2,691 matches
-
Orc să se mistuie, Tharmas să se mînie, Urthona-ntunecatul să-și dea 185 Puterea toată lui Los și Enitharmon, si Los, ce singur blestematu-s-a, Să sfîșie lucrarea-aceasta, ca pe-un zid ce-i nimicit și o famile ce-i stinsa. Mînie-te, Orc! Mînie-te Tharmas! Urizen nu va mai ține-n frîu mînia". Așa vorbit-a Urizen; își scuturắ omeții de pe umeri și se nalta Parcă pe-o Piramida din ceață-nfiripată, dalbele-i haine răsfirînd 190 Albul că de lină: reînnoit
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
că stele 325 În locurile hotărîte, minate înapoi de vînturi. Războinicii cei goi buiesc spre malurile mării jos, laolaltă: Făcutu-s-au ca niște turme-n timp de iarnă, ca niște codri desfrunziți; Regii și Principii Pămîntului strigă cu glasuri stinse, Duși peste sterpele nisipuri și pește stîncile-ntărite; 330 Și-n toată-această vreme vîlvorile lui Orc urmează curajoasele picioare Ale lui Urizen, și-n toată-această vreme răsúnă Trîmbița lui Tharmas. Plîngînd și văitîndu-se zboară sufletele din zdravenele mîini ale
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
dimineață, Si blîndă luna se veselește-n noaptea limpede și fără nori, Și Omul înainte merge din miezul vîlvătăilor: tot răul mistuitu-s-a. Ochii săi văd sferele-Îngerești nălțîndu-se noapte și zi. Se mistuiră stelele precum o candela ce-i stinsa cu-o suflare, și-n locul lor, iată 830 Ochii ce se-Întind ai Omului privesc adîncurile unor lumi minunate! Un Pămînt, o mare dedesubt; și nici un Glob Rătăcitor nu hoinărește, ci Stele De văpaie răsar în noapte din Ocean
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
o empatie, chiar prietenie. Nu cred În ideea că animalele nu au suflet. Iar peste sufletul lor se adaugă sufletul nostru. Zgomote Înfundate - „Ține-l de picioare, Ioane”, „Vezi unde bagi cuțitul” - și guițături de s-aude-n șapte sate, grohăituri din ce În ce mai stinse. Treaba este terminată. Și a fost Întuneric și Între timp s-a făcut ziuă, primul moment. Foc domol de paie, miros de păr pârlit, glume, râsete. Mai Întâi, animalul este Înfășurat atent În flăcări de paie, după care este Întors
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
Pământul. Intriga este simplă, lăsând în umbră psihologia eroilor, dar coerența tabloului schițat, precum și atingerea unei probleme grave - alienarea omului prin tehnica omniprezentă - rețin atenția. „Povestea astronomică” O tragedie cerească închipuie distrugerea Pământului și a planetei Marte de către o stea stinsă, accentul căzând nu atât pe aspectul de anticipație, cât pe progresia spaimei și pe modalitățile diferite de trăire a catastrofei: resemnat, filosofic, pe „planeta roșie”; convulsiv, apocaliptic, pe cea „albastră”. Ultima „poveste fantastică” se arată anecdotică, excesiv demonstrativă. Ca traducător
ANESTIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285364_a_286693]
-
teoretic, de sintezele lui E. R. Curtius, G.-R. Hocke, E. d’Ors și alți autori, urmați și în privința accepțiunii termenului „baroc”. Aplicarea se dovedește pertinentă, întrucât se bazează pe funciara durabilitate a eului creator arghezian și pe tensiunile niciodată stinse ale acesteia - deși tinzând spre o concordia discors. Comentariul taxonomic al criticului recurge la tipologia carnavalescului uman, făpturile hibride, simbolistica măștilor, creaturi ca „junele decrepit”, „prostul solemn”, tehnica „desenului complex”, a zoomorfismului și reificării, poetica abstracțiunii etc., selectând din proza
ANGHELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
de „miresme puzderii și seve florale”, plante de toate soiurile, „gâze - în gri pastelat, albastru lăptos și galben ca paiul” -, toate cufundate în abur, ceață, colb, rotocoale de fum, căci nu sunt altceva decât tablouri evanescente ale aducerii-aminte: „tot mai stins opal e/ albu-acelor vremi în spulber de petale”. A tradus din Hugo von Hofmannsthal și Henrik Ibsen; este coautor al volumelor Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi (1974-1976) și Simbolismul european (1983). SCRIERI: Figuri ale Antichității clasice în „Infernul
ANTONESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285390_a_286719]
-
P. Locusteanu, Cincizeci figuri contemporane, București, 1912, XC; Iorga, Oameni, II, 19-21; Eftimiu, Portrete, 511-517; Trivale, Cronici, 337-342; G. Topîrceanu, Scrieri alese, II, București, 1955, 175-178; Vasile Savel, Contimporanii, Arad, 1920, 73-94; Fundoianu, Imagini, 228-231; Natalia Negru, Helianta. Două vieți stinse, București, 1921; Davidescu, Aspecte, 227-230; Silvia T. Balan, Opera literară a poetului Dimitrie Anghel, București, 1925; Clarnet, Mitif, poetul florilor, București, 1929; Iorga, Ist. lit. cont., II, 112-113, 133, 235-238, 244; Călinescu, Ist. lit. (1982), 687-691; Predescu, Encicl., 35; Vianu
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
fără patrie, construit entièrement sur des vers en miroir qui développent, dans des métaphores inédites, l'idée du temps apatride : Timp fără patrie : rău fără ape, secetă-n albie și sub pleoape. Timp fără patrie : inimi învinse, vârste nerodnice : cugete stinse. Timp fără patrie: sura poveste, vuiet de cetina neagră pe creste. (Timp fără patrie) (Blaga, 2010 : 281) Temps apatride : rivière sans eau, galets secs, et larmes aussi. Temps apatride : cœurs défaits, âges stériles, consciences éteintes. Temps apatride : conte en grisaille
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Ionel, București, 1989; Ion Budai-Deleanu, Țiganiada. Poem eroi-comico-satiric într-o recitire, București, 1994; Între patru anotimpuri, ed. plurilingvă. tr. Constantin Frosin și Ștefan Benea, pref. Florin Vasiliu, București, 1994; Dincolo de tăcere, pref. Gheorghe Grigurcu, București, 1994; O sărbătoare a felinarelor stinse, București, 1995; Sălcii vechi și noi, București, 1995; Scoici fără perle, Timișoara, 1997; Testamentul din Strada Nisipuri sau Poeme din cartea de muncă (1985-1989), București, 2002. Repere bibliografice: Marin Marian, Întemeietorii, CNT, 1985, 16; Mihaela Racovițeanu, O întâmplare numită Școala
CODRIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286318_a_287647]
-
nici stilul, nici temele. După această carte provocatoare, în care totul este pus în discuție și, de regulă, negat în chip radical, urmează o alta, nu mai senină, dar cu o negație mai apropiată de meditația melancolică, o negație mai stinsă, mai obosită (Cartea amăgirilor, 1936). Următoarea, Schimbarea la față a României (1936), este din nou o carte explozivă, în fapt cartea cea mai incendiară a lui C. Lacrimi și sfinți (1937) e în același stil (e contestat, aici, creștinismul), iar
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
pe podul amintit de către Charlotte Lemonnier, atunci în vârstă de patru ani. Alergând prin fața mamei sale, fetița se oprise brusc și exclamase: „O poșetă!” Și, după mai bine de jumătate de secol, vocea ei limpede a răsunat, ca un ecou stins, într-un oraș pierdut în inima nemărginirii rusești, sub soarele stepei. În poșeta aceea din piele de porc și cu plăcuțe de email albastru pe închizătoare își păstra bunica mea colecția de pietre de odinioară. Poșeta aceea veche marca una
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
deschiși, încercam să vedem cât mai mult cer. Balconul se legăna ușor, fugindu-ne de sub picioare, începând să plutească. Orizontul se apropia de noi ca și cum ne-am fi avântat spre el prin răsuflarea nopții. În zare am deslușit sclipirea aceea stinsă - ar fi zis că erau paietele unor valuri mici pe suprafața unui râu. Neîncrezători, am scrutat întunericul care se revărsa pe balconul nostru zburător. Da, o întindere de apă întunecată scânteia în adâncurile stepei, urca, răspândea prospețimea aprigă a ploilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
evoca pentru noi nici o realitate cunoscută. „Este un fel de scaun cu picioarele tăiate”, explica Charlotte, și imaginea mobilei mutilate ne lăsa perplecși. Ca și Nicolae, ne-am stăpânit dorința de a pipăi mantaua de purpură cu fireturi de aur stins care-i slujise lui Napoleon în ziua încoronării. Aveam nevoie de pipăitul acela profanator. Universul în gestație era încă lipsit de materialitate. În Sainte-Chapelle, un pergament zgrunțuros a trezit dorința aceea - Charlotte ne-a destăinuit că literele alungite, scrise cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
decât o vagă amintire. - Ai slăbit mult, a spus Albertine foarte încet și vocea i s-a frânt. Charlotte a râs încetișor. Și, ridicându-și capul cu părul ud, a văzut lacrimi de aceeași culoare a chihlimbarului strălucind în ochii stinși ai mamei sale. În zilele care au urmat, Charlotte a încercat să afle cum ar putea ele să părăsească Siberia (din superstiție, nu îndrăznea să spună: să plece în Franța). S-a dus în fosta casă a guvernatorului. La intrare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
complet aiurea, dar, acum, cred că în vocea ei era, parcă, un reproș. Nu știu cum să-mi explic toate astea mie însămi... A tăcut, a stat un moment nemișcată, cu ochii larg deschiși, iar irisul lor părea să păstreze lumina apusului stins. Încremenit, o priveam pieziș, fără să pot să-mi întorc capul, să-mi schimb poziția brațelor, să-mi descleștez degetele încrucișate... - Mă duc să-ți fac patul, mi-a spus ea în cele din urmă, plecând de pe balcon. M-am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
veselă de convalescență dispăruse. Aveam senzația că înot în umbra încă groasă a caselor. Amețeala curba perspectivele, le înfășura în jurul meu. Îngrămădeala clădirilor de-a lungul cheiurilor și pe insulă acea aerul unui gigantic decor de cinema în întunericul proiectoarelor stinse. Nu mai reușeam să-mi aduc aminte de ce părăsisem cimitirul. Pe pasarela de lemn, m-am întors de mai multe ori. Mi s-a părut că aud pași răsunând în urma mea. Sau zvâcnirile sângelui meu la tâmple. Ecoul lor a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Ca să mă-nvețe-o vrajă, să-mi deie [o] putere Să pot descrie vouă al vieței mele vis Și-ntreaga vecinicie din sufletu-mi închis. Visarea mea cernită întoarce câteodată A vremei uriașe înfricoșată roată, Cu secolii săi palizi, cu stinsele-i popoare Ce-nchinau idoli monștri și le zideau altare. Când sufletu-mi e[-o] noapte bătrână și tăcută, Cu codrii săi de secoli {EminescuOpVIII 157} [ARBORE] Mă-nchin M[ăriei] Tale! ȘTE[EFAN] Portare, voi aici! [ARBORE] Nu trebuie
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cobe cântă, E sufletu-mi. În el icoane șterse cu fețele pătate Sânt visurile mândre ce le-am avut odată... Cari ca vechi icoane din zilele bătrâne Arătau visuri mândre doară din ceri venite, Ci-n sufletu-mi acuma stau stinse și urâte, Coprind încă ca mumii iconostasul lor Până ce vîntul-moarte le-a mormînta-n ruină, În ruina pustie a capului meu nins De vreme. - Altarul de-o pală rază-ncins E inima mea tristă, încinsă de durere, Vergina care, moartă, stă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
șed de-a dreapta M[ăriei] Sale. Sânt ca Maria cea din Evanghelie, care și-a ales partea cea bună, la picioarele lui Isus. ARBORE (urmează ) Să vie dar boierii cei noi, slugile linse A unui suflet rece, a unei inimi stinse, Și să privească-n fața leului ce espiră, În faț-unui nor negru ce-n aer se răsfiră, Vulturului ce cade, a stelei ce se stinge, A tigrului ce-nchide bătrânii ochi de sânge Și vor vedea că-un fulger din
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
încă să știu că eu domnesc, Și cine-o vrea să fugă să știe că-l zdrobesc. Ce-mi folosește mie că voi pămîntu-ați lins Când am călcat pe dânsul fălos și neînvins? Ce-mi folosește mie că voi, o stinsă spuză, Împlineați în genunche, zâmbet pe vineți buze, Orce spuneam atuncea când, de popor iubit, Treceam prin lume tânăr, mândru, nebiruit? Acum să văd ce poate capul cel sec și stins, Lucia voastră limbă, gheara ce-o ați întins, Acum
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și neînvins? Ce-mi folosește mie că voi, o stinsă spuză, Împlineați în genunche, zâmbet pe vineți buze, Orce spuneam atuncea când, de popor iubit, Treceam prin lume tânăr, mândru, nebiruit? Acum să văd ce poate capul cel sec și stins, Lucia voastră limbă, gheara ce-o ați întins, Acum să văd. (privind sub fereastră) Prin iarna neagră, -adâncă, pin lumea cea răcită, Tu treci, un mândru rege, tu treci ca ziua caldă, [2Și vuietul lui falnic în freamătu-i te scaldă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Nici o lumină n-arde, dar parcă e-un apus De soare [---] *, mijeală de lumină. De-odată piere-acest senin în întunerec, Cu spaimă văd că însuși lumina cea de-apururi Ce arde-n veci la capul lui Ștefan Vodă este Cu totul stinsă... Ei cearcă s-o aprindă, Nu pot ca s-o aprindă... Atuncea zice unul: Voi ați văzut apusul al neamului Mușatin". * 2264 Iar când se vor împlini aceste toate? Legenda zice: când Buga va suna de [sine] însuși, când sf
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
forme, este sufletul lumei - forma fără ideea de Eu nu are esistință, cadavrul fără suflet nu are esistință, lumea fără Eu nu are esistință. 5 2258 a {EminescuOpVIII 255} 6 2257 Zeea-morții: al mormintelor amin, zeea pământurilor și a stelelor stinse, Zeea neființei // sau a ființei fără cunoștiință. Zeea-viață: albă și zâmbitoare, zeea stelelor aprinse, a pământurilor împopulate, a valurilor proaspete și repezi, a munților plini de turme, păstori și cântece. Zeea-nimic: zeea pustiurilor fără adânc și fără înălțime, fără lumină
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cer talazuri mândre înalță și întinde, Că nourii ca sloiuri de gheață aruncate Sfărmîndu-se de-a sferei castele înstelate, Cerul, din rădăcine nălțîndu-se, decade Târând cu sine timpul cu miile-i decade Și-nmormîntînd-o-n caos întins, fără de fine, Zburând negre și stinse surpatele lumine, Că bolta surp-albastru-i, o uriașă raclă, Că soarele-i jăratic, ultima lumii faclă Să văd caosul este al lumilor sicrii Că sori mai pâlpâi - roșii, gigantece făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]