1,419 matches
-
se fi urcat În cabină și se Îndreptară spre hangarele avariate. Jim urmări avionul ridicîndu-se nesigur de pe pistă. Ajunse deasupra lagărului, cu motorul huruind din cauza greutății bombei, coti spre rîu și se Îndreptă spre Marea Chinei. Jim Își puse palmele streașină deasupra ochilor și urmări avionul pînă dispăru printre nori. Nici unul dintre japonezii de pe aerodromul Lunghua nu aruncase nici măcar o privire spre avion. În hangare, lîngă pagodă, Încă mai ardea focul și din atelierele de reparații ieșeau aburi. Totuși, În cratere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
nave de Împingere cu motoare Diesel. Cu ajutorul navelor de Împingere se transportă șlepuri. TU, asculți emisiunea Cotele Apelor Dunării. Spune că gheață la mal. A venit iarna. În curând o să vină și Moș Gerilă. Te prefaci că mai crezi. De streașină atârnă un țurțure de aproape doi metri. Experiențe recente au arătat că plante ca mesteacănul și coacăzul negru ating adevărate recorduri În ceea ce privește rezistența la temperaturile joase. Acest lucru l-a dovedit savantul sovietic, academicianul Tumanov. La București sunt temperaturi joase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fragile ale idealurilor, ale bărbițelor de țap. Ce se schimbase? Spațiul din jurul nostru, vântul care ne bătea peste tot, atunci când eram locuitorii unor zone deschise. Într-o dimineață am închis ferestrele, primăvara era pe sfârșite, corpul unei rândunele plutea în streașină. Brusc, ne-am retras în noi înșine. Ne-am ras în fața oglinzii și sub lamă era chipul taților noștri, chipul de care râsesem. Ajunsesem să fim cravate în lume, onorarii, contabili și discuții ce-și schimbă direcția. Până într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
că nu va putea dormi. Mergeam și fiecare formă mi se părea că este Italia, copacii acoperiți de o fosforescență ciudată, contururile metalice ale mașinilor parcate, stâlpii care se aplecau furișându-se în propria lor lumină, până și terasele și streșinile. Ca și cum trupul său uriaș ar fi dominat orașul. Am îmbrățișat un copac. M-am trezit brusc cu corpul lipit de un trunchi mare și ud. Strângându-l, îmi dădeam seama că dorisem să o fac și alte ori, dar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
eram de partea sigură. Am luat-o pe Seminole Road. Nu mă mai așteptam să văd ruine fumegând sau păduri acolo unde nu fusese niciodată vreo clădire. Credeam cu convingere că locuința mea va rămâne veșnic acolo, proaspăt vopsită, cu streșinile curățate și tufișurile îngrijite, aproape ascunsă de copacii care creșteau în jurul ei aproape la fel de repede ca și fiicele mele. Nu mai țineam ambele picioare pe pedale în același timp. Uneori chiar luam o mână de pe volan. Și în câteva săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
urâți decât orice papuci. La pasajul de trecere de după intersecție fusese construită o stație de benzină, care părea înfiptă ca un ciob ascuțit al tehnicii de ultimă oră în șirul de case de pe o parte a străzii: un fel de streașină oblică asemenea unui indicator îndreptat spre cer, albă ca zăpada, pictată cu o dungă roșie sub care erau aliniate pompele de benzină în fața unui ghișeu din sticlă, de asemenea roșu. Accesul la această stație de benzină se făcea pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
beton gri-albicios, de acele highways care duceau peste râpe la poduri cu deschidere largă - și de la stația noastră de benzină, strada ducea drept înainte la celălalt capăt al satului, spre cel mai „mare centru de mobilă“, având de asemenea o streașină, dar de data asta una cu o dungă galbenă cu roșu și o scoică drept simbol. Părinții lui Felix, ca și alți oameni, își luau scaunele pliante și se așezau în zilele de duminică - în special la primele sfârșituri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
unui neg enorm, cu bogată vegetație în nările mari ca sâmburii de piersică. Maiorul ținea să știe la ce se gândește boierul, dar impozantul octogenar tăcea, scărpinându-și țepii de păr albi și rari, ai fălcii nerase. Privea cu mâna streașină peste ochii vineți și mari ca de vițel, după cele vreo două sute de găini pe care soldații batalionului se grăbiră să le înșface. „Numai sonda cu care trebuie să-mi deșert bășica udului să nu mi-o luați, că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vizitat-o în mânăstirea din Aachen. Ascunsă sub năframa grea, ea stătea în fața noastră în curtea interioară și plângea. De jur împrejur, pe patru laturi, zidărie veche din gresie, pe care iedera se simțea bine și urca până sus, sub streșini. În curte, în jurul straturilor de flori, tufe de cimișir tunse drept, care tiveau drumuri în formă de cercuri. Toate într-o ordine a lor. Fără buruieni. Drumurile greblate. Până și trandafirii miroseau a săpun de casă. Am așteptat să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dân ochi canci. Primu de l-am ochit - și tre să aceptăm că ie ciudat, pencă nu-i iera clar pelimetru, să zicem - era o gogeamitea vânăta umplută, care n-a Întârziat să peară dân ochi când a ascuns-o streașina dă la colidor da-i călca d-acu urma o măgăoaie dă pudincă, care În secret Îi calculam, domne, pân la douășpe cvartale p-un flanc. Da bomba mai huidumă naviga la dreapta, un cat mai sus, și iera un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
plăcere să-l potretizez pe bărbatul curajos de care pașnicii locuitori din Maschwitz Își amintesc și astăzi sub numele de Ernesto Gomensoro. N-am să uit prea ușor seara În care m-a primit, cu mate și fursecuțe, sub o streașină de la quinta lui, nu departe de linia de tren. Pricina pentru care trecusem pe lângă coclaurile acelea fusese naturala emoție de a fi obiectul unei cărți poștale trimisă la domiciliul meu, prin care mă invita să fac parte din Antologia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
noaptea din urmă mi-e veșnică și tristă Alinarea. Această tăcere ce-mi îmbracă HAINA DE VREMI, prin anii de patimi în seceta neștiutelor glasuri din PĂMÂNTUL TĂCERII DIN SERI. AMEȚITOAREA DRAMĂ A DELIRULUI Timpul îmi ucide visul rezemat de streașina cerului, în El, au locuit toate iubirile mele imposibile. Și a venit toamna găsindu-mă în răstignirea de nopți suferinde, cutremurată de amețitoarea dramă a delirului. În răcnetul taciturn de întrebări, am văzut pentru prima dată cum ABURII PĂMÂNTULUI CARNAL
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Când streșinile plâng Elena Marin Alexe În noaptea asta streșinile plâng, comori de perle în palme se strâng, tremură-n mine, amintiri ce-s vii, arome de flori , dor de bucurii. Mugurii tresar sub fulgul de nea, visând soarele ce-n zări
C?nd stre?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83341_a_84666]
-
Când streșinile plâng Elena Marin Alexe În noaptea asta streșinile plâng, comori de perle în palme se strâng, tremură-n mine, amintiri ce-s vii, arome de flori , dor de bucurii. Mugurii tresar sub fulgul de nea, visând soarele ce-n zări hoinărea la verdele crud mă gândesc mereu și
C?nd stre?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83341_a_84666]
-
tremură-n mine, amintiri ce-s vii, arome de flori , dor de bucurii. Mugurii tresar sub fulgul de nea, visând soarele ce-n zări hoinărea la verdele crud mă gândesc mereu și speranță port în sufletul meu. În noaptea asta streșinile plâng și cu jalea lor inima îmi frâng, adă Doamne iar verde pe câmpii, când stele doinesc nopților târzii.
C?nd stre?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83341_a_84666]
-
ele, scârbele astea norocoase. —Bună, Helen, a spus Anna cu prudență. —Vaci leneșe ce sunteți! Toată ziua zaceți și nu faceți nimic, în timp ce eu trebuie să învăț de-mi sar capacele, a continuat Helen ofticată. Eu mi-am pus mâna streașină la ochi ca să mă pot uita la Helen, la fețișoara ei furioasă. Abia atunci am realizat că Helen nu era singură. Ne adusese un musafir. Un musafir de sex masculin. Un musafir înalt, frumos și de sex masculin. Un musafir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
după asta subiectul nu prinde contur și prin apartament mai persistă zbîrnîind vreo Întrebare, Îți ștergi nasul. Înghiți vitamine. Te holbezi la perete. Se recomandă cel prefabricat, e mai sensibil. Duci mîna la frunte, plouă, și meditezi ca sub o streașină. Cum să construiești un personaj. Mai Întîi Îl desenezi c-un creion cu mină moale, Îl plasezi Într-un peisaj cu flori sau ruine, Într-o conjunctură nefericită ori Într-o casă cu multe camere modeste, aproape invizibile, execuți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
soția, să-l vadă și ea, automobilele claxonează, abia așteaptă un prilej de bucurie să arate că au claxon, la ferestre apar oameni fini, În maieuri, cu binocluri de infanterie, eu n-am binoclu și-ncerc să deslușesc cu mîna streașină la ochi chipul cu ochii-nchiși din dricul tras de cai Într-un swing de-nceput de secol New Orleans. E jazz funebru, iar nemăsurata mea jale c-a mai pierit un rrom mă aduce aproape de vertij, de familie, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
timp, soția scriitorului s-a sinucis. Duminică, 26 mai, 2002. 4 Găsesc la Radu Cosașu, În Autodenunțuri, acest citat (deviză) genial: „Ia totul În tragic și nimic În serios”. Ca acum zece ani, cînd cu ochiul pe potriva numelui și aripa streașină, Ana Vulturescu distingea În cărțile editate de Editura Humanitas maleficele intenții ale masoneriei franceze. Și portul scoțian. În freudianul său articol din Săptămîna, această Hecubă Înaripată era penetrată de spăimoase obsesii legate de-un clasic animal domestic erbivor, cu copita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
altfel. Nu era deosebit de frumoasă, ba chiar urâtă după gustul meu, pomeți proeminenți, gură prea mare, ochi prea scufundați în cap, dar era inteligentă și plină de vervă. O cunoscuse când era student, se plimbau nopți întregi pe sub arbori și streșini ce nu reușeau să-i ferească de ploi, în îmbrățișări adolescentine și săruturi amețitoare. Dar în prima vacanță mai lungă a pus capăt visului, scriindu-i că trebuie să se despartă, fără nici un motiv. A luat trenul până în orașul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
curte trece treptat de la un gard la cel din partea opusă ori cum se strâng furnicile în mușuroi și probabil își vorbesc între ele, în vreme ce cară frunze, ori cresc puii pe care îi văzuse cu ochii săi mici în cuibul de sub streașină și care acum semănau cu pasărea cu pene cenușii ce la început le tot aducea nu știu ce în cioc, ori altele. Toate astea păreau că se întâmplă numai pentru că există o forță misterioasă, care nu voia să se arate și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aer de matroană, pentru că puteai sesiza la ea ceva din silueta colțuroasă, șoldurile late și pieptul Îngust pe care o să le arate abia peste zece ani. Tinerii, spre deosebire de ea, erau practic școlari. CÎnd o văzură apropiindu-se, Își duseră mîinile streașină la ochi, ca să se apere de soare, și se sculară leneș, se căutară prin buzunare și-și proptiră sticla În stomac, manevrînd capacul cu ceva. Julia stătea În picioare cu brațele Încrucișate, mai timidă ca Înainte, zîmbind nefiresc. CÎnd se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Neapărat, zise Helen. Să nu uităm cumva s-o facem. Julia? Dar Julia nu asculta. Își ridicase capul să discute cu Helen, dar atenția Îi fusese atrasă de altceva. Privea Înainte, prin parc. Își ridică o mînă și o puse streașină la ochi și, În timp ce Helen o urmărea, privirea Îi deveni fixă și Începu să zîmbească. Cred că-i - da. Ce nostim! Ridică mîna mai sus și-o flutură. Ursula! strigă Julia atît de tare Încît vocea Îi sparse timpanele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a uniformelor militare. Cerul era lipsit de nori - de un albastru la fel de profund ca În timpul verii. Ce fel de pasăre e aia? Întrebă ea arătînd cu degetul. — Aia? Un uliu. Îl Înghionti. — Ce-i, de fapt? El Își puse mîna streașină la ochi. — VÎnturel. Vezi cum se rotește? Așteaptă să se repeadă. Urmărește un șoarece. — Sărmanul șoarece. — Uite-l! Își săltă capul, iar mușchii pieptului și gîtului se Încordară sub obrazul ei. Pasărea se năpustise asupra prăzii, dar acum se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era vreun raid. Că Își amintea cum Îi văzuse pe prințul Albert și regina Victoria Într-o trăsură, În Hyde Park. CÎt timp Julia vorbise, soarele intrase și ieșise din nori. CÎnd devenea mai strălucitor, Își punea mîna sau cartea streașină la ochi, ca Înainte; acum, că era mai strălucitor ca oricînd, nu mai vorbea - Închisese ochii o clipă și-și dăduse capul pe spate. Ce frumoasă e! se gîndi Helen dintr-odată, șocată de povestea despre bătrînă; pentru că soarele lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]