4,274 matches
-
Calistrat îi spusese că vâlva e mută, putea să jure că o aude scâncind ca un copil mic, lăsat singur pe întuneric de părinți. Deși pentru moment nu mai era în pericol, situația în care se afla nu era tocmai roz. La fel ca și vâlva, și el era prizonier în interiorul cilindrului metalic, nu putea ieși de acolo. Deocamdată, bestia stătea liniștită, plângându-și de milă, dar inspectorul era convins că nu va dura mult. La un moment dat, se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mișca, probabil că nu mai mult de cinci, zece minute. În cea mai pesimistă variantă, mai dispunea de ceva mai mult de un sfert de oră, în varianta optimistă, mai puțin de treizeci de minute. Situația nu era de loc roz, neapărat trebuia să facă ceva, nu-și mai putea permite să piardă nici o secundă. Ascultă! spuse el către Pohoață. Știi de ce l-am trimis pe șeful tău acolo, la peșteră? Ei, dar văd că tu nu pricepi românește! se enervă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ușori îl speriară și cântecul insectei se frânse. Șoarecele alerga bezmetic pe cărările numai de el știute. Mânat de foame, ieșise din gaura sa și pornise să caute de mâncare. Îi vedea trupul plăpând, acoperit de blăniță cenușie și boticul roz, fremătând în toate părțile, adulmecând temător aerul nopții. Văzând că nu-l pândea nici un pericol, greierele reîncepu să țârâie. Un altul îi răspunse și, în curând un adevărat concert nocturn răsuna în noapte. Îi simțea pe toți, iar dacă voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o scrisoare, să le „menajeze“ de „măsurile ei educaționale“. Ce-i drept, În odaia lor, pe masă, era o vază cu stînjenei proaspeți, perdelele scrobite ca hîrtia și albe ca neaua, totul perfect rînduit, iar baia cu plăci de faianță roz și prosoape cu monogramă H de la Hana și M de la Miriam, dar... Nu, n-ar fi cutezat să-i spună nimic mamei căci, după cîte se petrecuseră, după șase luni de discuții lungi, seară de seară, Înainte de culcare, despre plecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ultim argument. La Îndemnul lui am revenit În Rusia și m-am angajat la redacția revistei Der Stern din Moscova. Așa Încît să ne putem vedea zilnic. Trăiam În preajma lui, ca să nu zic la umbra lui. (Poezia „Soarele de sub abajurul roz“ fiind replica ironică a lui Mendel Osipovici la remarca mea. Iar, vai, nu „obsesia sîngelui menstrual“!) Vă este cunoscut, domnule, că În acea perioadă M.O. era deja căsătorit și că avea o fiică (sau, cum spune Nina Roth-Swanson, „Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
deschis parcă sub impulsul unei perturbații tectonice și am simțit că mă scufund ca-ntr-un coșmar. Am Înțeles că acea cădere vertiginoasă putea fi curmată doar dacă săvîrșeam ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi-au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu cîtor percheziții, el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gîndul că indivizi fără chip ar putea să-ți răsfoiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
plătit bilet pînă și soldații lui Hristos. Ori banul Îl dați, ori pe jos umblați. Iar lozinca e gratis. Duetul de călugări, care purtau sandale și o rasă din sac maronie, de austeritate franciscană, confirmă, scoțînd la iveală două bilete roz, drept dovadă. — Păi, atunci cobor, am zis eu. Fiindcă n-am mărunți. — Cum doriți. Dar așteptați pînă la stația următoare, că eu nu vreau accidente. Tramvaiul urca aproape În ritmul unei plimbări, mîngîind umbra șirului de arbori și iscodind peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cărnoasă făcea impresia unei nudități aproape indecente și avea mai multe rânduri de bărbii, sau mai bine zis gușe. Nici nu știu câte erau, cădeau într-un fel de cascadă voluminoasă pe sânii ei ampli. De obicei se îmbrăca într-o rochie roz foarte largă, fără talie, și toată ziua purta pe cap o pălărie mare de pai. Dar când își despletea părul - ceea ce făcea din când în când întrucât era foarte mândră de el - îl vedeai că este lung și negru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vestibulul Castelului. Pictorul venise de la Paris. Surprinsese pe chipul ei sfârșitul apropiat. Erau izbitoare paloarea aceea de viitoare moartă și resemnarea din trăsăturile feței. Prenumele ei era Clălis. Nu-i un nume banal, și e foarte frumos gravat în marmura roz a mormântului său. În parcul Castelului, un întreg regiment ar putea fi cantonat fără să se înghesuie. Este înconjurat de apă: în spate e un mic șanț comunal ce servește ca legătură între piața primăriei și portul de îmbarcare, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
păreau să ascundă mari mistere. Ținuta ei era simplă, fără efecte sau înflorituri. Se aplecă puțin, ridică cele două trăistuțe și dispăru ușurel din raza privirii noastre, cu silueta ei delicată pe care seara o învăluia într-un abur albăstrui, roz, cețos. Fata avea un prenume, am aflat mai târziu, în care dormita o floare, Lysia, iar acest prenume i se potrivea ca o rochie de bal. Nu avea nici 22 de ani, venea din nord, era în trecere. Numele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mare și înalt, în nuanțe de crem, argintiu și albastru, înfățișa o femeie tânără, în ținută de bal, cu fruntea împodobită de o diademă de perle, cu tenul totuși palid sub vopselele decolorate de trecerea vremii, cu buzele de un roz subliniat vag, ochii înspăimântător de melancolici, care se străduia să zâmbească, înveșmântată elegant, dar în această eleganță se simțea totuși un emoționant abandon, cu o mână ocupată să deschidă un evantai de sidef și dantelă, în vreme ce mâna cealaltă se odihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ajutor, mă îneeec!!!, știu asta sigur. Dar țipetele celor morți nu se aud niciodată. Nu i-am dus flori de rugi, adică de măceș, ca la noi, la Cristești, să-i așez eu florile de rugi în sicriu, florile alea roz, pe care nu i le dădusem niciodată. N-am putut, am lăsat-o singură și atunci, am stat acasă, am plâns și am ascultat muzică, Michel-Richard de Lalande, De profundis clamavi ad te, Domine. Singur, în casa aia de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
propria fereastră și, văzând lumină, a strigat: — Hei, Tom, ceva corespondență? A apărut capul lui Alec, Încadrat În pătratul galben de lumină: — Da, ți-a venit rezultatul. Inima a Început să-i bată cu putere. — Ce culoare are, albastru sau roz? — Nu știu. Mai bine urcă. Intrat În cameră, s-a dus ață la masă și abia atunci a observat brusc că mai erau mulți alții În Încăpere. — Hello, Kerry - era foarte manierat. A, colegi de la Princeton! Majoritatea erau prieteni de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
hotelului Blackstone, Chicago. Al tău pe vecie, dragă Boswell, SAMUEL JOHNSON CARTEA A DOUA EDUCAȚIA UNUI PERSONAJ CAPITOLUL 1 DEBUTANTA Timpul: februarie. Locul: un dormitor mare, cochet, În casa Connage de pe Sixty-eighth Street, New York. Budoarul unei fete: pereți și perdele roz, o cuvertură roz peste patul crem. Roz și crem sunt motivele Încăperii, dar unica piesă de mobilier vizibilă este o masă de toaletă luxoasă, cu placă de sticlă și oglindă În triptic. Pe pereți, o reproducere scumpă după „Cireșe coapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Al tău pe vecie, dragă Boswell, SAMUEL JOHNSON CARTEA A DOUA EDUCAȚIA UNUI PERSONAJ CAPITOLUL 1 DEBUTANTA Timpul: februarie. Locul: un dormitor mare, cochet, În casa Connage de pe Sixty-eighth Street, New York. Budoarul unei fete: pereți și perdele roz, o cuvertură roz peste patul crem. Roz și crem sunt motivele Încăperii, dar unica piesă de mobilier vizibilă este o masă de toaletă luxoasă, cu placă de sticlă și oglindă În triptic. Pe pereți, o reproducere scumpă după „Cireșe coapte“, câțiva dulăi politicoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vicleană și cu un temperament luminos. Este Îmbrăcată de seară, cu o rochie a cărei simplitate evidentă probabil că o agasează. Se Îndreaptă spre primul teanc de lenjerie, alege un mic articol roz și-l ridică la lumină apreciativ. CECELIA: Roz? ROSALIND (de afară): Da! CECELIA: Foarte șic? ROSALINDA: Da! CECELIA: L-am găsit! (Se zărește În oglinda mesei de toaletă și Începe să-și rotească șoldurile entuziasmată.) ROSALIND (de afară): Ce faci, o probezi? (Cecelia se oprește din fandoseală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cerut nimeni nici o răscumpărare. Poate că trece prin criza vârstei, eu însumi m-am îndrăgostit de prietena fiicei mele... ați văzut American Beauty? - Nu. Sigur nu serviți niște halva? Eu o să iau puțin. Doamna Popa își linse degetele cu unghii roz. Nenorocitul! Să mă lase el așa, gravidă! Păi eu, care l-am luat de pe șantier, nu știa nici să se șteargă la fund! Eu, care tata a făcut pușcărie politică și l-a cunoscut pe Zelea Codreanu, păi dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mușcă buzele de îi dă sângele când le vede cum trec pe lângă el și spun: ia‑mă, ba nu, mai bine ia‑mă pe mine. Sunt date cu dermatograf negru pe pleoape și cu rujuri albe sau cu un strugurel roz deschis; sunt o turmă cenușie care‑și face apariția înflorată pe jumătate. Sub jupa apretată de mămica miroase a organe femeiești. Jupon scrobit știe să‑și pună, dar de spălat nu se spală. Rainer nu vrea încă să aibă relații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și plăcere. Unele liturghii sunt așa de frumoase, profunde și totodată simple, încât îți pătrund până în adâncul inimii. Hans poate, în sfârșit, să mai mănânce o înghețată și tot amestecă emoționat și neîndemânatic cu lingurița în terciul ciudat de culoare roz‑verde‑maronie, purcelul. Nu‑i așa că‑s porc, întreabă Hans, iar Sophie zâmbește. Iar acum mai vreau totuși și o prăjitură de‑aia cu ciocolată. O să ți se facă rău (Sophie). Pe Sophie n‑a văzut‑o nimeni mâncând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și normal, și anume că drogurile aveau În primul rând un efect fizic. Din informațiile pe care le aveam până atunci Îmi formasem părerea greșită că, din momentul În care drogurile Încep să-și facă efectul, Începi să vezi elefanți roz sau dinozauri cu aripi, să auzi muzică marocană sau tibetană. Dacă n-aș fi venit la New York, n-aș fi aflat niciodată că singura deosebire pe care o simțeai În urma drogurilor era că berea Corona devenea mult mai bună la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Mai multe plăcuțe erau incrustate pe un perete acoperit de carouri multicolore; printre ele erau unele care indicau un atelier de confecții, biroul impresarului unui actor celebru, un studio foto și o firmă de produse ceramice de Kanazawa. Carourile erau roz, portocalii, verde murdar, și mă gândeam că asta se potrivea de minune cu cineva care se numea Porcușor, chiar dacă nu-mi dădeam seama ce poate semnifica acest nume de familie. În micul hol spre care dădea ușa automată se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sub un val de lumină. Între timp părăsiserăm restaurantul unguresc și intrasem Într-un bar, decorat În stilul caracteristic al Coastei de Vest a Statelor Unite, unde lumina neoanelor pâlpâind neîncetat Îți diviza fața În două jumătăți: una verde și una roz. Nici eu nu simțeam nimic. Nici cel mai mic efect. În cele din urmă găsiserăm o cameră cu un pat dublu după ce sunaserăm la toate hotelurile din Tokyo. Mă gândeam că o atmosferă cât mai neutră era potrivită pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de reggae din Jamaica, alții s-au infiltrat În mediul din Yokosuka și fotografiază drag queens. Unii dintre ei au devenit cât de cât cunoscuți. Însă eu nu mă grăbesc neapărat, Înțelegi? Drag queen? Ce Însemna asta oare? Pilulele acelea roz erau și ele cu siguranță droguri, dar.... — Așa deci? Văd că te gândești și tu la diverse chestii. Te interesează cumva În mod deosebit drogurile? Când l-am Întrebat asta, Yaguchi a avut un aer contrariat. Părea să se Întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de droguri? Întrebă Noriko după ce-și bău restul de gin tonic dintr-o Înghițitură, privindu-i pe rând pe vagabond și pe Keiko Kataoka. Apoi, după ce le ascultă preț de câteva minute explicațiile despre ecstasy, sfărâmă Între dinți pilula roz, strâmbându-se de cât de amară era. — În hotelul acela făcut numai din marmură, Înțelegeți, există un bar foarte șic, cu tavanul acoperit cu fresce, iar toți barmanii de acolo sunt italieni. Italienii sunt cei mai buni barmani, pe lângă irlandezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să obiecteze în mod deosebit, dar în Germania nazistă scrisorile de dragoste ale lui Reinhard Lange erau în mod sigur de ajuns ca să-i asigure nerușinatului lor autor o excursie într-un KZ, unde să aibă pieptul plin de triunghiuri roz. — Dr. Lanz Kindermann ăsta, am zis eu citind numele de pe plicul mirosind a parfum de lămâie. Ce anume știți, de fapt, despre el? — A fost o perioadă când Reinhard a fost încurajat să se lase tratat de homosexualitatea sa. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]