KorAP: Find »[drukola/base=salină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...45 >

1,112 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

bolborosind, o masă păstoasă de culoare maro-deschis. Continuă să arunce pietre, la o distanță din ce în ce mai mare de marginea prăpăstioasă, până când, la vreo treizeci de metri, începură să salte fără să perforeze stratul de sare. Se aplecă în față, pe buza salinei, își întinse cu grijă capul și căută locurile pe unde se putea filtra umezeala. La urmă, petrecu mai bine de un ceas studiind cu atenție malul, pentru a găsi locul cel mai potrivit pe unde să-și înceapă coborâșul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cu mare grijă, pas cu pas, atenți nu numai să nu alunece și să se rostogolească până jos, riscând să-și frângă gâtul, ci și la fiecare piatră, la fiecare așchie de rocă, căci știa că dedesubtul lor, acolo, lângă salină, își aveau cuibul mii de scorpioni. Răsuflă mulțumit când ajunse la fund, se opri și cercetă amănunțit crusta ce începea la patru metri distanță. înaintă și o încercă cu piciorul. Părea dură și rezistentă, și lăsă frâul liber cât era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mehari-ului și călărețului erau o apariție ireală și fantasmagorică ieșind din neantul nopții spre neantul umbrelor, stampă perfectă a singurătății absolute, căci probabil nici o ființă omenească n-a fost vreodată atât de singură cum era acel targuí în acea salină. — E acolo! îi întinse binoclul sergentului Ajamuk, care urmări direcția brațului său, și-l potrivi la ochi și-l distinse, într-adevăr, pe călărețul ce înainta încet sub soarele puternic al dimineții. Da, recunoscu. E acolo, dar am impresia că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
posibilitate de scăpare. — A fost mai ușor decât îmi imaginam, comentă. — încă nu l-am prins, remarcă Ajamuk. Se întoarse să-l privească: — Ce vrei să zici? — Ce-am zis, răspunse sergentul cu naturalețe. Mașinile noastre nu pot coborî în salină. Chiar dacă am găsi o pantă potrivită, ne-am scufunda în sare. Și pe jos n-o să-l prindem în vecii vecilor. Locotenentul Razman înțelese că avea dreptate, întinse mâna și apucă receptorul radioemițătorului: — Sergent! strigă. Sergent Malik! Mă auzi? Aparatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se spargă dintr-o dată placa de sare sub picioarele lui. Când se simți în siguranță, își continuă drumul, unduind tristul steag sub un soare ce începea să se transforme în plumb topit, dându-și seama că în groapa formată de salină, fără o adiere de vânt și încinsă de soare, temperatura era mai mare cu cinci grade, iar aerul îi ardea plămânii. Observă că targuí-ul obligase cămila să îngenuncheze și îl aștepta în picioare, lângă ea, cu pușca pregătită, și la mijlocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Cum poți suporta căldura asta? Sunt obișnuit. Ai venit să-mi vorbești de vreme? — Nu. Am venit să-ți cer să te predai. N-ai cum să scapi! Asta doar Alah poate s-o spună. Deșertul e foarte mare. — Dar salina asta nu. Și oamenii mei te înconjoară. Aruncă o privire spre gerba fleșcăită ce atârna de șa. — Ai apă puțină. N-o să reziști mult - făcu o pauză. Dacă vii cu mine, îți promit o judecată dreaptă. — Nimeni n-are de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sângele să fiarbă în vine; o căldură atât de densă, de copleșitoare și de apăsătoare, că se răzvrăti până și mehari-ul, obișnuit prin însăși natura lui cu cele mai mari temperaturi. Nu putea supraviețui mult timp acolo, în inima salinei, și o știa. Mai avea apă pentru o zi. Apoi aveau să vină delirul și moartea; cea mai înspăimântătoare dintre morți, cea de care tuaregii se tem chiar din ziua când se nasc: moartea de sete. Ajamuk privi cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Apoi aveau să vină delirul și moartea; cea mai înspăimântătoare dintre morți, cea de care tuaregii se tem chiar din ziua când se nasc: moartea de sete. Ajamuk privi cu un ochi critic înălțimea soarelui și studie cu atenție marginile salinei: — în mai puțin de-o jumătate de oră or să ne mănânce de vii țânțarii, spuse cu convingere. Trebuie să ne retragem. O să facem focuri. Sergentul negă categoric: — Nu există foc și nici alt mijloc de a te apăra împotriva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
vor începe să atace, soldații or s-o ia la goană și eu nu mă angajez să-i opresc, surâse. Pentru că o să fug și eu. Vru să mai spună ceva, dar unul dintre soldați îl întrerupse, arătând cu mâna spre salină. — Priviți! - strigă. Pleacă! Locotenentul luă binoclul și se uită spre locul indicat. într-adevăr, targuí-ul își strânsese ridicolul campament și se îndepărta, ducându-și animalul de frâu. Se întoarse gânditor spre adjutantul său: — Unde s-o fi ducând? Ajamuk ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
discreția lui. Să așteptăm! Și așteptară toată noaptea, cu armele pregătite și atenți la cea mai mică mișcare suspectă, recunoscători luminii lunii. Nu s-a întâmplat nimic, iar când soarele s-a ridicat la orizont, s-au întors la marginea salinei și au zărit chiar în mijlocul ei, mehari-ul îngenuncheat și pe bărbat dormind liniștit la umbra lui. La distanțe egale, din cele patru puncte cardinale, patru binocluri l-au ținut sub observație tot timpul zilei. Dar nici călărețul, nici animalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
învingi panica și să-ți păstrezi calmul, ai o mică posibilitate de supraviețuire“. — își păstrează forțele, zise. în noaptea asta se va mișca... Ar trebui să știm încotro... O să aibă nevoie de cel puțin patru ore ca să ajungă la marginea salinei, interveni Ajamuk. Și de încă una ca să urce pe întuneric și să ajungă unde ne aflăm noi - calculă în gând. Trebuie să fim atenți pe la miezul nopții. Dacă o să aștepte mai mult, n-o să mai aibă timp să se îndepărteze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
la fel de încordată, sub o lună ce încă lumina cu putere pustiul, iar zorii i-au găsit învinși de somn și de oboseală, cu ochii înroșiți de cât scrutaseră întunericul și nervii distruși din cauza tensiunii. Când se apropiară din nou de salină, îl văzură iarăși; în același loc, în aceeași poziție, fără să fi făcut, aparent, nici o mișcare. Glasul locotenentului răsună nervos prin microfon: — Ce părere aveți? Că e nebun! răspunse Malik, prost dispus. Nu cred că mai are apă... Cum o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
izbutiră să emită nici un sunet. Apoi, o zvâcnire a mehari-ului și un geamăt ce se năștea în rărunchii bietului animal îl readuseră la viață și deschise ochii, dar trebui să-i închidă din nou, învins de albeața fulgurantă a salinei. Nici o zi, nici chiar aceea în care îl pierduse primul lui născut, ce scuipa sânge și bucăți de plămâni pe nisip, devorat de tuberculoză, nu i s-a părut atât de lungă. Nici atât de călduroasă. Apoi sosi noaptea. Pământul începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
înghițit de imensitatea deșertului. Era un raționament logic și era pe deplin conștient de acest lucru, dar chiar când era convins că nu se poate înșela, își amintea de insuportabila căldură pe care trebuise s-o îndure când coborâse în salină, calcula câtă apă trebuie să consume o ființă umană, oricât de targuí ar fi fost, ca să rămână în viață într-un asemenea loc și înțelegea că toate supozițiile lui se prăbușeau și că nu exista nici cea mai mică speranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
o să reușească niciodată. Se odihni o bună bucată de vreme, încercând să uite de bâzâitul țânțarilor, apoi se târî metru cu metru, cu răbdarea unui cameleon care pândește o gâză, până se îndepărtă aproape o jumătate de kilometru de marginea salinei. Nu se ridică nici măcar cu o palmă peste nivelul pietrelor și nici când un mic șarpe țâșni în goană sub ochii lui nu schiță vreun gest. Se întoarse cu fața spre cer și observă stelele, calculând cât mai era până în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
gaila, când puțini oameni rezistă moleșelii și nevoii de-a trage un pui de somn. își înălță capul, aproape fără să-și miște corpul, și scrută împrejurimile dincolo de stânci. La mai puțin de un kilometru, spre sud, chiar la marginea salinei, zări un vehicul ce slujea de suport pentru o foaie de cort, care cădea înclinată și întinsă, legată cu sfori lungi de două pietre, în așa fel încât să ofere o umbră acceptabilă pentru o jumătate de duzină de oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-și miște un pic trupul și să așeze mai bine una din pietre, ca să-l apere de soare. Căldura creștea, dar stratul de nisip îl izola și sufla o ușoară briză ce făcea aerul respirabil, fără zăduful insuportabil din interiorul salinei. Erg-ul făcea parte din lumea lui și petrecuse nenumărate zile îngropat așa, așteptând o turmă de gazele. Le lăsa să se apropie încet, rumegând lujerii din grara, până când aproape că putea să le scuipe în bot și, în momentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
soluție și de a face cale întoarsă pentru a fi înapoi în zori. Sergentul major Malik-el-Haideri nu îngădui nimănui să-i ia locul și, înainte ca țânțarii să înceapă să se trezească, porni pe urmele lăsate de fugar pe malul salinei și coborî în ea, cu pușca în bandulieră, convins că împuțitul de „Fiu al Vântului“ o ștersese. Când o făcuse sau unde se găsea în acel moment nu putea ști, și se întreba cum s-o fi descurcat ca să scape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mărturisise că fusese de două ori pe „pământurile pustii“ și era sigur că nu-l mințise. Pentru targuí, o sută de kilometri de erg nu erau, probabil, un obstacol de netrecut, dar nu știa că, dacă nu-l găsea în salină, el, Malik, o să se ducă să-l aștepte la puț. Pentru sergentul major, vânătoarea aceea se transformase într-o chestiune personală, în care era în joc ceva mai mult decât dorința de a rezolva problema fără intervenția autorităților. Targuí-ul își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de curmale. Pe înserat, locotenentul Razman ordonă retragerea spre interior, departe de atacul plăgii, și, în timp ce oamenii săi strângeau foaia de cort ce slujea de adăpost, aruncă o ultimă privire spre caporalul care se îndepărta cu pas hotărât spre inima salinei și-și aținti din nou binoclul spre locul care îl obseda. Soldații care rămăseseră cu el nu făcură nici un comentariu, convinși că era inutil să întrebe dacă targuí-ul se mișcase. Era clar că morții nu obișnuiesc să se miște, nici unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
O legendă cu care neamul lui se va mândri și care le va aminti că, într-o vreme, toți imohag-ii erau așa.“ Glasul unuia dintre oamenii săi îl trezi la realitate. — Când ordonați, domnule locotenent... Aruncă o ultimă privire spre salină, porni mașina și se îndepărtară încă o dată de zona cu țânțari, ca să ridice noua tabără în locul obișnuit din fiecare noapte. în vreme ce un soldat pregătea cina pe un mic primus cu gaz, deschise radioul și chemă baza. Souad îi răspunse aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Sunteți la aparat, domnule locotenent? După ce chemă de cinci ori fără să primească răspuns, slobozi o înjurătură și porni motorul: — La cât e de dobitoc, îl cred în stare să fi adormit... Haidem! Porni la drum cu hurducături, pe marginea salinei, spre nord-vest, și oamenii lui trebuiră să se țină de tot ce găsiră la îndemână ca să nu zboare din mașină. în zori, locotenentul Razman se opri să pună benzină, goli bidonul și-l întoarse cu gura-n jos pentru ca Gacel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
temperatura. Era, într-adevăr, un loc neospitalier în inima unei regiuni neospitaliere prin însăși natura ei, o regiune unde ai fi putut gândi că Supremul Creator se înverșunase să arunce toate deșeurile lucrării sale, îngrămădind într-o adunătură nedefinită pietre, saline, nisipuri și „pământuri pustii“. Dar în ochii lui Gacel, masivul Sidi-el-Madia nu se ivea acum ca o regiune blestemată de zei, ci ca un enorm labirint unde se putea ascunde o armată întreagă, fără ca nimeni s-o poată găsi vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
printr-un gest. — Nu mergem la puț, zise. — Dar ai spus... Targuí-ul încuviință: — Știu ce-am spus, recunoscu. Tu asta ai auzit, și oamenii tăi la fel... Și-or să le spună celorlalți - făcu o pauză. Zilele astea, singur în salină, m-am întrebat cum a fost posibil să-mi ieșiți în cale când eu aveam un avantaj așa de mare față de voi, dar ieri te-am văzut cum vorbeai la aparatul ăsta și-am înțeles. Cum îi spune? — Radio. — Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Bidonul de apă rămăsese aproape gol și locotenentul observă: — Ai de gând să mă lași fără apă? întrebă îngrijorat. Lasă-mi măcar o ploscă. Refuză hotărât: — Un pic de sete o să te facă să înțelegi prin ce-am trecut în salină, răspunse. E bine să înveți să rabzi de sete în deșert. — Dar eu nu sunt targuí, protestă. Nu pot să mă întorc pe jos la campament. E foarte departe și m-aș rătăci. Te rog! îl refuză din nou. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]