1,236 matches
-
care l-am cumpărat din Podu-Roș cu uriașa sumă de 30 de lei. Noi, nu vechi. Cele două rățuște nu navighează pe apa Corrèze, ci într-un bazinaș dintr-un parc situat la mică distanță de apa unde își au sălașul. În parc vin să înoate și într-o apă necurgătoare, dar să mai și primească câte ceva de-ale ciocului. Le-am văzut chiar și plimbându-se pe gazon, printre cârdurile de porumbei. Păreau niște păsări de ogradă. Brive la Gaillarde
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
văzut nu vă- zusem niciodată. Acum mi se întâmpla pentru prima oară. M-am documentat după acea aventură și am aflat că în Ma- sivul Central francez trăiesc și capre negre, jderi, vulpea-veveriță, bursuci, marmote. De asemenea, își au aici sălașul și felurite păsări: mierla de rocă, bufnița marele duce, șoimul pelerin, gaia, eretele. După ce mai stărui câte- va momente cu privirile asupra Cascadei Dore, ca și cum mi- aș lua rămas bun, mă apropii de Hugo și-l întreb: - Mai poți? - Desigur
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
e pus să tundă oi... Caii s-au dus, mânzul a plecat odată cu ei, nimeni nu știe unde... În același an a murit și Dumitru, singurul băiat al lui nenea Fănică. Pentru o vreme, cântecele nu și-au mai aflat sălaș în glasul de aur al necăjitului țăran. Două mari necazuri deodată erau prea mult pentru el și pentru anii lui. Însă dorul de câtec era, parcă, mai arzător decât orice mâhnire. Sufletul său, lovit crunt, avea nevoie de o mângâiere
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
recunoaște ea însăși. Iar rătăcirilor ei nu le va putea pune capăt decât moartea. Nici Prometeu nu crede altceva; el reia istorisirea destinului lui Io tocmai pentru a evoca spațiile nelocuite de om, pustii, lăsate în paragină, unde își au sălașul Forkidele, trei fecioare îmbătrânite, cu trup de lebădă, cu un singur ochi, cu un singur dinte și la care „nu se uită niciodată nici ziua soarele, nici noaptea luna”. În preajma acestor locuitoare ale celui mai deplin întuneric „stau trei surori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
demon), simpla coprezență a lui shite și waki reprezintă, în fond, întâlnirea dintre două făpturi ce nu mai țin, nici una, nici cealaltă, de lumea adevărată, de viața lumească. În Hachinoki, bunăoară, waki, un călugăr rătăcitor care nu-și are nicăieri sălașul, se întâlnește cu shite, locuitorul singuratic al unei cocioabe mizere, torturat de amintirea timpurilor de demult, când își avea și el locul lui în lume („pe vremea când eram și eu în rândul oamenilor”). Văduvit de frumusețile lumii și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Povestiri și texte fără nici un scop) se schimbă și „identitatea” fantomelor: ele nu vor mai fi doar fantomele unor oameni morți, ci și ale oamenilor vii ori nenăscuți încă. Într-adevăr, din clipa în care fantoma nu mai are un sălaș al ei, un mormânt de unde să evadeze, frontiera dintre vii și morți se șterge, iar spațiul și timpul se lasă invadate de fantomalul acestor voci fără trup pe care n-am vrea să le mai auzim, pe care refuzăm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de covoare. La indicația lui Luciano, cei doi lăsară sulurile jos și, sub privirile prințului, desfășurară, pe rând, covoarele. Manuc trăi un al doilea moment de emoție puternică. Dinaintea lui nu erau doar simple covoare, nu erau flori, drumuri, pietre, sălașuri, ruine, cetăți sau ziduri de biserici, turme cuminți, pământ uscat, ci amintiri, amintiri dintr-o țară pierdută pentru totdeauna, Armenia. Chiar și țesătorul lăsa impresia că dibuise desenele și nuanțele prin pulberea unor amintiri ancestrale. Curgeau unele din altele, comunicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
adevăr, măsura monstruozi- tății unui demon este dată de cantitatea și calitatea spaimei pe care o inoculează. Legile după care sunt imaginați și „construiți” în general monștrii și demonii, precum și toate aspectele care îi definesc (înfățișare, armele folosite, ravagiile produse, sălașurile pe care le populează) răspund aceleiași nece sități arhetipale : provocarea spaimei. Este evident faptul că există o trainică legătură semantică între a (se) înspăimânta și monstru (monstrum horrendum = „monstru înspăimântător”, cum îl prezintă Virgiliu pe ciclopul Polifem, în Eneida, III
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fi ros rădăcina, iar pinul, pentru că în vârful lui ar fi croncănit corbul. În fine, după lungi căutări, este ales un stejar în jurul coroanei căruia s-au rotit soarele și luna (arbore cosmic) și în crengile căruia și-a făcut sălaș și a cântat cucul (58). Din lemnul acestui copac consacrat eroul face „talpa” și apoi barca propriu-zisă, folosindu-se de descântece : Și-a-njghebat maestru barca, Doar prin vrăji făcut-a luntrea (61, p. 232). Ambarcațiunea era aproape isprăvită. Mai trebuiau îmbinate
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
paltinii sunt tăiați (72, p. 249 ; 152 Ordine și Haos 16, pp. 260-262 ; pentru paltin cu vultur în vârf ca prototip al „copacului lumii”, vezi 126, pp. 31, 40). În colinde „vânătorești”, leul (100) sau cerbul dorm sau își au sălașul „Sub un paltin nalt,/ Nalt și minunat” (18, p. 76). În balade, șarpele fugărit de Iorgovan se acunde „Sub un paltin mare,/ La cap de cărare” (19, p. 52). Într-o altă variantă, anume „la trei păltinei” se ascunde „fata
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
era dotat și cu puteri miraculoase asupra stihiilor atmosferice. El putea, de exemplu, „să deturneze vânturile” (Iamblichos, Vita Pyth., 91). Pun între paranteze faptul că, după unii autori, hiperboreii locuiau la nord de peștera din munții Haemus, unde-și avea sălașul Boreas (Hyper-Boreas = „mai sus, mai la nord de Boreas”). După alții (Diodor Siculus, Biblioteca istorică, II, 47), hiperboreii sunt „un fel de preoți ai lui Apollo” care „locuiesc dincolo [mai sus] de locu rile unde bate vântul Boreas”, nu departe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
după aceea, în pliscurile lor galbene sclipea câte un peștișor argintiu. Când oboseau să înoate, își răsfirau larg aripile și își curățau penele cu ciocul. Nu știa dincotro veniseră aceste păsări și de ce aleseseră un lac așa de mic drept sălaș pentru iarna cea lungă, dar fără îndoială că în timpul călătoriei unele dintre ele muriseră sleite de foame și rămase fără puteri. Păsările acestea, murmură samuraiul clipind din ochi, vor fi străbătut și ele întinsul mărilor și vor fi văzut multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
banii; apoi „a plecat și s-a spânzurat”. Luca oferă o altă versiune asupra morții lui Iuda, întrucât el are o altă viziune asupra actului însuși comis de acesta. Pentru el, ne amintim, Iuda încarnează a patra ispită; apostolul devine sălaș al Satanei. Prin urmare, moartea sa echivalează cu distrugerea diavolului dinlăuntru, ea trebuie să aibă „spectaculozitatea”, intensitatea dramatică și caracterul respingător al unui exorcism satanicid. Mai mult, imaginarul lucanian, de tip păgân, nu concepe ideea de punițiune divină separată de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ț le-au dezvăluit-o” (X, 7). Dar „veghetorii” îl imploră pe Enoh să intercedeze în favoarea lor. În van! Dumnezeu este hotărât să nu ierte o asemenea faptă. Intercesiunea constituie pentru autor cel mai plauzibil pretext de a ne descrie sălașul dumnezeiesc. * Prima călătorie vizionară a lui Enoh este rezumatul celei de-a doua, descrisă în capitolele XXI-XXXVI. Printre altele, Enoh contemplă: piatra unghiulară a pământului, cele patru duhuri care susțin pământul și tăria ca niște stâlpi gigantici, îngerii care pun
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
capitolul XXII, șeolul capătă o cu totul altă configurație. Enoh este călăuzit către vest, unde i se arată un munte din „piatră tare”, foarte înalt. În masa acestui munte se deschid patru peșteri, trei întunecate, una luminată intens. Peșterile sunt sălașurile morților - conform explicațiilor lui Rafael - până în ziua Judecății de Apoi. Păcătoșii locuiesc în peșterile întunecate, fiecare după tipul și gravitatea păcatului comis. Drepților le este rezervată peștera luminată. Nu se face nici o diferențiere calitativă între existența sufletelor păcătoase și virtuoase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
În mijlocul câmpiei din al patrulea cer Baruh contemplă un lac populat de numeroase specii de păsări cu totul diferite de cele pământești, nu atât prin natură, cât prin dimensiuni incredibile (berzele, de pildă, sunt de mărimea boilor). Aici se află sălașul sufletelor drepte. Din lac vin ploile ce umezesc pământul. Păsările constituie un fel de cor permanent slăvindu-L pe Dumnezeu. Al cincilea cer este inaccesibil omului, oricât ar fi acesta de virtuos și îndrăgit de Dumnezeu. Baruh și îngerul său
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care este opera unui abreviator alexandrin al istoriei în cinci volume a lui Iosif din Cyrene. Mai multe argumente fac plauzibilă ipoteza zămislirii Testamentului... într-o comunitate eseniană: 1. ospitalitatea (philoxenia), virtutea cardinală a patriarhului; 2. intimitatea cu îngerii; 3. sălașul drepților (datele din Testament... coincid cu datele transmise de către Flavius Josephus despre esenieni în Războiul iudeilor, II, 155); 4. contemplarea tronului și a carului dumnezeiesc (merkabah). În ceea ce privește data compunerii textului, mă mulțumesc să-l citez pe Mathias Delcor: Testamentul lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sfânt la stânga Stăpânului). Îngerii celor șapte ceruri, într-un glas, îl preamăresc pe Dumnezeu-Tatăl, care poruncește Fiului Său: „Mergi și coboară prin toate cerurile; apoi coboară până la îngerul care se află în șeol, dar nu vei ajunge până la Pierzanie” (un sălaș al morților diferit de șeol - 1Enoh 51,1). Astfel începe coborârea lui Cristos prin cele șapte ceruri, trecând prin „tărie” și prin „aer” (o zonă de care nu ni se spusese nimic la urcarea lui Isaia) până pe pământ. În fiecare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Primele cinci ceruri sunt identice, descrierile par repetitive, amănuntele inedite lipsesc. În plus, pare că autorul a combinat fără prejudecăți cele două scheme tradiționale, a unei lumi extraterestre alcătuită din trei și, respectiv, șapte ceruri (primul cer ar fi „tăria” - sălașul îngerilor răzvrătiți; al doilea cer, ansamblul primelor cinci ceruri - zona intermediară; al treilea cer, perechea formată din ultimele două ceruri). Dacă nu ni se propune o hartă a lumii de dincolo, după care sufletul răposaților ar urma să se ghideze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în duh („Am fost în duh în zi de Duminică”, 1,10) sau pur și simplu suit pe aripile unei păsări, ca în Apocalipsa lui Abraham, și purtat prin toate regiunile lumii: cele șapte, cinci sau numai trei ceruri; prin sălașul osândiților la chinuri sau prin cel hărăzit drepților, la Răsăritul ori la Apusul soarelui 129. Am pomenit de îngerul însoțitor. Acesta îndeplinește două funcții principale, de ghid și de interpret (angelus interpres). Rareori, ca în Cartea siriacă a lui Baruh
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
descrierile amănunțite ale lumii de apoi („vremea viitoare”), pe care vizionarii vor fi avut privilegiul să o viziteze de pe-acum? Sub privirile lor pământești, transfigurate însă, se perindă tot felul de peisaje stranii: locurile de beatitudine fără sfârșit, precum și sălașuri de pedeapsă neîntreruptă, mări de întuneric traversate ici-colo de câteva fâșii de lumină, palate concentrice având în mijloc Palatul suprem, Cetatea Sfântă, Ierusalimul ceresc. Toate aceste splendori - refulate într-un dincolo inaccesibil deocamdată, dar tot atât de real pe cât de reală este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
operează o întoarcere cu 180 de grade: cosmosul e reintegrat planului divinității. Descrierile așa-zise „meteorologice” se întind pe zeci de pagini; fără ele, călătoriile vizionarilor ar fi treceri absurde „prin vid”. În intertestamentare, cosmosul devine peisaj multiform și policrom, sălaș al epifaniilor. E vorba însă despre un cosmos nemundan, mai precis, supramundan, spațiu transfigurat al eternității. * Propunând un determinism à outrance, scrierile apocaliptice elimină, în opinia unor exegeți, libertatea individuală, liberul arbitru, o valoare ce va deveni axială prin creștinism
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
După trei zile, Demetrios (din Phaleron), luându-i și ducându-i peste cele șapte stadii de mare până la insulă, după ce i-a trecut podul și au înaintat către latura dinspre nord, îi adună într-o locuință pregătită chiar lângă țărm (sălaș minunat și tare liniștit!), îi îmbie pe acei oameni înțelepți să purceadă la realizarea traducerii. șși le spune căț dacă vor avea nevoie de ceva, să binevoiască să-i ceară. 302 Iar aceia lucrau punând șversiunile fiecăruiaț de acord prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în fiecare zi, Dorotheos le pregătea aceleași feluri de mâncare cu ale regelui, căci așa primise poruncă. Tot în fiecare zi, odată cu zorii, ei se înfățișau la palat și, după ce-l salutau pe rege, erau lăsați să se întoarcă la sălașul lor. 305 Curățindu-și mâinile în apa mării și rugându-se lui Dumnezeu - obiceiul tuturor iudeilor -, se înhămau iarăși la citirea și lămurirea fiecărui șpasaj din Scripturăț. 306 I-am întrebat și despre aceasta, anume, de ce își spală mâinile în timp ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ce merita să fie oferită ca dar de nuntă. De atunci, dulăpiorul stătea în dreapta ferestrei de la sufragerie, chiar lângă nișa care-mi aparținea. Sub glaful ferestrei din stânga de la sufragerie, care asigura lumina laterală pentru pian și portativul deschis, își aveau sălașul albumul de poezii, păpușile și animalele de mângâiat ale surorii mele, care nici nu se strâmba, nici nu citea, dar care, veselă din fire, era preferata tatei și care practic nu făcea nici un fel de necazuri. După ora de închidere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]