1,482 matches
-
prin Calea Lactee... Unde sunt? prin univers... căutând răspunsul la întrebarea Cine sunt eu? Oare exist? nu e un vis Sunt suflul stelelor ce mă înconjoară o perdea din fantome cer înstelat De ce sunt? pentru a sculpta chipul Lui și-a slăvi sacrificiul Fiului Ce fac? mă duc în vârful cometei latine apoi mă duc la capătul galaxiei și găsesc scuarul dumnezeiesc sap până în interiorul pământului... mi-e frică de hăul începuturilor caut în valurile minții mele omenești... și găsesc în spatele cascadei
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fost cândva și... Unde mai sunt? Cel mult au rămas niște schelete. Ați făcut din România un schelet. Asta ați făcut cu revoluția voastră.Vor veni cei de după voi și or să întrebe: asta e România pe care tot o slăviți? Ciozvârtele astea? Scheletul ăsta care de abia se mai ține... Și ce-o să răspundeți? Că a trecut sorbul?! Întinse mâna și-l mângâie încet pe frunte, pe obraji, pe bărbie. Parcă îi descoperea chipul, parcă îl desena din sângeriul amurgului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fost transmise aspecte din "epoca de aur" de dinainte de 1989, în perioada când cultul personalității lui Ceaușescu atinsese paroxismul. La "marea sărbătoare" era obligată să participe toată suflarea românească, cu mic cu mare... pe străzi, în piețe și pe stadioane, slăvind ore întregi, pe "conducătorul iubit". Nu se admitea nici o absență, își aminti Iorgu cu groază, cine lipsea de la adularea conducătorului, era considerat dușman al poporului. A stins televizorul, cu o tristete în suflet, si cu un gust amar nemărginit, în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cântă: „Hristos a înviat din morți / Cu moartea pre moarte călcând / Și celor din morminte viață dăruindule”. De asemenea preotul exclamă: „Hristos a Înviat”, credincioșii răspunzând prin „Adevărat a Înviat”. După ce preotul și lumea adunată înconjoară Biserica de 3 ori slăvindu-l pe Hristos, preotul se oprește în fața ușii Bisericii și bate. Cineva dinăuntru îl întreabă: „ Cine este?” preotul răspunzând: „ Împăratul împăraților”. În cele din urmă se deschide ușa și toată lumea intră în Biserică astfel începând slujba de Înviere care ține
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN MUNTENII DE SUS. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Bianca Cărăuşu () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2080]
-
de treabă, au stimulat geniile. Eu îți dau dragostea și toate bucuriile, fără nici o obligație, fiindcă tu știi că sunt curtezană, și-ți îngădui, fără blam, să mă plantezi oricând. Nu fi prost! Înțeleg stima ta pentru Otilia, iubește-o, slăvește-o, asta e cu totul altceva. Ești doar medicinist! De ce să fii absurd, să arunci bucuriile pe care ți le dau eu, pentru că iubești pe Otilia? Asta înseamnă, dimpotrivă, să-ți încarci simțurile, să te gândești la ea cu impuritate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
despre care vorbește sfântul Augustin atunci când spune: Mare ești, Doamne, și cu adevărat vrednic de laudă! Mare este puterea ta, iar înțelepciunea ta nu poate fi măsurată. Și totuși, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească! Un om purtând asupra sa datul morții, purtând mărturia că tu te împotrivești celor trufași. Și totuși, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească. Tu l-ai îndemnat să-și afle bucuria lăudându-te pe
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească! Un om purtând asupra sa datul morții, purtând mărturia că tu te împotrivești celor trufași. Și totuși, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească. Tu l-ai îndemnat să-și afle bucuria lăudându-te pe tine, căci pentru tine ne-ai zidit, iar inima noastră este neliniștită până să-și afle odihna în tine. 1.1 Ingredientele fericirii în viața consacrată În paginile acestei
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
curând de poeții acelei comunități decât de preoții ei... Preoți îndrăciți ca tine, vax! Ori poeții acestui întunecat Ordin al Generației 80 - scîrț! ce să spun? - când aud despre patrie, fug ca dracul de tămîie! Când le vine rândul la slăvit clasa muncitoare - scârț, te plesnesc! - trag oblonul îndatoririlor metafizice și se închid în closet... Și de-ar avea cel puțin, caracter. N-au și n-are. Chiar și cel mai infect caracter. Ori de-ar fi, cel puțin, consecvenți chiar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fustele la cucoane în cap. Răcneau un hei-rup de te podidea sângele pe nas... - Șaizeciștii, admit, unii erau coioși. Dădeau un strănut și fisurau barajul hidrocentralei de la Bicaz... Pe care însă - vah! vah! vah! - tot ei, în nenumărate rânduri, îl slăviseră... De parcă ar fi fost cel puțin Războiul Troiei acest baraj. - Șaptezeciștii, în schimb, lasă-te păgubaș. Au fost și puțini și bețivi! - Deh, poate erau ei, vah, și puțini și bețivi... Totuși jetul urieșesc al rinichiului celui mai talentat dintre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acest martiriu public, au ales - precum marele Antonie, părintele pustiei - „martirul conștiinței”3. Asceții Bisericii au putut spune, împreună cu Sfântul Pavel, „mor în fiecare zi!” (1Cor. 15,31). În interpretarea Sfântului Maxim Mărturisitorul, martiriul conștiinței are o profundă dimensiune doxologică: „Slăvește pe Dumnezeu în sine nu cel ce-L laudă pe Dumnezeu în cuvinte, ci cel ce rabdă, de dragul lui Dumnezeu, pentru virtute, pătimiri, dureri, osteneli”1. Funcționând după această logică a mărturisirii totale, cuprinzând „atâta nor de mărturii” (Evr. 12
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
refuzase: obiectul pasiunii. Însă Zoica, din pricina căreia versificatorul este pe punctul de a muri, rămîne În continuare o ființă abstractă, indeterminată și neatinsă ca marile simboluri medievale: „Zilele ce oi fi viu vrednic aș vrea ca să fiu, Oftînd, ca să te slăvesc, dar cum poci să Îndrăznesc? Iscusit aș trebui să fiu, să poci zugrăvi Chipul tău care dă rază soarelui, și-l luminează. Oi putea oare vreodată...” Iubirea, va să zică, este un soare pe care nu-l poți privi În față. Stihuitorului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trebui să fiu, să poci zugrăvi Chipul tău care dă rază soarelui, și-l luminează. Oi putea oare vreodată...” Iubirea, va să zică, este un soare pe care nu-l poți privi În față. Stihuitorului nu-i rămîne decît posibilitatea de a slăvi oftînd și de a medita la slabele-i mijloace de expresie (dar cum poci să Îndrăznesc?). Din nou refuzul ca o maximă calificare. Retragerea din fața obiectului ca expresie a intensității sentimentului. Amuțirea ca formă a supremei expresivități. Orbirea subiectului ca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile răsună; CÎnd se Închină, cerul el Îl coboară jos; Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blîndețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește: În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit; În mînă-i e cununa ce-n veci stă Înverzită, În pieptu-i e altarul pe care e slăvită Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește: În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit; În mînă-i e cununa ce-n veci stă Înverzită, În pieptu-i e altarul pe care e slăvită Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit.” Mitul orfic, vizibil În poemul citat, se pierde la Heliade Într-o savantă mitologie creștină În care viziunea căderii este sistematic urmată de aceea a ascensiunii, zborului. LÎngă funcția creatoare, există și funcția recuperatoare a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe pămînt, mersul lui este prin văzduhuri, locul lui este În cer: „Pămîntul mi-este leagăn, dar lăcuiesc În cer.” În altă parte (Destăinuirea), Heliade scrie: „Cerul e al meu templu și singur-nchinare, Seninul lui e semnul prin care Îl slăvesc...” O definiție, evident, banal poetică, reluînd o veche sugestie despre natura sacră a talentului. Heliade o dezvoltă pentru a marca, În finalul poemului, neputința lui de a părăsi ceea ce azi numim obligațiile cetății: „Lutoasa mea ființă aci se zăbovește, Dar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un cuprins de obraz Și stăpînești lumea toată numai prin plac și prin haz Cu duhul și cu sîmțîrea pururea Într-aripat Dai ființă la ființa În care ești răvărsat. ...................................................................... Ah, nurule, Împărate, ție numai mă Închin, Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.” Termenul apare, de regulă, la plural: nurii. A avea nuri, a fi nurlie constituie totul pentru o femeie. Nurii atrag mai mult decît „fierul la magnit”, zice infatigabilul Conachi (o adevărată uzină de comparații flatante
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă farmăc și de plăcere mă perzi. N-au mijloc de măsurare, ci de gene-mpovărați Și la milă la chinuri sînt porniți și Înfocați. Dar, vai mia, vro nădejde pute-mă-va bucura, C-oi dobîndi fericirea de-a-i slăvi ș-a-i săruta?” Interogația de la sfîrșitul poemului este, se Înțelege, pur tactică. Rațiunea poetului erotic este să nu triumfe. CÎntecul s-ar opri de Îndată ce obstacolul ar cădea. Poezia iese dintr-o strategie a răspunsurilor amînate. Puterea ochilor (tema poemului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și decît să arzi, Aflînd acum unde mergi, Bate În ceasuri Întregi. MÎinilor nu vă-nlemniți, Ci vă dați să pipăiți Și să strîngeți binișor Acel minunat trupșor. Picioarelor, alergați, Săraci, nu mai trepădați, Duceți-vă să-ntîlnesc Stăpîna care-mi slăvesc.” Cum voi arăta mai tîrziu, pentru Anton Pann ibovnica nu-i o imagine abstractă. Vorbește și el de „nur osebit”, de „rumenețea” care este semnul știut al sensibilității, Însă criteriile lui de valorificare nu rămîn pe acest plan. Femeia care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o robie necondiționată pînă la moarte. Marioara, stăpîna, primește semnele de supunere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
PÎn’la mormînt Îi petrece, Și nici atuncea nu-i lasă, Ca norocul ce nu-i pasă, Ci și pe ale lor oase Varsă lacrimi dureroase, Le ridică monumente, Cele mai tari elemente, Le zidește chimitire Spre vecinică pomenire. El slăvește În viață Un adevăr cu dulceață, Și o dreptate cinstește, Aceasta Îl mulțămește. La neam, l-averi nu să-nchină (Lumea de pilde e plină), La el săracul e una Cu cel ce poartă cununa, Înțeleptul și nebunul La el
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lipsește limba care să exprime: „Limba noastră prea puțină Nu-i a nimănui proastă vină Căci Învață rău cuvîntul În pîrlejul ce dă gîndul. Mai cu vreme și cine știe, Prisosire poate să vie. Că scriitorii Împodobesc Limba, patria-și slăvesc. Fie, aceasta acuș, cercare, Mustră altor spre-ndemnare.” (Ioan Cantacuzino, 1757-1828) PÎrlejul constituie, pentru epoca pe care o studiem, erosul. El provoacă spiritul să descopere gramatica și retorica, să creeze un limbaj și, Încă o dată, să Întemeieze poezia. Mai citez o dată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din pântecul ce te-a născut smulsă afară. Cum așa? O poezie dedicată cepei? Ce poate avea atât de special ceapa dacă la nevoie ea poate fi culeasă în grădina tuturor celor din Stilo? Ceapa e un pretext pentru a slăvi creația, băiatul meu. Adesea în poezie se spune un lucru și se înțelege altceva; nu cumva crezi că acel Dante din Florența, despre care l-ai auzit vorbind pe episcop de la amvon, chiar a fost în flăcările iadului și i-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-mi ascunde nimic. De ce ar trebui să ascund ceva? Eu, pur și simplu, n-aș fi crezut că există cărți care s-ar împotrivi lui Dumnezeu. Ar fi vrut să adauge că el, dimpotrivă, credea că autori precum Lucrețiu, oricum slăveau Cerul cu sufletul lor atoatecuprinzător pentru a prinde înțelesul ultim și cel dintâi al lucrurilor. În schimb tăcu mâlc; era confuz. Își dăduse însă seama că într-un fel sau altul Starețul voia să-l silească să se predea, să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
sfinți sau aureolele lor de pe icoane îl exprimă în mod exemplar. Proeminența regală a omului condiționează slujirea lui de către îngeri. Potrivit sinaxarului din Lunea Duhului Sfănt, în cele nouă zile dintre Înălțare și Cincizecime, fiecare dintre cele nouă cete îngerești slăvește umanitatea îndumnezeită a lui Hristos. Într-una dintre omiliile sale, Sfăntul Grigorie Palama precizează astfel unul dintre țelurile Întrupării: “A venera trupul, așa încăt duhurile orgolioase să nu aibă îndrăzneala de a crede că sunt mai de preț decăt omul
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
15 Fiziocrații erau o școală de gânditori economici care își aveau rădăcinile în Franța secolului al XVIII-lea și care credeau că agricultura era sursa prosperității, iar industria era doar transformarea surplusului generat de producția agricolă. Aceștia disprețuiau orașul și slăveau satul. 16 Aceasta diferea de ideile lui Adam Smith și Marx care credeau că valoarea era creată prin muncă și nu de pământ. 17 Diferite rapoarte parlamentare din anii 1930 subliniau aceste trăsături: Pietri (1931), Auriol (1936), Bonnet (1937), Blum
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]