1,282 matches
-
apărați de anonimatul pe care-l conferă apartenența la o mulțime. Așa a apărut, în spațiul de limbă germană, expresia „Stadtleben macht frei”, care a avut o carieră lungă, dar care, la origine, s-a impus ca un fel de stindard al nonconformiștilor de orice fel. În rest, convențiile sînt o necesitate, vrem-nu vrem. Și în viață, și în artă. La urma urmelor, pînă și avangardele sfîrșesc prin a se convenționaliza, prin a fi combătute și înlocuite de avangarde viitoare, de
Despre subculturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13288_a_14613]
-
care se încăpățânează să creadă în valorile spiritului. In clipa de față, cultura înaltă a fost arondată unui clown etnocentrist precum Dan Puric. Numele cu adevărat importante și cărțile ce mai apar la cele câteva edituri care refuză să depună stindardele (Art, Curtea Veche, Humanitas, Paralela 45, Polirom) sunt primite cu o indiferență din ce în ce mai apăsătoare. Standurile sunt inundate de literatura kitsch, senzaționalismul de bodegă i-a copleșit și pe editori, așa încât valoarea autentică zace prin depozitele vizitate de șobolani ale unor
Lecția de limbă și literatură by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6288_a_7613]
-
ani, adică de la momentul în care Timișoara își adăuga o nouă circumscripție, a V-a, și când o apartenență de fapt a devenit transpusă și în drept: cartierul Mehala. După „mahale” și „orașul nou”, Franzstadt Trecutul orașului, începând din timpul stindardelor fluturânde și al scrâșnetului de arme și până în epoca în care doamne cu pălării cu voal și domni cu baston își făceau plimbarea de duminică pe Corso, răzbate la suprafață din presa de gravură, din pânza pictorilor și, mai apoi
Agenda2005-17-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283617_a_284946]
-
naționalitate, naționalitatea lui fiind umanitatea întreagă a comunarzilor, n-are trecut și tradiții, c-un cuvânt nimic de pierdut, totul de câștigat. " Pseudo - românul " și cu el d. C. A. Rosetti se laudă că, la 1848, toată țara "a aclamat stindardul" dumnealor. Dar ce e 1848 în România îndeosebi? Ce însemnătate istorică a avut acest an pentru noi? Să i-o spunem noi. Toată mișcarea română de la 1848 n-a fost decât pretextul căutat pentru ca rușii să treacă în Transilvania, un
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
farinae locuitorii Olimpului ar fi trebuit să se ridice în masă la apropiarea trupelor grecești, pentru a afirma naționalitatea lor română fie chiar vărsîndu-și sângele. La apropiarea trupelor noastre ei au mers în masă spre întîmpinare și și-au plecat stindardul, ceea ce pentru ei era un semn invederat de supunere națională. Acestea erau sentimentele acestor români pe cari d. Brătianu întreprinsese, într-un voiaj ce l-a făcut anume la Londra și la Paris, de a-i reprezenta ca inamici incarnați
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de oameni - departe acum - prinși în lupta aceea inegală. Ochii i se opriră atunci asupra carului, care, în fața sa, sălta zgâlțâit în toate părțile, într-un nor de praf. Coviltirul, sfâșiat pe o latură, se zbătea în aer ca un stindard uriaș, lăsând să se vadă două figuri feminine pradă agitației. Frediana se găsea în mare pericol fiindcă, fără conducător fiind și pornit cu o viteză nebună pe drumul acela plin de hârtoape, vehiculul s-ar fi putut răsturna dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o sută de pași de drum. Acolo, printre primii copaci, se intuiau siluetele câtorva iliri călări, ce păreau să caute ceva sau pe cineva. — E acolo, în desiș. Au prins pe cineva la catâri. Venise, între timp, heraldul, ce ținea stindardul roșu al lui Gundovek, împreună cu cei doi însoțitori; toți trei îi urmăreau cu curiozitate pe romani, căutând să-și facă o idee despre ce se întâmpla. Indispus de întârziere, Sebastianus era gata să strige la ilirii săi, însă nu fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Wolfhram tresări; apoi, brusc, se întoarse spre ai săi și, strigând furios, puse la treabă doi soldați, care se îngrijiră imediat să împlinească cererea romanului. Puțin după aceea, avându-l la douăzeci de pași înaintea sa pe Richelmus, care ținea stindardul lui Gundovek - cu un mistreț negru pe fond roșu -, detașamentul romanilor se puse în mișcare, lăsând în urmă stațiunea de popas. în frunte se afla Sebastianus. Audbert, pe un cal pag cenușiu și cu umerii acoperiți de o manta militară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nobil burgund nu-i fusese încă trimis în întâmpinare să-i deschidă drumul până la castellum, unde - după câte i se spusese - era convocată adunarea principilor. De fapt, excepție făcând cei trei scutieri ai lui Wolfhram, ce mărșăluiau în frunte arborând stindardul lui Gundovek, intrarea sa în Genava avusese loc fără nici o solemnitate. Cunoștea destul de bine cetatea: zidurile sale robuste, de curând întărite cu materiale luate din cele mai mici burguri învecinate, casele din piatră cenușie din centrul cetății, adunate în jurul coastelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alte detașamente, pe care nu le vedea din locul în care se găsea, dincolo de cotul râului. în ciuda distanței, putea intui în mulțimea aceea pestriță de războinici cât de eterogene erau armamentul și echipamentul hunilor - lucru, de altfel, specific lor. Sub stindarde mari de culoare verde, semn distinctiv al clanului căruia îi era afiliat detașamentul, se adunaseră războinici aproape goi ori îmbrăcați doar în piei de berbec, în general călărind cai mongoli, mici, dar robuști; alții, în schimb, defilau în armuri sclipitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doar platoșa și lăsând tot restul în carul lui Kayuk. Mandzuk, scutierul fidel, de acum trecut de șaizeci de ani, care îl însoțea totdeauna în luptă, aștepta mai departe, lângă o veche spălătorie. îndesat și puternic, sever și imperturbabil, ținea stindardul clanului lui Balamber - un taur negru pe un câmp verde - și privea, fără a face comentarii, satul în flăcări; chipul său împietrit, străbătut de cicatrici adânci, nu trăda nici cea mai vagă expresie. în realitate, Mandzuk era mult mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alamanilor, ucigând, jefuind, incendiind, violând și îmbătându-se ca toți ceilalți. Mai mult decât toți ceilalți. Focul ambiției mocnea în sufletul său, dar, până în acel moment, el se gândise mai mult să dea lustru taurului negru ce-l avea pe stindard decât de roadele succeselor sale. Irosea bogățiile adunate din jafuri, încredința turmele servitorilor păstori, fără a cere socoteală, și nu-și mai amintea câte concubine uitase pe drumul campaniilor sale de luptă, nici de câți sclavi se eliberase, uneori ucigându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui îl alesese după ce-l supusese la atâtea încercări dure, alesese bine, fiindcă în omul acela, în soldatul acela găsise un luptător magnific, care acum se lupta pentru El, la fel cum un războinic hun ar fi apărat în luptă stindardul propriului mingan. Dar, dacă era așa, cum trebuia să înțeleagă el însuși experiențele prin care trecuse? Era, oare, și pentru el o misiune? — Ce facem atunci? îl întrebă Odolgan, venind lângă el. Balamber se scutură: — Facem cum ne-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de altfel, o numeau, cu mai mult realism, „Legiunea Mâța Moartă“, după însemnul pe care, în lipsă de mai multă inspirație, ei înșiși și-l aleseseră încă din prima zi, când el le spusese să-și facă rost de un stindard, un simbol, oricum, ceva pe care să-l urmeze în timpul instrucției și pe urmă chiar și în bătălie. Un băiat descoperise imediat pielea unei pisici moarte și, în râsetele generale, îl arborase în vârful unui băț, în chip de stindard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stindard, un simbol, oricum, ceva pe care să-l urmeze în timpul instrucției și pe urmă chiar și în bătălie. Un băiat descoperise imediat pielea unei pisici moarte și, în râsetele generale, îl arborase în vârful unui băț, în chip de stindard. După primele cascade de râs, toți îndrăgiseră pe loc însemnul acela grotesc, care, prin vot general, ajunse în mâinile unui dezertor pe nume Almirus, nu doar în virtutea trecutului său militar - obscur, de altfel - și nu atât pentru acest trecut al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căută cu privirea printre corturi pe acela al regelui hun. Sangiban îi citi gândul: — E acolo jos, spuse, arătând cu degetul spre unul mai mare decât celelalte, ridicat în apropierea drumului spre Lutetia Parisiorum. Pe cupola sa era arborat un stindard mare, purpuriu, bătut ușor de vânt. în spatele pavilionului se întrezărea o mare incintă, plină cu zeci de cai și, de jur împrejur, pe o rază de cel puțin cincizeci de pași - după cum aprecie Sebastianus - era foarte puțină mișcare, astfel că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și însorită, în orele târzii ale după-amiezii cerul se acoperi în scurt timp cu nori grei, ca de cerneală, aduși de un vânt umed; obloanele caselor începură să se zbată, iar rufele întinse prin ulițe porniră să fluture ca niște stindarde, în vreme ce nori de praf se ridicau de pe străzile bătătorite. într-un apus sumbru și lipsit de culoare, semn prevestitor al unei furtuni apropiate, Sebastianus și tovarășii săi, demoralizați de eșecul cercetărilor, își luară rația de hrană împreună cu milițienii lui Rutilius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la creneluri, găsiră suficient spațiu pentru a putea ajunge la marginea bastionului. în aerul limpede al acelei zile splendide de iunie, câmpia oferi ochilor lor un spectacol uluitor: o mare mulțime de armate, încă nedistinctă, ce venea de la miazăzi cu stindardele în vânt și trecea acum de cotul larg pe care-l făcea Loira. După repeziciunea cu care se apropiau și după norul de praf pe care-l ridicau, se ghicea ușor că erau trupe de cavalerie. Mutându-și privirea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vastă a taberei hune și zona dintre tabără și cetate, pământul nimănui, și oferind un spectacol nu mai puțin impunător și impresionant decât cel pe care, doar cu câteva ore mai înainte, îl oferise dușmanul. între rândurile romanilor, Sebastianus recunoscu stindardul unității sale: A Cincisprezecea Aripă Ilirică, și apoi, după însemne și după emblemele pictate pe scuturi, distinse unitățile regulate și pe cele de elită, binecunoscute lui, precum și milițiile auxiliare ale herulilor, alanilor saxonilor, marcomanilor. Ceva mai departe, în câmp, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu provizii, care, escortată de nuclee de cavalerie, se înșira pe drumul ce însoțea Loira. — Sunt efectele și proviziile, bineînțeles, constată simplu. Dzuryodhan scutură capul și insistă: — Nu, dincolo de ele! Sebastianus privi mai atent. O mulțime întunecată, fără semne și stindarde, în care nu se puteau distinge unități anume, apăruse în câmpie și venea în urma armatei. Dubritius, pe care îl pierduse din vedere prin mulțime, se apropie de el în culmea freneziei: — Bagauzii! anunță, arătând într-acolo cu degetul. Ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-ți spun. Chipul mândru al lui Toraman se lumină. — Sigur că da! răspunse prompt. Trase de hățuri și, biciuindu-și calul, se îndreptă cu ai lui spre detașamentul său. între timp, Mandzuk parcurgea într-un trap rapid întreaga coloană, arborând stindardul verde și chemându-i pe capii de jagun să-și pregătească detașamentele pentru lupta iminentă. Urmând o schemă pe care de mult o aplicaseră cu succes, războinicii, mulți dintre ei urmați de cel puțin un servitor, care conducea un caval
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintre ei urmați de cel puțin un servitor, care conducea un caval de rezervă, își schimbau animalul, îmbrăcau armurile și, întorcându-se spre apus, se dispuneau în câmp în rânduri de câte zece. La fiecare zece rânduri, flutura în vând stindardul unui jagun. Efectele, proviziile, concubinele trecură în coadă, sub supravegherea servitorilor. Mingan-ului nu-i trebui mult timp ca să se dispună în formație de luptă și să pornească, mai întâi la pas și aproape imediat la trap, în urma comandantului său și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
jagun. Efectele, proviziile, concubinele trecură în coadă, sub supravegherea servitorilor. Mingan-ului nu-i trebui mult timp ca să se dispună în formație de luptă și să pornească, mai întâi la pas și aproape imediat la trap, în urma comandantului său și al stindardului ce flutura în vânt ținut de Mandzuk. Balamber, care, pentru a câștiga timp, își luase peste cămașa de in doar platoșa cu plăci metalice, umerarele și coiful ascuțit, se afla în fața lui Mandzuk la două lungimi de cal și scruta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se stingea atât de repede, iar locul era atât de plat, încât nu-și putea face o idee exactă despre consistența armatei dușmane, se temea că ceea ce vedea venind acum împotriva lor era întreaga armată a lui Flavius Etius. Ținând stindardul, Mandzuk veni alături de el. îndreptă arătătorul spre stânga. — Acolo, îl anunță. Traversează acum. într-adevăr, un întreg detașament de goți își pusese pe fugă adversarii, tocmai traversa râul și ajunsese pe punctul de a ajunge la mal. O întâlnire apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Toraman și pe alți câțiva războinici hiung-nu ce luptau cu îndârjire alături de el, însă nu reușea să-și facă o idee despre cum reușea mingan-ul său să țină piept asaltului năvalnic al dușmanului. Recunoscu într-un târziu, la lumina fulgerului, stindardul lui Mandzuk, însă acelea mai mici ale centuriilor nu le putea distinge prin desișul de sulițe ce se înălțau și coborau ca niște valuri împrejur. Mulți cai fură doborâți de ambele părți și chiar dereșul său, pe care nu avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]