2,656 matches
-
timp, asta a devenit, mai curând, o casă de burlac. Nu suntem decât eu și Theo. Pe el nu-l deranjează dezastrul. De fapt, el e principalul lui producător. Se aude cumva Theo? Urechile lui Alice, mereu atente la plânsul supărat al copiilor, auziseră ceva de la primul etaj. Hugo, aflat la jumătatea drumului către bucătărie, cu mâinile ocupate cu farfurii, s-a oprit și, imediat, a lăsat totul pe podea. A fugit pe scări, urcând câte două trepte deodată. Alice l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fiind vârsta ei și, mai ales, circumstanțele, așa ceva nu avea cum să se mai întâmple. Starea de voie bună a copiilor se risipea văzând cu ochii. Pe bancă, Rosa, așezată pe genunchii lui Alice, a început să plângă, fluturându-și supărată ursulețul roz fosforescent. Theo, care stătea în căruciorul Rosei, scotea sunete iritate, prevestitoare de plâns. Alice s-a uitat din nou la ceas și s-a încruntat. Lui Hugo nu-i stătea deloc în caracter s-o dezamăgească așa. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
apară vreodată. Auzind, dintr-odată, niște pași grăbiți, Alice s-a aplecat peste copii într-un gest protector. A privit alarmată cum, dinspre apus, o siluetă înaltă, cu mișcări stranii, se ițea împleticindu-se către ea. —Alice! —Hugo. Unde dracu’...? Supărată, Alice s-a scuturat de brațele care încercau s-o cuprindă. Recunoscându-și tatăl, Theo a început să plângă cerând atenție. Hugo a căzut imediat în genunchi, lângă cărucior. Și-a sărutat fiul și l-a ciupit de mânuțele înghețate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo nu plecase în căutarea ursulețului decât ca să fie iertat. Ca să-i demonstreze că-i părea rău fiindcă întârziase. Și să-i confirme că-i păsa. Of, Alice nu voise să fie oribilă. Sincer, chiar nu voise. Era obosită și supărată. Atât! Și de ce? Ce mai conta o așteptare de o oră și ceva în parc pe lângă viața unui om? Nu-l judecase greșit. Nici pe departe. Acum era evident. Lipsa de egoism și de ezitare a lui Hugo, atunci când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
venit în gură ca un torent. — Azi-dimineață m-am întâlnit cu Hugo. La psiholog. A închis ochii o clipă. — A fost... groaznic. Era așa de supărat. — Și tu? a vrut să afle mama ei. — Evident că și eu eram destul de supărată. Dar, mamă, mă simt oribil din cauza aventurii. A fost o greșeală. O mare greșeală. Am fost cauza atâtor necazuri. Am stricat totul. —Draga mea, lucrurile astea se întâmplă, i-a spus doamna Duffield pe un ton liniștitor. Dar nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
aflarea veștii că 11 americani aflați Într-o expediție cu temă artistică În Birmania au dispărut În condiții „suspecte“, de aproape o săptămână. Agitați, clienții hotelului schimbă Între ei zvonuri care merg de la trafic de droguri la răpirea de către Nați supărați și răzbunători, spirite malefice din inventarul superstițiilor birmaneze. Turiștii, patru bărbați, cinci femei și doi copii din San Francisco Bay Area, au fost văzuți ultima dată pe 25 decembrie, la lacul Inle, cazați fiind la complexul Insula Plutitoare. Înainte de răsăritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
discutate cu atâta lejeritate de niște străini care-și mănâncă pachețelul de acasă. În universul acela refrigerat mă simțeam ca după o coborâre Într-un fel de infern alcătuit din pleava societății, zău așa. Cei mai amărâți oameni - o femeie supărată care traversase În goană Van Ness Avenue ca să-și sperie prietenul, un tânăr care sărise de pe Golden Gate Bridge și se răzgândise la jumătatea drumului, un veteran de război alcoolic care Își pierduse cunoștința pe o plajă de nudiști. Tragedii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
preț. Dai mai puțini bani. O sută de kuai OK. Nu, nu e asta. Nu pot să-l iau pentru că sunt Într-o călătorie. — Ia, ia, replicaseră ele. Optzeci de kuai. Așadar, În timpul votului, Esmé nu putea decât să stea supărată, cu pieptul Încordat să nu izbucnească În plâns. Nu putea să le explice celorlalți, nu În fața lui Rupert, care, de câte ori cineva se referea la ei amândoi cu apelativul „copiii“, Își dădea ochii peste cap. Nu i se adresa niciodată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să atingă, să atingă, să atingă tot ce nu au voie, de la fructele din piață până la lucrurile interzise În alte țări. În acest timp, tribul Shan care trăia În jurul lacului Inle credea că cei unsprezece americani fuseseră răpiți de Nații supărați. Fără Îndoială, americanii Îi jigniseră pe câțiva dintre aceștia, ba chiar pe mulți. Dintre toți vesticii, americanii mâncau cel mai mult. Cu toate acestea, nu se gândeau să le ofere și Naților din festinul lor. Și cum să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
tare, ca sabia voievodului național. Arma sărise de pe etichetă direct în Muzeul de Artă: o aduseseră de curând din Turcia, păzită de doi haidamaci. După o săptămână, o încărcaseră înapoi pe TIR, cu tot cu vitrină. Priveam scenele de pe monitor nemulțumit, aproape supărat. Dincolo de incendii și coliziuni, se petreceau lucruri serioase, mai grave decât vocea spășită a comentatorului. Bănuiam că, în spatele pleoapei, cu fiecare clipire, ochiul înregistra niște secvențe infime, invizibile, pe care le transmitea minții fără ca eu să-mi dau seama. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că, dacă vei fi primită aici, printre luptătoarele kunoichi, nu va trebui să vii singură, ca acum. Vei intra sub protecția unei forțe mai mari decât Îți poți Închipui. Dar trebuie să ai răbdare. - Deci, mi-ai citit gândurile! spuse, supărată, Midori. M-ai păcălit! M-ai lăsat să mă frământ singură! Și mi-ai mai furat și replicile! Ești un nesuferit! Crezi că sunt mică și proastă! - Nu. Cred doar că ești mică. Iată, am ajuns. Văd că e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Era Îmbrăcată Într-un chimono de culoarea caisei, pe care erau desenate frunze mari de stejar, de un maroniu cald, aproape vesel. - Copilul Albastru trece țanțoș pe cal și nici nu se uită În jurul lui! izbucni fetița, luând o mutră supărată. Oan-san se apropie și Întinse mâinile. Le Întinse și Midori, până când degetele lor se atinseră. Apoi le coborî. Era salutul lor, al celor doi copii singuri de pe muntele Iga. Gestul o mai Îmbună pe fetiță, care zâmbi și spuse: - Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Austro-Ungariei încît d-nii de la Viena, deși fac oarecari greutăți în privirea satisfacțiunii ce va fi silit [a] da, totuși dau acestor greutăți mai mult aerul unor cochetării din esces de virtute decât al unor îngrădiri serioase. Daca poate fi cineva supărat e numai d. Boerescu. Arareori s-a văzut o atât de completă lipsă de idei în materie internațională ca în depeșa prin care marele om de stat recomandă o atitudine atât de espectativă și de tăcută încît nici să nu
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
ziarul "Presa" a rămas un organ de a doua mână al acestui mare partid, bunioară ca "Telegraful". Nu știm ce va zice ziarul "Presa" de acest asasinat neomenos săvârșit de "Romînul", ea care se arăta așa de susceptibilă, așa de supărată când cutezam noi numai a pune în îndoială vitalitatea acelui partid, Centrul. Cât pentru noi declarăm cu toată sinceritatea că ne pare rău... "Presa" altădată a avut onoarea de a susține cu tărie și cu convincțiune principiile cele mari, ideile
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
n-am mai văzut. Mă... duc în toată lumea! și de-oi găsi mai proști decât voi, m-oi întoarce acasă, iar de nu, ba. Așa zicând, ofta din greu, ieși din casă - fără să-și ia ziua bună - și plecă supărat și amărât ca vai de om! A doua zi, ajungând într-un loc, i se întîmplă să vadă ceva ce nu mai văzuse. Văzu un om care ținea puțin un oboroc deșert cu gura spre soare, apoi repede-l înșfăca
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Katana, brav erou kosovar mort în lupta pentru libertate. De altfel, dedesubt stă scris Katana, 1962-1999. Am aflat mai apoi că a fost fratele de arme al patronului mic și taciturn. Comandatul Katana are sprâncene stufoase și încruntate, privirea rea, supărată, de parcă ar fi tot timpul nemulțumit de clienți. Pe pereți stau agățate diferite imagini din regiune și drapelul Albaniei mari, cu acvila neagră bicefală pe fond roșu. Sâmbăta și duminica localul devine parlament, este plin ochi de koso-albanezi, ce fac
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pâine? O societate în care este mai greu de găsit o pastă comestibilă decât un automobil performant ? Cristian Bădiliță publică în ziarul Ziua de astăzi, 27 aprilie, un articol referitor la comportamentul mitocănesc în cadrul Ortodoxiei. Scris cu tonul unui om supărat, care suferă în Occidentul ateu și secularizat atunci când vede că Ortodoxia de acasă este invadată de prost gust, kitsch și mitocănie. Ortodoxia reală, cea de pe teren, care nu vrea să semene deloc cu cea din bibliotecile pariziene. Un articol util
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
a cărui amintire străbate paginile. Nu lipsesc nici aici cadențele de baladă, pe tema ubi sunt. Dar poetul e mai egal cu el însuși abia în cărțile maturității. Trilogia T.N.T. Tandră... Naivă... Tristă..., compusă din Era muzicii lejere (1996), Poeme supărate rău (1996) și Legiada... Ghid artistic și turistic, pentru spațiul euristic (1998), subsumează bună parte din creația acestor ani. Tentat de dorința corijării vieții sociale și cultural-morale a României postrevoluționare, Ț. se transformă într-un vehement moralist. Când depășește versificarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
1981; Cartea Clara, București, 1986; Prețul tăcerii, București, 1986; Anuar, București, 1989; De ținut minte. Cartea necuprinsului, București, 1994; Cartea cu iubiri secrete, București, 1995; Trilogia T.N.T. Tandră... Naivă... Tristă..., vol. I: Era muzicii lejere, București, 1996, vol. II: Poeme supărate rău, Timișoara, 1996, vol. III: Legiada... Ghid artistic și turistic, pentru spațiul euristic, București, 1998; Eu sunt povestea unei zile..., București, 1997; Un abecedar bizar... (de purtat în buzunar), București, 1997; Cartea claudiană, Râmnicu Vâlcea, 1999; Declanșatorul de plăceri, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
Vâlcea, 2001; Cartea inimii albastre, Râmnicu Vâlcea, 2001; Călimara goală și gândacul de bucătărie sau Cartea suavă a iubirii definitive, București, 2001; Ritualuri de împerechere, Râmnicu Vâlcea, 2002; Era muzicii lejere, Râmnicu Vâlcea, 2003; Exerciții de iubire, București, 2003; Poeme supărate rău, Râmnicu Vâlcea, 2003; Șirul zilelor, îngr. și pref. Petre Tănăsoaica, Sibiu, 2003. Traduceri: Angelo Mainardi, Spionaj la puterea a treia, București, 1994 (în colaborare cu Liviu Radu). Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 146-149; Barbu, O ist., 154-156; Paul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
treabă. Nu comenta nici o însărcinare ce i se da. Dimpotrivă. Asculta tot ce i se indica. Nu afișa nici un fel de dispreț față de colegi, nici obediență, nici slugărnicie față de director, fostul secretar cu propaganda al regiunii, acum retrogradat și mereu supărat. Bădia Eugen poposea la Muzeul Fălticeni într-un moment de răscruce. Conducerea de partid și de stat voia și propunea tocmai reorganizarea muzeului. După Declarația din aprilie 1964, statul efectua încet și prudent o deschidere spre Occident. Încerca să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
element de noutate, creativitate au fost punctate cu 0. Găsiți cât mai multe finale pentru această poveste începută și neterminată. (timp de lucru 10 minute) Comoara Un tată se îmbolnăvi greu. În jurul patului său stăteau cei trei fii ai săi supărați și mâhniți. Tatăl lor avea să moară și ei rămâneau singuri. Deodată tatăl își deschise ochii și cu o privire rătăcită se uită la copii. Cu un glas slab el le zise: Dragii mei copii, eu o să mor, căci așa
CERCETARE APLICATIVĂ PRIVIND CUNOAŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATIV AL ELEVILOR by LUPAŞCU ANDREEA MILENA, NEAGU NICOLETA () [Corola-publishinghouse/Science/407_a_744]
-
pe o ureche... Și avea un prieten bun, tot bucureștean... probabil că s-au cunoscut Încă din libertate. Basmacian Îl chema... Mi-aduc aminte de el, era o figură extraordinară, un tip din ăsta pe care niciodată nu-l vedeai supărat, comunicativ, tot timpul zicea ceva de spirit, un banc, o glumă, și-ți făcea plăcere să fii În preajmă, să stai de vorbă cu el... Și, bineînțeles, că se țineau cursuri adevărate de filozofie, de franceză și-așa mai departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
târziu, când ne-am eliberat, am auzit că Tito a trecut prin țara noastră spre București și Vida era cu el. Adică a fost, mă rog, În suita lui. O cunoșteați dinainte, din auzite măcar? Nu, nu. Bărbații erau foarte supărați, ei erau foarte chinuiți de ea. Avea o tehnică... Vă spun, era chiar o persoană frumoasă și foarte caldă, apropiată, așa, n-ai fi putut crede că atât de sadic s-a manifestat În anchetă. Cum ați reacționat când ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Și am asistat la treaba asta. Țurcanu l-a omorât... L-au Întins pe jos, pe ciment. Țurcanu a plecat... El avea singur dreptul... și bătea În ușă, și venea imediat gardianul, și-i dădea drumul. Atunci a fost foarte supărat... Mă uitam pe fața lui și era agitat, era... Și, În sfârșit, au venit, l-au pus Într-o pătură, l-au luat, l-au dus. S-a terminat... În seara aia nu s-a mai bătut... Dar a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]