1,822 matches
-
o mînă uriașă, părea că vrea să-i sară din piept. Respira sacadat cînd auzi pași În urma ei. Încercă să se Întoarcă și Întinse mîna la Întîmplare. - Tu ești, nemernicule... Restul se pierdu În zgomotul obiectelor din faianță care se sfărîmau la contactul cu solul, cînd rafturile căzură peste Yvonne. În timp ce zăcea cu fața În jos, ultimul gînd pe care Îl mai avu, Înainte de a se cufunda În neant, a fost că bătrînul Pérec lăsase poate o mărturie scrisă În legătură cu copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își apropie obrazul de al ei cînd unul din telefoanele celulare puse pe bordul mașinii Începu să vibreze. Cel al Mariei. Răspunse și se Încordă. Lucas n-avea decît s-o privească pentru a ști cine o suna. Magia se sfărîmase. Demară În scrîșnet de motor. 26 Niște mese improvizate fuseseră puse În afara cafenelei, pe locul rezervat de obicei pieței. Lampioanele răspîndeau o lumină blîndă, colorată. Femeile erau Într-un permanent du-te-vino cărînd oale cu scoici fierte În suc propriu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o minciună că bărbații simt și ei nevoia să-și dezmierde copiii, să se joace cu ei, să-i giugiulească. Chiar dacă ne-a fost repetată ani În șir, e o minciună. După ce-ai divorțat, după ce cadrul familial a fost sfărâmat, relațiile cu copiii Își pierd orice sens. Copilul e capcana În care ești prins, e dușmanul pe care va trebui să-l Întreții În continuare și care Îți va supraviețui. Michel se ridică, se duse până la bucătărie să bea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
deduse Bruno. Luă de pe jos o piatră albă, ascuțită. Chiar Înainte de a ajunge la cimitir, parcă pentru a-i da dreptate, Între doi boscheți de lângă zidul de incintă apăru o viperă; Bruno ochi și aruncă din toate puterile. Piatra se sfărâmă de zid, ratând de puțin capul reptilei. — Șerpii au locul lor În natură..., observă Hipiotul-Cărunt cu o anume severitate. — Natura, ah! Mă șterg la cur cu ea, bătrâne! Mă cac În freza ei! Bruno era din nou furios. — Natură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
deschidea la distanță, o infirmieră ieșea, se Îndrepta spre alt coridor. Zgomotele orașului, cu câteva etaje mai jos, se auzeau ca prin pâslă. Într-o stare de totală detașare mentală, Michel trecea În revistă Înlănțuirea circumstanțelor, etapele mecanismului care le sfărâmase viețile. Totul părea definitiv, limpede și fără apel. Totul apărea cu evidența neclintită a unui trecut restrâns. Era puțin probabil, azi, ca o fată de șaptesprezece ani să arate atâta naivitate; și mai ales era puțin probabil, azi, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Dyas, zise bătrânul Vishu. Ne-am dus la pământul acela pe care oamenii lui Dyas Îl numeau Wayateroa și ce am văzut acolo ne-a Întors tuturor mațele pe dos. Case duse sus, pe dealuri, copaci smulși din rădăcini, luntre sfărâmate sau cățărate pe stânci și mai toți oamenii dați Umbrei. I-am privit Îndelung. Nu semănau cu cei morți după o luptă de sânge. Pe cei de aici Îi vedeai printre lucrurile lor: care ținând În mână un toiag, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Cum poate să-mi fie așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă de tine? De ce mi-o fi așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă, deloc, deloc? PARASCHIV (Cântă; apoi.): Dacă nu taci îți sfărâm gura. MACABEUS: Știu eu că vrei să mă chinuiești... Știu... Ți s-a zbârlit veninul în tine... Știu... PARASCHIV (Cântă; apoi.): Nu vreau să te chinuiesc N-am treabă cu tine. MACABEUS: Știu eu, știu... Toți sunteți așa... Mă chinuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
unul altuia. — Bună! mi-a zis ca. — Bună! i-am zis eu. — Bun venit acasă! a zis ea. Sfârșitul capitolului 643 În dimineața următoare peste oraș cerul era urât, compact și strălucitor, arătând ca o boltă fermecată care s-ar sfărâma la o atingere sau ar răsuna ca un clopot mare de sticlă. Helga mea și cu mine am ieșit din hotel cu pași vioi. Eram deosebit de darnic în curtoazia mea, iar Helga nu era mai puțin impresionantă în admirația și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
transfer. Cu doi ani În urmă, pe când ieșea din același birou la cinci după-amiaza, mergând să-și Întâlnească prietenii pentru un pahar de băutură, cineva dintr-o mașină parcată deschisese focul cu o mitralieră, țintind cu grijă spre genunchii lui, sfărâmându-i pe amândoi, iar acum casa lui Fosco era biroul și de mers mergea doar cu ajutorul a două bastoane, un genunchi fiindu-i permanent Înțepenit și celălalt având o rază de mișcare de numai treizeci de grade. Nu se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ruptura dintre trecut și actualitate, cu pretenția de a refuza unele valori îngropate în tradiția care nu mai valorează. „Colapsurile morale ale timpului nostru pornesc de aici: de la această lipsă a memoriei, de la acest deficit de amintire care aproape că sfărâmă istoria, incapabilă de a umple fractura prezentului, nemaifiind legat de trecutul său plin de «lucruri noi și vechi» păstrate, și de viitorul său plin de așteptări și de dorințe. Trăim, astfel, într-o lume în care consistența adevărului s-a
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
răzvratire împotriva acestei nedrepătăți. Loviturile inimii în pieptul lui, raăsunau în ureche ca bătăi de clopot. Tresări. Gânduri nebune alergau prin goana sângelui...I se urcă în tâmple, în creier... întreaga ființă se prefăcu într-un strigăt, pe care îl sfărâmă intre dinți.. .îl înnăbuși cu pumnii. „ - Nu-mi voi afla pacea sufletului tot restul vieții ... „ își zise el, izbucnind în lacrimi. „- Liniștește-te, omule, îi șopti rar un gând. Rând pe rând, fiecare urcă Golgota lui de veacuri.... Fiercare străbate
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
din piept, îi răsunau în urechi ca bătăi de clopot... Gânduri nebune îi alergau în goana sângelui, și vreme cât o bătaie de inimă, întreaga lui ființă se prefăcu într-un strigăt: ” - Întoarce-te timp... Întoarcete!”, strigăt pe care îl sfărâmă între dinți și îl înăbuși în piept cu pumnii. Apoi, continuă în gând... ”... Dacă s-ar întoarce timpul... dacă s-ar întoarce măcar pentru, pentru o clipă...!” Gândul acela, l-a întristat și mai mult și parcă l-a tras
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
din nou să plouă, și vântul se porni să sufle. Iorgu se apropie de fereastră și își lipi obrazul de geam. I se părea că șiroaie de apă sunt gata să i se prelingă pe tot corpul. Un tunet năpraznic sfărâmă liniștea apăsătoare ce se așternu deasupra pământului ca o descătușare de forțe, în căderea mânioasă a ploii. Alte tunete mai îndepărtate, cutremurară văzduhul vălurind peste crestele negre ale norilor. Și, fulgerele nu mai conteneau... spintecau cerul cu un tăiș sclipitor
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
dar glasul nu-l asculta, parcă un clește îl strânse de gât. Un întuneric beznă se făcu în jurul lui. Gânduri nebune îi curgeau în goana sângelui... Peste o clipă, întreaga lui ființă se prefăcu într-un strigăt pe care-l sfărâmă între dinți, încercând să-l înnăbușe cu pumnii în piept. - Fata... Fata!... izbucni el, în sfârșit, întrun hohot de plâns nestăpânit. Inima începu să-i tremure în piept... Simți cum deznădejdea îl doboară. -... Mi-e dor de tine, Fata... mi-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
din piept, îi răsunau în urechi, ca bătăi de clopot... Gânduri nebune îi alergau în goana sângelui și, vreme cât o bătaie de inimă, întreaga lui ființă se prefăcu într-un strigăt: ”Întoarce-te timp... întoarcete!... strigăt pe care îl sfărâmă între dinți, și îl înnăbuși în piept cu pumnii. Apoi, zise murmurând... - Dacă s-ar întoarce timpul... dacă s-ar întoarce măcar pentru o clipă!... Gândul acela l-a întristat și mai mult, și, parcă l-a tras într-o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Sa, El le-a arătat semnul cuielor... iar, Apostolii l-au recunoscut și s¬au bucurat. Hristos înviind din morți ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu Tatăl, și a pus bazele Bisericii Creștine. Iubiți credincioși, Astăzi, iadul s-a sfărâmat, astăzi moartea s-a biruit... Astăzi morții se bucură cu cei vii, că Hristos s-a pogorât în iad și le-a predicat învierea... Se cuvine, dar, cu toții să ne bucurăm, tineri și bătrâni, bogați și săraci unul pe altul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
poate vorbi, cel mult asculta Doors până dimineața, cu o sticlă de bere În mână și cu cineva rătĂcit prin așternut alături. Atât pentru el, cât și pentru mine singurătatea era În acele zile o viperă căreia trebuia să-i sfărâmi capul cu orice preț. Și asta zi de zi. Aveam și unul, și altul nevoie disperată de o prezență umană care să tacă alături fărĂ să ceară prea mult, lingându-și propriile răni. Eu mă aflam În anul de doliu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
poate vorbi, cel mult asculta Doors până dimineața, cu o sticlă de bere în mână și cu cineva rătăcit prin așternut alături. Atât pentru el, cât și pentru mine singurătatea era în acele zile o viperă căreia trebuia să-i sfărâmi capul cu orice preț. Și asta zi de zi. Aveam și unul, și altul nevoie disperată de o prezență umană care să tacă alături fără să ceară prea mult, lingându-și propriile răni. Eu mă aflam în anul de doliu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mai e la locul lui. Pămîntul se ondulează și toate aceste unde sunt capabile să deplaseze pietre mari cît o căldare, iar cactușii cresc și împing și ei pietrele din jur... Ca să nu mai spun că uneori pietrele mari se sfărîmă și atunci pe fotografia a doua apar, în locul unor blocuri pe care le credeai veșnice, grupuri de pietre care au aerul că fug în toate direcțiile... Betty se simți mai în siguranță ascultîndu-l pe Ken vorbind. nu-și puse în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Eu sunt Felix!" Cu îndoiala în suflet, însă hotărât, tânărul se întoarse înapoi și, după o scurtă codire, intră din nou în curte și în anticameră și trase de blestematul clopoțel, care răsună pe sus ca un vas de sticlă sfărâmat pe podele. După o așteptare chinuitoare, scara începu să scârțâie greu, și bătrânul spân apăru din nou cu ochii mirați. - Ce e? întrebă el în șoaptă, ca și când nu l-ar fi văzut pe băiat. Glasul acestuia pieri de emoție, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
petrece în casă, și lăsă capul în jos. Doctorul continuă: - Mâine, când te duci la școală, spune domnului institutorcă n-ai sa mai vii. Vei merge într-un pensionat. Toată noaptea, Felix fu chinuit de o agitație nemaiavută, care-i sfărâmă somnul. Nu era nici durere propriu-zisă, nici frică, ci acel zbucium al necunoscutului pe care-l ai în noaptea dinaintea plecării pentru totdeauna într-o țară îndepărtată. A doua zi intră în clasă cu mâna îndoliată și se așeză în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că mă iubești! Felix tresări. Va să zică, Otilia citise scrisoarea. Fata îi ridică din nou bărbia, rîzînd: - Felix, hai, spune-mi, de ce-ai fugit de-acasă? Ți-am făcut noi ceva? Felix lăsă din nou capul în jos și răspunse, sfărîmat: - Dar știi foarte bine... ți-am scris... nu mai pot așa. - Tu mă iubești? îl întrebă Otilia serioasă ca și când l-ar fi întrebat dacă e bolnav. Felix mărturisi cu capul. - Ce copil ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am uitat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
câțiva franci, strâmbă din gură și se întoarse spre Barieră. Acolo dibui o simigerie, intră înăuntru și ceru o pungă cu alune americane prăjite și câțiva covrigi uscați, cu susan, dintre aceia în forma unui inel de lanț, care se sfărâmă în gură. Aceste produse ale cuptorului plăceau cu deosebire mătușii Agripina. Stănică se întoarse din nou în strada Fundăturii Vaselor, de astă dată pe drum neocolit, și se opri în fața a două case fără etaj, destul de mari și cu tencuiala
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lăsîndu-se pe pat,plin de toate voluptățile senzaționalului. Și luând și el o prăjitură, începu s-o mănânce, clătinând mereu din cap. XVII Felix visă înspre ziuă diguri lungi, pe care se spărgeau mari valuri, debutând cu urlete și scurgîndu-se sfărâmat cu zornăitul unei grindini de sticlă. Apoi apele se retraseră cu totul, târâtoare ca fumul, și lăsară descoperit fundul mării, care se vedea plin de creste inegale. Coborîndu-se din zbor asupra lor, Felix văzu că vârfurile de stâncă erau de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acesta o țintea în ochi. În același timp Titi simțea leșinuri când o privea pe Lili și ură mocnită pentru norocosul la vorbă Felix. Aglae făcu tot ce-i stătu în putință să orienteze pe Lili spre Titi și să sfărâme convorbirea dintre Felix și fată. Întâi ordonă lui Titi să facă fetei un portret frumos, așa cum știe el. Lili se supuse din politețe și se lăsă așezată în semiprofil, așa cum dorea Titi. Dar se plictisi numaidecât și întoarse capul mereu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]