2,500 matches
-
oriunde ai fi fost, iar dacă te găsea în birou te certa: Ce căutați în birou la ora asta, tovarășă? Dar cu ce să mă duc, că nu am mașină? Cu șareta! În curtea primăriei erau două șarete și o sanie. O șaretă cu roți de lemn, cam șubredă și una destul de uzată, cu roți de cauciuc. Erau și doi cai. Cel tânăr și viguros se numea Negru și era armăsar. Mereu în călduri își etala ostentativ bărbăția. Nu suporta femeile
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mașini de ocazie era o adevărată aventură. Stăteam la ieșirea din oraș minute în șir, uneori și câte o oră, în așteptarea mașinii poștei sau a unei mașini care ne ducea până la intersecția dinspre comună, de unde un tractor sau o sanie care trecea spre sate ne lua pe toate. Adunam coceni de porumb, îi scuturam de zăpadă și făceam focul în câmp, ca să ne încălzim mâinile. Uneori, în zilele foarte reci, ca din întâmplare, Aro-ul de la Consiliul Unic, fără instructor
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
zile la județ, de unde nu mai putuse să ajungă în comună. Într-o astfel de zi, i-am spus omului de serviciu de la primărie care se muncea cu zăpada din curtea primăriei: Nenea Turuianu, te rog, înhamă pe Negru la sanie și du-mă până aproape de șoseaua națională. Vreau să ajung neapărat acasă. 56 Tovarășa secretară, eu nu v-aș sfătui să plecați pe vremea asta, că viscolește, iar șoseaua nu este eliberată. Nu vedeți că nimeni nu iese din casă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Mai erau cinci km până la șoseaua națională. Viscolea. Nu se vedea nici în cer, nici în pământ. Armăsarul, speriindu-se de ceva doar de el văzut, s-a ridicat în două picioare și mai, mai să ne răstoarne, a întors sania spre sat refuzând să meargă mai departe. Haideți, să ne întoarcem, că e pericol, m-a rugat omul. Nici calul nu mai vrea să înainteze. Eu nu mă întorc. Merg pe jos! Nu se poate, eu răspund de viața mata
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
e pericol, m-a rugat omul. Nici calul nu mai vrea să înainteze. Eu nu mă întorc. Merg pe jos! Nu se poate, eu răspund de viața mata. Lasă că nu mor, i-am răspuns vizitiului și am coborât din sanie. Cu mâinile ocupate de cele două sacoșe cu mâncare, am început să înot prin nămeți, grăbită și foarte hotărâtă. După un timp, m-am oprit să răsuflu și uitându-mă în urmă l-am văzut pe nenea Turuianu care stătea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Din mașină a coborât un bărbat cu o măturică. M-a scuturat de zăpadă și m-a ajutat să urc în mașină. Înghețată cum eram, abia puteam să-mi mișc picioarele. Măi, tovarășa, cu ce ai ajuns până aici? Cu sania de la primărie și pe jos, am spus printre lacrimi când m-am văzut în mașina încălzită, articulând anevoie frazele. Dacă nu suna guardul de la comună la Comitetul Județean să spună că ai plecat pe vremea asta la drum, de capul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
carne fragedă, făcută pe jeratec. Prin sat se auzeau clopoței, iar copiii își colindau rudele. La primărie nu îndrăzneau să colinde. Veneau cu plugușorul cei mici, dar și oamenii în toată firea, să facă urări. În curtea primăriei era o sanie minunată din lemn, pe care o admirasem toată vara și care semăna cu sania lui Moș Gerilă, așa cum se numea Moș Crăciun pe vremea aceea. Sania era în stare bună și nu înțelegeam de ce nu este folosită. „În iarna asta
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
rudele. La primărie nu îndrăzneau să colinde. Veneau cu plugușorul cei mici, dar și oamenii în toată firea, să facă urări. În curtea primăriei era o sanie minunată din lemn, pe care o admirasem toată vara și care semăna cu sania lui Moș Gerilă, așa cum se numea Moș Crăciun pe vremea aceea. Sania era în stare bună și nu înțelegeam de ce nu este folosită. „În iarna asta voi face măcar o plimbare cu sania”, mi-am spus imediat ce am văzut că
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
dar și oamenii în toată firea, să facă urări. În curtea primăriei era o sanie minunată din lemn, pe care o admirasem toată vara și care semăna cu sania lui Moș Gerilă, așa cum se numea Moș Crăciun pe vremea aceea. Sania era în stare bună și nu înțelegeam de ce nu este folosită. „În iarna asta voi face măcar o plimbare cu sania”, mi-am spus imediat ce am văzut că se așterne prima zăpadă. Într-o zi însorită de decembrie, când ninsorile
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
admirasem toată vara și care semăna cu sania lui Moș Gerilă, așa cum se numea Moș Crăciun pe vremea aceea. Sania era în stare bună și nu înțelegeam de ce nu este folosită. „În iarna asta voi face măcar o plimbare cu sania”, mi-am spus imediat ce am văzut că se așterne prima zăpadă. Într-o zi însorită de decembrie, când ninsorile s-au oprit, l-am luat pe nenea Turuianu și am plecat spre satul Cocârț, unde era un grup tradițional de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
teatru popular, iar țăranii erau încântați să meargă la județ, unde, cu ani în urmă, luaseră premiul întâi la un festival de datini. Era pentru prima oară când munca pe care o făceam îmi oferea prilej de bucurie. Călătoria cu sania era o adevărată desfătare. Viața de la sat are și bucuriile ei simple, dar atât de adevărate! În ziua următoare am mers într-o comună învecinată, tot cu sania și am împrumutat costumele naționale pe care seara le-am trimis în
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
munca pe care o făceam îmi oferea prilej de bucurie. Călătoria cu sania era o adevărată desfătare. Viața de la sat are și bucuriile ei simple, dar atât de adevărate! În ziua următoare am mers într-o comună învecinată, tot cu sania și am împrumutat costumele naționale pe care seara le-am trimis în satul Cocârț. Când m-am întors în sat, ninsoarea se oprise și se lăsase gerul. Printr-o spărtură de nor, soarele zâmbea privind înapoi spre ziua care tocmai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
ianuarie erau frumoși și mulți. Numai inginerii zootehniști știau câți miei sunt cu adevărat. Ar fi trebuit să știm și noi, dar cine stătea să numere animalele? Cele mai multe oi fătau gemeni, dar zootehniștii nu înregistrau decât unul. Ne deplasam cu sania după încheiat contracte de la populație. Țăranii nu erau bucuroși și uneori nu ne primeau în casă. Alteori refuzau să le încheie, iar aceia care, totuși, le semnau refuzau categoric să crească un porc pentru contract. Imediat ce aflau că am sosit
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
asculta acum. Mă purtam blând cu el și aveam grijă să nu plec pe teren fără a-i da să mănânce ovăz și să bea apă proaspătă. Când era zăpadă mare și trebuia să merg pe teren, înhămam calul la sanie. În zilele reci și umede, echipată cu cizme de cauciuc în picioare și cu pelerina galbenă de ploaie adusă din Germania de fiica lui tanti Maria din satul Boiereasca, îmi acopeream picioarele cu pătura peste care puneam o folie de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
ce se desfăceau într-o limbă încârligată, făcând tumbe în costumele noastre de bufon din fetrul meselor de biliard, adunând în urma noastră o liotă de copii pe care-I duceam la etajul trei unde Moș Crăciun cel suedez ședea în sania trasă de renii care atârnau din tavan, iar trenulețele de jucărie treceau cu clinchet, iar coșurile cu cadouri mergeau tiptil, iuți și mecanice, pe cablurile ce duceau spre casa de bani. Iar aici eram responsabili cu butoiașul cu cadouri-surpriză, înveșmântate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ale vechiului regim, în care sfetnici și miniștri își văd gloria apunând, iar gărzile de mercenari elvețieni și cele pretoriene încep să dea semne de neliniște. În această ultimă lună am rămas tot timpul cu Georgie acasă, trăgându-l cu sania, ducându-l la plimbare în parc, luându-l la serele din parcul Garfield să vadă lâmâii înfloriți. Roțile administrative se roteau deja; eforturile acestea dintr-a douășpea oră n-au dat rezultate. Lubin, care susținuse întotdeauna că lui Georgie I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
om de nimic. Egoist, gelos, autocrat, cu limbă ascuțită, și ipocrit. Totuși chiar până în ultimul moment mi-am păstrat respectul față de el. în primul rând pentru că întotdeauna luptase împotriva bolii. Fără îndoială, să lovești un polonez care se dă cu sania pe gheață era mai sus în ierarhia mea, sau să fii un Belizarie, iar să pleci în căutarea Sfântului Potir era pe primul loc, dar, până la urmă și la coadă, în câmpul de bătălie în care fusese așezat și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
apei, dacă te hotărăști că energia ta trebuie să curgă în acea direcție, și dacă povara morgilor și mașinilor depinde de puterea de ridicare hidraulică de care dispui. Când Napoleon a scăpat din iarna rusească în coșciugul vechi al unei sănii, trecând printre trupele sale ce zăceau moarte ca niște cârduri acoperite de zăpadă, a vorbit trei zile în șir cu Caulaincourt, care probabil nici nu era în stare să-l audă cum trebuie pentru că avea urechile bandajate - iar stăpânul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
America. Ce se vvva întâmpla când lupta pentru pâine este o-o-o... Vor elibera bunurile omul sau îl vor înrobi? Aproape că uitai să te mai gândești la înfățișarea lui caraghioasă și la colecția complicată de paravane, antichități, arme, sănii rusești, colaci și cozi de coifuri, casete de sidef. Și totuși, chiar și atunci când se afla în sferele sale înalte, arăta nenorocit, gata să izbucnească în lacrimi. Între timp gustul șuncii ăleia mucegăite pe care o mâncasem îmi venea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
să meargă în birou, să întrebe dacă nu a fost căutat la telefon, dar nu se poate abține să nu intre la dirigintele șantierului: -Tovarășe Stanciu, fără sudorul Bogdan stau și mă uit! Afară deja fulguiește. O să ne dăm cu sania rîde șeful. Și cu montajul? Unde-i sudorul? Mi l-a cerut directorul, stă o secție. Mergi la Ștefănescu, șef de secție în Zona Doi, are el un sudor bun, am să-i dau și eu telefon. Ziceai că vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în copilărie, cînd încă nu știa cum arată munții, iar brazi văzuse doi, și-aceia ciuntiți, în curtea fostului conac boieresc din sat. Zînele din poveștile preferate și le închipuia locuind în case mari, înconjurate de mulți brazi, călătorind în sănii împodobite cu flori și blănuri, din care li se vedeau doar ochii mari și părul lung, blond ca paiul de grîu înainte de secerat. "Frumoasă femeie, ca o zînă! gîndește Mihai auzind foșnetul revistei de sub arbust, pe care o ia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de-i înnebunește. Se duce la telefonul din colț și formează un număr: Alo, Tomșa la telefon. Vezi că a ieșit gospodarul în curte. Și de ce nu m-ai anunțat, deșteptule?! se înfurie Cristina. Așa-ți trebuie, să cari cu sania dacă n-ai cerut la timp. Nu, n-a avut obiecții... Hai, nu fi insinuant, te rog! Fata trîntește telefonul și-și mai face de lucru pe acolo, să se liniștească. Îmi pare rău! spune Mihai ridicîndu-se. Poftim?! tresare Cristina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
frontierelor, cu cinema-ul drept pașaport diplomatic Ce vă amintiți din copilăria românească? Amintirile mele din copilărie înseamnă peisaje, străzi, mirosuri... Și mai ales zăpadă. Zăpada cu tot ce are ea nostalgic. Îmi amintesc natura învăluită în zăpadă și multe sănii. Un amestec de ambianță senină, prin această zăpadă, și apoi multă violență, teroare, spaimă. V-ați născut la București în 1938. Au urmat ani teribili în România... Au fost ani teribili mai ales pentru evrei. În 1941 a avut loc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
piața aglomerată, rondul acela de tarabe din jurul insulei ovale, Își amintea acadelele Învelite În plastic transparent atârnate de acoperișurile de tablă ale camioanelor cu dulciuri, Își amintea ciorapii roșii umflați de cărbuni dulci, Moș Crăciunii care se lăsau fotografiați lângă săniile lor de carton, steagurile Italiei care fâlfâiau pe cărucioarele ambulante și În centrul acelui vacarm, aproape de fântâna arteziană, caruselul cu căluții mecanici care se rotea Încet În timp ce În difuzoare bubuia Lambada. Dar acum, Într-o seară obișnuită, aici erau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
auzit-o decît de vreo două ori), atunci În mod sigur vede În ea și o siluetă mînjită, În mișcare, stricînd cadrul... Ăla ar trebui să fii tu, În vîrstă de 10 ani, străbătînd aleile fie pe bicicletă, fie pe sanie sau pe patine, depinde de anotimp. Dacă persoana cu pricina are două sau trei sau cinci fotografii făcute simultan, În diverse locuri ale parcului, e foarte posibil să vadă silueta mînjită În toate cele două sau trei sau cinci. O
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]