1,605 matches
-
să-i spun mamei că nu-i nimeni, s-a auzit iarăși soneria, și iarăși m-am uitat și n-am văzut nimic, și atunci m-am încumetat să deschid ușa, dar numai ca să văd dacă cineva nu blocase butonul soneriei. Și cum am deschis ușa, ce să vezi, un copil, să fi avut vreo șapte ani, de-aia nu-l văzusem, abia dacă ajungea până la butonul soneriei, purta uniformă, iar haina era cu cel puțin șase numere mai mare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
încumetat să deschid ușa, dar numai ca să văd dacă cineva nu blocase butonul soneriei. Și cum am deschis ușa, ce să vezi, un copil, să fi avut vreo șapte ani, de-aia nu-l văzusem, abia dacă ajungea până la butonul soneriei, purta uniformă, iar haina era cu cel puțin șase numere mai mare, de-i ajungea până aproape de genunchi, și avea mânecile tăiate cam pe-acolo unde înainte trebuia să fi fost cotul, și copilul era încărcat cu umerașe și cuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am spus să se ducă naibii, că dacă nu, îi dau brânci pe trepte, însă înainte de asta îi vâr pe gât vreo două umerașe, dar se pare că nici asta nu l-a speriat, că a apăsat din nou butonul soneriei, și atunci mama a strigat din cameră, că cine e, și eu i-am strigat că nimeni, dar și puță ăsta a început să strige că a adus umerașe ieftine, și să vină stimata doamnă să se uite, că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Nu te neliniști, spuse el cu căldură. Marinarii se Întorc mereu la portul de baștină. Marie dădu mașinal din cap și plecă, după ce Îngînase ceva ce aducea a scuză, În vreme ce apăsa febril tastele mobilului căutînd numărul lui Christian. Se auzi soneria, apoi mobilul Îi dădu căsuța vocală. Mesajul pe care Îl lăsă Marie era scurt. „Sună-mă repede. Te iubesc“. Urmări din ochi goeleta care se Îndepărta spre apus, de unde venea furtuna. Și dacă nu se va mai Întoarce? Primele picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că era tulburat gîndindu-se la ea. Cu pragmatism, Încercă să analizeze de ce: să fi fost de vină căutătura directă a ochilor ei verzi, modul ei de a-i ține piept, firea ei afurisită? Nu, era ceva greu de definit, era... Soneria telefonului Îl salvă de o visare care devenea primejdioasă. Se mulțumi să-și asculte interlocutorul și Închise. - Morineau! Mutra tînărului sergent se ivi În ușa Întredeschisă. - Am primit un telefon de la SRPJ, vor veni să-l preia pe Yves Pérec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ivărului se lăsă Încet În jos, iar ușa se Întredeschise. Chipul Mariei abia se vedea printre șuvițele de păr pe care sudoarea i le lipise de față. Cuplul dormea Îmbrățișat, lumina zorilor pătrundea slab prin ușa de la balcon rămasă Întredeschisă. Soneria bruscă și stridentă a telefonului avu efectul unui șoc electric. Marie țîșni din pat și din reflex ridică receptorul. O voce striga În aparat. Chipul Mariei, marcat Încă de somn, se contractă. - Calmează-te, Stéphane, nu mai zbiera așa... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dumnezeule! Imaginile dispăreau una după alta. Se repezi la monitoare și Învîrti butoanele. În van. Unul cîte unul, ecranele se Întunecară. În clipa următoare, părăsea jandarmeria pustie și sărea În mașina de teren. Cu căștile bine fixate pe urechi, ascultă soneria telefonului răsunînd și numără În minte pînă la șapte Înainte ca Morineau să răspundă. Era vizibil smuls cu forța din brațele lui Morfeu. - Se petrece o chestie ciudată la sit. SÎnt pe drum. - Și Îmi Închipui că vreți să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
numele lui Dumnezeu. Dacă mă întrebați pe mine, asta-i numai vina filmului Rain Man. — Nu sunt autistă ! Spun. Doar că... doar că pur și simplu mă pricep la socoteli. Nu e mare lucru... Spre marea mea ușurare, se aude soneria și mă duc să deschid. În prag se află Nathaniel, puțin mai elegant decât de obicei, în jeanși cafenii și cămașă verde. — Bună, zic iute. Hai să mergem. Stai ! Eddie îmi blochează drumul. Domnișoară, s-ar putea să fii mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
individ care se apropie pe alee. E îmbrăcat în jeanși și un tricou polo și are un aparat foto atârnat de gât. Dispare din vizorul meu și mă încrunt nedumerită. Poate e un comisionar. Măsor zahărul rafinat, ciulind urechea la sonerie și încep să-l amestec cu albușurile de ou, exact așa cum m-a învățat Iris. Și, o clipă mai târziu, bărbatul se află la ușa bucătăriei și se uită prin fereastră. N-am de gând să dau rasol cu prăjitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o fată. Cu toții au aparate foto și vorbesc cu individul cu tricou polo, care le arată spre bucătărie. Din când în când, câte unul dintre ei se duce și face câte o poză casei. În orice moment se poate auzi soneria. Nu pot să las toate astea să se întâmple. Am nevoie de un nou plan. Am nevoie... Diversiune. Da. Măcar mai câștig niște timp. Mă îndrept spre ușa de la intrare, culegând din mers una dintre pălăriile de pai ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
știu dacă o să am timp... încep. — Fă-ți, mi-o taie ea scurt și ia un măr. Ce se întâmplă afară ? — Nu se știe, spune Trish însuflețită. Dar noi credem că e ceva legat de Joanna Lumley ! Deodată, se aude soneria. Mi se ridică stomacul în gât. O clipă, mă gândesc că n-ar fi rău să o șterg pe ușa din spate. — Mă întreb dacă ei sunt ! exclamă Trish. Eddie, du-te să deschizi. Samantha, pune de cafea. Mă privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vrea neapărat să aibă în heleșteu. Se pare că un singur crap costă sute de lire și toate celebritățile au. E ridicol. Nimeni nu se uită niciodată în heleșteu. Exact în clipa în care deschid ușa de la cuptor se aude soneria și oftez. Sper că nu e încă o invitată de ultim moment. Am trecut deja pe listă încă patru azi-dimineață, ceea ce mi-a dat total peste cap programul. Ca să nu mai amintesc de ziarista de la Mirror, care s-a îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
angaja agentul de presă potrivit, am putea ajunge la reality TV ! Sau... să facem reclamă la Campari ! — La Campari ? exclamă Eddie. Trish, tu nu bei Campari ! — Dar aș putea să beau ! spune Trish agasată exact în clipa în care sună soneria. Sau ar putea să folosească apă colorată... Mă îndrept zâmbind spre hol, trăgându-mi capotul mai bine în jurul meu. Poate e Nathaniel și a venit să-mi ureze baftă. Însă, în momentul în care deschid ușa, văd în prag întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zice Jack. Nu ! zic imediat și-i zîmbesc larg. Încerc doar să-mi amintesc exact unde... Mă uit În susul și În josul străzii, Încercînd să nu mă panichez. Care din ele o fi fost ? Ce să fac, să sun la toate soneriile de pe strada asta ? Fac cîțiva pași pe trotuar, Încercînd din răsputeri să-mi aduc aminte. Și atunci zăresc, dincolo de o arcadă, o alee aproape identică cu asta. Simt că mă pălește spaima. Oare măcar aleea e cea bună ? Mă avînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cu voce tare. Fuck. Mă fac instantaneu stacojie la față. N-am să-mi mai scriu În viața mea nimic pe mînă. Niciodată. — Asta e doar... Îmi dreg iar glasul. E doar o glumă... nu Înseamnă... SÎnt Întreruptă de trilul soneriei de la mobil. Slavă Cerului. Oricine e, Îl iubesc. Scot iute mobilul și apăs pe butonul verde. — Emma, o să mă iubești pe vecie ! aud glasul sfredelitor al Jemimei. — Poftim ? Mă uit la telefon. — Am aflat totul ! spune victorioasă. Știu, știu, sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
orelor. Ceilalți profesori se alarmaseră de dispariția bruscă a fetiței fără o mână, cu atât mai mult cu cât portarul spunea că n-a văzut-o ieșind din școală și nici elevul de serviciu, care stătea pe un scaun lângă sonerie, n-a văzut-o dând colțul pe culoar și apropiindu-se de cancelarie. Era ca și cum Cristina fie o luase spre toaletă și ieșise pe geam, sărind de la o înălțime de trei etaje, fie se vaporizase de cum ieșise din clasă. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mare parte a zilei, iar senzația de claustrofobie era pregnantă. Dimineața era cât de cât în regulă, dar la asfințit umbra spiralei devenea amenințătoare, ca un tirbușon gigantic gata să sfredelească grădina de la parter. Sunam și nu știam niciodată dacă soneria producea vreun sunet, fiindcă firul electric traversa curtea, ocolea o anexă și se pierdea în holul mare, unde se pare că țârâia încet ca un greiere. Așteptam două minute, după care se auzea o ușă deschisă brusc, care îmi vestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
scârbit. Nu găseam nici un fir de logică în toată istoria, doar niște episoade demente relaționate cu chiu cu vai. Mă pregăteam să plec, când ochii mi-au căzut pe un mic compartiment aflat deasupra pragului ușii. Semăna cu o simplă sonerie dar, când m-am apropiat și am pipăit-o, mi-am dat seama că era de fapt o altă cutie. Am desprins-o și am așezat-o pe moloz. Cu mare grijă, am suflat praful de pe ea. Alte litere. PG
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fapt am venit să vorbim despre, știi tu, povestea asta cu Daphne. Nu vreau să rămâi cu impresia că m-am purtat ca un nenorocit ultima dată când ne-am văzut, doar că sunt complet dezorientat... Exact atunci se auzi soneria. La fix, deci nu putea fi decât Hugo. —Bună, zise el, sărutându-mă din zbor și intrând ca la el acasă. De ce ți-a venit poliția la ușă? Că tot veni vorba de ușă, nici c-am mai văzut una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cureaua. Știam o metodă absolut sigură de a-l face să tacă. Capitolul cinsprezecetc "Capitolul cinsprezece" În dimineața următoare, bubuituri repetate în ușa de la intrare m-au trezit fără milă, la ora nouă. Potențialul meu vizitator fie nu dădea de sonerie, fie își exprima o tandra considerație față de nervii mei alegând să nu mă trezească chiar dintr-odată. Înfășurată în kimono, am luat-o în jos pe scări și am traversat camera, încă năucă de somn, uitându-mă pe vizor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
după care am luat-o cu pași apăsați spre platformă, înjurând printre dinți. Mare noroc că aveam tone de haine noi și scumpe cu care să mă răsfăț și care să mă distragă. Peste douăzeci de minute s-a auzit soneria. Când, în cele din urmă, m-am repezit să deschid ușa, nu am găsit pe nimeni. Eram pe punctul de a înjura în gura mare, pe stradă și de a trânti la loc ușa când, spre marea mea surpriză, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din birourile de jos sunau acum la hoteluri și aveau să-l informeze dacă aflau ceva. Prin urmare, el nu avea nimic de făcut decât să citească și să semneze rapoartele de personal. O oră mai târziu, chiar Înainte de unsprezece, soneria interfonului sună. Ridică receptorul, știind prea bine cine avea să fie. — Da, vice-questore? Surprins pe moment de interpelarea directă, sperând poate să dea peste Brunetti pe picior greșit sau dormind, superiorului său, vice-questore-le Patta, Îi luă o clipă să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
sintaxei chinuite. Îl citi de trei ori și, În acel moment, fu destul de convins că Însemna că nu existaseră urme de droguri de orice fel În sângele lui. Ar fi fost surprins dacă autopsia ar fi scos la iveală altceva. Soneria interfonului de la telefon bâzâi. Răspunse cu un „Da, domnule“ prompt. Patta nu se sinchisi să-l Întrebe de unde știa cine sună, semn sigur că apelul era important. — Aș vrea să discut cu tine, commissario. Folosirea gradului În locul numelui săi sublinia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
apoi o tăie la stânga, dând imediat peste turnul scund al bisericii San Boldo pe dreapta. Coti pe-o calle Îngustă și se opri În fața unei clădiri joase. Numele „Ruffolo“ era gravat Într-o grafie delicată pe plăcuța de metal din dreapta soneriei; și de pe una, și de pe cealaltă curgea În dâre rugina și decolora tencuiala care se desprindea Încet de pe zidul din față al clădirii. Apăsă butonul soneriei, așteptă o clipă, Îl apăsă din nou, așteptă și-l apăsă o a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
joase. Numele „Ruffolo“ era gravat Într-o grafie delicată pe plăcuța de metal din dreapta soneriei; și de pe una, și de pe cealaltă curgea În dâre rugina și decolora tencuiala care se desprindea Încet de pe zidul din față al clădirii. Apăsă butonul soneriei, așteptă o clipă, Îl apăsă din nou, așteptă și-l apăsă o a treia oară. La două minute Încheiate după ultima acționare a soneriei, auzi o voce Întrebând dinăuntru: — Si, chi è? — Eu sunt, signora Concetta. Brunetti. Ușa fu trasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]