a orașului, devenea tânguitoare. Și tăcerea continua câtă vreme Petrache cobora drumeagul pietruit, luând-o uneori pe scurtăturile repezi care tăiau drumul mai lung, al căruțelor. Apoi năvălea orașul. Petrache nu se obișnuise încă, luminile noi ale orașului îl nelinișteau. Deprins, de ani de zile, cu atriul și ferit, ca într-un acvariu, el privea, cu fereală, spre vitrinele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
insistă femeia, neluându-și ochii de la ghiveci. — A fost o vară secetoasă, spuse Jenică, privind pe fereastră, de parcă ar fi așteptat un ajutor de afară. A plouat rar și doar noaptea. Ploi dintr-alea de vară, într-o dungă și repezi. Până să vii, se opreau... Dar cum îi spune la planta asta ? — Nu știu, am primit-o pe inventar de la cel de dinaintea mea. Nu știu dacă l-ați cunoscut, a murit de mult, era veteran de război, avea un picior
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pictorul își așeza într-un colț șevaletul, tuburile de vopsea și pensulele. Oamenii îi pozau neclintiți, cu capul ușor într-o parte sau cu privirile țintă înainte, după cum credeau că le șade mai bine. Își aranjau părul cu câteva gesturi repezi, femeile își reîntregeau conturul ochilor sau al buzelor, miopii își scoteau ochelarii, chelioșii își acopereau țeasta cu pălăria de pai pusă ștrengărește. Portretul trebuia să fie mai îngăduitor decât imaginea din oglindă. Numai că, primindu-și portretul, oamenii erau nedumeriți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi vrut să răcnească și să geamă deodată. Ridică deasupra capului castronul, lăsă bănuții să-i curgă pe creștetul pleșuv, pe umeri, pe brațe, veseli ca niște pietricele de râu. Lozurile deveniseră sidefii, luceau ca și cum ar fi înotat prin ape repezi de munte, se unduiau unele peste altele, ispitind ca niște lostrițe. Jenică își aminti cum răsturna maică-sa castronul cu hamsii și, apoi, dintr-o mișcare îndemânatică, le smulgea capul cu mațe cu tot. „Așa-i, mămică...“, șopti și luă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
deloc scandalizată, stătu într-o crispată așteptare. Atunci Ioanide, mai mult amuzat, petrecu mâna peste mijlocul ei, ceea ce avu drept efect o năprasnică reacție din partea Sultanei. Aceasta, anticipând, se lăsă cu ochii închiși în brațele lui Ioanide, consternat de prea repedele succes și profitând de el din decență. Fata îl căută și în oraș, îi scrise, îl găsi, însă Ioanide, după o scurtă fază de intimitate, cunoscând mai de aproape pe Saferian, deveni din ce în ce mai distant. Dar acum lucrurile luau o față
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să vadă terenul lui Conțescu și să întocmească echipa, prilej mai degrabă de a scăpa de Sultana. Locul acestuia se afla în apropierea unui sat mic, de la care începea regiunea muntoasă. Întâi merseră cu trăsura de-a lungul unei ape repezi rostogolindu-se printre bolovani, în satul în care ședea pietrarul, pe care-l găsiră fasonând piatră de construcție cu un ciocan greu, turtit la amândouă capetele. Mirosul muntenesc specific, amestecând emanațiile bradului și ale turmelor de oi, învioră pe arhitect
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]