14,792 matches
-
asupra imaginii, o aglomerare de obiecte vechi, studiate în amănunt, văzute prin ochiul unui personaj filmat numai din spate, care deschidea cameră după cameră și cerceta împrejurul, la început lent, cu răbdare apoi din ce în ce mai repezit, mai disperat, i se auzea respirația, sacadată, șuierată, tot mai zgomotoasă, mai chinuită, aveai impresia că va exploda ca un cazan de abur, căruia nu-i mai rezistă pereții. Tema aceasta, a căutării, revenea obsedant de-a lungul întregului film, era foarte bine realizată, te tulbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
apoi o vreme când Ovidiu lipsise, lipsise mult timp. La sfârșitul primei săptămâni, Carmina deja era epuizată, avusese două zile sterpe când "știuse" că vine, se îmbăiase, se parfumase, își masase obrajii, își aranjase cu ondulatorul vârful la păr, cu respirația accelerată, tot mai speriată că el va veni înainte de a isprăvi ea pregătirile, că va auzi cheia învârtită în broască, în timp ce va sta întinsă pe pat cu ochii acoperiți cu pansament, sub infuzia de tei ce-i atenua cearcănele, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
al camerei sale, treceau, ca printr-un pâlc de trestii, șoapte, râsete Înfundate și scârțâitul ritmic al patului din dormitor. Într-un târziu, peste toate acestea, venea unificator geamătul prelung, ațâțător și Înfricoșător al unei ființe misterioase care Îi tăia respirația și-i accelera pulsul. Se făcea ghem și Își trăgea pătura peste cap invocând În ajutorul său somnul. Dar somnul Îl ocolea. Atunci se scula și izbea furios În perete, cu pumnii. Liniștea revenea treptat, iar el adormea istovit. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Începutul iernii: prăfuită, murdară. Deodată, compartimentul fu inundat de un spot de lumină cu miros de rășină. La câțiva pași de calea ferată, ardea un pin singuratic. Preț de câteva minute, călătorii au privit vâlvătaia cu sufletul la gură, cu respirația tăiată. Câțiva bărbați curajoși au coborât din tren și s-au apropiat de foc, urmați apoi de alții și de alții, la fel de curajoși, dar mai circumspecți din fire. Chiar șeful trenului venise să se Încălzească cu micul lui alai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la o palmă de podeaua Îmbibată cu motorină, se repezi Înăuntru ca și cum ar fi avut ceva important să mai comunice, sau să restabilească În ultima clipă un dialog compromis. Ascultă Încordat vrând parcă să audă mai mult decât vocea și respirația celuilalt. Sabina, mă auzi? Sabina, fata mea dragă... Vorbele sale, abia șoptite de această dată, abia auzite, păreau spuse la urechea unui copil pe care trebuie să-l scoli din somn. Pistruiata Începu să se smiorcăie: Io nu mai suport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
culcare erau tot mai greu de prevăzut. Simțindu-se privit se opri jenat. De emoție, uită să Înghită și Începu să tușească. Atunci se așeză lângă el și Îl cuprinse de după umeri. Îl strângea atât cât să nu-i Îngreuneze respirația. Tusea Începea să se calmeze, nu și tremurul accentuat al mâinii drepte care prelungea spasmul trupului precum mișcarea de gherilă o revoltă generală Înăbușită În mare parte. Sticla cu vin era la Îndemână și avea dopul scos. Flavius-Tiberius turnă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cât prin maniera sa proprie de a articula cuvintele, dintr-o ambiție dictată doar de Împrejurări precum aceasta, de a se apropia de pronunția budapestană, dacă așa ceva ar exista. Mulțumirile sale se dovediră Însă a fi doar o pauză de respirație Înainte de a ataca tema principală: Boala este, stimată doamnă, ca un pod unde intilnești déodată doi vécini: unul de care desparți la tine și altul care pregătești se intilnești. Și chiar dacă nu cunoști prea bine la el, poți zice jó
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
opri asupra ei. Violeta avea ochii Întredeschiși. Se arăta și se ascundea. Cum fac și farurile mașinilor noaptea În „faza de Întâlnire”. O privire care spunea mai mult decât ea Însăși dorea. Violeta abia mai respira În liniștea camerei, În timp ce respirația lui era tot mai sacadată și mai greu de stăpânit. Tăcerea asta jenată, iată un lucru cu care un regizor de film are Întotdeauna de furcă. Când se hotărî să Îi lase singuri, Violeta era Întinsă pe mochetă, epuizată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de fiecare bănuț, În vreme ce șinele de cale ferată se Înălțau drept În sus, trăgând și traversele după ele, arătând tuturor calea, precum Scara lui Iacov. A doua explozie n-a mai venit, Însă, așa că lumea Își recapătă pulsul normal și respirația firească. Doar un ceferist de la revizie a rămas cu nasul În țărână chiar și după ce În jurul său se făcuse un cerc destul de mare de curioși: omul mângâia ca pe un sân de femeie roata dezumflată a unei Dacii roșii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Paști Împistrite, puse În cuiburi de lavandă. O frumusețe! Seara, când se lua curentul, și se lua În fiecare seară, ochii le străluceau În Întuneric precum mira televizoarelor color, vândute pe liste de așteptare, la care lumea se uita cu respirația tăiată. Apoi, au Început să moară pe rând. N-a scăpat nici unul. Primul a fost Deac, miner și poet. Semăna cu James Coburn din Cei șapte magnifici. Citea literatură bună și scria poezie. Celibatar. A lăsat după el trei manuscrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la cererea lui. Peste toate acestea veneau și cărțile dăruite de Semproniu. Din Amurgul gândurilor știa pagini Întregi pe de rost. Dormea cu Schimbarea la față a României sub pernă și era Încântat de Caragiale, Rebreanu și Slavici. Asculta cu respirația tăiată amintirile de detenție ale lui Semproniu care nu avea copii, ci doar o căsătorie nefericită și un zâmbet cum nu mai văzuse vreodată la altcineva. Cărțile, ca și amintirile, erau comentate cu Grațian care știa și toaca-n cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
s-a Întins atunci deasupra lui, și-a lipit buzele de buzele lui și, ca Într-un exercițiu de prim ajutor a urmat, cu o violență ce depășea violența cuvintelor dojenitoare de până atunci, toate mișcările cerute de resuscitare prin respirație gură la gură. Atunci i-a făcut semn lui Flavius-Tiberius că ar fi bine ca ei să-și caute de lucru În altă parte. Nu avea cum să știe că ceea credea că vede pentru prima oară se mai Întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
zise Flavius-Tiberius, indiferent. Perspectiva concurenței Îl lăsa rece. Nici pe mine, zise Eleonora. Cât timp la Feldiu tranzacțiile cu străinii merg bine, am din ce trăi. Atunci, pe curând, zise Petru. Rămase nemișcat În pragul casei Întrucât simțea În ceafă respirația caldă a Iolandei și se temea să nu o piardă la cea mai mică schimbare de poziție, cum, pe vremuri, pierdea Europa Liberă pe scala instabilă a Vef-ului. 43. Grațian stătea În fața lui: Între ei, tabla de șah cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să mi se clatine sub degete. În spatele ochilor, un vârtej ca un roi de bacterii m-a împins spre un nou leșin și, orbit și tremurând, mi-am lipit strâns gura umedă de palme și am încercat să-mi controlez respirația, trăgând aer printre degete... Încet, încet-încet, lumea a început să se ivească din nou în tonuri bolnăvicioase de verde și purpuriu pulsatil și, poate după un minut, și-a recăpătat un soi de echilibru precar. Mi-am șters mâinile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
necuprinse. În comparație cu panica palpabilă pe care o simțeam, era totuși o mică problemă secundară, o ciudățenie minoră, aflată la granița lucrurilor. Ce conta cel mai mult pentru mine - de-un milion de ori mai mult decât orice altceva - era aerul, respirația, procesul acum ușor de umplere și golire a plămânilor. Acel adevăr minunat, divin precum corurile de îngeri: puteam să respir și asta însemna că aveam să trăiesc. Pe când ultimii fiori îmi părăseau trupul mi-am lipit fruntea de covorul ud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în ea), cu capul culcat pe umărul meu, atingându-mi bărbia cu fruntea. Totul părea atât de limpede, atât de clar și detaliat. Buricele degetelor mele pe spatele ei ud, pe coastele ei. Corpul ei ridicându-se și coborând din pricina respirației mele, ușoara întindere a pielii ei din pricina respirației sale. Răsuflările noastre desincronizate. Apăsarea care mă împiedica să-mi umplu plămânii: Greutatea lui Clio pe lume. Toate astea. I-am îndepărtat părul de pe tâmple, i-am urmărit curbura urechii cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
atingându-mi bărbia cu fruntea. Totul părea atât de limpede, atât de clar și detaliat. Buricele degetelor mele pe spatele ei ud, pe coastele ei. Corpul ei ridicându-se și coborând din pricina respirației mele, ușoara întindere a pielii ei din pricina respirației sale. Răsuflările noastre desincronizate. Apăsarea care mă împiedica să-mi umplu plămânii: Greutatea lui Clio pe lume. Toate astea. I-am îndepărtat părul de pe tâmple, i-am urmărit curbura urechii cât de tandru am putut, plimbându-mi degetul peste perișorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ori, apoi, cât mai ușor posibil, m-am dat jos din pat și m-am furișat pe palier. Bubuitul și trosnetul, zăngănitul și răpăitul veneau din spatele ușii încuiate și creșteau în intensitate, devenind din ce în ce mai agresive. Stând acolo, tremurând, controlându-mi respirația, păstrând tăcerea, am început să-mi dau seama că era ceva în neregulă cu sunetele alea. Mi-a luat câteva secunde să înțeleg ce anume, dar în cele din urmă am reușit: bubuitul și zăngănitul din spatele ușii păreau să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
insectelor. Nimic nu avea absolut nici un sens sau, dacă avea, eram prea obosit, prea sleit de puteri ca-l să înțeleg. Am închis ochii și m-am concentrat asupra arsurii, învârtejirii și clinchetului votcii și asupra simplelor greutăți cursoare ale respirației. M-am trezit pe sofa, în toiul unei vii amintiri a celei de-a doua întâlniri cu doctorița Randle. — Dar nu este... am spus cu voce tare, apoi m-am oprit, dându-mi seama că fusese doar un vis. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
genunchii de pe podea și vârându-i sub bărbie, cu mâinile strânse în jurul gleznelor. Trupul meu se chirci, disperat s-o ia la fugă, dar întunericul, tăcerea și panica mă paralizau, țintuindu-mă locului. Am încercat să respir fără zgomot, dar respirația și gândurile mele erau toate frânte, hăcuite, sfâșiate, ferfenițite. Nu puteam auzi nimic și nici de văzut nu vedeam nimic. În cameră era o beznă ca de smoală. Nu. Nu în întregime ca de smoală. Micuța lumină verde a detectorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
detectorului de fum din tavan deveni îndepărtata mea Stea Polară. Răspândind blând cea mai fragilă dintre lumini, aceasta reconstitui din întuneric marginile bibliotecii, ale stativului pentru reviste și-ale spatelui televizorului răsturnat. M-am concentrat asupra acestui cerc și-a respirației mele. Deși aveam nevoie de cea mai mult timp de adaptare, până și acea slabă pojghiță polenică de lumină avea să-mi fie de-ajuns ca să văd. Și odată ce reușeam să văd și să zăresc ușa, aveam să fiu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bine cu o mână de brațul sofalei, iar pe cealaltă am întins-o de-a lungul spătarului, cu coatele lipite de corp, înghesuindu-mă bine în colț. Nu gândeam deloc - gândurile erau ca un morman de cioburi de sticlă și respirația îmi era atât de precipitată, încât întunericul a început să se miște ca un roi de albine. Am simțit impulsul de-a alerga la perete, sperând să nimeresc ușa sau măcar pe aproape și să bâjbâi după ea, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în momentul impactului, și o ploaie de senzații, texturi, bucăți de amintiri, litere și foneme săriră în lături când am amerizat. M-am scufundat, adânc, purtat de forța căderii și absolut fără nici o idee, imagine sau amintire a oxigenului sau respirației. Am ieșit la suprafață tușind, icnind după aer, după ideea de aer. O vagă amintire fizică a realității podelei supraviețuise, dar acum mă legănam, pluteam și încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
trecu din nou pe sub mine și nemiloasa forță pe care o dezlănțui în urma ei mă rostogoli și mă trase la fund. Am ieșit la suprafață și am tușit: rechin. Cuvântul a ieșit primul, sugrumat de un tremur care-mi bloca respirația, apoi eu, strigând: ajutor. Rechin. Ajutați-mă. Strigam: o Doamne o Doamne o Doamne și loveam din picioare și mă zbăteam și mă zbăteam și strigam. Și-apoi, cumva, căzând din spatele disperatului șir scăpărător al gândurilor mele, amintirea unui lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
început să aranjez dictafoanele. Micuțele aparate zumzăiau în legea lor în colțurile camerei, la periferia gândurilor mele. Dându-mi jos hainele ude, am lăsat esența lui Mark Richardson să-mi alunece de pe față și din trup printr-o serie de respirații adânci, purificatoare. Le-am permis mișcărilor să devină din nou libere și apoi, încet, să se schimbe, mâinile, brațele și umerii mei regăsindu-și vechile poziții și întinzându-se. Înainte să mă arunc în pat, mi-am exersat o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]