1,560 matches
-
scară, cu o pompă și-o salopetă de zugrav, iar ăla s-a uitat la mine cu o scârbă inimaginabilă... - Lasă gargara, măi, idiotule. Rade, mai bine, ce s-a-ntîmplat! - Cum ce? Omul tavanelor a prins să mă fixeze cu o scârbă indescriptibilă, n-auzi?... Iar între timp, măi, copii, Raicopol depăna, prin microfon, niște amintiri care adormeau populația. Celelalte garnituri de metrou, din spatele garniturii noastre, fuseseră deconectate. La Dispecerat se înfăptuia panică. Trimiseseră, e drept, o echipă de gealați antrenați, care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Spînzu, un țigănuș agil și devotat. Numai de-un metru jumătate. Făcut parcă doar din pielițe și cartilagii de liliac. Nu deschisese gura decât cât să le vândă pontul... Ei trei, rămași în Buzești, nu hălăduiră aiurea pe străzi. De scârba patrulelor, se strecurară într-un subsol de bloc de pe Doctor Felix, peste drum de cârciuma "Fîntînica", traseră tutun, haliră alune din buzunarele cât căruța, ale lui Arvinte. Și, din bârfă în bârfă, până la mijirea zorilor, sorbiră și pisoiul de juma
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atingerile ăluia și, de fapt, asta am rugat-o și eu... Și apoi, Dina și cu mine am ajuns acasă, iar Dina s-a reașezat pe covor și s-a hotărât să se demachieze, să-și scoată din pori toată scârba și obida fondului de ten al blestematelor zile. Când a adormit, din nou, în patul nostru comun, am sărit într-un picior, m-am dat peste cap, m-am rugat. Ningea și, pe măsură ce mă rugam mai intens, ningea și mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bună seara. Lucra la morgă, despuia morții, le făcea el cu dresuri, îi îmbălsăma, umbla-n om cum ai căta într-un raft. Cine nu-l știa? Era îndesat, cu priviri batjocoritoare, nu scotea mâinile din buzunare. Scuipa des, cu scârbă și-avea o vorbă a lui, de-o știau toți: - Bă, dacă dreptatea ar fi o sârmă, aș îndrepta-o eu! Să fi avut cincizeci de ani, da nici nu-i dădeai, deși albise devreme. Obrazul - proaspăt, subțire, sănătos. Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
chiar doctor. Un fel de felcer... Coană Lino, mai dă-ne cfte-o gamoaie! Chirică zicea: - Vai de mine, dumneata vrei să mă-mbeți... Dar apuca cinzecul cu nădejde. - Și tot cu munile-astea mănînci? - Da cu care? - Păi nu ti-e scîrbă? - De ce să-mi fie scîrbă? Ehe, omu... - Nu-ți miroase a hoit? - Nu-mi miroase. Dumneata nu ai de unde să știi ce frumoși suit morții. - Ce spui? - Da. Ăștia nu mai pot să-ți facă rău. Îi vezi așa cum i-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
felcer... Coană Lino, mai dă-ne cfte-o gamoaie! Chirică zicea: - Vai de mine, dumneata vrei să mă-mbeți... Dar apuca cinzecul cu nădejde. - Și tot cu munile-astea mănînci? - Da cu care? - Păi nu ti-e scîrbă? - De ce să-mi fie scîrbă? Ehe, omu... - Nu-ți miroase a hoit? - Nu-mi miroase. Dumneata nu ai de unde să știi ce frumoși suit morții. - Ce spui? - Da. Ăștia nu mai pot să-ți facă rău. Îi vezi așa cum i-a lăsat Dumnezeu. Bogat, sărac
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făcea scandal dacă se îmbăta. Dar când i se năzărea a chef, începea să bea cu litra. Se uitau mușteriii ceilalți la el. - Cum e, nea Fane? întreba Ilie de alături. - Cum să fie? Beau, că mi s-a făcut scârbă de lumea asta! Să fie dreptatea o sârmă, aș îndrepta-o eu! Și iar începea să vorbească cu Chirică despre morții lui: - Acu i-am lăsat să doarmă. Sânt mulți. Până le vine rândul, mai așteaptă. E muncă mare și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai puteam. Mi-a spus: "Să nu mai bei, c-ai să mori!" "Asta era", mi-am zis. Bine. Și-am băut mai departe. De murit, încă n-am murit, după cum se vede. Cel puțin să nu mă prăpădesc de scîrbă! Că de-asta beau. Mi se face câteodată lehamite de tot, mi-e greu... Pe la miezul nopții, când punea Stere obloanele la ferestre, nea Fane pleca pe trei cărări. Avea de mers până la Tarapana, trebuia să treacă maidanul. Îi era
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochi vreo două. Toate astea le povestea lunganul, de față și el, abia ieșit din pârnaie, nimerit cu Stăpânul. N-ar fi fost nimic. După ce i-a numărat gologanii cerșetorului și i-a pus la loc, s-a uitat cu scârbă la ruda gagicii, și cu degetul mic i-a tras afară cravata din flanelă. Titi Aripă avea o cravată de mătase, 277 mândria lui de pește. S-a îngălbenit tot, de ziceai că dă moartea-n el. A vrut să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
A început să țipe de durere. Și-a pipăit fata lovită și-a văzut cum îi mai curge încă sânge din buzele despicate. A plâns după aceea multă vreme, de rușine și de durere. Dincolo, Bozoncea privea lămpile albastre cu scârbă. Piele îi turna pahar după pahar. Se simțea bătrân, bătrân, și somnul nu-l mai cuprindea, îl usturau ochii și liniștea odăilor îl făcea să urle. Când s-a trezit gagica și i-a auzit țipetele, 1-a cuprins din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
strângând din dinți. Ăl bătrân îl certă pe Paraschiv: - Nu pricep, de ce pângărești tu toate lucrurile? - Gura, hodorogule, ce, ți s-a urât cu binele? Să nu-mi umbli cu șahăr-mahăr... Fac ce-mi place, m-auzi? Și scuipase cu scârbă. Pe urmă spusese mai înbunat: Lumea asta-i o hazna, Treanță! Mie omu mi-e dușman. Să nu-l văd... Ochii lui se împăienjeniseră de ură. Gheorghe lihoti de groază. - Râzi, bă, rîzi! Bătrânul necheza: - Hî, hî, hî... Dădu în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu-i mai dădea drumul. Mașina i-a lăsat la capul Cuțaridei. De acolo au luat-o spre groapă, că ieșise soarele. Pământul maidanului scotea aburi calzi, și ei umblau osteniți de bătăi. Gheorghe nu spunea nimic. Îl ținea o scârbă de om și o dușmănie. - Ce-i, gîlmă? îl înghiontea cel tânăr. Ce-ai pus capul în noroi? Scăparăm, scăparăm! Noi să fim sănătoși și să-l găsim pe cumnatul nostru, mînca-i-aș zilișoarele... Și, fericit că mai vedea soarele, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Didina. Pe drumul Filantropiei se aprindeau felinarele. În geamurile negustorilor, lămpile palide luminau mărfurile învechite, pătate de muște. Era cald și măturătorii loveau caldarâmul cu bocancii lor grei. Nuielele măturilor zgâriau pietrele pline de praf. Li se făcuse somn și scârbă. Era ultima lor seară. Gheorghe strânsese bani și avea de gând să-i lase. I-a spus lui Paraschiv: - Haide cu mine, ia-o și pe Didina, că vreau să pic și eu o dată la zar, să dau de pileală
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
avea fata udă de lacrimi și nu mai spunea nimic. Paraschiv 1-a ridicat de gât, 1-a scuipat între ochi și i-a înfipt cuțitul. Când 1-a simțit moale, gemând numai ușor, 1-a zvârlit la pământ, cu scârbă. Didina a sughițat înspăimîntată și Gheorghe a aruncat o sută de lei pe lemnul lustruit. Armonistul a ieșit repede, tîrîndu-și burduful care mai scotea sunete nelămurite. De afară veneau presării galop. A simțit codoșul. A strigat: - Topeală, că ne-agață
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îmi vor ajunge să peticesc o inimă zdrențuită? Sau să cerșesc și pe ale pămîntului? - Ca și cum ele ar mai avea ce acoperi dintr-un suflet născut îngropat! Ați privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă-și agită valurile din scârbă de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta? Nevoia tainică de a te abandona mării
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pariziană. Dacă ai putea gândi atunci când ți se aprind gîndurile! Dar ce idee ar mai lua contur când din creier se împrăștie fum și din inimă scîntei? Dorești dorul de moarte și nu moartea, fiindcă n-ai ajuns la capătul scârbei de a viețui și ești încă mândru în prada erorii ființării. Dar cine a descoperit dorul de a muri nu mai poate fi alipit nici vieții și nici morții. Amândouă sânt îngrozitoare. Voluptate nu există decât în acel dor..., în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea și golul pozitiv al inimii. Avantajul neantului față de eternitate este că nu poate fi pătat de timp. De aceea se asemuiește el zâmbetului melancolic. Specificul soartei umane se epuizează în prestigiul metafizic al chinului. Omul trebuie să sufere până la scârba de suferință și de el însuși. Să nu fie Dumnezeu starea de eu a neantului? În nopțile de veghe și-n orice noapte, nu mai respirăm în timp, ci în amintirea lui, precum în mijlocul luminii care ne rănește nu mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
însîngerat seva? Sau Dumnezeu mi-a întors blestemele? Orice ocară la adresa Lui se întoarce împotriva celui ce a spus-o. Căci distrugîndu-L, ți-ai tăiat creanga de sub picioare. Ai zdruncinat tăriile; ți-ai zdruncinat tăria. Ura împotriva lui Dumnezeu pleacă din scârba de tine însuți. Îl ucizi pentru a-ți masca prăbușirea. Rostul omului este să preia suferința lui Dumnezeu. Cel puțin de la creștinism încoace. Religios e acel ce se poate lipsi de credință, dar nu de Dumnezeu. Pentru ce mâinile nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi un viciu dinlăuntrul căruia totul ne poate fi scuzat sau un abuz față de care totul e legitimat. Sau că, prin Dumnezeu nemaiaparținând pământului, orice crimă în lume ne poate fi iertată. Unui credincios nimic nu trebuie să-i scape: scârba, deznădejdea, moartea. Oamenii cad spre cer; căci Dumnezeu e un abis privit de jos. Revelația subită: a ști tot și fiorul care-i urmează: a nu mai ști încotro. Deodată, gândurile au despletit universul și ochii s-au oprit în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
totdeauna aici. Izvorând din cunoaștere, bănuiala aceasta m-a făcut să-i fug. Cum să mai respiri în umbra unei ființe ce nu suferă de amintiri cerești? Așa ajungi să-ți stâmperi întristarea în altă parte și să uiți cu scârbă de unde pleacă omul. Orice clipă îmi pare o repetiție la Judecata din Urmă și orice loc în lume, o margine a lumii. E ratat acel ce nu cunoaște ispita. Prin ea trăiești; prin ea te afli înlăuntrul vieții. Când ai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
refacă edificiul cosmic și faima gîndului? Nu e creația reacțiunea ultimă în fața ruinei și a iremediabilului? Nu reînvie spiritul în preajma deznodământului și a înfundăturilor sorții? - Altcum, de ce nu vine căderea, de ce rămânem verticali când toate au devenit una prin monotonia scârbei și a nimicului? Suferind cu tărie neîmplinirile vieții, te asemeni unui naufragiat care-ar fugi de țărm. Ajungi să nu mai cauți decât valuri și înotul pe-un nesfârșit de ondulații. Melancolia: timpul devenit afectivitate. Aș vrea să trăiesc într-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neființă. Prin toate simțurile râvnesc după desfătările sfârșirii... Ce dor de tainice împliniri mă înclină spre ele? Imposibil să nu descoperi măreția morții, după ce-ai fost trădat de viață!... Cine-a văzut prin oameni și prin sine însuși, de scârbă ar trebui să-și zidească o întăritură pe fundul mărilor. Nefericirea nu se întîlnește decât la un temperament esențial contradictoriu. Cel obosit de sine însuși obosește pe semeni și este obosit de ei. Decepțiile repetate presupun ambiții inumane. Oamenii cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
adevărat triști sânt acei care, neputând răsturna totul, s-au acceptat ca ruină a idealului lor. Timpul este crucea pe care ne răstignește plictiseala. În năpădirea de farmece și-n suflul de extaz ce-mi risipește rosturile pe latura nemărginirii, scârba de mine e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri de câte ori te întîlnești cu lumea creată de el
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al îndrăgostirii. Fiind teolog sau cinic, poți suporta istoria. Dar cei ce cred în om și-n rațiune, cum de nu înnebunesc de dezamăgire și cum își păstrează cumpătul în dezmințirea continuă a întîmplărilor? Apelând însă la Dumnezeu sau la scârbă, te descurci cu ușurință în devenire... Oscilația între teologie și cinism este singura soluție la-ndemîna sufletelor rănite. Acele nopți crude, lungi, de o vitregie surdă, cu furtuni înecate în apele moarte ale gândurilor - pe care le înduri din setea curioasă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume. Când iubești viața cu patimă și scârbă, doar diavolul se mai milostivește de tine și-ți oferă sălașul fatal îndurerării tale aiurite. Acele sfâșieri ale cărnii și demențe ale gândului, în care am cădea în plină sfințenie dacă Dumnezeu ne-ar sări într-ajutor. Șovăirile lui ne
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]