76,894 matches
-
piețelor publice le ștergem din scripte și din memorie ca și cum nu ar fi și niște repere de cultură. Ce să mai vorbim despre distrugerile fizice? Mai există Calea Văcărești? Doar pe coperta cărții lui I. Peltz. Numele a dispărut cu stradă cu tot, trimisă în neant de buldozerele lui Ceaușescu. Fizic, Parcul Ioanid mai există, dar numele, doar pe coperta cărții lui Horasangian. Ce vine la rând? Poate Grădina Icoanei, poate Cișmigiul. Își pierde Bucureștiul identitatea culturală? Ei și! Au schimbat
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
a venit vorba, iată că și noile planuri-cadru („cadru” a ce?), aglomerate cu ore pînă la refuz, promovează aceeași subtilă filozofie educațională, potrivit căreia misiunea de căpătîi a școlii e de a-i împiedica pe elevi să umble hojma pe străzi și prin discoteci, priponindu-i zdravăn în bănci. Dacă în cele 6-7 ore de stat în clasă zilnic li se pot da și niște teme care să-i țină acasă încă vreo 8 cu cartea și caietul sub nas, eventual
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
furate, mare parte, din Germania, ultimele sînt toate îndreptate spre Italia, multe încă de pe vremea fostului regim. Iar pentru felul de a circula al șoferilor și pietonilor din Tirana nu există cuvinte în vocabular: aproape nici un semafor nu funcționează, toate străzile sînt desfundate, nu există trecere de pietoni sau benzi de sens, iar în calea colapsului total nu stau decît norocul, bunul simț și, uneori, prioritatea de dreapta. Probabil că Dumnezeu are ceva de spus în treaba asta, într-o țară
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
i se întâmplase deja de mai multe ori. De asta nu se ducea la cinema. La televizor se uita destul de mult, bineînțeles, dar mai tare îi plăcea să meargă cu tramvaiul. În loc să stea închisă în casă, umbla printre oameni pe străzi, dar fără să se obosească, așezată comod. Bucurându-se de spectacolul celorlalți - uite acolo vitrina aceea luminată, bărbatul acela care aleargă, femeia aceea covârșită sub un coș cu verze. Iar ea ședea, sprijinită pe spătar, fără să care greutăți, nici măcar
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
vor lătra sau nu, de astă dată, când va trece. Îi plăcea să parieze cu sine însăși, și mai totdeauna nimerea. Dacă a doua zi va ploua sau nu, dacă Madalena va telefona sau nu, dacă vecinii lăsaseră ușa dinspre stradă închisă sau deschisă, când se va întoarce. O dată pe an juca la loterie. Nu avusese noroc niciodată, dar îi plăcea să încerce. O dată pe an își permitea luxul să piardă și făcea această extravaganță. Dar mai juca și alte jocuri
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
De asta și pentru multe alte motive ea nu va pleca niciodată de acolo, își spunea bătrâna. Se simțea atât de bine în casa ei, în curtea ei cât o batistă, unde putea sta la soare când nu ieșea pe stradă și unde erau vietăți cu care se distra. Acum doar găini, dar avusese și iepuri de casă. Isprăvise cu ei când a început să nu se mai poată apleca să le adune iarbă. I-a părut rău, dar, stând și
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
îngeri. - Dar, dacă preferați, putem să vă luăm așezată pe scaun, a spus celălalt. Și deodată se afla deja afară din casă, pe acoperiș, așezată pe scaun, cu îngerii care împingeau, fiecare dintr-o parte, putea vedea acoperișurile celorlalte case, străzile care deveneau tot mai mici, ca și cum s-ar fi aflat în avion, își imagina că așa trebuie să fie când zbori cu avionul, luând înălțime. A zâmbit de fericire, fiindcă în viața ei nu zburase cu avionul, și era o
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
cu încetul în indiferență, într-un nor nedeslușit, depărtându-se dincolo de amintire, unde nu le mai pot ajunge. Zidul de piatră pesemne că s-a risipit și el, casa din care făcea parte zidul s-a năruit, ba chiar și strada a dispărut. Dar fetița rămâne blondă, cu ochii umezi și rochița albă. Nici unul dintre ei nu zâmbește, nu se aud bile de biliard la catul de sus, nu mai sunt cadeți sub fereastră, nici tacul nu mai dă perdeaua la
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
lăcomia viermelui în fructe/ cu lăcomia golului în cîntec -// sub plutele spulzite de beteală” (Îndoliat de fluturi). Sub unghiul tehnicii, înregistrăm o cromatică impresionistă, melancolică, simplificatoare, precum un simptom al prăbușirii ce s-a declanșat: „Alb-roz copacii. Fals Gauguin./ Aceleași străzi. Și apele pavate.// Cumpăr doi trandafiri/ și intru în cetate.// Sub lovituri de ceas/ strîmb aplecată în cer ca un dolmen/ sub lacăt între raiuri și iaduri amînate.// Alb-roz coapcii/ în clopote de iarbă și de somn.// Sub lovituri de
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
un “mit Lucian Boia”. Există, poate, o mică legendă care, pe lângă alte aspecte ale ei, pornește și din faptul că public destul de des în străinătate. Unii își închipuie că eu nu prea trăiesc în România și, când mă întâlnesc pe stradă, mă întreabă, mirați: “Cum, ești în România ?!” De fapt, eu stau aproape tot timpul în România. Ce mă mai frapează este că oamenii îmi citesc cărțile și foarte mulți înțeleg altceva decât am vrut eu să spun. Dar cred că
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
ce-i cade pe față. Prima etapă către nemurire. La rîndul său, modelul e silit să privească atît de fix, de îndelung și de intens, încît ajunge să-l vadă pe pictor și obiectele din jur, ca și cum ar privi, din stradă, printr-un geam. Nimic nu pare a mai fi realitate. Totul e ficțiune, mizanscenă. Doar astfel un portret, din clipa cînd e gata, poate să privească și să fie viu. Teroarea Fetei cu cercel de perlă este că, într-un
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
impunându-se prin complexitate și amploare. „Dacă putem compara nuvela cu o casă, cu o vilă, cu un manoar sau un palat, romanul, în ordine urbanistică, trebuie comparat cu diversitatea, funcționalitatea și armonia unui întreg oraș, cu case sau palate, străzi largi, dar și străduțe surprinzătoare, întortocheate, fabrici, școli, cazărmi, parcuri, subterane și turnuri! Un univers de obiecte, personaje și fapte...” Aceste Memorii, pe marginea căror ar fi de discutat mult mai mult decât am putut să o fac în acest
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
de față, dispuși să meargă orbește pe mâna cuiva care nu face un secret din felul cum va arăta România lui: un coșmar trăit pe fondul unui deșert lugubru. Chiar am înnebunit? Chiar trebuie să mă feresc, atunci când merg pe stradă, de tot al treilea om? Chiar trebuie să-mi pun pe față o mască împotriva ciumei, a leprei și-a podagrăi ce pare să fi luat mințile unei treimi din compatrioții mei? Chiar ne-a blestemat Dumnezeu în halul ăsta
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
au părăsit în panică sala de ședințe și s-au ascuns care pe unde a nimerit; chiar și Marcus Antonius, credinciosul și curajosul partizan al lui Caesar, a cedat sentimentului de frică și a dispărut fără urme pentru o vreme. Străzile Romei s-au golit, căci și plebea, deși dornică de spectacole inedite, s-a retras, neștiind ce “spectacole” aveau să urmeze pe scena romană. Strigătul conjuraților de revenire la sistemul pe care dictatorul Caesar îl distrusese a fost un strigăt
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]
-
Pentru că „există o logică și pentru statui.” Chestiunea la ordinea zilei acum zece-treisprezece ani era exacta denumire a celor întâmplate în ultima decadă a anului 1989. Opinia diaristei este măsurată: „În orice caz, pare din ce în ce mai clar că revoluția spontană a străzii a fost precedată, urmată sau chiar manipulată de cei câțiva comuniști mai notorii din Front. De unde și protejarea actuală a Securității cu care s-ar fi trecut la un acord, inițial”. Împrejurarea că, în al cincisprezecilea an de la acele evenimente
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
își face apariția Ursachi, traumatizat de o scenă trăită de el la București. Se coborâse de pe terasa Casei Vernescu, unde Dinescu le tot aducea de mâncare scriitorilor ca pentru a-i împiedica să privească la minerii de pe Calea Victoriei, și în stradă - era 14 iunie, prima zi a pogromului minier - asistase la uciderea unui adolescent, bătut până ce i s-a scurs creierul și a murit.” În seara aceleiași zile: „V. îi arată lui Paler cum sună un disc compact. Și pentru câteva
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
Sau, dacă s-au aplicat astfel de interdicții nu puteau fi decât temporare. După douăzeci de ani de la impunerea acestei legi, matroanele romane arătau că nu mai suportă frustrarea, agitau spiritele, atrăgeau de partea lor pe tribunii plebei, aglomerau amenințător străzile și intrările spre for. Noua Lysistrată nu mai apăra pacea, ci dreptul de a purta bijuterii și de a se îmbrăca în purpură. Lumea latină era mai emancipată decât cea greacă. Ce-i drept, întâmplarea se situa cam la două
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
cuvântului și logicii? Competiția oratorică, iscată de răzvrătirea femeilor, credem că e mai mult inventată de Titus Livius decât refăcută după memoria colectivă. De unde legea le cerea femeilor să treacă pragul casei numai în momente excepționale, ele ieșiseră acum pe străzi, acostându-i fără jenă pe consuli, cu rugămintea de a fi lăsate să se bucure, ca altădată, de podoabe, în condițiile în care Republica e în stare prosperă. Însă cel mai neînduplecat în fața insistenței lor era severul, legendarul frenator al
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
Marius Chivu * și din cauza Sărbătorilor, pe străzile ui, din cinci oameni doi erau asiatici, unul negru, altul turist italian, iar celălalt... incert; din această cauză, în cele două săptămâni petrecute pe malul Senei, nu știu nici macar aproximativ câți francezi nativi am văzut; la toate buticurile cu suveniruri
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
în supermarket-uri, standurile cu vinuri sunt impresionante, multă brânză mirositoare, foarte puțină bere; produsele cele mai ieftine se află pe raftul cel mai de jos, cu cât ești mai sărac, cu atat te apleci mai mult; * aproape pe orice stradă se gaseste un restaurant, un bistro, un boutique, un salon de coafura și un teatru; * plus un indicator spre cel mai apropiat muzeu, unul dintre cele peste 250 de muzee, de la Maison du Pain, Musée du Fumeur, Musée de la Poste
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
ajungînd pînă la Craii de Curtea-Veche (în pagini pe care nu le citisem cînd, acum cîteva luni, am reluat în această rubrică subiectul); în finalul capitolului, sînt prezentate cu prudență cîteva concluzii interesante: „Săracul, că e vorba de cel de pe stradă sau de cel căzut în lipsuri materiale, originar fiind dintr-un strat social avut sau chiar bogat, e o prezență în general discretă în țările române (...). În general, termenii folosiți nu sunt peiorativi (...). Conotațiile negative ale limbajului despre săraci apar
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
de pradă, sau de o teribilă “méchante dame” - inconfundabila reprezentare a morții. Este oare acesta iadul, universul coșmaresc al lui Bosch, al cărui discipol Ionesco se declară? Doamna Brülisauer, care observa prin vitrină galeriei o mulțime de lume trecând pe strada crede că litografiile sprijinite de pereți reprezintă lumea pur si simlu, lumea de pe stradă, de aiurea. Lumea, așa cum o poate vedea oricine, oriunde. “La peinture est pour moi, elle este encore, une thérapeutique. Elle calme mon angoisse, mes multiples angoisses
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
acesta iadul, universul coșmaresc al lui Bosch, al cărui discipol Ionesco se declară? Doamna Brülisauer, care observa prin vitrină galeriei o mulțime de lume trecând pe strada crede că litografiile sprijinite de pereți reprezintă lumea pur si simlu, lumea de pe stradă, de aiurea. Lumea, așa cum o poate vedea oricine, oriunde. “La peinture est pour moi, elle este encore, une thérapeutique. Elle calme mon angoisse, mes multiples angoisses qui șont terribles. Elle șont innées, comme chez toutes leș hommes, seulement leș proportions
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
n-a fost un pictor profesionist și cu atât mai puțin pictor academic. Naivitatea lui, ca pictor, temperează infernul generat de o imaginație demnă de un Bosch. Lumea infernala a pictorului naiv Ionesco e lumea pur și simplu, lumea de pe stradă, lumea de aiurea. Lumea așa cum o vede oricine: plină de umor, de tandrețe, de cruzime, dezolanta, sumbră, colorată, cu o mulțime de fete, din ce in ce mai putina natură, o lume din ce in ce mai violență, măi absurdă, dar din care, culoarea și imaginarul mai fac
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
pat. Îmi place să stau, să mă uit pe geam, să mă pierd în valurile gîndurilor și imaginilor din mine. Să mă acomodez ușurel cu ziua, cu mine, cu ceilalți. Îmi place să asist cum zgomotele cele mai diverse acaparează strada, curtea, pe mine. Cum nemișcarea se transformă în mișcare, în activitate. Îmi place să mă predau ultima. De ceva vreme, ani, treaba asta se petrece doar în vis. Indiferent la ce oră mă culc, la 7.30 aud glasul voios
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]