2,086 matches
-
găsește resurse de legitimare a anumitor valori, atitudini sau practici sociale prin apel la funcția sa integrativă, și nu în mod necesar prin apel la impunerea consensului. Consideră, în consecință, că, în contextul abordării lui Giddens, ceea ce se câștigă prin sublinierea prezenței ideologiei în orizontul mai larg și nedeterminat strict politic al "practicilor cotidiene" se pierde prin restrângerea manifestărilor acestora la aspecte legate de interesul de clasă. Incursiunea sa rămâne însă importantă pentru analiza ideologiei, deschizând, așa cum am specificat mai sus
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
și chiar cele ale naturii să fie ele înseși ideologice, după cum o exclude și pe aceea ca ideologia să poată fi aplicată și perioadei situate istoric înaintea dezvoltării sale conceptuale 385. Ceea ce Thompson reține din teoria redată mai sus este sublinierea dimensiunii lingvistice a ideologiei, el vorbind despre limbajul cotidian ca loc fundamental al manifestării acesteia, ca spațiu geometric al înțelesului care susține relații de dominație. Reinterpretarea pe care teoreticianul Paul Hirst o face concepției lui Althusser asupra ideologiei 386 este
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
lume socio-istorică în care ideologia se insinuează prin intermediul semnificației formelor simbolice care au rolul de a institui și menține relații de dominație, John B. Thompson propune, în fapt, o metodologie de tip hermeneutic. Înainte de a o prezenta, amintesc aici o subliniere importantă pe care teoreticianul american o face, și anume aceea că nu toate formele simbolice au o încărcătură ideologică, ci numai în măsura în care semnificațiile lor sunt utilizate pentru circumscrierea unor relații de putere într-o societate dată. Ca atare, acest model
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
dimensiuni ale procesului: cea politică, în al cărei centru poate fi localizată sintagma de politică globală, și globalizarea culturală, bazată pe ideea unei culturi globale. Interrelațiile existente între aceste trei domenii, faptul că ele se presupun reciproc impun încă o dată sublinierea ideii că procesul globalizării trebuie înțeles în termenii unei logici multicauzale. Ca atare, spre deosebire de viziunile clasice amintite mai sus, teoreticieni precum Anthony Giddens și Roland Robertson punctează alți factori importanți care ar determina evoluția procesului globalizării. Globalizarea, ca proces socio-istoric
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
critică la adresa culturii globale omogene, pe care o asum aici, aceasta funcționează doar ca un surogat ideologic pentru instituirea unei identități colective la scară planetară. Indicarea artificialității sale nu înseamnă, desigur, minimizarea importanței interconexiunilor identitar-culturale la nivel global, ci doar sublinierea posibilității de recuperare a ideologiei în limitele identităților colective ale unor comunități particulare. Pe de altă parte, evidențierea limitei pe care ideea unei culturi globale omogene o impune ideologiei nu își propune să elimine din discuție proiecțiile utopice relative la
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
elevarea principiilor abstracte și d) abordarea prescriptivă și moralizatoare. Pe de altă parte, Kuhn apare ca fiind un gânditor romantic a cărui ideologie socială are următoarele coordonate metodologice: a) respingerea atomismului și individualismului; b) prioritatea concreteții istorice în raport cu universalul; c) sublinierea importanței concretului, în detrimentul legilor generale și abstracte și d) imanența valorilor, care sunt unite cu faptele (David Bloor, Knowledge and Social Imagery, Routledge and Kegan Paul, Londra, 1976, pp. 64-65). 157 Idem, p. 61. 158 Anthony Giddens, Politics, Sociology and
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
trimis”<footnote Ibidem,17, 3. footnote>.Este elocvent faptul că în Sfânta Evanghelie după Ioan mai existăun episod<footnote Este interesant că urmează celui în care deja Mântuitorul răspunsese deja laîntrebările ucenicilor. Poate fi o reluare a ideii, cred, pentru sublinierea importanței venirii Mângâietorului. footnote> în care Mântuitorul le spune ucenicilor că va merge laTatăl, iar aceștia, se pare, erau cam nedumeriți: „Dar acum Mă ducla Cel ce M-a trimis și nimeni dintre voi nu mă întreabă (s.n.): UndeTe duci
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
definește și Sfântul Pavelca fiind „încredințarea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celornevăzute” ( Evrei 11, 1), cel de al doilea bitahon înseamnă „încredere”.El nu diferă chiar atât de mult de primul deoarece exprimă, în de-finitiv, tot credința în Dumnezeu, cu sublinierea că merge puțin maideparte însemnând că cel care se încrede în Creatorul Său și lucreazăefectiv potrivit voii Sale are certitudinea că El Își ține promisiunea,după cum a scris Moise: „Dumnezeu nu este ca omul ca să mintă șinici ca fiul omului
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
în cultul sfintei noastre Bisericii,cuvântul „amin” w m< a ;confirmă într-un fel cele afirmate sau maiexact încheie întotdeauna cunoscuta mică doxologie cu „amin”, adică„într adevăr”, sau „așa este” (cf. Numeri 8, 6). Pe de altă parte, seimpune sublinierea că nici pe departe nu este vorba în aceastăafirmație de a avea o credință în sens cognitiv adică a crede că unlucru este adevărat iar din perspectivă religioasă a crede căDumnezeu există. Se știe că persistă printre mulți creștini ideea
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
le vizionează și anturajul pe care nu-l agrează<footnote John Philips, Comentariu asupra Psalmilor. Vol. I, Psalmii 1-50, trad. de Mo-nica Dan, Editura Stephanus, București, 2001, p. 17. footnote> . Ca o concluzie la cele de mai sus se impune sublinierea că aido-ma vechilor eroi ai credinței iudaice, despre care sublim vorbeaSfântul Pavel, credința trebuie trăită iar creștinului i se cere să seraporteze la ea atât în deciziile mari cât și în cele mărunte. Credințacapătă valoare atunci când începe să se manifeste
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Duminicii a 7-a după Paști Anul liturgic bisericesc reflectă istoria mântuirii, dar nu istoria Bisericii. Din istoria bisericească numai mărturisirea credinței apostolice teandrice a fost încadrată în Sfânta Liturghie. Aceastămărturisire a precizat credința adevărată împotriva ereziei lui Arie,prin sublinierea deoființimii dintre Hristos și Tatăl, precum și a comuniunii din sânul Sfintei Treimi ca pecete a chipului lui Dumnezeuîn omul zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar aceastămărturisire nu însemna și „sfințirea” Numelui prin lucrarea mân tuirii în Hristos. Însemnătatea
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
de importanța hotărâtoare a Jertfei Mântuitorului: prin instituirea sărbătorii „Înălțării Sfintei Cruci”după Sinodul I Ecumenic; prin punerea în valoare în Sfânta Liturghie, mai ales de către Sfântul Vasile cel Mare, a Jertfei Mântuitoruluica Revelație pentru Întruparea Sa; de asemenea, prin sublinierea rolului Maicii Domnului pentru lucrarea pascală a Mântuitoruluila sărbătoarea „Izvorului Tămăduirii”, care venea după grava dezbinare a Bisericii în mărturisirea lui Hristos la Sinodul IV Ecumenic.Acest lucru se întâmpla din cauza pierderii Numelui adevărat allui Dumnezeu sfințit în Hristos. Prin
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
pentru Dumnezeu și aptăpentru El, că Dumnezeu Însuși Se face om pentru veșnicie”<footnote Pr. Prof. D. Stăniloae, „Noțiunea Dogmei”, în Studii Teologice, Nr. 9-10, 1964,p. 559. footnote>. În în-vățătura despre mântuirea omului este inclusă astfel lucrarea întregiiSfintei Treimi. Sublinierea necesității Tainei Botezului ca taină a nașterii înHristos nu infirmă credința și practicarea celorlalte Sfinte Taine aleBisericii.Ultimele două articole completează învățătura Bisericii cu credința în cele viitoare, învierea morților și viața veșnică, învățătură necesară fiecărui creștin.În simbolul niceo-constantinopolitan
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
asupra gramaticii”. Limbii culte, artificiale și nefirești, Maior îi opunea limba pe care o grăia poporul, „suptă de la mama lor, din auzite adică”: „Mulțimea nu știa fără numai limba poporului, de la mamele lor”; „Nimeni nu scria în limba poporului”. Aceste sublinieri dihotomice au menirea de a evidenția principiul pe care Maior construiește istoria limbii române: „Limba poporului romanilor celor de demult vecuiește până astăzi în gura românilor noștri. Căci cu această limbă au venit strămoșii românilor de la Roma în zilele împăratului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a urzi” și coagulo „a coagula”; rs. bortĭ „roi sălbatic în scorbură” și uleĭ „stup”, sl. gruda „morman, maldăr” și glâba „bloc, stană de piatră”; rom. glugă și burtă, bârdan. Brânză este înrudit etimologic cu cuvântul precedent, având în plus sublinierea, prin n, a ideii de legătură internă, intimă, ca în alb. brénda „înăuntru, în sine”, brendí, brendësí „conținut, cuprins, miez”. Cf. lat. prendo (< prehendo), part. prensus „prins”, apoi sinonimia verbelor a se prinde și a se brânzi. Altfel au evoluat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cercetarea sa trebuie aplicate tuturor limbilor, tuturor treptelor de dezvoltare a acestora, inclusiv perioadei incipiente a limbii”, adăugând că „problema originii limbii poate fi elucidată doar pe baza învățăturii despre principii; alte mijloace ajutătoare pentru lămurirea acestei chestiuni nu există”. Sublinierile noastre în aceste citate au menirea de a evidenția faptul că într-adevăr originea limbajului și treptele evoluției limbilor sunt chestiuni sau premise care trebuie să ghideze cercetarea oricărei limbi de pe glob, indiferent de nivelul de cunoaștere și de cultură
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sunt implicate luminând percepția descoperitoare de soluții, creatoare de conexiuni, pentru că ea este înțelegere pe bază de cunoștințe corect asimilate și de experiență autentică, productivă. Intuiția este expresia spiritului medical, gata oricând să întrevadă soluția căutată. Nu întâmplător facem aceste sublinieri. Intuiția și înțelegerea sintagmei: medicina - filosofie, știință și artă. Emoția descoperirii de noi soluții medicale, umanizează profesia, asemenea emoției estetice, prin aportul esențial la refacerea și păstrarea armoniei funcționale a organismului uman. Pe de altă parte, trăsăturile definitorii ale intuiției
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
scrierile sale sunt integrate în Corpus Hippocraticum, realizat la începutul Evului Mediu. în total vreo 60 de texte (cărți), cele mai multe în dialect ionian. Când prezintă bolnavi, le dă toată cartea de vizită. Bolile sunt redate în toată simptomatologia lor, cu sublinieri principiale și în stil foarte concis, aforistic, nelipsind circumstanțele îmbolnăvirii pacientului. Multe din aforismele sale circulă și azi didactic. Hippocrat caută să-i lase medicinei înțelepciunea (sofia) ei, încercând s-o debaraseze de speculația filosofică, în mod expres de cea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
impropriu pentru a imita limbajul vieții. 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar stabili o adevărată conversație. Monologul, aparteul, care, ca și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest efect căutat. De aceea teoreticienii dramaturgiei clasice se străduiesc să șteargă aspectul convențional al acestor două categorii de limbaj dramatic, pentru a le face compatibile cu verosimilul. În monolog, personajul vorbește cu voce tare pentru el însuși
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contrapunct parodic textului, după cum explică Brecht în Despre arhitectura scenică și muzica teatrului epic (1935-1942). Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în opera wagneriană unde fosa orchestrei este ascunsă cu grijă privirilor, orchestra trebuie să fie vizibilă în mod clar spectatorului, pentru sublinierea ficțiunii. Dornici amândoi să sfărâme partitura estetică tradițională dintre artele nobile reprezentate de teatru și operă și artele minore cum sunt circul, varietățile, cabaretul, ei scriu împreună, în 1926, Royal-Palace, operă ce deschide calea spre "noua obiectivitate", în care se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
într-un singur loc, o singură zi, o singură faptă înfăptuită Sala de teatru până la sfârșit s-o țină încremenită. (n.tr.) 10 Pentru Corneille, morala include politica. 11 Idealul personalității umane în secolul al XVII-lea. (n. tr.) 12 Sublinierea noastră. 13 Această diferență se explică în parte prin lăsarea de o parte a corului în epoca clasică. În teatrul antic, vocea colectivă a corului este cea care enunță cele mai multe sentințe. 14 Palatul Cardinalului va deveni, puțin după aceea, la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca soț după ce o răpi. Ieși de-aici o fiică, ce mama-i o ascunse; Numită Ifigenia de cel ce o seduse." (n.tr.) 17 Opera este importată din Italia de Mazarin în 1647, cu o reprezentație din Orfeo. 18 Sublinierea noastră. 19 În Poetica d'Aristotele vulgarizzata e sposta, publicată în 1570, Castelvetro distinge patru tipuri de asemănare, posibilul credibil, posibilul necredibil, imposibilul credibil și imposibilul necredibil. În acest tablou cu patru intrări, în care prima și cea de-a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piese conforme cu regulile, iar ceilalți o judecă pe baza modului corect de a o judeca, ceea ce înseamnă să te lași în voia lucrurilor și să nu ai nici părtinire oarbă, nici îngăduință afectată, nici delicatețe ridicolă." (n. tr.) 24 Sublinierea noastră. 25 Comportamentele, după părerea lui Aristotel, trebuie să fie "de calitate", "potrivite cu firea", "asemănătoare" și "statornice" (cf. capitolul 1). Corneille, în cele Trei Discursuri, reia textual aceste patru caracteristici. 26 "Medeea să fie sălbatică și nesupusă" (Horațiu, Arta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cele Trei Discursuri, reia textual aceste patru caracteristici. 26 "Medeea să fie sălbatică și nesupusă" (Horațiu, Arta poetică, v. 126). 27 "Să îl păstreze până la capăt așa cum s-a arătat la început, constant cu el însuși." (id.; v. 126-127). 28 Sublinierea noastră. 29 Fr. "asemenea oamenilor cu educație. (n.tr.) 30 Toate diferențierile în ortografia titlurilor aparțin autorului. (n.tr.) 31 Ajuns la sfârșitul scrisorii sale, Chapelain abordează chestiunea versului, pentru a-i răspunde lui Antoine Godeau care, în scrisoarea pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adresat-o, condamnă folosirea versului în teatru și-i cere părerea în această chestiune. 32 Se pare că în această "Apologie", d'Aubignac a vrut să-l convingă pe Richelieu de superioritatea tragediei în proză asupra tragediei în versuri. 33 Sublinierea noastră. 34 Corneille a utilizat frecvent stanțele, în vogă în teatrul dintre 1630 și 1660, în timp ce Racine nu recurge la ele decât în prima sa piesă, Tebaida, căci moda lor este în declin atunci când își începe el cariera dramatică. 35
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]