1,927 matches
-
din teatru masiv (550 de pagini, A4!), savuros, necruțător cu epoca și colegii. Așteptam continuarea lui, anunțată pentru anul acesta. Dar... între timp, Candid a mai comis două "pozne": o piesă despre cunoscutul actor Mircea Șeptilici și una despre marele satiric Teodor Mazilu. În ambele, apar și artiști sau neartiști vivanți care, bănuiesc, nu-s fericiți să se vadă într-o carte, ori pe scenă, descriși în posturi delicate. Dar ăsta-i actorul nostru / autor: riscă, n-are tabuuri, nu alege
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
pe marginea unor aspecte banale, sau variațiile de limbaj din ziarele vremii despre sinucidere și incendii. Contextul are agramatisme, raporturi adversative, pleonasme, dezacorduri logice, topica latinizantă. Un limbaj stereotip identificăm și în schimbul de telegrame din Urgent, dar și grotescul, comicul, satiricul în unele momente și schițe. În nuvele întâlnim un mod special de investigație umană, câteva note naturaliste vizând aspecte naturaliste. În O făclie de Paște punctul culminant îl constituie momentul nebuniei lui Leiba Zibal, anticipat de o serie de amănunte
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Abu-Hassan) românești sau orientale sau din opere ale literaturii universale. Caragiale tratează fantasticul cu umor (atmosfera intimă, magică, sugestivă (La Hanul lui Mânjoală), culoarea locală a Bucureștiului la începutul secolului al XIX-lea. În tinerețe, Caragiale a publicat în reviste satirice Ghimpele, Claponul și a acumulat experiență de viață, a cunoscut medii predilecte pentru personaje, le-a urmărit reacțiile în conversație, și-a fixat mecanismele pentru articolul direct și nervos, pentru anecdotă și calambur (modalități ale comicului), alături de parodie. Treptat se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
romantică, diferite tipuri sociale de la rege până la omul sărac, copleșit de gânduri, care cugetă "la ziua cea de mâine". Luna tutelează universul: codri, izvoare, pustiuri, palate și cetăți, gândirea omului și meditează la problemele omenirii. În unele schițe de portret satiric sunt prezentate câteva "figuri": imaginea unui tânăr ce "caută-n oglindă de-și buclează al său păr", sau cea a negustorului care "-mparte lumea de pe scândura tarăbii", iar, prin contrast cu acestea, se conturează imaginea "bătrânului dascăl", savantul, omul de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Limbajul poetic se caracterizează prin următoarele trăsături: îmbinarea limbajului popular cu cel intelectual (gene ostenite, colb, ferești); expresia intelectualizată în tabloul cosmogonic: "pe când ființă nu era, nici neființă"; expresii livrești: "precum Atlas în vechime", antiteza compozițională: tabloul cosmogonic și cel satiric; antiteza la nivelul vocabularului: Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi"; epitetele morale și ornante: "mișcătoarea mărilor singurătate", "galbenele file", "timpul mort"; comparațiile dau expresivitate ideilor filosofice: "ca și spuma nezărită"; personificări: "luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
strofă reproduce în formă inversă prima strofă. Scrisă într-un stil gnomic, Glossă e o meditație filosofică, în care distingem paradoxul, antiteza, echilibrul clasic în compoziție și stil, exprimarea unor adevăruri gnoseologice și etice. Poezia fascinează prin tonalitatea romantică, atitudinea satirică, formulări populare, invective ("mișei", "nătărăii"), conjunctive populare ("să feri"), epitete ("recea cumpănă"), metafore ("cumpăna gândirii"), expresii populare ("de-ai fi cu stea în frunte"), stil clasic, armonios, clar, de o mare simplitate. Glossă are zece strofe, fiecare strofă are opt
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Prin antiteză, poetul aduce față-n față trecutul reprezentat de Mircea cel Bătrân și prezentul judecat de "istoria eroică"; o istorie ideală și alta monstruoasă. Partea întâi este dominant epică și cu unele momente dramatice, partea a doua este lirică, satirică, pamfletară. Istoria ideală dezvăluie visul lui Osman, încercând să explice întemeierea Imperiului Otoman. Acest vis cuprinde o poveste de dragoste fantastică dintre un pământean și lună. Din inima sultanului crește un copac uriaș, ceea ce explică simbolul otoman, semiluna, și un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vine, calcă totul în picioare". Prin comparație, metafore, expresii onomatopeice sunt reliefate cele două oști: oastea română e "potop ce prăpădește, ca o mare tulburată", iar oastea turcească e "ca pleava vânturată". Partea a doua a poemului cuprinde un episod satiric, prin trecerea de la meditație la sarcasm. Poetul constată apariția pe scena politică a falșilor eroi: saltimbancii și irozii. Într-o secvență lirico-satirică, marcată de interogația retorică "Au prezentul nu ni-i mare?", poetul înfățișează "comedia minciunii", demagogia, fanfaronada. Mai întâi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
La Fontaine. Caragiale este fără îndoială un om de cultură. 1.2. O viziune generică asupra operei caragialiene Primele proze ale lui Caragiale poartă pecetea personalității sale, cea a unui ironist și a unui om de teatru. Ironist, însă nu satiric direct, el nu spune lucrurilor pe nume și nu le înfățișează așa cum sunt, ci le prezintă de-a-ndoaselea. Cu o intuiție precisă a lucrurilor, știe de pe acum să schițeze aspectele urbanisticii gloduroase a periferiilor bucureștene, înainte de a trece la înfățișarea mahalagiilor
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
a-i spori viața, puterea și farmecul...“ (Cioculescu Șerban, Viața lui I.L. Caragiale, Editura Institutului Cultural Român, București, 2005, p. 238) 1.4. Caragiale pedagog indirect Putem afirma, fără nici o urmă de îndoială, că scriitorul este un pedagog indirect, un „satiric“ care dorește îndreptarea relelor și contribuie la adevăratul progres social prin ironia sa incisivă. Rolul ironiei în opera lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
pentru explicarea aluziilor la instituții și obiceiuri desăvârșit criticate. De altă părere este critica naționalistă (D.A. Sturdza, N. Davidescu), care îl acuză pe autor că defăimează tot ce este românesc, numindu-l ultimul ocupant fanariot. Dincolo de toate aceste păreri, viziunea satirică asupra burgheziei românești, asupra moravurilor și pseudoculturii, portretul realist al personajelor care sugerează cu atâta putere viața prin gesturi, nume, situații și limbaj, marea valoare a creației dramatice sunt calitățile care au conferit acestei piese, până în zilele noastre, dreptul la
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
se desprinde să îmbrace măruntele chiverniseli personale în sforăitoare și găunoase slogane pseudodemocratice, pseudopro-gresiste (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p.199) De altă părere este același Șerban Cioculescu, care din afirmația lui Sică Alexandrescu desprinde ideea de „fustigație satirică“, considerând că, dimpotrivă, în piesa sa, Caragiale adoptă o metodă care presupune prezentarea pură și simplă a personajului, cu limbajul, gesturile și tabieturile lui, fără ca el, autorul, să pară a lua nici un fel de atitudine în fața modelului. Personajul se caracterizează
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
confruntă cu o cultură inferioară cu tendința de a o distruge. O pleiadă de tineri introduc forme sociale moderne. Neajunsurile, ridiculizarea, satirizarea anomaliilor speciale țării noastre sunt pretexte în comediile lui Caragiale, căruia i se recunoaște calitatea de mare talent satiric. Odată expusă această digresiune, Gherea trece la analiza comediilor. Conul Leonida față cu reacțiunea este considerată de către critic un germen al marelui talent satiric caragialian. Comedia are umor, are spirit vesel, cu scene de adâncă pătrundere psihologică. Scena baricadării este
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
țării noastre sunt pretexte în comediile lui Caragiale, căruia i se recunoaște calitatea de mare talent satiric. Odată expusă această digresiune, Gherea trece la analiza comediilor. Conul Leonida față cu reacțiunea este considerată de către critic un germen al marelui talent satiric caragialian. Comedia are umor, are spirit vesel, cu scene de adâncă pătrundere psihologică. Scena baricadării este de un comic mare și, mai important, e perfect tipică pentru Conu Leonida și coana Efimița. De la analiza acestei comedii, Gherea trece la O
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
critică a regimului burghezo moșieresc“. În: „Contemporanul“, 1952, n. 5, 1 februarie, p. 3. Sică Alexandrescu înlătură orice prezumție potrivit căreia comicul caragialian este comicul pur al mahalalei și provinciei. Prin această falsă concepție se încearcă o denaturare a conținutului satiric al comediei, o abatere de la critica adusă de Caragiale regimului burghezo-moșieresc, o deformare a adevăratului caracter al lumii lui Caragiale. Referindu-se la O scrisoare pierdută, Sică Alexandrescu consideră că autorul creează aici personaje tipice în împrejurări tipice, că în
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
istorie ca o teribilă povară. Adevărata resurecție e, probabil, opera viitorului și ea necesită o pregătire metodică. Nu ajunge să știi adevărul, trebuie să-l și aperi. Nu e suficient să te indignezi, ca Tacit în istoriografie ori ca binecunoscutul satiric roman, ci e nevoie ca indignarea să devină o sursă de acțiune pozitivă, creatoare. Spiritul critic trebuie să se situeze deasupra oricărui partizanat, îndemna Max Weber, atrăgând atenția asupra menirii sociale a clasei mai luminate. Menire paradoxală, căci manifestă interese
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și are o sănătate fragilă. Cu exceptia rezistenței ei încăpățânate la insistențele lui Șir Thomas de a se căsători cu Henry Crawford, comportamentul ei pe tot parcursul acțiunii pare complet pasiv. Mansfield Park este de asemenea cel mai puțin ironic și satiric dintre românele lui Jane Austen. Fanny însăși nu are simțul umorului, iar Mary Crawford, singurul personaj plin de ironie și replici spirituale, este lipsită de sentimente. Dacă un personaj precum Elizabeth Bennet, în Mândrie și prejudecată, este ușor de admirat
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
exagerate, în culori aprinse. Povestea filmului este dominată de tonul gotic, care în român deține o foarte mică parte, iar totul pare a fi mult prea puțin imaginația lui Catherine decât realitate. Filmul pare a fi omis ceva din tonul satiric al românului în favoarea unei scene horror, completate cu secvențe masochiste de vis, demne de un cinematograf expresionist. Apar personaje bizare, cum ar fi marchiza străină, si este depășită până și acuratețea istorică atunci cand Catherine și John Thorpe se destind în
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
la inevitabilul sfârșit."148 În 1917, apare pe scena tangoului figură emblematica a lui Carlos Gardel, care este pentru tango "ceea ce este Cervantes pentru literatură spaniolă". Pentru Gardel poeții scriu poezii ce vor deveni scurte melodrame cu elemente de tragic, satiric sau de reflexie despre condiția umană, dar văzută cu ochii locuitorului din Buenos Aires: dragostea problematică din labirintul citadin, destinul, prietenia, timpul inexorabil, moartea, temele liricii în general și ale metafizicii populare argentiniene în particular: "existența este un vis care are
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nouă, la transhumanța spre câmpiile Moldovei ori Țării Românești luau parte mulți ciobani din Ardeal în vremile de înflorire a păstoritului acolo, erau cunoscuți prin turmele lor din Ardeal, pot fi priviți ca ungureni ", autorul invocând numărul important de strigături satirice, mai cu seamă din Muntenia îndreptate împotriva ungurenilor", precum și absența din Transilvania a unor strigături ostile ciobanilor de dincolo de munți, ceea ce ar confirma că transhumanța (păstoritul pendulatoriu) se făcea numai dinspre Transilvania către sud și est. Recunoaște că în cele
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
sau de contrast ținând de mediul urban, provincial, felurite interioare și climate. Fapt e că naratorul-protagonist are oroare de previzibil, formalism și prefăcătorie, drept care le denunță ori de câte ori are ocazia, fie că e vorba de felurite cupluri puse sub o lupă satirică și chiar caricaturală, dar și de sentimentele de manechin impecabil, dar iritabil, ale soției sale, Elsa, de veleitățile unor figuranți din mediile frecventate (medicale, jurnalistice, artistice), fie de propriile reacții. El pendulează necontenit între culpabilizare și furie, debusolare și neputință
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de noimă este tendința noastră de a valoriza în genere exactitatea, fără a ține seama de natura activităților și de împrejurările în care au ele loc. Lui Wittgenstein îi reținuse atenția o butadă pe care o întâlnise în cunoscuta revistă satirică Simplicissimus: „(Imagine: Doi profesori stau în fața unui pod în construcție.) Voce de sus: «Lasă-l jos - lasă-l jos, îți spun - o să-l aducem pe partea aialaltă.» - «Este de neconceput, domnule coleg, că o muncă atât de complicată poate fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
latin, disperarea omenească a tânărului care știe că este sortit morții. Scriitorul ermetic a ales 41 de compoziții în care surprinde toate nuanțele tematice și tonale ale poetului: de la cele melancolice la cele elegiace, erotice sau conviviale, erudite sau mitologice, satirice sau ironice, în orice caz impetuoase atunci când este vorba despre ură sau iubire.440 Și-a îndreptat apoi atenția către Ovidiu și a tradus din Metamorfoze miturile ce au ca scenariu Sicilia natală, proiectată, de fiecare dată, într-o dimensiune
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
1962 că monahismul ca proiect (și, implicit, la pachet cu el, religia creștină) este pus la punct de călugărul de la Căldărușani. Ușurătatea cu care criticul face afirmația măsoară numai graba de a satisface un anume cititor oficial. În fapt, tirul satiric, acolo unde avem accente de satiră (căci adesea critica e generoasă și bonomă), e orientat spre indivizi, cutume și gesturi care invalidează instituția mănăstirii. Mănăstirea ca proiect și călugărul ca specie nu sunt în chestiune. Este interesant de remarcat că
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de divertisment în care sunt invitate și personalități politice, un al treilea grup care se uita la emisiunile politice clasice, programe culturale și citește presa scrisă și, în fine, în a patra se concentrează pe presa „intelectuală”, politică, economică sau satirică. Apoi a testat nivelul de cultură politică a diferiților participanți, cunoștințele lor în materie de mize naționale și instituții, precum și gradul lor de implicare politică în viața cotidiană. A constatat că persoanele care se uită mai ales la emisiuni de
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]