2,019 matches
-
neapărat mutația cea mai bună, ci una dintre cele satisfăcătoare. Individul care este purtătorul celei mai bune mutații poate avea ghinionul să se întâlnească nas în nas cu cel mai mare dușman al său, care îl va înghiți fără nici un scrupul. • În modelul cibernetic, nefiind implicată în nici un fel decizia, incertitudinea nu există ca stare a sistemului. Mecanismele spontane nu sunt caracterizate prin incertitudine, spre deosebire de cele decizionale. • Modelul decizional prezintă o serie de avantaje principiale decisive în raport cu modelul cibernetic. În primul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de teatru. Personajele se supun aceluiași canon, fiind în tabăra negativilor - lași, infami, scelerați („cu ochii injectați”, cu un râs „răutăcios și bolnav”), iar în cea a inocenților - făpturi vulnerabile (ftizica, orfana, inocenta), căzând ușor victime unor hărțuitori lipsiți de scrupule, care uneori se căiesc, alteori nu, și atunci își primesc pedeapsa sortită de o instanță mai presus de legile omenești. Presărat cu ingrediente de acest soi, romanul Crime sociale abundă în considerații pretențioase, cu persistent iz moralizator. Răul care domnește
NICOLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288442_a_289771]
-
etapele și articulațiile. Strategia lui este să persifleze, să mineze inițiativele, să intimideze, Într-un cuvânt să descalifice. Sirota consideră „descalificarea nihilistă sau perversă” un comportament de uzurpator contra demnității umane, iar pe inițiator un manipulator al unei „ideologii fără scrupule”. Atacul vizează diferite categorii de actori sociali, pe purtătorii unui curent de gândire, pe membrii unui grup etnic, este Îndreptat contra celor care reprezintă o competență profesională sau o valoare umană recunoscută. Arta descalificării se manifestă În mai multe feluri
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de venituri suplimentare, iar universitățile tot mai sărace, în absența fondurilor aduse de cercetare. Autonomia universitară este nu mai puțin afectată de colegialitatea academică transformată uneori într-o oligarhie universitară în care cei puternici selectează, dictează și își urmăresc fără scrupule propriile interese. Ea, oligarhia, se constituie în universități, în jurul revistelor de prestigiu, în relația cu finanțatorii sau cu referire la ocuparea și atestarea posturilor academice de prestigiu. Ia forma unei rețele de prestigiu și influență, este impenetrabilă, netransparentă și omniprezentă
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
să fie un volum de versuri, Soare stâns, și unul de proză, Cartea cu chipuri. Publicistica lui M., prin care adie o boare de lirism, poartă pecetea firii lui contemplative. Ceea ce o caracterizează este bunul-simț, ca și, în comentariul politic, scrupulul moralității, semn de oarecare donquijotism, în pofida unui spirit de observație care ratează rareori. Cronicile literare sunt scrise prietenos, cu o mână de poet gata să-și înflorească textul cu metafore gingașe. Era elev în penultima clasă de liceu când, în
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
unui Mihnea de dinainte de transformare (masca ia locul chipului și devine chip adevărat), face o pasiune pentru acela și moare pe un pat de spital, în urma unui avort, sperând până în ultima clipă în revenirea celui care o părăsise fără nici un scrupul. De aici încolo romanul capătă o inoportună tentă moralizatoare. Înțelepțit, Mihnea abandonează boema, pune mâna pe carte și se pregătește să devină un adaptat social superior. Deși pare a fi varianta câștigătoare a lui Ragaiac, destinul lui Mihnea ilustrează în
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
Eugen Relgis îi sunt reproșate „penuria de acțiune și idei” și „lungimea descripțiilor” din volumul Soare Răsare, „volumaș de schițe, legende și însemnări japoneze”, lui Ovid Densusianu i se neagă calitatea de poet, acesta rămânând „un filolog sârguincios și cu scrupule științifice”. Sunt însă apreciate broșurile Izvorul vieții și Lupii ale lui Pavel Crușevanu („român basarabean de limbă rusă”) în traducerea lui Alexis Nour, care „deocamdată e poate singurul care să mai subțieze ignoranța noastră în literatura poloneză, ucraineană și chiar
MOLDOVA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288221_a_289550]
-
caz rar. O conștiință amorală care socotește delațiunea un drept fundamental, dacă nu cumva o vocație, este candidat sigur la meseria de satrap, zbir sau călău. Istoria ne arată că oamenii capabili de a-și trăda aproapele fără ezitări ori scrupule, încarnând astfel esența rece și parazitară a răului metafizic, sunt puțini la număr. Cinic inflexibil și delator entuziast, un asemenea personaj n-a avut mult de așteptat sub comunism până să devină un lider politic zelos sau un gardian strașnic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
târzie a avut o pleiadă de cronografi talentați. Meseria lor depășește rareori competența arhivisticii. Chemați să asigure o posteritate glorioasă bazileului sau teologilor implicați în disputele dogmatice ale Bisericii, cronicari romani precum Socrate, Sozomenos, Evagrie sau Filostorgius erau departe de scrupulele științifice de astăzi și complet imuni față de dilemele metodologice ale istoricului modern. Unii critici contemporani cred că fac excepție de la această regulă a Antichității târzii doar Sulpicius Severus (360-420) - autorul unei „cronici universale” și a faimoasei vieți a Sf. Martin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
propriei noastre inimi. Format la școala Scripturii și a tradiției patristice, părintele Teofil este un om al slujirii - pe scurt, un liturghisitor. Slujbele sunt viața Bisericii, iar teologia părintelui Teofil înseamnă o atare exploatare a izvoarelor liturgice. Cu mai puține scrupule academice sau convenții profesorale, dar susținută de o memorie prodigioasă, teologia părintelui Teofil cheamă la o reflecție asupra rostului prezenței noastre în trupul Bisericii. Astfel, părintele Teofil împlinește așteptările exprimate cândva de Dumitru Stăniloae, care spunea că „avem nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de nevoie, aveau uneori în spate ani de practică publicistică pe teme literar-culturale cu (transparent) încifrată miză politică - discursul „rezistenței prin cultură” -, făcuseră mic politicianism (în Uniunea Scriitorilor), aveau deci un mic trecut de „războinici culturali”. Cei ambițioși, lipsiți de scrupule până la colaboraționism și la amoralismul megalomanilor (ceea ce-i aducea pe unii în mediul nomenclaturii), făcuseră chiar mare politică, dacă se putea face politică mai jos de vârful piramidei comuniste, în Comitetul Central, Marea Adunare Națională, în străinătate - sub control de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
acestui proces necesar (numit de germani Vergangenheitsbewältigung; în Est, diferența mare constă în distanțarea simultană de mai multe trecuturi). Era neîndoielnic o uriașă operațiune de propagandă, orchestrată de Partid, și deosebit de profitabilă pentru autorii „angajați” (fie că aveau sau nu scrupule sau remușcări; eventualele lor frământări interioare nu au nici o importanță pentru experiența colectivă). Opinia publică, lipsită de surse de informare alternative ușor accesibile și credibile (posturile care emiteau din străinătate erau vitale, dar nu infailibile), era o pradă ușoară pentru
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
domeniu, dovedind falsitatea unor astfel de imagini. S-ar putea ca la obîrșia tuturor acestor fantezii picturale să găsim unele dintre cele mai străvechi sculpturi hinduse, egiptene și grecești. Căci, începînd din acele timpuri pline de imaginație, dar lipsite de scrupule, cînd - pe pereții de marmoră ai templelor, pe soclurile statuilor, pe scuturi, pe medalioane, pe cupe și pe monezi - delfinul era înfățișat într-o armură solzoasă, ca aceea a lui Saladin și cu un coif pe cap, aidoma celui purtat
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vînătorii mai cinstiți și mai echitabili admit unele cazuri speciale, cînd ar fi nedrept, ba chiar strigător la cer, ca o navă să revendice o balenă vînată în prealabil de o altă navă. Dar îndeobște, vînătorii nu prea au asemenea scrupule morale. Cu vreo cincizeci de ani în urmă, a avut loc în Anglia un litigiu ciudat asupra unei balene, reclamanții pretinzînd că, după o primejdioasă urmărire a acesteia în Mările Nordului, ei reușiseră să înfigă un harpon într-însa, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de a ieși din această situație, chiar dacă există cu adevărat dorința de apropiere. În ilustrația din dreapta, micromâncărimea exprimă dorințe afective contradictorii. Interlocutorul simte „mâncărimi” în interiorul brațului pentru că simte dorința de apropiere afectivă, de care în același timp se apără. Are scrupule în privința unei apropieri mai mari. Dar capul este destins și se înclină în mod semnificativ în direcția brațului care îl „mănâncă”. Această micromâncărime arată că el este pe cale să se elibereze de ultimele scrupule afective, pentru a înainta în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
în același timp se apără. Are scrupule în privința unei apropieri mai mari. Dar capul este destins și se înclină în mod semnificativ în direcția brațului care îl „mănâncă”. Această micromâncărime arată că el este pe cale să se elibereze de ultimele scrupule afective, pentru a înainta în mod semnificativ spre noi. O micromâncărime pe antebrațe, care sunt mai desprinse de trup și mai încărcate inconștient cu trăirea părții mai puțin emoționale, mai fizice, a legăturii, este elocventă. Să descompunem gestul Synei: antebrațele
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
a se deschide și dorința de a nu-și da frâu liber. Și aici, dacă simțiți dorință față de Syna, lăsați-o să-și elimine contradicțiile: „simte mâncărimi”, așadar este pe cale să ajungă la dumneavoastră. Acest tip de micromâncărime exprimă atât scrupulele noastre, cât și greutatea de a ne abandona unui mod de comunicare mai fuzional. Cei care seduc conștient sunt foarte pricepuți la amuțirea scrupulelor partenerilor, îndemnându-i să uite de barierele legate de context (și prin aceasta se deosebesc de
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
contradicțiile: „simte mâncărimi”, așadar este pe cale să ajungă la dumneavoastră. Acest tip de micromâncărime exprimă atât scrupulele noastre, cât și greutatea de a ne abandona unui mod de comunicare mai fuzional. Cei care seduc conștient sunt foarte pricepuți la amuțirea scrupulelor partenerilor, îndemnându-i să uite de barierele legate de context (și prin aceasta se deosebesc de oamenii seducători). Dar, seducători sau nu, simțim cu toții uneori dorința de a ne deschide mai mult și suntem cu toții sfâșiați între libertatea noastră interioară
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
va trebui să ținem seama de faptul că „oamenii sunt răi”. Iată de ce purtări, care ar fi condamnabile față de semeni ce urmează glasul rațiunii, pot fi justificate atunci când cei ce ne stau în față sunt ființe egoiste lipsite de orice scrupule În scrierea lui despre religie, Kant va caracteriza „capacitatea sau incapacitatea liberului arbitru de a adopta sau nu legea morală în maxima lui” drept bunătate sau răutate sufletească. Omul rău este o ființă conștientă de legea morală, care în maximele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
puterea, bogăția, fie și capacitatea creatoare sau inteligența, sunt cele care aduc considerația celorlalți, iar o ființă de o integritate remarcabilă nu atrage atenția decât, poate, deoarece nu constituie o primejdie pentru alții, în primul rând pentru ambițioșii lipsiți de scrupule. Chiar și cel care se ferește de emfaza moralizatoare nu va putea să nu bage de seamă că lumea de astăzi nu răspunde, cel puțin în anumite privințe, speranțelor și așteptărilor filosofului luminării, care scria acum mai bine de două sute
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a puterilor cunoașterii ne putem elibera de tirania unor obișnuințe adânc înrădăcinate ale gândirii. Criticismul kantian situează astfel într-o perspectivă nouă multe probleme de interes general. Este o preocupare pentru filosofia apropiată de cea a saloanelor culte ale vremii. Scrupulele interpretului calificat îi erau în bună măsură străine profesorului Maiorescu. El credea că prezentarea ideilor filosofice trebuie întreprinsă în așa fel încât să influențeze exercițiul speculativ al gândirii. Maiorescu se oprea în cursurile sale despre Kant cu deosebire asupra unor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că „Partidul nu greșește și nu poate să greșească”? Și ori de câte ori această autoritate, care uzurpă în mod ilicit primatul rațiunii, va primi o personificare evidentă, infailibilitatea va fi transferată asupra persoanelor 19. Indivizi mărginiți, chiar dacă abili, imorali și lipsiți de scrupule, se instituie astfel drept autorități absolute sub mantia unei ideologii care nu obosește să facă elogiul raționalității. O prăpastie desparte spiritul luminării de pseudocultul rațiunii practicat de ideologia comunistă. Rezervele pe care le-ar putea avea intelectualii din zilele noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
câteva din reperele lumii obsedate de îmbogățire, de plăceri, violență și erotism. Gangsterul, traficantul de alcool și arme, patronul de tripou, miliardarul îmbogățit peste noapte (sau sărăcit cu aceeași viteză) din exploatarea petrolului, vampa, polițistul corupt, avocatul dubios, aventurierul fără scrupule sunt nu doar modele ale povestirilor, ci și personaje din lumea reală. Ei bine, în acestă lume, detectivul e omul revoltat. E pionul ce nu mai acceptă regula stabilită de cei puternici. El vine de undeva de jos, din straturile
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
informat despre eventualele trucuri ce pot ajuta la realizarea unui film. Singura lui legătură cu lumea este producătorul. Dată fiind natura industriei cinematografice, acesta din urmă va fi perceput, cel mai adesea, drept un călău: un fel de cenzor fără scrupule, cinic și indiferent la ceea ce scriitorul și-a imaginat că poate fi o operă de creație. „Impulsul către perfecțiune nu poate exista acolo unde definiția perfecțiunii constă în decizia arbitrară a autorității”, notează, nu fără un dram de prețiozitate, Chandler
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
scenariului. Orice scriitor decent ar arunca, pur și simplu, la coș scenariul considerat bun de filmat de magii Hollywoodului. Dacă literatura păstrează, prin ea însăși, un dram de idealism și indiferență față de câștigul material, industria filmului nu are astfel de scrupule. Forța ei de acțiune se bazează pe talentul vedetei feminine „ce se îmbracă de optsprezece ori pe minut și posedă doar două expresii” și pe idolii aflați într-o „permanentă stare de mahmureală” și având „mentalitatea unui sugrumător de pui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]