7,490 matches
-
dintre vii cei dintîi ce i-au ieșit În cale pe pămînt nou au fost bărbații de la vamă. Nu s-a mai oprit la New York, ci a luat-o pe calea bătută pînă la Chicago. Vechea pensiune aproape că se risipise. Fără energia și hotărîrile ei trăsnite, nu mai avea viață. Așa că cea dintîi Întrevedere de afaceri a avut-o cu basul. — De ce te-ai Întors? o Întrebă O’Leary. Nu mai plec, rămîn aici. Vine și bărbatu-meu. — Dar Saint
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și zece hectare de naivitate. Fiul și nora lui o recîștigaseră, În America, și, tot din pricina Încurcăturilor bătrînului, le fusese luată mare parte dintr-Însa. Floare o redobîndise cu dolarii ei făcuți a doua oară la Chicago, iar Gheorghe o risipise din nou dintr-o nesăbuință. Au reîntregit-o a treia oară la București și la sonde. Bogați știau că n-o să mai ajungă niciodată, dar nici nu se mai temeau de nimic. Avea să mai vină un război, iar după
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
este cu Mine este împotriva Mea, pentru că numai prin Mine, dacă doriți aceasta, puteți birui răul și boala spirituală. Cine nu adună cu Mine, Adunătorul, Împăciuitorul sufletelor, opusul lui diabolos, „cel care separă și scindează” sufletele, comunitățile, inima, lumea, acela risipește și se risipește pe sine. „De aceea” - concluzie logică, așteptată, necesară - „vă spun: orice păcat și chiar blasfemia vor fi iertate oamenilor, dar hulirea Duhului nu va fi iertată. și, dacă cineva ar spune un cuvânt împotriva Fiului Omului, i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este împotriva Mea, pentru că numai prin Mine, dacă doriți aceasta, puteți birui răul și boala spirituală. Cine nu adună cu Mine, Adunătorul, Împăciuitorul sufletelor, opusul lui diabolos, „cel care separă și scindează” sufletele, comunitățile, inima, lumea, acela risipește și se risipește pe sine. „De aceea” - concluzie logică, așteptată, necesară - „vă spun: orice păcat și chiar blasfemia vor fi iertate oamenilor, dar hulirea Duhului nu va fi iertată. și, dacă cineva ar spune un cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
spunea că sunt cei care au fost blestemați să caute Soarele pentru ei și pentru ceilalți. Nu ajungeau niciodată acolo, la ochiul de gheață care închidea Soarele: ori îi sorbea pământul ori nourii, ori ceața din care erau făcuți se risipea, ori îi prindea și pe ei gheața ori mlaștina, ori îi luau apele. Dar mereu șiruri lungi de ceață intrau în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mijlocul gheții. În adâncul ochiului întunecat, zăcea, încremenit, Soarele și alături de el dormeau somnul gheții făpturi cu chip de înger, de om, de păsări, de animale. A încercat să-și trimită răsuflarea fierbinte asupra gheții, dar suflul cald s-a risipit ca o pulbere de diamante deasupra și gheața a rămas neclintită. A pus atunci mâinile deasupra gheții, gheața s-a luminat, dar nu s-a topit. Atunci, s-a întins, cu pieptul luminat de Focul ceresc, pe ochiul gheții. Durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la oraș sau mai bine nu); apa a cerut să fie întotdeauna bună și dulce și bogată, ca să fie îndestulați cei care trăiesc acolo și îngerul apei, cu aripile lui strălucind în culorile curcubeului, s-a dus repede la Domnul, risipind în jur rouă parfumată și Domnul așa a făcut; pământul a cerut să fie roditor, casele au cerut să fie trainice și să aducă numai bucurie celor care stau în ele, animalele au cerut să fie oamenii mulțumiți de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vecinul cu familia și după ei toți venea tata. Coborî în grabă scara, închise repede chepengul și-și ținu răsuflarea. De sus se auzeau zgomote, țipete, câinii urlau, pași grei se apropiau. Se cutremura pivnița și un praf înecăcios se risipi din tavan, când pașii ajunseră chiar deasupra. Auziră cum se sparge ceva chiar deasupra capului lor, mama plângea înăbușit, tata nu se mișca din loc, de sus strigătele se îndepărtară, apoi se apropiară din nou, iarăși și iarăși se spărgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Sfânta ostie are atunci mirosul tuturor florilor de pe pământ așa spune lumea. Dar mie mi se pare că miroase numai și numai a trandafir. Și a cer senin. Fiindcă am uitat să vă spun dar pe măsură ce înălțam biserica, norii se risipeau, soarele putea fi văzut toata ziua, nu numai însângerat, la apus. Oamenii cenușii nu s-au mai întors niciodată. Umblă vorba că în ziua când, din ruine, s-a înălțat prima biserică, nu s-au mai putut mișca din locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înțelegeau. De fapt, nici între ei nu se mai înțelegeau. Fiecare vorbea, dar vorbele, chiar dacă ajungeau la urechea celuilalt, nu se înțelegeau, fiindcă nu intrau în suflet... rămâneau doar așa, ca o umbră de zgomote surde în jurul celuilalt... până se risipeau, duse de vânt. De aceea și vântul era mereu cenușiu și plin de zgura înțelesurilor risipite fără rost... Dar un lucru tot reușeau ei să priceapă: era bolnav pământul. S-au gândit ce s-au gândit savanții, cercetătorii au... cercetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la urechea celuilalt, nu se înțelegeau, fiindcă nu intrau în suflet... rămâneau doar așa, ca o umbră de zgomote surde în jurul celuilalt... până se risipeau, duse de vânt. De aceea și vântul era mereu cenușiu și plin de zgura înțelesurilor risipite fără rost... Dar un lucru tot reușeau ei să priceapă: era bolnav pământul. S-au gândit ce s-au gândit savanții, cercetătorii au... cercetat, vrăjitorii au făcut... vrăji, politicienii au dat legi, juriștii au acuzat și au condamnat pe toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar parcă vedeai de-adevărat tot ce spunea: tot uitându-mă la el, eu chiar văzusem cum era palatul zmeului, cu cerul roșiatic (de la flăcările pe care le scotea pe nas zmeul), cu punți și poduri arcuite, albăstrui-cenușii, care se risipeau la fiecare pală de vânt și se închipuiau la loc, cu altă formă erau din cenușă, nu ?! -, copaci tăcuți și negri, prin care vântul nu foșnește și care niciodată nu dau flori (doar se știe spunea el că răutatea face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cum spun oamenii ! Așa că mi-am zis : ia să-mi întind eu niște rădăcini pe-aici, în ploaia de care spuneai tu și tocmai mă prinsese, așa, o amorțeală dulce, ca atunci când îți cresc rădăcini când deodată norul s-a risipit, lumina s-a stins, omul acela nu mai strălucea, se ridicaseră toți să plece. Bine-bine, da' eu cum rămân ?! Nu tu vânt, nu ploaie, ce eu mi-s sămânța aia neagră care uite că a și dat lăstar ?! Proasta ! Las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și El om, ca toți oamenii... Tot ar obosi odată și odată.... Și atunci, să te ții nenorocire : dacă ar cădea El cu toate alea în spate, din cauza Jugului care se face tot mai greu, înseamnă că poverile s-ar risipi... Înainte, fiecare avea povara lui, dar acuma, dacă El cade, se împrăștie care-ncotro... pe unul vin mai multe, pe altul nimic, altul scapă cu cine știe ce greutate mică... sau, și mai rău : noi suntem frații Lui, așa spune bătrânul înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și le pregătise din vreme, Elvira avea pe chip o expresie parcă de mulțumire, de liniște și de împăcare cu soarta și cu lumea. Tot zbuciumul vieții, toată suferința care-i întunecase și-i apăsase ultimii ani de viață se risipiseră o dată pentru totdeauna și mormântul îi primise trupul alături de rămășițele pământești ale Cristianei: mamă și fiică, alături și de nedespărțit în eternitate. Mai rămase la țară și în zilele următoare, împreună cu Norica, punând casa în ordine și ajutându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la găidulcă, să le văd cum joacă!... Și, ca să arate că într-adevăr nu se temea, se apucă să-i zică o horă săltăreață, învățată de la deadul Vasile. Căruțașul smuci din hățuri și fluieră la cai. Hora lui Culae se risipi prin tot zăvoiul și se întoarse răsfrântă de ecou, dar nici o mișcare nu se făcu simțită printre trunchiuri și crengi. Ei, nu-i nimic, nepoate, îl consolă căruțașul. Poate altă dată... Culae nu spuse nimic. Strângându-și găidulca la piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
încuviința Mariana, adunând de pe jos paginile rupte și împrăștiate de copil. O s-ajungi cărturar, că-ți place cartea!... îi prezicea ea râzând. Calte!... Tata-male!... repeta copilul, mâzgălind pozele cu un creion de culoare mov, căpătat tot de la bunicul său, și risipind din nou paginile rupte prin iarbă. Într-o seară, după ce sfârșiră cu cina, iar Mariana îl luă pe copil ca să-l ducă la culcare, Virgil își aprinse o țigară și ieși afară din bucătărie împreună cu tatăl său, așezându-se amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
trezi dis-de-dimineață și ieși să aducă niște lemne de foc de sub șopron. De cum crăpă ușa casei, el își dădu seama că lucrurile nu stăteau deloc bine. Speranța lui că, printr-o minune, vremea s-ar fi putut îndrepta i se risipi pe loc. Ninsoarea nu se oprise nici o clipă și nici nu dădea vreun semn. Toată curtea era troienită de zăpadă și, punând mâna pe o lopată, croi pârtii până la poartă și până la șopronul cu lemne. Când reveni în casă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
era, Lazăr Popescu se luase după niște urme prin zăpadă și descoperise undeva, mai departe, într-un hățiș de crengi uscate, o cataramă de centură soldățească și niște nasturi metalici de uniformă, cu stema țării sovietice imprimată pe ei, ceea ce risipea dubiile în privința identității celor ce-și aflaseră sfârșitul acolo. Dar altceva, în afară de aceste mărunțișuri, nu se mai găsise. Nici măcar niște smocuri de păr, niște ciolane roase de fiare sau ceva asemănător. Lipseau, de asemenea, în mod inexplicabil, unele lucruri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o lumină murdară. Pe noptieră, un ceas ale cărui cifre luminoase arată ora, ziua, data : 17:05, vineri 13 noiembrie. Vineri ! 13 ! Zi a neșansei, a nenorocului ! Țâșnește în picioare ca un automat și începe să tragă pe el hainele risipite în dezordine. "Vineri ! Dora a fost operată miercurii 11 noiembrie, sunt peste patruzeci și opt de ore de atunci ! Ce se întâmplă cu mine ? Unde sunt ? Să alerg repede la ea !" Bagă repede în buzunarul bluzonului ceea ce crede a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de prânz. O să-i telefonez și lui Ciprian să vină cu Lucreția. Dar trebuie să-i dăm doamnei Dora, adică Dorei, niște încălțări potrivite pentru drumurile și zăpada de aici. Și un cojoc sau un suman peste vesta ei subțire. Risipite pe întinderea albă, casele împodobite cu cușme de zăpadă par rupte dintr-un basm. Te-ai putea crede într-o încremenită lume ireală, dacă din hogeaguri nu s-ar înălța filoane de fum care desenează forme fantastice pe cerul fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
uita această întoarcere. Eu te-am rugat să promiți că nu vei regreta, iar nu că nu vei uita. Da, promit să nu regret. Simt bine că așa va fi. Admit ideea că dacă traiectoriile noastre nu se intersectau se risipea în neant una din frumoasele pagini a iubirilor neconsumate. Dragoș sărută mâinile Dorei și fluturele buzelor lui ating încă odată pleoapele care s-au lăsat peste ferestrele sufletului ei. În fine, cei doi își continuă drumul alături unul de altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dud și de stejar". La această cea mai recentă culegere din prozele sale scurte, constatăm că Emanoil Rei a găsit formula perfectă de a-și petrece partea a treia a vieții pe aceleași coordonate ale dascălului, făcând în continuare educație, risipind în jurul său cunoștințe, încercând să clădească o lume mai bună. Și o face cu artă. Ceea ce este de admirat! Urgia Multe nenorociri i-a fost dat să îndure în vreme biata Țară a Moldovei cu tot norodul ei cel binecredincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
forța a doi cai putere, cu potcoava armată cu hacuri, chiar în creștetul măcelarului. Corpul acestuia s-a rostogolit cât colo, calota craniană, dislocată, până hăt către groapa cu dejecții de la grajdul din apropiere. Gelatina albicioasă a creierului s-a risipit prin țărână și bălegar în timp ce sângele se strângea într-o băltoacă purpurie chiar lângă trupul făr' de tichie, cuprins de spasme. După un moment de liniște apăsătoare și derută, s-a declanșat o adevărată harababură și gâlceavă generală: Apă! Apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
vechi și nouă toate. A. 3 Prezența în preajma vecinei Nineta era mereu o provocare pentru mine. N-am înțeles niciodată de ce-mi mai căuta compania, chiar și pe când aveam șase ani, vârstă la care șarmul inocenței pruncului se cam risipește. Venea pur și simplu la mama și-i zicea, zâmbind ninetist Doamne, cum mai zâmbea Nineta, parcă era stăpâna unui imperiu condamnat la fericire eternă! să mă împrumute pentru câteva ceasuri. Și mama, întrebându-mă din ochi, își dădea acordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]