1,751 matches
-
să cioplesc piatra, m-am dus și i-am oferit unui cioplitor de cruci să devin ajutorul lui. Locuia pe aceeași stradă cu mine, lângă un maidan. De câte ori mă duceam să cumpăr ceva în oraș, treceam prin dreptul curții lui, străjuită de o poartă grea de fier, vopsită în negru, dincolo de care se vedeau, ca într-o margine de cimitir aglomerat, mai multe cruci, gata cioplite, și bucăți de marmură. Am avut noroc. Omul, un sfrijit, bolnav de plămâni, vroia să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eu să rămân cu imaginea lui de om integru, de fost sportiv, de om pe care te puteai baza oricând și puteai apela la rezolvarea unor probleme. Doliul s-a așternut pe str. Grației nr. 2 din Brăila, la fereastra străjuită de un castan monumental, mai ales în perioada de maximă înflorire. Adio, Grigore! Adio, scump și neprețuit coleg și prieten de nădejde, însumând optzeci de ani această prietenie și colegialitate! în momentul de față, când colegul Vasile Balosin din Călienii
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
trebuie să ne bucurăm”. (p.40) Cartea apare într-o ținută grafică ireproșabilă iar buchetul de lăcrămioare de pe ultima copertă simbol al primăverii naturii și al purității vieții adaugă un plus de prospețime și candoare conținutului volumului pe care îl străjuiește. Ion N. OPREA CĂLĂTOR CĂTRE O SUTĂ DE ANI Există părerea, nu a multora, că nu poți fi creator de producție literar-artistică decât până la vreo 50 de ani. În consecință, după împlinirea acestor ani, trebuie să-ți iei adio de la
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de alta a liniei ferate, în timp ce căruța cu gospodarul, soția și copilul nenăscut sunt literalmente striviți, omorâți, mutilați, fără ca măcar să știe de acest lucru. Trenul s-a oprit apoi în dreptul cantonului C.F.R. situat în apropierea a doi plopi monumentali ce străjuiau linia... După un timp, necesar formelor care se cereau în urma accidentului, acceleratul își continuă drumul, lăsând victimele mutilate - autoritățile avizate urmând să se pronunțe în urma unei anchete care a constatat nefuncționarea corectă a barierei de oprire a trenului, scoțând din
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
pe oameni să fie și mai pragmatici - pentru că de doctori veterinari în lumea satelor de atunci nici nu putea fi vorba. În fața acestei situații, tata merge la prăvălie, tocmai la ora de masă a domnului Tachi. Bate insistent la intrarea străjuită de clopoțelul pe post de sonerie, bate și bate... Domnul Tachi cu prosopul enorm înfășurat în juru-i se uita nepăsător și-și vede de ospătare. Tata bate și bate în ușă tot mai tare, ca omul împins de o asemenea
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
să cioplesc piatra, m-am dus și i-am oferit unui cioplitor de cruci să devin ajutorul lui. Locuia pe aceeași stradă cu mine, lângă un maidan. De câte ori mă duceam să cumpăr ceva în oraș, treceam prin dreptul curții lui, străjuită de o poartă grea de fier, vopsită în negru, dincolo de care se vedeau, ca într-o margine de cimitir aglomerat, mai multe cruci, gata cioplite, și bucăți de marmură. Am avut noroc. Omul, un sfrijit, bolnav de plămâni, vroia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-o după secole, căci Îmi fusese răpită de bărbatul acela cu saxofon. Acum ea merge În poante pe spătarul băncuței, azurie și blondă, nici acum nu știu ce ascunde sub tulul vaporos ce-o Împodobește. Capela e săpată În stâncă, altarul e străjuit de o pânză neliniștitoare ce Întruchipează chinurile condamnaților În măruntaiele infernului. Câțiva călugări cu glugă Îmi fac loc să trec printre șirurile lor tenebroase, și Încă nu mă tulbur, fermecat cum sunt, de fantezia iberică... Dar - oroare - pânza se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
recunoscătoare! Palmer Încă mai povestește istoria curvelor de-a lungul evilor cînd o voce de bas Îl Întrerupe: — Treci la chestiune, Palmer. Spune-le să scoată cecurile! Domnul Redbone este solid și pătrățos ca un lingou de aur, cu ochii străjuiți de niște imense sprîncene negre. El nu este o „tîrfă artistică“, așa cum apare, sub Loplop și lîngă omphalos, Într-un costum negru elegant. Un trabuc neaprins i se ițește dintre buze, perpendicular pe falusul omphalosului. Palmer rîde nervos și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Ploaia s-a oprit, noaptea Înstelată este luminată de o lună plină și Wakefield poate simți mirosul arborilor de sequoia și al oceanului. Redbone Îl conduce printr-o grădină cam oficială, punctată cu statui de marmură, către un templu neoclasic străjuit de două Afrodite goale. Redbone atinge unul dintre sînii de marmură și statuia se Învîrte pe piedestal; dedesubt se deschide o scară Îngustă de marmură. Wakefield Își aduce aminte de cutia lui cu șpil de odinioară, atît de simplă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
verde intens gemeau de cărți, iar lângă un radiator în formă de scară stătea un fotoliu antic din care începuse să iasă buretele. Peste tot erau ziare, vechi și noi. Trofee și premii obținute în decursul îndelungatei sale cariere gazetărești străjuiau deasupra biroului. Chiar și firele de praf din aer păreau să se simtă acasă. Fran n-a înțeles niciodată cum reușea să le protejeze de atacurile aspiratorului Hoover al nevesti-sii. — Franny, scumpo, tresări Ralph, nu te-am auzit intrând. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o roadă pentru că se comportase atât de scandalos, dar tot ce simțea era o fericire amețitoare, compromițătoare. Apoi buzele lui îi sărutară sânul, sfârcul trandafiriu se întări sub atingerea limbii lui, iar degetul lui îi exploră cu delicatețe regiunea umedă, străjuită de păr pubian. Fran avu senzația că un impuls electric unise cele două centre ale plăcerii, îndoindu-i desfătarea, până când simți că nu mai poate rezista și îl imploră să o pătrundă. De data asta orgasmul nu semănă cu nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
întorși se uită la lună. Suveici de aur, mici zei de apă, luând sfatul lunii învată să tacă. [1937] * CÎNTECUL BRADULUI Subt Ursa Mare, surpat de bureți, neatins de om, neajuns de ereți, bătrân, bătrân, în imperiul meu bradul bărbos străjuiește mereu. Lichene și buhe și viespi îl cuprind. Păianjenii sfinți prin cetini se-ntind. La un veac, tot la un veac, din înalt mi-1 lovește în creștet fulgerul alb. Stă între zodii și țară un brad. Sărutate de fulger
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Sărutate de fulger - crengile ard. Dar, iată, se scutură numai de scrum, și flamura-i nouă și fără de-ajun! Mistrețul poveștilor iară și iar încearcă de scoarță prăsele de var. Și făr' de-asfințit în imperiul meu tânărul brad străjuiește mereu. [1937] * 1917 Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee rețeaua, livada cu flori, și zdrențele-n sârmă. Simți Paștile-n liniști. Încă o dată cei zece tovarăși stăm într-o groapă, asemenea bărcii fără de cârmă. Scumpe făpturi, fluturi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
știute până în locul în care murise Pampu și unde îi așteptau oamenii de încredere ai lui Ioniță, împreună cu tot ce trebuia pentru drum: cai iuți, merinde și pături groase. Îl petrecuse pe Stroe până aproape de Sibiu, printre culmile drepte care străjuiesc și astăzi valea Oltului. Apoi Stroe Leurdeanu dispăruse și nimeni nu mai știuse nimic de el, nici măcar Ioniță, care, îmbogățit cu ce-i dăduse mama lui Stroe și Ivașcu Băleanu, își ridicase o casă mare la București, într-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care l-am adus până aici. Era într-adevăr un inel pe care îl știa vag și Zogru, un inel șlefuit ca o scândurică, pe care erau plantate cinci pietricele viorii, una mai mare în mijloc, marcată de un pătrat străjuit într-o parte și în alta de câte două pietricele mai mici. Și pentru că Iscru se apucase să dea la o parte zăpada, mărunțind-o cu vârful iataganului, tot spunând Tatăl nostru pentru iertarea spătarului Gongea, lui Zogru îi venea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
legat ca de propria casă. Dar nimic nu mai era cum știa el. Mașcatu murise, iar Ghighița trăgea să moară. Zogru a intrat în casă cu trupul lui Teodosie și s-a dus glonț spre patul în care zăcea Ghighița, străjuită de Nălbica și de o altă femeie mai bătrână. Avea fața îngroșată și moale, ca o pastă fermentată, iar ochii închiși. Călugărul s-a tras puțin temător, cu toată mila lui Zogru întipărită pe față. Știa că e bătrână, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Iscru, pe care însă știa bine că o să-i găsească după cum îi lăsase: slugi boierești de mare încredere. În acest scop, o luase pe Podul Mogoșoaiei, pe lângă casa Văcăreștilor, când a auzit trăsurile domnești și vacarmul. Dinspre palat venea echipajul străjuit de arnăuți, iar din susul podului se vedea un călăreț cu cârpa neagră a molimei, încât nu știa încotro să se uite. A văzut-o pe fereastra cupeului și l-a fulgerat în capul pieptului. Apoi trăsura a încetinit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
erau strânse acolo, de fapt, un roman întreg, căci Josh scrisese un istoric detaliat al casei. Imediat sub fotografia care înfățișa clădirea, așa cum arată ea acum, cu tencuiala albă, crăpată și umflată ca o coajă de cartof copt, cu cerdacul străjuit de coloane înflorite și curtea năpădită de buruieni, urma un istoric, scris cu „Times“, la un rând: Imobilul din Calea Victoriei, 144 a fost construit cu aproximație la începutul secolului al XVI-lea, de când datează prima lui atestare, într-o plângere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
minunăția creată de natură ce se așternea în fața mea, o vale întinsă, cu o apă curgătoare ce aducea viața pe unde trecea, cu falnici arbori de-o parte și de alta a cursului de apă, cu masive de piatră ce străjuiau intrările, una la răsărit, alta spre miazănoapte, cu florile ce se legănau sub o briză ușoară, împrăștiind mireasma lor pură. M-am afundat în oceanul timpului și am privit totul de la început, iar la început totul era sterp, lipsit de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pungă. Al doilea, că aveau un gust pronunțat pentru sclipici și artificial. Totul mirosea din plin a parvenit. Construită prin anii ’70, casa, situată În preajma fabricii de faianță, era o clădire impunătoare În stil neo-breton. Cele două turnulețe care o străjuiau nu se datorau vreunui capriciu de arhitect, ci voinței nedisimulate a Yvonnei de a rivaliza cu familia Kersaint. De atunci Încolo, cu sau fără voia acesteia din urmă, aveau să fie două castele pe insulă. În interior, copiile făcute după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Connor a zis că sînt lebede. Exact. SÎntem normali. Știam eu. Acum ne aflăm foarte aproape de clădirea În care sînt birourile firmei Panther și, În clipa În care Începem să urcăm treptele de piatră de culoare deschisă, fiecare dintre ele străjuită de către o panteră de piatră sărind, mă cuprinde o vagă nervozitate. Paul va dori un raport complet În legătură cu modul În care s-a desfășurat Întîlnirea cu Glen Oil. Ce-am să-i spun ? Păi, evident, am să fiu cît se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mai mult! Așa că ne-am dus sus de tot. Acolo, pe pisc. Mulți dintre voi vor putea să ajungă ușor la piscul pe care m-am cățărat atunci cu Moru. E piscul cel mai Înalt din munții mei și e străjuit de o piatră ce seamănă cu Tatăl din Cer. Of, of. Mirosea a apă și a pășune. Era rece. Era senin și vedeai departe, tare departe, până În locuri pentru care trebuia să te fi născut din altă mamă ca să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spuneți voi tot ce-ați făcut de când nu v-ați mai văzut! Se ridică și-o pornirăm, cu ea În frunte. Ne cățărarăm precum caprele pe un morman de stânci uriașe, prăvălite unele peste altele. Ajunserăm Într-o viroagă adâncă, străjuită de un fel de copaci subțiri și Înalți, după care dădurăm Într-o potecă de mistreți ce șerpuia prin pădure, urcând spre munții pe care Îi văzusem din peștera unde mă ținuseră legat. 12. Apa Îl dusese pe Enkim până În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prin minte, copacul ăla se ducea de acum la vale, luând calea culcușului lui Enkim. Pfuuh, Vinas! - Ți-am zis eu că e bine dacă se roagă Krog de Ta’su... - zise Enkim, râzând. Apoi ne afundarăm În pădurea ce străjuia apa. Găsirăm o peșteră și ne trântirăm În ea. Nu trecu mult și auzirăm zgomot de glasuri venind dinspre apă, dar acestea se duseră alene la vale, Încet-Încet, până ce iar nu se mai auzi zgomot făcut de om. 14. Spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am zărit de-a lungul malului o potecă bătută de om. Spre sfârșitul zilei În care dădusem peste acea potecă, am văzut două stânci groase cam cât un trunchi de copac bătrân - erau Înalte cât trei-patru staturi de om și străjuiau poteca de-o parte și de alta. Pe una dintre ele era scrijelit un mistreț care rânea pământul, iar pe cealaltă, un taur În fugă. Am rămas cu gura căscată când am văzut că pe piatra cu taurul era scrijelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]