4,125 matches
-
literatură. Raluca Dună nu spune „manie” și nici „autoreferenț ialitate“, ci spune „reprezentări auctoriale“, adică moduri prin care autorii vorbesc despre ei înșiși prin mijlocirea artei în care excelează. Dar dacă lăsăm deoparte alura scrobită a expresiilor de secime universitară - scriitură, eu auctorial, figurabilitatea eului, -, atunci tema lucrării sună astfel: artiștii suferă de un exces al conștiinței de sine, iar acest exces culminează în imboldul de a se pune pe ei înșiși în lumină. Cînd e vorba de pictori, imboldul ia
Tabloul scris by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5665_a_6990]
-
mai mult sau mai puțin tinerești”. Carte ce îmbină meditația critică și notația precisă cu acolada afectivă a confesiunii, cu amprenta nostalgică a înscenării unui trecut cu gesturi, chipuri și evenimente surprinse cu acuitate, Amintiri și portrete literare impune o scriitură disponibilă, teatrală, melancolică, patetică și tandră, dominată de finețea detaliului și de plasticitatea portretelor. Critic de stirpe lovinesciană, cu o structură temperamentală apolinică și raționalizantă, G. Dimisianu este unul dintre cronicarii literari ai perioadei postbelice care au reușit să apere
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
feluri) de post-text, adică un nimic. Posttextul - dacă nu e un fel de text - nu e nimic. Orice înțelegere e un text. Oare? Mureșan nu vrea cu orice preț să scandalizeze. E un poet decent, unul ce mizează (încă) pe scriitură. Ce să înțelegi, deci, din poemul cu titlul mai sus pomenit? Sau are neînțelegerea textele ei? Neînțelegerea cu text e tot un fel de înțelegere, totuși... Să vedem ce se întâmplă în acest text cu titlu în măsură să scandalizeze
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
dacă nu ridicolului. Scap de alternativa nefavorabilă și citesc încă o dată poemul. Constat că, după determinațiile ce l-ar putea indica și care nu-l epuizează, un astfel de poem nu se citește, doar se vede. El reprezintă ieșirea din scriitură. Citindu-l, îmi amintesc: un discipol al unui maestru zen e atârnat deasupra unei prăpăstii de o frânghie pe care o ține în gură. În acele momente, maestrul îi cerea să spună ce e koan. Ion Mureșan scrie: „El este
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
Mișcarea Vestitorilor. Sentimentele materne se dovedesc, cu toată enorma lor slăbiciune, singurele care, sugerează Dinu Pillat, mai pot salva o lume în derivă. Poate că autorul nu a avut suficientă forță să transforme paginile de jurnal ale Ralucăi într-o scriitură convingătoare pentru configurarea personajului. Pe de altă parte însă, Raluca Holban este un subtil melanj de dragoste maternă, de slăbiciune feminină și de forță capabilă să țină singură cumpăna unei normalități ce pare doar a fi pierit. Finalul cărții conectează
Perspective epice asupra legionarismului by Andrei Bodiu () [Corola-journal/Journalistic/5794_a_7119]
-
a deveni un nou „caz Goma”, cu adăugirea: „Se scontează pe sprijinul internațional, TUDORAN venind după o ședință de «instructaj» la Paris.” Nulitate literară foarte productivă editorial, Alexandru (Al.) Raicu turna din devotament funcționăresc, furnizând informații la gramădă, cu o scriitură pripită, trădând spaima că ar putea ieși din grațiile Securității. Surprize, surprize... Delațiunile lui Eugen Uricaru, Andrei Brezianu și Mircea Iorgulescu, așa cum se prezintă acestea în documentele CNSAS, îl surprind pe Tudoran. Contactați după apariția cărții Eu, fiul lor niciunul
Un mare disident: Dorin Tudoran by Radu Călin Cristea () [Corola-journal/Journalistic/5825_a_7150]
-
rivale din Verona, dar și întâlniri cu noi personaje, care apar ulterior în viața ei. Această riscantă viziune e salvată de calitatea compozițiilor coregrafice, atât cele create pentru Julieta, cât și pentru personajele masculine care o secondează sau evoluează aparte. Scriitura lui Edward Clug este una personală, cu un desen preponderent unghiular, adesea frânt, delicat în mișcările Julietei, dar de o vigoare remarcabilă în compozițiile de grup bărbătești. Ambele piese montate de coregraf la București, dar mai ales cea de-a
Salt stilistic spectaculos by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5833_a_7158]
-
să-l scot la suprafață vorbind despre Barthes. Poate de aceea și titlul: „fîntîna barthesiană”. Sigur, e greu să ștergi cu buretele tot ceea ce Barthes echivalează cu teoria literară dură, cu rațiocinarea aparent abstractă, cu reflecția masochistă. Cred că, dincolo de scriitură, acest stil barthesian și, mai larg, francez nu mai are astăzi mulți sorți de trecere în canonul world literature. David Damrosch, recent invitat la Literele bucureștene pentru a fi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa, vorbește, în cartea care
Fântâna barthesiană (2) - Vorbire privată și vorbire publică by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5565_a_6890]
-
dezastruoase, ne face finalmente să resimțim verticala tragică a exilului metafizic a oricărei făpturi umane, „scandalul vieții și al morții”, în ciuda înrădăcinării discursului său într-o realitate istorică i-mediată. Adică în realitatea noastră. Angajată într-o „luptă contra evidențelor”, scriitura lui Fondane nu te poate lăsa indiferent. Apropiindu-mă de această poezie spre finele anilor ‘90 - cînd propriul meu univers poetic era deja demult configurat și marcat de viața sub o dictatură comunistă, dar și cînd cunoșteam deja experiența exilului
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]
-
nebulos) nu poate învinge timpul, poetul stă față în față cu cele două ipostaze ale realității. Complementaritatea pare să nu (mai) fie posibilă, oscilațiile și-au pierdut și ele cadența, spațiul se îngustează până când recuzita încape într-o categorică disjuncție. Scriitura lui Mircea Dinescu își distribuie efectele cu promptitudinea și ponderea pe care le dă de obicei suveranitatea afectului. Însă suveranitatea nu implică neapărat și hegemonia: travaliul liric implică și mize inaccesibile unui imbold irațional, boicotând sistematic formalitățile și locurile comune
Să scrie, dar să nu scrie! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/5073_a_6398]
-
în 1969, la doar trei ani după apariția în Franța - Barthes era să aștepte eliberarea pentru a fi cunoscut altfel publicului român. În 1987, însă, după nenumărate amânări, Adriana Babeți și Delia Șepețean reușesc să scoată o antologie Barthes (Romanul scriiturii, Univers, 1987) din care lipsesc texte și fragmente de texte care aveau legătură explicit cu ideologicul și politicul. (De remarcat: în Bulgaria o astfel de antologie n-a putut apărea înainte de 1990 tocmai pentru că traducătorul, un anume Stoyan Atanassov, a
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
mai apărut, dar trebuie spus că nici una nu a făcut eveniment; că Barthes nu a intrat niciodată într-adevăr în imaginarul literar al cititorilor profesioniști din România. Camera luminoasă, Mitologiile, Plăcerea textului, Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit, Gradul zero al scriiturii (ultimele trei în mai mică măsură), rămân textele lui cele mai cunoscute publicului românesc. Dacă îl aleg însă pentru o radiografie pe sărite este pentru că Barthes nu e proful acru care ne spune cum să despicăm un text literar, nici
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
carne pe care o credea anunlată de spiritul teoretic. Barthes nu poate fi teoretician decît cu prețul autodenunțului. El clasează tocmai după criteriul posibilității de a-și subiectiviza compartimentările. În citatul de mai sus, ca și în Gradul zero al scriiturii care precedă Mitologiile, distincțiile lui Barthes apar încărcate de un patos aparte pentru că domeniul în care ele sunt operate este cel moral. Moral într-un sens antic: ca disciplină de sine, ca etică individuală, și nicidecum în sensul unei morale
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
viață lăuntrică. Spre deosebire de atîtea alte ocupații omenești, nu dezvoltă reflexe condiționate, nu duce la automatisme. Există - cum să nu? - manifestări de manierism, de autopastișare, dar ele nu sunt decît umbra pe care o aruncă formula originală, măgulitoare pentru aceasta. O scriitură înnădită, lălîie nu e aptă de manierism. A scrie cu adevărat înseamnă a conștientiza fiecare particulă a textului, a o supune unui examen continuu, ceea ce presupune o luciditate cabrată, un efort stresant. „Scriitor, spunea Valéry, e cel pentru care o
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
este cel semnat de compozitorul postromantic german Max Reger, anume Varițiuni și Fugă pe o temă de Telemann; este o elaborare componistică pe cât de amplă pe atât de savantă, în parte fastidioasă, o elaborare ce conciliază stilul monumental organistic cu scriitura pianistică de mare spectaculozitate. Tocmai acest aspect i-a reușit pe deplin pianistului Jerzy Sterczyński, un invitat al Institutului Polonez. Nu poți să nu observi, lumea solistului este dură, este captivantă; ...este singulară în felul ei. Îmbină aspecte ale unei
Lumea solistului muzician... by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5640_a_6965]
-
său real - imaginația.” (Justine, p. 13-14) Bunul său prieten Henry Miller, dincolo de „cuvintele murdare” pe care el însuși le folosea, după citirea primei cărți, Justine, l-a numit „Maestru al Frazei Heraldice“, exprimându-și fără reținere entuziasmul: „Fascinantă! Și ce scriitură! Doar tu poți supune astfel limba engleză.” (Corespondență, p. 197). Apoi în altă scrisoare îi recunoaște devenirea stilistică, fiindcă este o devenire pritocită în cele cinci romane publicate înainte de Cvartet: „Se vede clar cum ai luptat ca să-ți poți stăpâni
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
căzute victime violenței în familie, o angajează să îl ucidă chiar pe liderul Pionierilor. Aomame îndeplinește misiunea, după care este pe punctul de a se sinucide. Aici se încheia acțiunea primelor două volume. Volumul al treilea păstrează aceeași rețetă a scriiturii în care fiecare capitol are în centru, pe rând, un alt protagonist. Numai că de această dată evenimentele nu mai sunt relatate doar din perspectiva lui Tengo și a lui Aomame, ci și din aceea a lui Ushikawa, un personaj
Înapoi în 1Q84 by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4534_a_5859]
-
De altfel, nu sunt puține enunțurile cu caracter confesiv-explicativ, prin care criticul își pândește, în oglinda propriului text, atitudini și melancolii, într-un fel de frenezie a livrescului, ce desenează ferm un anume statut identitar, o postură critică sau avatarurile scriiturii, marcate de fascinația analogiilor și a „jocurilor întâmplării”: „Nu pândesc analogiile cu orice preț, dar mă încântă insidioasele jocuri ale întâmplării, cu acele stranii țâșniri de imprevizibil ce deconspiră ciudate întâlniri, peste timp, ale spiritului, mă acaparează firul coincidențelor genuine
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
acestui instrument esențial al călătoriei pe mare, „dobândește un înțeles fecund în încercarea de a armoniza, într-o sintaxă inteligibilă, exactitatea optică și arbitrariul subiectivității“. Cartea are o structură compozită, fiind alcătuită dintr-o mixtură de forme și aspecte ale scriiturii (jurnal, recenzii, texte lirice, proză). Referindu-se la natura și finalitățile jurnalului, chiar dacă se ferește în mod explicit să realizeze „teoria jurnalului, a literaturii subiective, a «trădării» trăirii din momentul fixării impresiilor în pagină“, Constantin M. Popa remarcă specularitatea narcisiacă
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
și finalitățile jurnalului, chiar dacă se ferește în mod explicit să realizeze „teoria jurnalului, a literaturii subiective, a «trădării» trăirii din momentul fixării impresiilor în pagină“, Constantin M. Popa remarcă specularitatea narcisiacă, anamorfozele, jocul identitar, sau sugestiile simbolice ce articulează conformația scriiturii autobiografice: „Proiecție a autorului despre lume și despre sine, jurnalul, ca act specular, divulgă aroganța eului, inevitabila doză de narcisism care tulbură imaginile, uneori până la incredibile anamorfoze. Fatalmente subiectiv, jurnalul e totuși credibil, cu condiția ca oglinda să nu fie
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
ca act specular, divulgă aroganța eului, inevitabila doză de narcisism care tulbură imaginile, uneori până la incredibile anamorfoze. Fatalmente subiectiv, jurnalul e totuși credibil, cu condiția ca oglinda să nu fie strâmbă, aburită ori mincinoasă prin iluzia întreținută a autoflatării”. Desigur, scriitura diaristică adăpostește în tectonica ei autotelică și fragmentară, un amestec de stări afective și atitudini emblematice, deopotrivă, pentru om și scriitor, de la extazul captării formelor și sensurilor lumii, la frenezia livrescă („Sunt asaltat de idei și de cuvinte din toate
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
de cuvinte din toate părțile memoriei culturale”) sau la irizările melancoliei, recurente în mai multe sintagme emblematice pentru o astfel de atitudine existențială („mirosul umbrei“, „exasperarea întunericului“, „trubadurii istoviți“, „incendiul harfelor“, „orga în destrămare“ etc. ). În jocul de oglinzi al scriiturii diaristice, călătoria apare ca aventură deopotrivă existențială și spirituală, iar drumul devine metaforă revelatorie esențială, loc de întâlnire al imaginarului și al realului, al iluziei și al referențialității. De altfel, pentru scriitor, „aventura (...) înseamnă și abandon, reverie lucidă, bucurie, poate
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
de nebănuite himere“. Sedus de mirajul imaginarului livresc, dar și de aventura formelor concretului mundan, Constantin M. Popa comentează, în paginile sale, teme de mare impact asupra gândirii contemporane (toposul identitar, diversitatea culturală, dilemele cotidianității și ale socialului), prin intermediul unei scriituri disponibile, ce glisează de la notația nudă la ceremonialul reveriei fascinate de relieful propriilor rememorări.
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
incomodată de neizbânzi. Colecția de orașe este și cumul de istorii cu tâlc, aspirând la unitatea pierdută prin inventariere de ipostaze. Încântătoare pentru cititor nu doar avalanșa de meditații despre om și locurile sale comunitare, ci și precizia elegantă a scriiturii, care imită, cu mici unduiri de frază, simetria vulnerabilă a vinietei. În plus, incitante pot fi și comparațiile, mereu reluate de comentatori (Andrei Rogoz, Cornel Robu, Marian Popa, Mircea Opriță, Mihai Iovănel), cu Borges, Calvino, Kafka, pe care cititorul le
Geoficțiuni by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3290_a_4615]
-
-și îmbunătățească interpretările sale wagneriene (l-am văzut și în Lohengrin dar și în rolul Daland din Olandezul zburător). Timpul va așeza vocea sa acolo unde trebuie și suntem siguri că va depăși anumite probleme dificile ce se ivesc în scriitură. Cel de-al doilea interpret este tânărul bas Iustinian Zetea, cu o voce frumoasă, cantabilă, având acea noblețe pe care o impune rolul. Mărturisesc că am avut o reală surpriză în a-l asculta în seara a doua. Walther von
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]