10,776 matches
-
acelea din Peștera Liliecilor și ne-am și spetit cărîndu-le pînă la școală, ați văzut cu ochii voștri cine s-au dat drept descoperitori! Rușine! Rușine și pentru ei, că-s oameni cu pretenții de mari învățați și specialiști și rușine și pentru noi că, în loc să ne batem pentru a arăta întregii lumi adevărul, stăm ca niște papă-lapte și așteptăm să ne pice para mălăiața drept în gură. Aflați voi că eu am rupt ziarul cu poza mea, acela în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în continuare? Așa! se răsti la mine Bărzăunul întorcîndu-mi ochii de ied părăsit... Pentru că totul a fost frumos pînă am ajuns acolo... sus... Nu-nțeleg. Eh, ce știi tu!... Și clătină din cap, cu atîta tristețe, încît mi-a fost rușine de mine că pot fi atît de neștiutor. A fost frumos, reluă el mai rar și mai calm, grozav de frumos... dar numai pînă acolo, sus, unde am descoperit nu comorile din inima muntelui... ci prăpastia care mă desparte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
castele, fluvii, mări, oceane. Evelin: Exploatăm subsolul foarte bogat, ca al Pămăntului, doar pentru construcții și în cantități foarte, foarte mici. Este interzisă cu desăvărșire poluarea. Ca sclavi am lucrat mai ales în mină, în fabrici; pentru stăpănire era o rușine. Răurile, mările și oceanele, pădurile nu au faună și v-am spus de ce. Nu avem șosele, cale ferată ci doar aeroporturi și terase speciale pentru teleportare individuală și a navelor care pleacă în Univers. Noi, pentru deplasare, folosim, cum spuneam
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
spun celor de pe pământ „dacă am fi încă o dată pe-atâ tea plus două am fi “ și câte gâște sunt sau cam așa ceva. Nu-și amintește și eu nu știu să-l ajut. Mă dau jos la Romană și îmi e rușine să-i las mai mult, deși aș vrea. Niciodată n-am fost bun la ches tiile astea. Mă plimb puțin aiurea. Mi-e frig și mă îngrozește ideea că trebuie să umplu cumva tot timpul ăsta până diseară. Îmi verific
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
multe, care poate că fuseseră zile, simțise și mirosul mâinii care-i umezea buzele, simțise atingerea care schimba fâșiile de pânză. După care auzise și vocea, într-o limbă neînțeleasă, din care numai numele ei de împrumut, numele spaimei, al rușinii și al giuvaierelor care-i îndoiseră grumazul îi suna cunoscut. Omalissan. O duruse. O duruse când sunetele i se desprinseseră din gâtlej, într-un urlet care de-abia mijise a firicel de voce la supra față, o șoaptă firavă ca
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
familiei devenea principala lui responsabilitate. La vremea aceea trebuia să fi rezolvat deja problema habitatului. Lupoaica își pusese soarta în mîinile lui, iar el nu se dovedise vrednic de încrederea ei. Neam de neamul lui nu mai îndurase o asemenea rușine. Ce le va povesti el copiilor lui, nepoților? Cum va avea puterea să-i privească în ochi, să le ceară să fie cei mai buni, cînd el însuși dăduse greș? Trebuia să se adune. Trebuia reparat ce se mai putea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fu, pe rînd, curios, uimit, înduioșat, mîndru, emoționat, fericit. Tatăl său îi răspundea la întrebările pe care și le pusese în dureroase clipe de singurătate. Era așa cum sperase să fie! Se trăgea din înaintași respectabili, de care nu-i era rușine. Un destin crud îl smulsese de lîngă părinții care-l adorau. Fusese iubit, și nu abandonat, și asta era, pe moment, chiar mai mult decît avea nevoie să știe. Îi părea rău că nu-și recunoscuse tatăl din prima clipă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
că făcea comerț ilicit! — Ba nu recunoaștem nimic, mama ta de vierme ne no rocit, i-o-ntoarseră babele. Al dracu’ gabor, auzi la el, comerț ilicit! — Auzi la el, zise și Florica țipând. Da’ nu ți-e așa nițel rușine obrazului? Babele păreau pălite de nebunie subită. Strigau cât le ținea gura și gesticulau cu andrelele și, ca la comandă, plu tonul de mămăici se repezi șontorog, dar hotărât, să-i dea polițistului o lecție. Cu o forță nebănuită, căpșoarele
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Che Guevara. Îl bufni cu putere în piept cu un umăr, după care i se scurse în brațe ca un copil coborând dintr-un corcoduș. Che Guevara îl privea fix, cu o demnitate vecină cu nebunia. Profesorul Leahu înțepeni de rușine. Stătea moale în brațele lui Che Guevara, cu ochii mijiți așteptând să-și ia un cap în dinți. Simți cum îl pătrunde ca un șarpe o frică necunoscută. Dădu să se ridice. Îi privi chipul lui Che Guevara și de-
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
să cadă peste mormanul de obiecte inutile. Mâinile șovăitoare prinseră și ultimul obiect vestimentar care îi mai acoperea trupul firav, scoțându-l timid. Obrajii se înroșiră brusc văzându-și goliciunea în oglindă. Inima îi zvâcnea, urechile îi țiuiau. „- Ți-e rușine de tine? Sau ți-e teamă că ceea ce vei descoperi nu va fi pe placul tău?” Niciodată nu fusese mulțumită de ceea ce văzuse în oglindă. Da, de aceea evita să se privească goală, în totalitate. Corpul ei nu avea nimic
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cumințise de la ultima lovitură încasată, dar pentru cât timp? „- Îți mai trebuie iubire? Te mai agiți nerăbdătoare când sesizezi mici semnale venite doar cu scopul de a te amăgi?” Liniște. Inima nu reacționa nici într-un fel. Se ascunsese de rușine, sau de durere. „- Într-o zi îți va fi fatală o astfel de experiență. Nu vrei deloc să fii prevăzătoare.” O mână caldă îi mângâie obrazul ca o adiere blândă de toamnă. „- Plângi, iubita mea! Eliberează-te, alungă gândurile care
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
bine mai târziu decât niciodată, sau mai bine la timp decât mai târziu?!... Să te ferești de cel care înțelegând repede ce trebuie să înțeleagă, nu vrea să-și mai aducă aminte de nimeni și de nimic! Nu-i o rușine, când ești nevoit, să împrumuți bani de la cineva! Rușinos e când uiți să restitui împrumutul ori când te faci că uiți ce și cât datorezi binefăcătorului tău! Când ți-e dor de omul tău drag, niciunde nu-i prea departe
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
rându-i, uneori, schimonosește și infectează viața! Nu există păcat mic sau păcat mare, păcatul e... păcat! Păcatul e ca un stigmat, o amprentă monstruoasă umbrind sufletul celui care a comis abominabila faptă! Sunt păcate care se iartă dar cicatricele rușinii rămân! Clipa-scânteia, momentul. Viața-nașterea, fericirea, iubirea, frumusețea. Moartea răspântia, greșeala, începutul și sfârșitul... Orice tufiș - promisiunea unui ascunziș. Neomul este și el un fel de om.... La început, cea mai distrugătoare vâlvătaie a fost o scânteie. Nu regreta prea mult
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
cu semenii - semn de noblețe. Pentru o sfântă de iubire merită să jertfești totul ( sau aproape totul...) Nu-ți uita amintirile chiar și pe cele mai puțin plăcute că și acestea fac parte din viața ta! De ce să-ți fie rușine de cel care-ai fost?! Sentimentele și instinctele sunt de genul ... feminin! Instrucția, învățătura, cartea care se învață în școală sunt temelia viitorului unei comunități umane. Așadar, atenție, dragi guvernanți, dragi învățători, dragi elevi!... Când cineva îți atrage atenția asupra
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
artei. Dar dacă... Ce nu înțelegi? N-are importanță. N-are importanță nimic... nu intenționez să te instruiesc, ci să-ți sugerez... Sugestia este un fenomen... Pentru Dumnezeu, Avito! Pentru Dumnezeu! Fenomen, nu..., nu..., nu... Ai dreptate, să-mi fie rușine, ai dreptate... această ignoranță.... La noapte mergem la Operă, să te armonizezi... Dar dacă se termină târziu... și nu am chef.... Trebuie să ai. Vezi că deja nu îți mai aparții, Marina, că deja nu ne aparținem.... Femeia se lasă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
ștearsă care pare că se pierde în infinit din cauza puținătății vederii asupra întregului, cu atitudine liniștită și de cuvânt cu care subliniază aproape tot, cum zic admiratorii săi, că vorbește în cursive. Niciodată nu-și prezintă soția, căci îi e rușine că e căsătorit și, mai mult, că locuiește cu soția. Costumul, abil cusut, de neschimbat, îl poartă zicând: "Acesta este un costum organic; subliniază șoldurile și genunchii, semne ale personalității mele, șoldurile mele, genunchii mei". Are în biroul său, împreună cu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
nu putem sta. Rezolvă-te odată și joacă curat. Așa e... Asta e fapta ta și tu ești cea care decide. Problema e că îți spun și lăsând-o aici expusă, iese. Fata izbucnește în plâns, invadată de o imensă rușine. O crede o fetișcană, o cocotă? Intră mama și atunci Clarita se așează, înecându-o suspinele. Hai, nătângo, nu fi așa, toate astea nu aduc pedeapsă. Decide-te odată. Toți ceilalți, de asemenea, am trecut prin transe asemănătoare. Pentru a
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
și de la capăt, și trebuie să-i iubești pe toți, dar a iubi, ceea ce se numește a face dragoste, asta vine după căsătorie, cu anii, când îți închipui mai puțin. Clarita își ascunde fața între palme și plânge, plânge de rușine; nu știe bine de ce plânge. Își ridică în sfârșit fruntea și zice: "Bine!" și se hotărește ca în această noapte să fie prima întâlnire cu Federico. Și în această după amiază, don Avito, în casa lui don Epifanio; se întâlnesc
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
se mai abțină. Așa se face, că în puține nopți, în întuneric, se aude un: "Taci, taci... Clarita! Clarita ! Clarita !" Așteptata promisiune e gata, pentru că Petra cedează. Când după puține zile Apolodoro înțelege ce a făcut, îl năpădește o imensă rușine și un dezgust și desconsiderare față de sine însuși, ajungând la un: "Demisionez! acum sigur da, sigur demisionez!" Săraca Petra! * Voi scrie ceva înainte, un soi de testament? Nu, un act solemn, serios, fără fraze, nici poziții, dar original. Ca să nu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
actului justițiar o umple de revoltă, revoltă îndreptată împotriva zeilor înșiși: „De-o fi ca răpusul meu tată Sărmanul să zacă pe veci Morman de țărână și colb Și ucigătorii să fie Scutiți de pedeapsa dorită, Să piară din lume rușinea, Să piară credința în zei!” Ultimul vers, care probabil a impresionat mult mai mult publicul de atunci decât pe cititorul/spectatorul de azi, își găsește justificarea în clocotul de ură, în dorul arzător de răzbunare pe care o bună interpretare
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
noi ce este și ce nu. Pleacă de-aici că am treabă. Știu că oricum asculți la ușă, da' măcar să nu-ți mai văd mutra. JENI: Nu mai rezist. Plec. (iese) PATROANA: Du-te învîrtindu-te. Și tu? Nu-ț'e rușine! Ți-au ieșit ochii din cap. Ia o oglindă și vezi cum arăți. Păi cine-ți închipui că ești? MINISTRUL: Sînt cine sînt. Voi fi ce-am fost și am fost ce voi mai fi. PATROANA: Nu ești nimic. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
MINISTRUL: E o sfîntă. Mi-a citit deși nu știa să citească, m-a legănat. S-a ținut cu șeful de post ca să-mi netezească drumul spre o carieră onorabilă... PATROANA: Și tu te-ai făcut ministru... Nu-ți e rușine? Dacă nu te jenezi de mine, măcar pentru maică-ta, care este o sfîntă, ar trebui să te lași de porcăriile pe care le faci. Să te apuci de o muncă decentă. Ce zice biata maică-ta cînd te vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
am fost că nu te-am recunoscut de la început! Ia s-aud: m-ai mințit sau nu adineauri? MEFISTO: Nu mint niciodată. Micile dezavantaje ale eternității. EMMA: Deci, tu ești tot doamna Bovary? MEFISTO: Evident. EMMA: Atunci nu mi-e rușine de nimic. MEFISTO: De ce să-ți fie? EMMA: Păi, c-am ucis, c-am furat... că te-am chemat. MEFISTO: M-ai chemat! Uite-mă! EMMA: Dansezi la fel de bine? MEFISTO: Exact ca totdeauna. EMMA: Nimic nu s-a schimbat! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
vîrstă adorm mai greu. EDUARD: Dar nu i-a cerut nimic de felul ăsta. Stați liniștite. Că dacă era numai atît, poate că se rezolva... GETA (schițează gestul de a-i da o palmă, el se ferește): Nu-ți e rușine? EDUARD (continuă firesc): Nu. El i-a spus că, dacă vrea să continue prietenia lor, să facă studii. Să se înscrie la facultate. GETA: Doamne! La care? EDUARD: La oricare. El zice să aibă și ea un țel superior. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
popă te-ar ajuta mai bine decât lozincile mele filozofice. — Un popă? Glumiți, tovarășul profesor. Eu vă Întreb concret: cum faci, deși ai putea să-l ajuți, cum faci să nu vrei să-l ajuți pe respectivul, pentru că Îți este rușine să o faci? — Ție ți s-a Întâmplat asta? Aici Vasile a surprins o umbră de suspiciune În vocea profesorului, de parcă ar fi știut despre ce e vorba și ar fi ținut să verifice faptul acesta. — Da, mie mi s-
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]