1,116 matches
-
în beznă. Când, în fine, ajunse la un oculist se simți mult mai relaxat decât la alte investigații, deși chipul oftalmoloagei nu lăsa să treacă nimic care să-i trimită indicii despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Se trezi spovedindu-se ca la psiholog și înflorind o descriere migăloasă despre căderile lui în întunecări de o clipă, dar, mai nou, intervenise încă ceva: în plină lumină, culorile îi dispăreau, ca și cum ar fi fost spectator la un film alb-negru. — Ăsta e
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Eugen Barbu GROAPA Cuprins Nuntă............................... Iepe de șișic............................ Lume ............................... Didina.............................. Ghetele.............................. La spovedit............................ Moartea lui Marin Pisică.................... Ramazanul............................ Pomana lui Mielu........................ Sinefta............................... Nea Fane . . . .......................... Balul meseriașilor........................ Săptămâna brânzei ....................... "Rudele" lui Bică-Jumate................. Lapîrnaie............................ Aia mică.............................. La Borțoasa .......................... Priveghi........................... Stăpânul............................. Stere............................... În câmp la "Cățelu"................. Morcovii............................. Vânzarea........................... Peste rufe filfîia seara. Omul se opri. Gunoierii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
seamă că-ți place Didina... Te văd tânăr și mi-e milă. Bozoncea-i pâinea lui Dumnezeu, până la femeie... Din casă răzbeau sunetele leneșe ale acordeonului. Tăcuseră toți. Pe Gheorghe a ajunsese băutura. O dată se schimbă. Glasul îi era altfel. Se spovedi: - Și când mă gândesc că a lui Sandu a fost întîi... -Cine? - Didina. El a scos-o din Cruce, c-avea peștele ei, ehe, era mai tînără! A mierlit Mînă-mică doi comisari în noaptea aia. Parcă-l văd. Eu îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tat-său încă sforăia. Ene, făcut covrig lângă perete, nu se mișca. Copilul, cu inima la gură, deschise ușa și luă o gheată în mână. O azvârli. Nu venise moșul ăl bun. Trecuse câinele și se ușurase pe șireturi... La spovedit Într-o dimineață de vară, unul cu catastif la subsuoară, funcționar de bună seamă, că avea pălărie de paie și haine mai bune pe el, a luat mahalaua din poartă-n poartă. Bătea cu un baston, 0 lătrau cunii, abia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l să facă cele de cuviință. De la locul ei baba Chirița mîrîia: - Iete, Tinco, acu se vine? - St! Că ne-aude sfinția-sa. - Păcătoase... - Da mai taci și dumneata, soro, uiți că sîntem în biserică... 137 Babele așteptau să fie spovedite și împărtășite. Ele rămâneau la urmă, că aveau multe pe suflet. Popa Metru le chema pe rând în odăița vecină cu altarul. Se așeza pe un scăunel după ce le citea trei pagini din cărțile sale cu chivăre de aramă. Baba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se învenina Aglaia. - O văzurăm. - Nu-și mai găsea locul. - Ca șarpele... - O mînca-o! - Îmbrăcată ca o paparudă și cu ochii-n toate părțile... - Tăceți, fă, dracului, ce v-a apucat? Tii, iar luai pe Necuratu-n gură! - Și abia te spovediși! - Ce spuneți? - Ce să spunem? Iar dădui dracului! - Da-i a dracului. Ce, n-am văzut-o eu? - Nu, soro, dădui dracului! 140 - Și prostu de bărbat-său o crede sfîntă! Ptiu, păi pe vremea mea, ce, bărbații erau ca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și până la pilda popii, mai moțăind, mai dând din cap în semn că înțeleg. Nepoții îi țineau curați pe lângă casă, în straiele lor de moarte. Pe câte unul îl uitase Dumnezeu pe pământ, trecea de o sută de ani. Se spovedeau ca muierile și țineau posturile ca să intre în rai, împăcați cu lumea. La sâmbăta morților, așteptau rânduiți în prispa bisericii, să li se dea din colivă. Erau cuviincioși, și unele femei le pupau mâinile cu respect. Când bătea vântul în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
băgase Chirița. Marghioala a întrebat-o și pe Mita: - Tu nu furi, fă, un lighean de nisip de la primar? - Nu fur, coană Marghioală, mi-e frică... Tinca, la fel. Nu vrea să se ducă pe urmă la popă să se spovedească. Pe surdă, pe Lixandra, n-a mai întrebat-o. N-a spus nimic, a mârâit numai în ea: "Bine, bine. Nu vreți... Să vă văd eu numai că veniți la mine." Și fără să mai vorbească cu nimeni, a ieșit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pic mai tare decât s-ar fi cuvenit și le-am reținut două secunde mai mult decât trebuia. Era de ajuns spre a-i atrage atenția. Am înălțat capul, pentru ca el să-mi poată privi chipul. „Am nevoie să mă spovedesc dumneavoastră.“ Spusesem acest lucru cu voce tare, pentru ca cererea mea să fie oficială, auzită de toată suita cardinalului, cât și de stareță. Aceasta și-a luat un ton mieros: „Dă-te la o parte, fetițo, o deranjezi pe Eminența Sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă pomenesc oare aruncată pe veci în temnița răzbunării? Aveam să fiu oare în stare să mă agăț de mâinile salvatorului meu? Eram cu sufletul la gură, ochii mei implorau. Apoi a căzut sentința: „Așteaptă-mă aici! Am să te spovedesc!“ Mi-au dat lacrimile, trădându-mi fericirea. Dar, când am îngenuncheat la confesional, vocea îmi era iarăși fermă, pentru a rosti fără greșeală cuvintele pe care le repetasem de sute de ori. Cardinalul a ascultat în tăcere lungul meu strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Își petrece ultimele zile Înainte de execuție un anume Florian de Squint. Printre tovarășii săi de suferință se numără un fost Templier, și el condamnat la moarte pentru crimă, care, neavând, din această pricină, drept la asistența unui preot, i se spovedește pentru a-și ușura sufletul. Lui Florian de Squint Îi este dat să audă lucruri care Îl Înfioară: ritualul de primire În Ordin cuprinde, ca puncte obligatorii, renegarea lui Hristos și scuiparea de trei ori a crucii, după care nou-venitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu conotații magice și oculte, precum și multe alte amănunte la fel de cutremurătoare. Crede tot ce fostul templier Îi mărturisește cu limbă de moarte. N-are cum bănui că tocmai cădea pradă unei mistificări perfide și că omul din fața lui nu se spovedește, ci debitează artistic un text preparat În tainițele Centrum-ului al cărui trimis este. Rămâne convins că a doua zi, când păcătosul este scos din celula În care nu va mai reveni niciodată, paznicii Îl conduc pe drumul către rug, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
l-a găsit pentru că l-a căutat. Și l-a căutat fiindcă a fost convinsă s-o facă În schimbul unei recompense corespunzătoare. - De unde știi? - De la Zoran, În nici un caz... - Atunci, de la hoață: copleșită de remușcări, a venit și s-a spovedit la tine! Să fim serioși... Cum ai determinat-o să mărturisească? - Există două metode de convingere, la care nu rezistă aproape nimeni: banii și amenințarea cu moartea. Eu m-am folosit de a doua. Liniștește-te, nu sunt mândră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
monarhie socialist-cezaristă, așa cum propovăduiau și apologeții Hohenzollernilor. În ultimul an al vieții, scrie Viața lui Nun' Alvares - care e aproape o carte mistică. Moare, la 21 august 1894, în vârstă de 49 de ani, după ce a cerut ajutorul Bisericii, e spovedit și împărtășit... Teofilo Braga (1843-1924) a debutat ca poet dar, vreme de o jumătate de veac, a surprins pe contemporani printr-o prodigioasă activitate de polihistor și campion al republicanismului. Lipsit cu desăvârșire de vocație filozofică, a găsit în pozitivismul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
i-a mărturisit tatălui ce avusese de gând să facă. „Tu nu înțelegi, frate Simioane“, suspina Matvei, „ce suflet avem noi. Dar simțim nevoia de spovedanie din când în când. De iertare. Poate avem păcate adânci în noi, dar ne spovedim și cerem iertare. Lui Dumnezeu îi cerem, desigur, dar nu prea avem voie la biserică. Mama are o icoană și știi unde o ține? Sus, în baie, după rezervorul cu apă, că-i spre răsărit. Așa se roagă mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
desigur, dar nu prea avem voie la biserică. Mama are o icoană și știi unde o ține? Sus, în baie, după rezervorul cu apă, că-i spre răsărit. Așa se roagă mama mea. În genunchi, lângă tron... Dar noi ne spovedim la cei dragi, la suflete din sufletele noastre și ne eliberăm. Avem nevoie întruna de iertare și o cerșim chiar și după ce am făcut răul. Așa e pustia asta de suflet al nostru. Nu ai cum să înțelegi. Voi faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mă că, dacă tot este să bem, trebuie să ne umplem cu ceva clipa, timpul să se ducă în dusul lui cu acea gratuitate a vorbelor de la beție, grele uneori, alandala alteori, dar ducându-se fără de urmă. „Și m-am spovedit lu’ tata“, a continuat Matvei. „Și de aici a început drama. Nu numai că m-a bătut de n-am știut de mine câteva zile, dar m-a și trimis la Moscova cu un soldat după mine. Cu trenul. Veneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vrei să te duci în genunchi la el și să-i spui că l-ai iertat și să-l întrebi de ce te prigonește, că doar ești al lui? Nici nu poți ști ce greu suflet ai când nu ți-l spovedești. Parcă duci toată jalea și păcatele Lumii în tine. Știi tu, frate Simioane, cum doare sufletul? Inima cum doare dacă... De-asta și cânt la tobă. El m-a învățat. A făcut războiul ca toboșar la drapel. A mers până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doare sufletul? Inima cum doare dacă... De-asta și cânt la tobă. El m-a învățat. A făcut războiul ca toboșar la drapel. A mers până la Berlin cântând din tobă. Cânt și eu și atunci discut cu el și mă spovedesc de toate care le fac și nu am cui să le spun. Îl dojenesc, de ce m-ai trimis, tată al meu, sufletul meu de tată, milostivule, cum de m-ai trimis la București? Ce, n-aveam și la Moscova votcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în înserat spre casă. Acolo, într-un asfințit de noiembrie, în autoservire, în fața unei chiftele cu înlocuitori de pește și a unui „Turț“ veritabil, mi s-au arătat biserica la care trebuia să ajung și preotul căruia trebuia să mă spovedesc. M-am pomenit dintr-odată, peste ani, că voiam să-i demonstrez acelui Matvei de demult că și eu am suflet, că și eu am tăria spovedaniei, deși sunt daco-roman, nu slav, cum mă învățaseră în primele clase și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al strămoșilor. Insuflat de acea viziune de la „Mureșul“, porneam adeseori spre biserica spovedaniei mele. Ca un făcut, mereu mă opream în câte o crâșmă, ivită ademenitor în calea mea, anume parcă spre a-mi încerca tăria hotărârii de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și toate bisericile se închideau. Amânam pentru o altă zi dusul la biserică, mersul la duhovnic, întâlnirea izbăvitoare cu el și cu binecuvântata taină a spovedaniei. Nu ajunsesem niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am încetat însă să cred în Dumnezeu. Nu am ocolit Biserica. Nu m-am dezis de morți. Cred în lumea de apoi, în judecata Domnului și în îndreptarea păcătosului care sunt. Doar că încă rătăcesc spre duhovnicul căruia să mă spovedesc. Nu l-am aflat. Sau poate mi-e teamă să-l aflu. Mă rog din ce în ce mai des, deși încă nu i-am pătruns taina, cu rugăciunea inimii sau cu ceea ce cred eu că este: „Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ziceai că avea suta p-atunci... Popa clătină din cap. Oftă, bătând îngândurat cu furculița în sticla de „Cabinet“ goală. — A murit. Taina tainelor. Chiar în săptămâna în care eram eu cu minunea din grădină. Mi-a cerut să-l spovedesc. Simțea că-l cheamă subsolul. — Se botezase? Nu, dar spunea că și Dumnezeul meu e bun și a vrut ca eu, hogea creștin, să-i primesc spovedania, să-i dau pricestania de pe urmă și Allah al meu poate îi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
meu e bun și a vrut ca eu, hogea creștin, să-i primesc spovedania, să-i dau pricestania de pe urmă și Allah al meu poate îi spune lui Allah al lui că Kerim nu a făcut păcate. Și l-am spovedit, era și el un suflet, băuse cu noi, de ce să n-o fac. Și știi ce-mi lăsă cu limbă de moarte? Tot nu m-a lăsat să continui. Mă privea doar compătimitor, ușor amuzat de nedumerirea mea. — Astea mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
inconștient privind undeva departe în zare, fără să-și dea seama cu cine și ce discută. Peste puțin timp a căzut la pat. A zăcut vreo cinci-șase săptămâni și... înainte de a părăsi această lume, sfătuit de preotul în fața căruia se spovedise cu puțin mai înainte, a considerat că trebuie să-și ceară iertare de la cei cărora le-a pricinuit necazuri. Printre aceștia eram și eu. M-a chemat la el în mod special, mi-a spus ce a avut de spus
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]