KorAP: Find »[drukola/base=spadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...186 >

4,641 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

greu. Tânărul luă buzduganul pe care i-l Întinsese tatăl său, rotindu-l de câteva ori din Încheietură. - Nu e prea greu, dar nu sunt obișnuit. E o armă care nu e folosită În Italia. - Nu toată lumea e făcută pentru spadă. Sunt luptători excepționali făcuți pentru arme lungi, ca sulița sau halebarda, alții pentru aruncări de pumnal, alții pentru arme grele, ca măciuca sau buzduganul. - Bine, și acum se să fac cu el? Căpitanul luă unul din scuturile venețiene de pe marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de pumnal, alții pentru arme grele, ca măciuca sau buzduganul. - Bine, și acum se să fac cu el? Căpitanul luă unul din scuturile venețiene de pe marginea sălii și spuse: - Lovești cât poți de tare, cu mișcarea cu care ai rotit spada. Alexandru roti brațul din umăr și izbi scutul. Căpitanul simți forța loviturii trecându-i prin braț și ajungând În talpa piciorului stâng, pe care Îl dusese În spate pentru menținerea mai bună a echilibrului. Da, Într-adevăr, fiul său putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lecțiile de luptă cu buzduganul, măciuca și lanțurile cu măciulie la capăt. În principiu, se bazează pe aceleași mișcări, adaptate la greutatea armei. În plus, poți exersa aruncarea buzduganului, care poate rezolva Într-o secundă o problemă pe care, cu spada, o rezolvi În minute lungi de efort. Asta era, nu? Erai supărat că nu te las să lupți... - Nu doar asta... - Deranjez? se auzi deodată vocea Erinei. - Erina! Erai aici! exclamă căpitanul, Înroșindu-se ușor. Am Întârziat puțin... - Ai noroc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
acesta să nu fie un refuz. O vreme se auziră doar tropotele liniștite ale cailor mergând la pas. Apoi vocea căpitanului sparse lunga tăcere. - Să ne Întoarcem. Alexandru plecă privirile, dezamăgit. - În două ceasuri Începi lecțiile de luptă, continuă Oană. Spadă, buzdugan, pumnal, luptă corp la corp. Și tragerea cu arcul, cu Pietro. Te vei antrena cel puțin șase luni. Dacă Imperiul Otoman nu se mișcă Împotriva noastră ca să răzbune Înfrângerea de la Vaslui, un grup de Apărători travestiți vor pleca la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
pe la prânz, coborând de la Piatra Neamț spre valea Trotușului și intrând În munți pe la Brusturoasa. Era Însoțit doar de două sute de Apărători conduși de căpitanul Oană. Pietro rămăsese În tabăra de la Tudora, unde continuau exercițiile de luptă ale Ordinului scutului și spadei, dar mai ales antrenamentele celor doisprezece luptători aleși pentru misiunea de la Istanbul. Din partea transilvană, Vlad sosise dinspre cetatea Ciceului Însoțit de cincizeci de oșteni ai lui Matei Corvinul. Doar câțiva oameni asistaseră la Întâlnire, restul Înconjurând locul și rămânând nevăzuți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Și nici bătrâni nu vom fi niciodată. Ștefan, Începi să ai nostalgii de neiertat! Abia am trecut, amândoi, de patruzeci de ani! Viața Începe acum! Suntem liberi, suntem puternici, suntem tineri! Pași grăbiți se auziră prin frunziș. Oană prinse mînerul spadei. - Căpitane! se auzi vocea lui Lacrămă. Mesaj de la căpitanul Petru! Oană se depărtă de cei doi voievozi și deschise pergamentul făcut sul și legat de săgeată. Era, Într-adevăr, de la Pietro. Care preluase alte două mesaje sosite prin rețeaua de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
fiindcă vrea să fie ucis. Nu prins, nu interogat. Ci ucis. Și acum știe că Ștefan va afla și că va scăpa de aici. Nu-i face jocul! - Cum e, continuă Oană, descălecând calm și scoțând cu un gest lung spada de Toledo, cum e să știi că tatăl copilului pe care l-ai căutat prin toată Asia se află În fața ta și că n-ai curajul să lupți cu el? Cum e, Ogodai, să te simți mai laș decât o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cu căpitanul?... Cui l-am lăsat, Doamne? Arcașul simți un tremur În tot corpul și, pentru câteva clipe, fu incapabil să ia vreo decizie. Ceea ce vedea nu putea fi adevărat. Ridică din nou capul. Căpitanul era tot În picioare, cu spada grea trecută În mâna stângă. Șiroia de sânge. Făcu un pas spre primul rând de ieniceri, care se retrase tot cu un pas. Mai făcu unul. Din pridvor se auzi strigătul spahiului: - Nimeni nu intră În luptă cu căpitanul! Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-mi Doamne ce să fac, că nu știu, netrebnicul de mine... Un nou strigăt gutural se auzi din curtea conacului. Alt val de săgeți Îl lovi pe Oană. Pieptul, umerii, brațele și genunchii ambelor picioare erau străpunse. Căpitanul Își propti spada cu vârful În pământ, Încercând să se sprijine. Se gândi, o clipă, că așa murise și tatăl lui, Mircea, În lupta de la Varna. Străpuns de săgeți, căci nimeni nu se mai apropiase până la o lungime de spadă. „Deci așa e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Căpitanul Își propti spada cu vârful În pământ, Încercând să se sprijine. Se gândi, o clipă, că așa murise și tatăl lui, Mircea, În lupta de la Varna. Străpuns de săgeți, căci nimeni nu se mai apropiase până la o lungime de spadă. „Deci așa e... ” gândi Oană, simțind În locul durerii de la Început o căldură blândă, ca o mângâiere a Erinei. „Deci așa e plecarea... de care ne e mereu frică... ” Amețeala Îl făcu să cadă În genunchi, dar cu cele două brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de la Început o căldură blândă, ca o mângâiere a Erinei. „Deci așa e plecarea... de care ne e mereu frică... ” Amețeala Îl făcu să cadă În genunchi, dar cu cele două brațe șiroind de sânge continua să se sprijine În spadă. O tristețe aspră Îl străbătu la gândul că nu va mai revedea, niciodată, pe nimeni. Erina... Alexandru... Ștefănel... Căzu Încet Într-un abis care la Început era roșu ca sângele, dar apoi deveni albastru, și, la urmă alb, de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
căpitanului! repetară Apărătorii, Într-o formație mică, pe două rânduri. - Șarjă pe flancul stâng, cu voltă strânsă și ieșire din Încercuire! Apoi același lucru pe dreapta! Să nu-i lăsăm să iasă! Călăreții În mantiile albe cu semnul scutului și spadei se lansară la atac. - Ce curaj... murmură Ali beg. Păcat că vor muri toți... În mijlocul ienicerilor, comandantul turc se aplecă asupra căpitanului. Cu două minute mai devreme făcuse același lucru, dar nu depistase nici un semn de viață. Profitând de neatenția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
semnalele, procedurile Apărătorilor, rețelele din Europa, din Istanbul sau din Asia, metodele de protecție a voievodului și multe alte informații esențiale. Cuceritorii aveau acum șansa de a domina lumea. Pietro ordonase atacul, deși nu mai era nevoie. Luptătorii scutului și spadei se prăvăliseră asupra spahiilor fără nici o strategie, pradă furiei și răzbunării. Erau, cu toții, niște fiare descătușate. Peste toată această mânie se ridicase strigătul gâtuit al arcașului Simion, cel care văzuse cu ochii lui moartea lui Oană: -Viața noastră pentru moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
dar nu și pe veșmintele tătarului. Simion relatase și despre o discuție Între căpitanul Oană și cei doi șefi ai agresorilor, dintre care unul, anume tătarul, părea a-i fi cunoscut, căci Oană i se adresase direct și chiar scosese spada, avansând spre el. La distanța la care se afla, Simion nu putuse desluși cuvintele căpitanului, dar putuse auzi strigătul tătarului care comandase, de două ori, lansarea săgeților. Între timp, la cetate sosiseră membrii Sfatului de taină al domniei, chemați Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
grea. Erina simți cutremurarea unei vești rele, dar nu Întrebă nimic. Se afla lângă fereastră și abia atunci, din Sala sfatului,văzu ceea ce nu văzuse când intrase În cetate. Apărătorii În curte, nerași, obosiți. Mantiile albe cu semnul scutului și spadei stropite de sânge. Caii, obosiți și ei, unii tremurând de nesomn și de frigul dimineții. Lângă fântână, Ion Moț, așezat pe o treaptă, cu capul În palme. Arcașul Simion, făcându-și de lucru la harnașamentul calului, cu ochii În lacrimi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Deodată, luneta se opri asupra unui punct fix. Apoi se duse ușor la dreapta și reveni În același punct. Două detalii atraseră atenția Marelui Maestru. Pe pieptul omului care părea a da ordine străluci, pentru o clipă, semnul scutului și spadei. Iar În spatele navei, la pupa, privind spre țărm, se afla Pictorul. Chipul lui nu se deslușea bine din cauza distanței și a Înserării care cobora repede, dar luneta rămase fixată asupra lui. „Cine ești?... ” se gândi, fără să vrea, șeful Cuceritorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
prezența lui. Era, Într-adevăr, un final de an incredibil. - Am Încercat să intru În palat, Împreună cu alți trei războinici. Misiunea trebuia Îndeplinită. N-am reușit. Tovarășii mei au fost uciși de un luptător despre care nu știam nimic. Mânuia spada așa cum n-am văzut niciodată. Niciodată până azi, când i-ai ucis pe Cei Patru. Am scos iataganul, crezând că-l pot Învinge. N-am putut. Dintr-o singură lovitură m-a aruncat În apele canalului. Am fugit cu ajutorul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
puțin timp. Chipul Erinei și al lui Alexandru mai aveau prospețime, cel al lui Ștefănel plutea În depărtările unui trecut care Îl urmărise mereu. Întoarcerea la viață era o Întoarcere la suferință și la Întrebări. Nu voise asta, atunci când scosese spada ca să-l provoace pe Ogodai. Nu voise nici o Întoarcere, căci orice fărâmă de viață punea În pericol o lume Întreagă. Avea să fie torturat, fără Îndoială. Nu știa dacă va rezista sau nu. Asta Îl făcea să devină o sursă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mi un semn de bunăvoință. Oană văzu că unul din călăi aduce o tavă metalică pe care o așează sub palma mâinii lui drepte. Celălalt aduse un clește și două ciocane de dimensiuni diferite. Mâna dreaptă. Cea cu care mânuise spada o viață Întreagă. Ogodai așteptă o vreme. Apoi, cu o clătinare aproape tristă din cap, făcu semn călăilor să Înceapă. 21 ianuarie, Marea Adriatică, Laguna Venetă Prin cețurile albe ale iernii, țărmul se zărea ca o superbă inexistență. Ca o linie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
trezise transpirat, căutând În negurile mării un răspuns. Ce fel de catastrofă? Un atentat asupra voievodului? Să fi trecut vreun asasin de toate barierele de apărare și să fi ajuns la Ștefan? Să fi trecut vreun grup de luptători de spada de neînvins a tatălui său? Să fi fost invadată Moldova de o armată străină? Fuseseră zile, pe parcursul călătoriei, În care reușise să uite, pentru scurt timp, aceste Întrebări. Zilele În care galere ale Imperiului Otoman fuseseră zărite apropiindu-se de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
visase să urce Într-una din corăbiile care se pregăteau pentru plecări misterioase. Tresări la vederea unui om care Îl privea de când era pe puntea corabiei. Un om cu plete și barbă albă, care purta mantia cu semnul scutului și spadei. Un bătrân care părea Încă viguros, cu un chip luminos, dar autoritar. Îl recunoscu pe bărbatul Întâlnit, cu ani În urmă, Într-o plimbare alături de bunicul Matteo și de Gianluca. Cel care Îi zâmbise ca și cum ar fi știut totul despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
străină, fără vreo posibilitate de a se Întoarce? Un singur lucru. Să Învețe să lupte. Ștefănel fusese, din prima lui copilărie, un luptător. Îl Însoțise pe tatăl lui peste tot, ținuse morțiș să tragă cu arcul, Încercase mereu să ridice spada, prea grea pentru puterile lui. Se luptase chiar cu Alexandru, amândoi cu săbiile de lemn făcute de moș Onofrei. Deși cu doi ani mai mic, era mereu mai bun decât Alexandru. Îl dezarma În câteva secunde. Așadar... gândi mai departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
acopereau rănile. Nu putea face altceva decât să aștepte. Să aștepte plecarea spre Serbia, să aștepte medicamente și feșe mai curate, să aștepte ca rănitul să-și revină din starea de inconștiență, să aștepte apariția salvatoare a semnului scutului și spadei. Să aștepte sosirea unui viitor incert, acoperit de norii negri ai celei mai cumplite ierni pe care o trăise până atunci. 12 februarie 1476, Alpii italieni Tăcerea munților se așternuse ca o a doua noapte peste Întunericul ce căzuse. Vântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
dădu un ordin și un mic grup de luptători se desprinse de coloană și dispăru În păduri. Într-adevăr, căpitanul Oană se trezise. Nu se putuse mișca, dar deschisese ochii și recunoscuse, pe mantiile călăreților din jurul lui, semnul scutului și spadei. Privise deasupra lui și văzuse crengile Încărcate de zăpadă ale brazilor. Simțise aerul tare al munților. Înțelesese că o operațiune de salvare se derula, sub semnul Apărătorilor. Apoi o văzuse pe Erina, care călărea În dreapta, fără să-și ia ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
văzuse pe Erina, care călărea În dreapta, fără să-și ia ochii de la el. Un zâmbet ușor Îi trecu peste chip. Era păzit de dragoste și de forță. Erina și Apărătorii. Făcu imediat legătura. Erina reușise să contacteze Ordinul scutului și spadei. Se aflau, probabil, undeva În Balcani. - Unde mergem? Încercă să Întrebe, dar se auzi doar un murmur soptit. Vocea nu avea putere. - Ai dormit cam mult, commandante! se auzi o voce cunoscută, undeva În stânga. Oană Întoarse capul Încet, simțind durerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]