1,533 matches
-
Cea Mai Mică dintre Marile Puteri a trasat destul de grăbită noua graniță și, astfel, mai multe regiuni s-au pomenit cu gradul de sârmă electrificată prin mijlocul unor localități, ba chiar prin mijlocul unor gospodării. Comunitățile brusc despărțite s-au resemnat, însă atunci când familii au fost spulberate, cererile pentru revizuirea justă a hotarelor s-au ținut lanț vreme de decenii. Și, iată, brusc, cei doi Președinți au aplecat urechile la cererile justificate și au convenit la anumite revizuiri ale granițelor. Da
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
retragem înapoi în vis, în poveste. Spiritul timpului ne trimite înapoi la arhetipuri; între care există măcar un acord minimal. De ce să nu facem loc unor oameni noi, ceva mai indigo? Paul Ricoeur spune că ar fi devastator să ne resemnăm în fața dezvrăjiri lumii. Dar de ce nu? Un dezastru mi se pare chiar necesar, din multe puncte de vedere. De fapt, probabil că a și venit de vreme ce n-a venit încă... Uitați-vă, de pildă, la starea economiei. Ce dezastru frumos
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
restrîns de boieri au putut îndeplini condițiile pentru primirea titlurilor de nobilitate, de la Curtea din Viena. Ceilalți, care voiau să arate că și ei descind din boieri mari, nu mai posedau avere, ca strămoșii lor, și au trebuit să se resemneze. Printre aceștia, s-au ivit și cazuri care s-au mulțumit, pînă la urmă, cu numele strămoșului respectiv, pe care l-au luat ca nume de familie. Față de nimic, și aceasta este ceva, dar vorba veche: Fala goală traistă ușoară
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
freamătă încă, fantoma nu izbutește să se rupă definitiv de viață. Ca și în tragedia greacă, fantoma materializează aici ideea suferinței insuportabile, numai că, de data aceasta, nu e atât vorba despre suferința nepotolită a celor vii, incapabili să se resemneze și să trăiască împăcați cu gândul pierderii celor dragi, cât despre suferința nepotolită a morților, incapabili, la rândul lor, să reteze legăturile cu viața pe care au trăit-o și a cărei amintire nu încetează să-i tortureze. Patima neostoită
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
asemănător cu castelul din Prințesa Maleine), unde și-a găsit adăpost și un dulău care îi însoțește pretutindeni; un preot bătrân le e paznic și totodată ghid. Ce se întâmplă cu oamenii aceștia? Sunt morți? Își așteaptă moartea? S-au resemnat cu o viață care e pe jumătate moarte? Orbii lui Maeterlinck prefigurează în mod explicit indeterminarea beckettiană, veșnica pendulare între certitudinea morții și/sau așteptarea ei, între definitiv și/sau „nu încă”. Despre bătrânul preot, călăuza lor, care, la începutul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
amuzantă. Durerea a venit apoi. În rafale. La sfârșit, a fost neputința. Presupun că nu mă mai doare nimic. - Duritatea de care vorbeam? - Nu. Eu vorbesc despre resemnare. Deși nu descifrezi codul, Îți dai seama că există reguli. Atunci te resemnezi. - O, nu, a negat celălalt, cu delicatețe. Brusc și cu cruzime, Faulques s-a simțit ușurat. - Dumneata ești Încă viu, a spus brutal. Și dumneata simți un soi de resemnare. Spui că ai fost trei ani prizonier, nu? Și, când
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Borovo Naselje, domnule Faulques? Presupun că da. Dar e ciudat, nu-i așa? La Început, când ești tânăr, ți se pare cu neputință să te lipsești de ele. Apoi, când te obligă Împrejurările ori vârsta, te obișnuiești. Poate că te resemnezi. Dar cred că nu; că vorba potrivită e „obișnuință”. A luat cutia pe care i-o Întindea Faulques și a stat așa, privind-o, fără s-o deschidă. Pictorul a deschis-o pe a lui, trăgând de clapetă. Era caldă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care să integreze supravegherea ostentativă a gardianului: lupta împotriva ei presupune un efort de analiză capabil să le furnizeze o soluție de scăpare, fie și provizorie. Țintuiți de privirea omniprezentă a unui ins dominator, dar neidentificat, cei doi nu se resemnează să rămână nemișcați; dimpotrivă, tactica lor este aceea de a nu sta o clipă locului. Să te sustragi controlului, măcar o secundă, capătă pentru amândoi, în ciuda apartenenței la tabere opuse, sensul unei victorii simbolice indispensabile salvării demnității umane, demnitatea luptătorului
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
întâmpină cele mai nebănuite dificultăți în încercarea de a se strecura sub masă. Semn teatral explicit al reticențelor lui Orgon, care nu acceptă decât constrâns să participe la stratagema pusă la cale. I-a fost impusă, iar el s-a resemnat să intre în joc fără voia lui, și asta cu atât mai mult cu cât acest aristocrat de vază se vede dintr-odată în postura acelor nenorocite de iscoade care-și vâră nasul peste tot - îndeletnicire de servitor! - și care
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
aceasta. În același timp, până În anii 1950-1951, un anumit segment al societății basarabene a rezistat, prin diferite forme, inclusiv cu arma În mână, Împotriva regimului sovietic. După această preioadă Însă, populația locală, indiferent de originea etnică, a preferat să se resemneze În fața regimului totalitar. Iluziile cu privire la o „eliberare” a Basarabiei de către Statele Unite dispar odată cu Înăbușirea revoluției maghiare anticomuniste din toamna anului 195663. Pe de altă parte, cazul basarabean aruncă lumină și asupra esenței regimului totalitar sovietic, În măsura În care represiunile au un caracter
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
integrează în medii sociale noi, în ușurința cu care învață limbi străine, în succesele obținute în profesiuni care implică abilități de contextualizare (medicina, avocatura, politica, actoria). Specificul adaptării românului pare să fie adaptarea individuală: Se adaptează oricărei situații, [...] nu se resemnează complet, ci încearcă să amelioreze situația pe cale individuală, căutând pe cât se poate un aranjament prin stăruințe ori favoruri care trebuiesc să facă din el o excepție, un privilegiat. Și odată acest țel ajuns, situația generală nu-l mai interesează” (Ibidem
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
cețoase, nelămurite” (Drăghicescu, 1907/1995, p.372). „Oarecum, întrucâtva, pe undeva, într-un fel”. 2.7. Asumarea lucidă a legilor firii Printre trăsăturile definitorii ale poporului român, D. Drăghicescu includea: „lipsa de energie și de voință activă, pasivitatea defensivă și resemnată în faptă” (1907/1995, p. 350), „tradiționala noastră nepăsare, credința în fatalitate, în soartă, în noroc, cu desăvârșită lipsă de încredere în noi înșine” (1907/1995, p. 363). Dimitrie Gusti și Emil Cioran vorbeau, de asemenea, despre fatalism, resemnare, pasivitate
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
nimic; nimicuri; nu; număr; nume; oaie; obosit; ochi; om; a omite; omul; pa; patrie; părăsește; perfect; a pierde; pierde memoria; pierdere; pierderi; pleacă; poate; portofel; prepoziție; prietenă; prietenii; primește; problemă; profesoară; pustietate; puternic; ratat; rănit; răutatea; reamintește; refuză; relele; reproș; resemnează; nu reține; rom; sarcină; sare; scapă; scăpa; scărpinat; scoală; scrisul; scuze; secret; semne; sentimente; sferă; sfîrșit; simptom; slab; spune; sta; stresat; student; subconștient; supărare; școală; știință; știu; nu știe; nu știu; șterge din minte; șterge; ști; știe; să tacă; taină
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
astfel de prezentul ostil și se refugiază în amintirile lor, adică într-un prezent pierdut care devine anticamera morții. Astfel, separați de persoanele productive, de „cei utili”, aceste persoane se închid în certitudinea că nu mai servesc la nimic, se resemnează, devin acri și suferă din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Societatea are datoria de a ajuta persoanele în vârstă să îmbătrânească decent, adică uman. Terapia tradițională chineză își manifestă utilitatea tocmai în acest punct, prin puterea de a trezi corpul
Manual de masaj tradițional chinez by Michel Deydier-Bastide () [Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
a altui adevăr, când peste ani notează: „Înțeleptul nu-și ia niciodată viața în serios, nici pe-a lui, nici pe-a altora” (22 mai 1967, 74)? Sau: „Am ajuns și eu în viață, după multe revolte inutile, să mă resemnez, să nu mai iau parte la lucruri și evenimente, să le privesc” (21 octombrie 1948, 18). Mai violent cu sine însuși: „Numai mediocrii se realizează” (8 martie 1967, 69). Înțeleptul care ar fi vrut să devină și care se înșală
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
am sfârșit prin a nu fi nimic” (I, 122). Nu discutăm acum această consecutivitate, ci doar, invocată adesea, teama Ă stimulativa teamă Ă de anonimat din tinerețe. Și nu numai din tinerețe. Prin noiembrie 1970, Cioran recunoaște: „Nu mă pot resemna să nu fiu nimic. Cu toate astea, n-am fost niciodată ceva. Lucru adevărat, cu rezerva că multă vreme am vrut să fiu, și nu reușesc să înăbuș această voință: ea există, de vreme ce a existat, mă muncește în pofida faptului că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
privilegiul și tara orgoliului” (III, 243). Cum să înțelegem o astfel de schimbare radicală a raportului cu ceilalți când în Cioran zvâcnește încă nevoia celebrității? „În ciuda groazei pe care mi-o inspiră oamenii, constată mirat și pe jumătate dezamăgit, mă resemnez cu greu să nu însemn nimic pentru ei. Atare inconsecvență mă face să sufăr și mă umilește” (I, 359). La drept vorbind, observă cu ușurință cât de fragil e orice efort în tendința de mortificare a eului. Iată-l mirându
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pasionat atâta în tinerețe. Îmi plăcea, evident, că ura femeia. Dar și mai mult mă seducea faptul că, evreu fiind, își detesta «neamul», la fel cum mie, român, îmi era groază că sunt român. Refuzul originilor, neputința de a te resemna să fii ceea ce ești, drama de a te visa altul, le cunoșteam pe toate; mi se părea însă că Weininger a mers cel mai departe în acea voință, acea căutare a autonimicirii, că reprezenta un caz-limită, cazul” (III, 128). În
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-l însoțească în această aventură a imaginarului. Piesa, dramă și comedie în același timp este bine susținută de acest personaj din categoria rataților superiori care este Ilie. El îți trăiește viața cu suferințele ei mai intens decît ceilalți, deși pare resemnat între dosarele unde a fost retrogradat prin intrigi și delațiuni. În fond, Ilie este un mic revoltat care a descoperit un punct de sprijin în "calul verde". Treptat, această creație imaginară se transformă în simbolul unei credințe, devine o "icoană
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
somnului în care poetul se refugiază beat de nostalgia depărtărilor și sufocat de orașul îmbâcsit de fum. Metaforele continuă să fie susținute de sugestii simbolice; astfel, în orașul cu fabrici de conserve și de spirit: "Fântânile în timpul nopții exaltate se resemnau/ într-o răcoare mai mult făgăduită, așteptând"2. Fără să fie poet suprarealist, Dan Mutașcu a asimilat tehnica imaginilor și universul suprarealiștilor cu topo-sintaxa care te invită să citești poezia, nu s-o asculți: "Coniacul e un prieten foarte trist
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o politică economică și socială la libera lor alegere. Aceasta regretă, însă fără nici un rezultat, refuzul U.R.S.S. și al țărilor din Europa de Est, aflate "sub controlul său", de a se asocia. Sprijinirea Planului Marshall nu înseamnă că această conferință se resemnează numai la divizarea lumii în două blocuri. Încă din această perioadă apar pentru socialiști primele dificultăți în definirea unei politici europene comune, avînd în vedere în special diplomația, mai degrabă naționalistă decît internaționalistă a Laburiștilor. În lunile care urmează, inițiativele
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
După nici cinci minute, ceva mi-a trecut pe la picioare. Am înghețat mă gîndisem, drept să spun, la un strigoi. Mi s-a explicat că era, dimpotrivă, o găină! (care nu era destinată copîrșeului, ci... oalei din Capitală). M-am resemnat și cu asta. Dar după alte cîteva minute, am simțit altă arătare sărind prin microbuz. N-am mai rezistat: după o noapte grea, cu destulă băutură și șocuri diverse (deh, Revelion! deh, al Umoriștilor! deh, cu participarea lui Gagniuc și-
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
spre natura compensatorie a actului prin care personajul recunoaște semnele erorii în care a trăit. Ordonanța nu-l înțelege de la primele momente: "Petre, Petre, fratele meu...nădejdea mea... Soldatul tăcu o clipă nedumerit. Apoi clătină din cap și zise domol, resemnat: Doamne-ajută..." Revelator pentru eroul însuși, sentimentul identitar se manifestă ca iluminare. Notăm prima apariție a semnelor nou găsitei căi, aceea care unește trăirea în adevăr și eliberarea de tulburările fără răspuns. Pentru Bologa, aceasta este, cu o terminologie care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nebunie (Scrisoarea III) sau nefericirea îndrăgostitului trădat (Scrisoarea IV și Scrisoarea V). Urmează o perioadă de armonie clasică, în strofe sentențioase (Glossa) și în strofe cu încărcătură filosofică (Luceafărul). Eroul liric eminescian va înțelege lecția de cunoaștere și se va resemna, în solitudinea lui. EMINESCIANISMUL Mihai Eminescu este "omul deplin al culturii românești" (Constantin Noica), este "însăși structura omului universal" (Mircea Eliade). Intenționa să scrie o epopee națională începând cu Dragoș Vodă și mitul lui Zamolxe: Gemenii, Memento mori, Rugăciunea unui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
procesului, acesta face eforturi să înțeleagă motivele pentru care a fost condamnat. Sentințele "sunt parafate cu măruntaie de pasăre" sau sunt "scrise în limba sâmburilor". Acuzatul este convins că este învinuit pe nedrept, dar nu se poate apăra și se resemnează. În mod absurd a fost condamnat: "indescifrabil,/ la o perpetuă așteptare,/ la o încordare a înțelesurilor în ele însele/ până iau forma merelor, frunzelor,/ umbrelor,/ păsărilor". Exegeții au interpretat mesajul din mai multe perspective ale existenței umane: 1. Perspectiva orfică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]