8,833 matches
-
cu adevărat cel care a vrut să o vadă și apariția celor doi ofițeri în rezervă mai mult decît l-a îngrijorat pe adjutant l-a bucurat pe Radul Popianu. Și-a dres vocea, K.F. îl privea îngăduitoare, cu ochii strălucind, dar nu din cauza interesului cu care aștepta ca Radul Popianu să-și explice îndrăzneala de a urca pînă acolo. "Ați primit oaspeți, domnișoară. E un fapt cu totul nou și care poate avea consecințe incalculabile asupra așezării, nu?" K.F. i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se spună că n-a fost pe poziții cînd trebuia venise acolo. Așa că făcu un gest, de parcă ar fi alungat o muscă de pe obraz, voia să rupă mreaja în care îl prinsese K.F. tot privindu-l cu ochii ei albaștri, strălucind, nu voise să dea explicații, ci să ceară lămuriri. "Domnișoară, știți cumva cît au de gînd să stea în Vladia ? Au venit să-și caute de sănătate sau cu alte pricini?" K.F. ridică din umeri cu o ușurătate care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vizitele. Drept să-ți spun, nu credeam că o să reziști atîta vreme. Se pare că ai o imaginație, cum să spun, o imaginație destul de... disciplinată. Ca orice militar, disciplinată și obsesivă, nu?" A zîmbit iarăși, ochii revenind la culoarea știută, strălucind iar, ușa a pocnit în zăvor și el a rămas năuc, nepricepînd despre ce vorbește. Oricum, vizita i-a priit pentru că multă vreme n-a mai visat-o pe domnișoara K.F. Somnul îi era ocupat cu un coșmar în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie a spus. Exact așa s-a exprimat excelență, sînt vîrît pînă peste cap într-un caz de imaginație. Este ceva neclar în asta?" Mihail mormăi ceva numai pentru el. La așa ceva nu se așteptase. "Sigur, Leonard Bîlbîie a acționat strălucit în afacerea cu banditul Cocoș, ăla da, ăla era un caz de imaginație Se dovedise pînă la urmă, cu toată zarva pe care o făceau gazetarii, că nu era decît o scorneală, o aiureală bazată pe poveștile unui patron de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
veșnică, Înfățișându‑le un ținut binecuvântat unde aveau să ajungă după moarte: nu mai era pustiul nisipos, cu șerpi și păianjeni, ci cu palmieri cu coroana bogată, cu izvoare la tot pasul, cu iarbă până la genunchi, cu un soare ce strălucea blând, căci ziua era veșnică, cu turme de vaci, capre și oi ce pășteau nestingherite pe Întinse pășuni, cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori cântând neîncetat. Și așa mai departe. Această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori cântând neîncetat. Și așa mai departe. Această imagine a grădinii raiului, care la Început păruse tuturor o scorneală - când se mai pomenise ca soarele să strălucească zi și noapte, ori să nu mai existe durere și moarte? - va fi Înfățișată cu atâta Însuflețire și har de tinerii cu ochi albaștri și blajini, Încât lumea ajunsese să‑i creadă. Când un neadevăr este rostit cu neostoire, lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tatăl meu, acela care fusese tatăl meu. După aceea, peisajul Înverzea brusc, copacii dădeau În floare sub ochii mei, Înfloreau tufișurile de porumbă, soarele trecea peste satul Kraljevčani, dăngăneau clopotele bisericii satului, mugeau vacile În grajduri, iar pe la ferestrele caselor strălucea oglindirea roșiatică a soarelui ce topea stalactitele de gheață de sub streșini. Apoi prin fața ochilor mi se perindă un cortegiu funerar ; se Îndrepta spre cimitirul satului. Patru bărbați cu creștetul descoperit duceau pe umeri un coșciug de brad, iar În fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dăduse de‑o casă În care locuiau doi pustnici, și că soldații voiseră să‑i omoare. Atunci a apărut În fața lor un monarh care și‑a Înălțat mâinile la cer. Căpetenia troicii, un faimos tâlhar al locului, pe cozorocul căruia străluceau triunghiurile ca o rană deschisă, sa chircit brusc pe calul său și apoi s‑a prăvălit la pământ. Calul s‑a cabrat și a luat‑o la fugă, urmat de ceilalți tâlhari. Când sihastrul Serafim și parintele Serghei vrură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
duse În taină Într‑o pădure apropiată, unde vor fi Îmbibate cu acid sulfuric, apoi stropite cu benzină și apoi arse. Această Înfiorătoare mixtură fetidă de rămășițe pământești, de cioturi de oase arse și bijuterii, de epidermă purulentă În care străluceau diamantele, va fi la repezeală aruncată Într‑o mină părăsită...“ O comisie ad‑hoc va Întocmi un proces‑verbal cu bunurile rămase de la familia țaristă În vila Ipatievilor - samovare de Tula cu mânere de fildeș, tapiserii, o oală de noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
înțesat de stele din câte există. Însă acesta era adevărul. În comparație cu cerul Pacificului de Sud, cel al emisferei nordice pare un desert fără pic de farmec. La puțin timp după ce s-a așezat pe creasta, deasupra capului lui Tapú Tetuanúi străluceau milioane și milioane de mici stele, atât de clare și de compacte, încât multe dintre ele formau aglomerații uriașe, care puteau fi perfect deosebite unele de celelalte, ce reprezentau galaxii ușor de recunoscut. Tapú era deja în stare, după atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tetuanúi aștepta câteva minute, lăsând că respirația să i se liniștească, iar picioarele să nu-i mai tremure, înainte să se ridice și să plece în căutarea dușmanului sau. Lumea părea să-și fi regăsit pacea. În înaltul cerului, stelele străluceau în continuare, dar lumină lor nu reușea să pătrundă până în fundul râpei și nici cel mai slab geamăt nu-i dădea de înțeles că agresorul ar mai fi în viață. Cand se liniști de tot, băiatul caută o mică ramură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apă fără să le asigure protecția atotputernicului și răzbunătorului zeu Tané. Am să mă gândesc, spuse în cele din urmă. Mâine am să anunț decizia mea. Petrecu o noapte de veghe, așezat în pridvorul colibei lui, privind laguna, deasupra căreia strălucea o lună imensă, care conferea peisajului un aspect aproape magic. A doua zi, cănd Consiliul se reuni din nou în jurul lui, se întoarse către Miti Matái și-l întreba cu un calm prefăcut: — Chiar ai nevoie de sălbaticul ăla? Celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
primul cuvânt pe care il învățară de la necunoscuții semizei - și într-adevăr fu un cuvant groaznic, care îi făcea să se cutremure. Ieșiseră din carena distrusă a corabiei, înotaseră până pe insula și puseseră stăpânire pe ea, iar atunci când ochii lor străluceau în întuneric, reflectând scânteierea focului, te duceau cu gândul la niște ființe demonice, care nu s-ar fi dat înapoi, daca foamea le silea, să se arunce la unison asupra oricărei ființe vii și s-o devoreze. Miti Matái și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
deși a existat unul care, foarte curând, a reușit să-i amărască viața cum nu se poate mai mult. Îl învăța în ziua când Vetéa Pitó scoase capul din apă, asigurându-i că găsise o bucată uriașă de soare care strălucește în fundul recifului. Au dus Marara până acolo și, după ce, cu mari eforturi, au reușit să extragă din apa acel obiect greu și cu un aspect ciudat, toți cei prezenți au rămas uluiți în momentul când greutatea care atârnă în interiorul sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de intrarea în peștera, se vedeau clar fulgerele teribile care brăzdau cerul, ca niște săgeți aducătoare de distrugere și de moarte, si apoi cădeau pe coroanele palmierilor, spulberându-i în bucăți sau prăbușindu-i peste valurile uriașe, ale căror crește străluceau cu o lumină verzuie, ce le conferea un aspect aproape supranatural. Insula, și oamenii ei odată cu ea, se încovoia sub forță vântului, a valurilor, a fulgerelor și a ploii torențiale, care, în scurt timp, transformară povârnișurile dealurilor într-un tobogan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu-nvățaseră niciodată să trăiască altfel, în timp ce micuța Curcubeu fusese educată în spiritul iubirii și al respectului față de ceilalți. Un giulgiu de amărăciune și decepție se întinse peste catamaran, și nici măcar credincioasele stele nu-i mai însoțeau, căci cele care străluceau acuma deasupra capetelor lor n-aveau nimic în comun cu cele care, de atâtea ori, le alinaseră suferințele. Erau singuri. Singuri cu tragedia lor absurdă, în mijlocul unor ape necunoscute. Atunci când, aproape de zorii zilei, Anuanúa se retrase din nou în ascunzătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
erau dispuși să-i ajute să se întoarcă acasă teferi și nevătămați. Tapú Tetuanúi observa totuși că Miti Matái nu prea lua parte la entuziasmul general, căci, după puțin timp, se retrase într-un colț al plajei dinspre laguna, care strălucea ca si cum coralii ar fi reflectat înzecita lumina stelelor. Era un spectacol senin și impresionant, dar care, cu toate acestea, părea că mai degrabă tulbură sufletul Navigatorului-Căpitan al insulei Bora Bora. A doua zi dimineață, Miti Matái convoca un consiliu general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
puntea de stratul de nisip și crengi care o acoperea și o purtară pe sus, până la carene, pentru că dulgherul să o fixeze atât cât se putea, provizoriu, folosindu-se pentru această de lumină slabă a primelor stele care începuseră să strălucească pe cer. Nu se putea face mai mult pentru moment, căci o lună uriașă era pe punctul să-și facă apariția la orizont, însă până atunci trebuiau să fie deja departe. Roonuí-Roonuí, Chimé din Farepíti și încă patru războinici, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
caute morcovul și ia-l de unde nu-i. Toate hainele murdare le-a luat maică-sa când el era la masă, să le spele. Nu se poate să nu fi găsit morcovul, cioplit grijuliu cu un cuțit de tranșat, încă strălucind de lubrifiant și puțind. Prietenul ăsta așteaptă luni de zile cu un nor negru deasupra capului, așteptând să-l ia ai lui la explicații. Și ai lui n-o fac. Niciodată. Chiar și-acum, când s-a făcut mare, morcovul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
care i se mai scurge din puță e roșu de sânge. Puștiul ăsta, cu părinții lui acolo, cu toată familia, ăia uitându-se la radiografia neagră de față cu doctorul și asistentele, și cu V-ul ăla mare de ceară strălucind alb să-l vadă toată lumea, puștiul trebuie să spună adevărul. Despre cum și-o freacă arabii. Despre ce i-a scris frate-su mai mare din marină. La telefon, chiar acuma, izbucnește în plâns. Au plătit operația din banii strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Mama Natură pe scenă, cu brațele brăzdate de graffiti roșii de henna. De la vârfurile degetelor până la bretelele sarafanului ei de bumbac cu imprimeuri în culorile curcubeului. În jurul gâtului un colier cu clopoței de aramă i-a înverzit pielea. Pielea-i strălucește de la uleiul de paciuli. — Cine-ar fi știut? spune Mama-Natură. Și nu doar analiză de urină. Spune: — Iau și probe din păr și din unghii. Spune: — Asta pe lângă că-ți verifică trecutul. Clauza de moralitate. Verificarea trecutului. Verificarea creditelor. Codul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
președintele de la Global Airlines. Și-atunci zdrențăroasa își ridică privirea și zice: Muffy? Packer? În timp ce mâna bețivului scormonește încă adânc în pantalonii ei stretch, ea bate ușor cu mâna băncuța și spune: — Ce surpriză plăcută. Vagabondul își scoate degetele care strălucesc umede în lumina felinarului și spune: — Packer! Salut. Și, desigur, Packer are întotdeauna dreptate. Sărăcia, spune Inky, e noua bogăție. Anonimatul e noua celebritate. — Prăbușiții pe scara socială, spune Inky, sunt acum cei în ascensiune. Cei care se plimbă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Noi suntem pietrele. Și ce ni se întâmplă - domnișoaramele și chinul și bucuria și războiul și boala și victoriile și abuzurile - astea-s doar apa și nisipul care ne erodează. Care ne macină. Care ne lustruiesc bine de tot până când strălucim. Așa vorbea domnul Whittier. Neted ca sticla, așa e domnul Whittier. Întărit de suferință. Lustruit și strălucitor. De-asta iubim conflictele, spunea. De-asta iubim ura. Ca să oprim un război, îi declarăm război. Trebuie să eradicăm sărăcia. Să luptăm împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe de vie scăldate în aur stins. Picurând „frunze” de sticlă și cristal. Clinchetul lor fremătător în timp ce pătrunzi între ele. Mirosul de praf ars al fiecărei piersici „coapte”, încă strălucind alb incandescent. Prea fierbinți ca să le atingi cu mâna goală, fără o bucată de stofă, un petic de catifea din vreo fustă sau din vreo jiletcă de brocart. Celelate piersici, cele „putrede”, înnegrite și reci, smălțuite cu praf și domnișoarapate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Iubește orice nimic creat în lumea asta. Îi place să cânte, să danseze, muzica e viața ei. Ceva, din toate astea, nu se poate să nu-i trezească dorința de-a se întoarce. Escu scăpă pieptănul și în ochii lui străluci un licăr de speranță. Iuliana, ești un înger. Adu-mi, repede, un casetofon. Spre seară, aplecați asupra nenumăratelor casete împrăștiate pe jos, cei doi bărbați se priviră îndelung. Cu ce începem? Radu nu știa ce să aleagă. El și nevasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]